Căutare
629 rezultate pentru: Sur
- 4 Regi/2 Împărați 7:18 - Pentru că atunci când omul lui Dumnezeu a spus regelui aşa: "Mâine pe vremea aceasta în poarta Samariei două măsuri de orz vor fi un siclu şi o măsură de făină din cea mai bună va fi tot un siclu",
- 4 Regi/2 Împărați 8:21 - Şi s-a dus Ioram la Ţair şi împreună cu el s-au dus toate carele lui. Apoi s-a sculat el noaptea şi a lovit pe Edomiţii care-l împresuraseră, şi pe căpeteniile carelor, dar poporul a fugit în corturile sale.
- 4 Regi/2 Împărați 11:6 - A treia parte la poarta Sur şi a treia parte la poarta gărzii, străjuind casa, ca să nu fie vreo vătămare;
- 4 Regi/2 Împărați 16:5 - Atunci s-au dus Raţon, regele Siriei, şi Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, asupra Ierusalimului, ca să-l cuprindă şi au ţinut pe Ahaz împresurat, dar nu l-au putut birui.
- 4 Regi/2 Împărați 17:5 - Apoi regele Asiriei a năvălit asupra ţării întregi şi a mers şi la Samaria şi a ţinut-o împresurată trei ani.
- 4 Regi/2 Împărați 18:9 - în anul al patrulea al regelui Iezechia, adică în anul al şaptelea al lui Osea, fiul lui Ela, regele lui Israel, s-a dus Salmanasar, regele Asiriei, asupra Samariei şi a împresurat-o şi după trei ani a luat-o.
- 4 Regi/2 Împărați 21:13 - Şi voi întinde peste Ierusalim frânghia de măsurat a Samariei şi cumpăna casei lui Ahab, şi voi şterge Ierusalimul, aşa cum se şterge un vas şi se pune apoi cu gura în jos;
- 4 Regi/2 Împărați 24:10 - În vremea aceea slujitorii lui Nabucodonosor, regele Babilonului, au venit asupra Ierusalimului şi au împresurat cetatea. Iar după ce slugile lui au înconjurat cetatea, a venit şi regele Nabucodonosor.
- 4 Regi/2 Împărați 25:1 - Iar în anul al nouălea al domniei lui Sedechia, în luna a zecea, în ziua a zecea a lunii, a venit Nabucodonosor, regele Babilonului, cu toată oştirea sa asupra Ierusalimului şi l-a împresurat şi a făcut împrejurul lui întărituri.
- 4 Regi/2 Împărați 25:2 - Şi a stat cetatea împresurată până în anul al unsprezecelea al regelui Sedechia.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 1:17 - Fiii lui Sem: Elam, Asur, Arpaxad, Lud şi Aram. Fiii lui Aram: Ut, Hul, Gheter şi Meşec.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 1:32 - Fiii Cheturei, ţiitoarea lui Avraam. Ea a născut pe Zimran, Iocşan, Medan, Madian, Işbac şi Şuah. Fiii lui Iocşan sunt: Şeba şi Dedan. Fiii lui Dedan sunt: Raguel, Navdeel, Aşurim, Letuşim şi Leumim.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 2:16 - Surorile lor au fost Ţeruia şi Abigail. Fiii Ţeruiei au fost trei: Abişai, Ioab şi Asael.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 2:23 - Dar Gheşurenii şi Sirienii le-au luat sălaşurile lui Iair cu Chenatul şi cetăţile care ţineau de el, în număr de şaizeci. Toate aceste cetăţi erau ale fiilor lui Machir, tatăl lui Galaad.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 2:24 - După ce a murit Heţron, Caleb a intrat la Efrata, femeia lui Heţron, tatăl său, care a născut pe Aşur, tatăl lui Tecoa.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 2:28 - Fiii lui Onan au fost: Şamai şi Iada. Fiii lui Şamai au fost: Nadab şi Abişur.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 2:29 - Numele femeii lui Abişur era Abihail şi aceasta i-a născut pe Ahban şi pe Molid.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 3:2 - Al treilea, Abesalom, fiul Maacăi, fata lui Talmai, regele din Gheşur; al patrulea, Adonia, fiul Haghitei;
- 1 Paralipomena/1 Cronici 9:25 - Iar fraţii lor trăiau în sălaşurile lor, venind la ei din timp în timp, pentru şapte zile.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 14:11 - Şi s-au dus ei în Baal-Peraţim şi acolo i-a lovit David; apoi David a zis: "Dumnezeu a zdrobit pe vrăjmaşi cu mâna mea, ca pe o surpătură de apă". De aceea au şi dat văii aceleia numele de Baal- Peraţim.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 22:4 - Lemne de cedru, nemăsurat, pentru că Sidonienii şi Tirienii aduseseră lui David foarte mult lemn de cedru.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 23:29 - Pentru a îngriji de pâinile punerii înainte, de făina de grâu pentru prinosul de pâine şi azime, pentru cele de copt, de fript şi de toată măsura şi cântarul,
- 2 Paralipomena/2 Cronici 10:4 - "Tatăl tău a pus jug greu pe noi. Tu însă uşurează-ne de munca silnică a tatălui tău şi de jugul cel greu, care d-a pus el pe noi şi îţi vom sluji".
- 2 Paralipomena/2 Cronici 10:9 - Şi le-a zis: "Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia, care mi-a grăit aşa: Uşurează-ne jugul pe care tatăl tău l-a pus pe noi ?"
- 2 Paralipomena/2 Cronici 10:10 - Oamenii cei tineri, care crescuseră cu el, i-au răspuns şi i-au zis: "Poporului care ţi-a vorbit: Tatăl tău a pus jug greu peste noi, iar tu uşurează-ni-l, spune-le aşa: Degetul meu cel mic e mai gros decât mijlocul tatălui meu.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 18:31 - Când căpeteniile carelor de război au văzut pe Iosafat, ei şi-au zis: "Acesta este regele lui Israel" şi l-au împresurat ca să se lupte cu el. Însă Iosafat a strigat, iar Dumnezeu i-a dat ajutor şi i-a îndepărtat Domnul de la el.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 21:9 - Atunci a plecat Ioram împotriva lor cu mai-marii oştirii lui şi cu toate carele de război, care le avea; şi, sculându-se noaptea, a bătut pe toţi Edomiţii care-l împresuraseră şi pe toate căpeteniile carelor acelora; şi poporul s-a întors repede la taberele lor.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 27:3 - El a zidit porţile cele de sus ale templului Domnului Şi a făcut multe adaosuri la zidul Ofel.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 32:1 - După atâtea lucruri şi atâta credincioşie, a venit Sanherib, regele Asirienilor, şi a intrat în Iuda şi a împresurat cetăţile întărite şi şi-a făcut planul ca să le răpească pentru el.
- Ezdra 4:10 - Elamiţii şi celelalte popoare, pe care strălucitul şi marele Asurbanipal le-a strămutat şi le-a aşezat în cetăţile Samariei şi în celelalte cetăţi de peste râu, scriu către regele Artaxerxe...".
- Ezdra 7:22 - Argint până la o sută de talanţi, grâu până la o sută de core, vin până la o sută de baturi şi tot până la o sută de baturi de untdelemn; iar sare, fără măsură.
- Ezdra 9:13 - După toate cele ce ne-au ajuns pe noi pentru faptele noastre cele rele şi pentru marea noastră vinovăţie şi pentru că Tu, Dumnezeule, nu Te-ai purtat cu noi după măsura nelegiuirilor noastre şi ne-ai dat şi izbăvirea aceasta,
- Neemia 12:29 - Din Bet-Ghilgal, din şesurile Ghebei, din Azmavet, căci cântăreţii îşi făcuseră satele în apropiere de Ierusalim.
- Estera 2:18 - Apoi a făcut regele ospăţ mare pentru toţi dregătorii săi şi pentru cei ce-i slujeau lui. Acesta a fost ospăţ pentru Estera; regele a mai făcut mari uşurări ţărilor şi a împărţit daruri cu dărnicie de rege.
- Estera 8:12 - Aceasta să se facă în toate ţările lui Artaxerxe, într-o singură zi, în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică a lunii Adar. Cuprinsul acestei scrisori este următorul: "Marele rege Artaxerxe, satrapilor celor o sută douăzeci şi şapte de rări de la India şi până la Etiopia, guvernatorilor de provincii şi tuturor supuşilor, credincioşilor lui, salutare. Mulţi din cei răsplătiţi cu cinste prin nemărginita bunătate a binefacerilor s-au trufit peste măsură şi nu numai supuşilor noştri caută să le facă rău, ci, neputându-şi sătura mândria, încearcă să urzească uneltiri şi împotriva binefăcătorilor lor, pierzând nu numai simţul recunoştinţei omeneşti, ci, plini de trufie nebună, caută în chip nelegiuit să scape şi de judecata lui Dumnezeu, Cel ce pururea toate le vede. Dar adesea şi mulţi, fiind îmbrăcaţi cu putere, ca să rânduiască lucrurile prietenilor ce s-au încrezut în ei, prin încredinţările lor îi fac vinovaţi de vărsare de sânge nevinovat şi-i supun la primejdii de neînlăturat, amăgind gândul bun şi neprihănit al stăpânilor prin vorbărie vicleană şi mincinoasă. Aceasta se poate vedea atât din povestirile mai vechi, cum am spus, precum şi din faptele săvârşite în chip nelegiuit înaintea ochilor voştri de răutatea celor ce stăpânesc cu nevrednicie. De aceea ne îngrijim pentru viitor, ca să întocmim noi o împărăţie netulburată pentru toţi oamenii din lume, neîngăduind înşelătoriile, şi pricinile ce ni se înfăţişează judecându-le cu toată luarea aminte cuvenită. Aşa Aman, fiul lui Hamadata Macedoneanul, cu adevărat străin de sângele persan şi foarte departe de bunătatea noastră, fiind primit oaspete la noi, s-a învrednicit de bunăvoinţa pe care noi o avem către orice popor, până într-atâta, încât a fost numit părintele nostru şi cinstit de toţi, înfăţişându-se ca a doua persoană după tronul regal. Dar fiind de o mândrie nemăsurată, a uneltit să ne lipsească pe noi de putere şi de viaţă, iar pe salvatorul şi pururea binefăcătorul nostru Mardoheu şi pe nevinovata părtaşă la regalitatea noastră, Estera, cu tot poporul lor, se silea prin felurite măsuri viclene să-i piardă. Astfel socotea el să ne lase fără oameni, iar împărăţia persană să o dea Macedonenilor. Noi însă pe Iudei, osândiţi de acest făcător de rele, la moarte, îi găsim nu răufăcători, ci oameni care trăiesc după cele mai drepte legiuiri şi fii ai Dumnezeului celui viu, mare şi preaînalt, Care ne-a dăruit nouă şi strămoşilor noştri împărăţie preafericită. De aceea bine veţi face, de nu veţi aduce la îndeplinire scrisorile trimise de Aman al lui Hamadata, căci el, făcând aceasta, a fost spânzurat la porţile Suzei cu toată casa, după cuvântul lui Dumnezeu, Celui ce stăpâneşte peste toţi, Care i-a dat lui curând osânda cuvenită. Iar o copie a acestei scrisori puneţi-o la vedere în tot locul, să lăsaţi pe Iudei să se folosească de legile lor şi să-i ajutaţi, ca pe cei ce se vor scula asupra lor la vreme de necaz să-i poată răpune în ziua de treisprezece ale lunii a douăsprezecea, Adar, chiar în ziua aceea. Căci Dumnezeu, Cel ce stăpâneşte peste toţi, în loc să piardă pe poporul cel ales, i-a rânduit lui această bucurie. Şi voi, Iudeilor, între sărbătorile voastre vestite, sărbătoriţi şi această zi însemnată cu toată veselia, ca să fie de acum şi să rămână în viitor pentru voi şi pentru Perşii binevoitori amintirea izbăvirii voastre, iar pentru duşmanii voştri să fie amintirea pieirii lor. Fiecare cetate, sau ţinut îndeobşte, care nu se va conforma, se va pustii fără cruţare cu sabie şi foc şi va ajunge nu numai nelocuită de oameni totdeauna, ci dezgustătoare pentru fiare şi păsări.
- Iov 1:4 - Feciorii lui se duceau unul la altul şi făceau ospeţe în casele lor, fiecare la ziua lui, şi trimiteau să cheme pe surorile lor ca să mănânce şi să bea cu ei.
- Iov 2:12 - Şi când ei şi-au ridicat ochii de departe nu l-au mai recunoscut. Atunci au slobozit glasurile lor, s-au tânguit şi şi-au sfâşiat fiecare veşmântul şi şi-au presărat capul cu ţărână.
- Iov 5:5 - Secerişul lui să-l mănânce flămânzii şi să-l ducă cu ei în ascunzişuri şi toată averea lui s-o soarbă însetaţii !
- Iov 10:3 - Care e folosul Tău, când eşti aprig şi dispreţuieşti făptura mâinilor Tale şi eşti surâzător la sfatul celor răi ?
- Iov 11:9 - Măsura ei este mai lungă decât pământul şi mai lată decât marea.
- Iov 13:12 - Rostirile voastre au tăria cenuşei. Răspunsurile voastre se prefac în noroi.
- Iov 14:5 - Deoarece zilele lui sunt măsurate şi ştii socoteala lunilor lui şi i-ai pus un hotar peste care nu va trece.
- Iov 15:2 - "Este oare cinstit pentru înţelept să răspundă cu cuvinte uşuratice şi să-şi umple pieptul cu suflarea vântului de răsărit ?
- Iov 15:21 - Glasuri îngrozitoare fac larmă în urechile lui; în mijlocul păcii, i se pare că un ucigaş se năpusteşte asupra lui.
- Iov 15:24 - Ziua întunericul îl înspăimântă. Zbuciumul şi tulburarea îl strâng la mijloc şi se aruncă asupra-i gata de împresurare,
- Iov 16:5 - V-aş mângâia numai cu gura şi cu mişcarea buzelor mele v-aş aduce uşurare.
- Iov 17:2 - Sunt împresurat de batjocoritori şi ochii mei trebuie să privească spre ocările lor.
- Iov 17:14 - Am zis mormântului: Tu eşti tatăl meu; am zis viermilor: voi sunteţi mama şi surorile mele !
- Iov 18:21 - Aceasta rămâne din sălaşurile celui nelegiuit şi iată locul celui ce n-a cunoscut pe Dumnezeu".
- Iov 21:31 - Cine îl mustră în faţă pentru purtarea lui şi cine-i întoarce cu aceeaşi măsură faptele pe care le-a făcut ?
Înapoi la index