Căutare
252 rezultate pentru: Sui
- Marcu 3:13 - Şi S-a suit pe munte şi a chemat la Sine pe câţi a voit, şi au venit la El.
- Marcu 6:51 - Şi s-a suit la ei în corabie şi s-a potolit vântul. Şi erau peste măsură de uimiţi în sinea lor;
- Marcu 10:32 - Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple:
- Marcu 10:33 - Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor.
- Marcu 15:41 - Care, pe când era El în Galileea, mergeau după El şi Îi slujeau, şi multe altele care se suiseră cu El la Ierusalim.
- Luca 2:4 - Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David.
- Luca 2:42 - Iar când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii.
- Luca 4:5 - Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii.
- Luca 5:19 - Dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulţimii, s-au suit pe acoperiş şi, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus.
- Luca 9:28 - Iar după cuvintele acestea, ca la opt zile, luând cu Sine pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov, S-a suit pe munte ca să Se roage.
- Luca 18:10 - Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş.
- Luca 18:31 - Şi luând la Sine pe cei doisprezece, a zis către ei: Iată ne suim la Ierusalim şi se vor împlini toate cele scrise prin prooroci despre Fiul Omului.
- Luca 19:4 - Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă.
- Luca 19:28 - Şi zicând acestea, mergea înainte, suindu-Se la Ierusalim.
- Ioan 1:51 - Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.
- Ioan 3:13 - Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.
- Ioan 5:1 - După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim.
- Ioan 6:3 - Şi S-a suit Iisus în munte şi a şezut acolo cu ucenicii Săi.
- Ioan 6:62 - Dacă veţi vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte ?
- Ioan 7:10 - Dar după ce fraţii Săi s-au dus la sărbătoare, atunci S-a suit şi El, dar nu pe faţă, ci pe ascuns.
- Ioan 7:14 - Iar la jumătatea praznicului Iisus S-a suit în templu şi învăţa.
- Ioan 11:55 - Şi era aproape Paştile iudeilor şi mulţi din ţară s-au suit la Ierusalim, mai înainte de Paşti, ca să se curăţească.
- Ioan 12:20 - Şi erau nişte elini din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare.
- Ioan 20:17 - Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.
- Ioan 21:3 - Simon-Petru le-a zis: Mă duc să pescuiesc. Şi i-au zis ei: Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit şi s-au suit în corabie, şi în noaptea aceea n-au prins nimic.
- Ioan 21:11 - Simon-Petru s-a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari: o sută cincizeci şi trei, şi, deşi erau atâţia, nu s-a rupt mreaja.
- Faptele Apostolilor 1:13 - Şi când au intrat, s-au suit în încăperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru şi Ioan şi Iacov şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacov al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacov.
- Faptele Apostolilor 2:34 - Căci David nu s-a suit la ceruri, dar el a zis: "Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea,
- Faptele Apostolilor 3:1 - Iar Petru şi Ioan se suiau la templu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea.
- Faptele Apostolilor 10:4 - Iar Corneliu, căutând spre el şi înfricoşându-se, a zis: Ce este, Doamne ? Şi îngerul i-a zis: Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit, spre pomenire, înaintea lui Dumnezeu.
- Faptele Apostolilor 10:9 - Iar a doua zi, pe când ei mergeau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe acoperiş, să se roage pe la ceasul al şaselea.
- Faptele Apostolilor 11:2 - Şi când Petru s-a suit în Ierusalim, credincioşii tăiaţi împrejur se împotriveau,
- Faptele Apostolilor 13:31 - El S-a arătat mai multe zile celor ce împreună cu El s-au suit din Galileea la Ierusalim şi care sunt acum martorii Lui către popor.
- Faptele Apostolilor 15:2 - Şi făcându-se pentru ei împotrivire şi discuţie nu puţină cu Pavel şi Barnaba, au rânduit ca Pavel şi Barnaba şi alţi câţiva dintre ei să se suie la apostolii şi la preoţii din Ierusalim pentru această întrebare.
- Faptele Apostolilor 18:22 - Şi coborându-se la Cezareea, s-a suit (la Ierusalim) şi, îmbrăţişând Biserica, s-a coborât la Antiohia.
- Faptele Apostolilor 20:11 - Şi suindu-se şi frângând pâinea şi mâncând, a vorbit cu ei mult până în zori, şi atunci a plecat.
- Faptele Apostolilor 21:4 - Şi găsind pe ucenici, am rămas acolo şapte zile. Aceştia spuneau lui Pavel, prin duhul, să nu se suie la Ierusalim.
- Faptele Apostolilor 21:12 - Şi când am auzit acestea, îl rugam şi noi şi localnicii să nu se suie la Ierusalim.
- Faptele Apostolilor 21:15 - Iar după zilele acestea, pregătindu-ne, ne-am suit la Ierusalim.
- Faptele Apostolilor 24:11 - Tu poţi să afli că nu sunt mai mult decât douăsprezece zile de când m-am suit la Ierusalim ca să mă închin.
- Faptele Apostolilor 25:1 - Deci Festus, trecând în ţinutul său, după trei zile s-a suit de la Cezareea la Ierusalim.
- Faptele Apostolilor 27:6 - Şi găsind sutaşul acolo o corabie din Alexandria plutind spre Italia, ne-a suit în ea.
- Romani 10:6 - Iar dreptatea din credinţă grăieşte aşa: "Să nu zici în inima ta: Cine se va sui la cer ?", ca adică să coboare pe Hristos !
- 1 Corinteni 2:9 - Ci precum este scris: "Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El".
- Galateni 1:17 - Nici nu m-am suit la Ierusalim, la Apostolii cei dinainte de mine, ci m-am dus în Arabia şi m-am întors iarăşi la Damasc.
- Galateni 1:18 - Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe Chefa şi am rămas la el cincisprezece zile.
- Galateni 2:1 - Apoi, după paisprezece ani, m-am suit iarăşi la Ierusalim cu Barnaba, luând cu mine şi pe Tit.
- Galateni 2:2 - M-am suit, potrivit unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc la neamuri, îndeosebi celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.
- Efeseni 4:8 - Pentru aceea zice: "Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor".
- Efeseni 4:9 - Iar aceea că "S-a suit" - ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului ?
Înapoi la index