Căutare
2883 rezultate pentru: cei
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58
- Ieșirea/Exod 37:9 - Cei doi heruvimi îşi întindeau aripile unul spre altul, umbrind capacul, iar feţele lor erau îndreptate una către alta, privind spre capac.
- Ieșirea/Exod 38:25 - Iar argintul, ce s-a adus dar de la cei număraţi ai obştei, a fost o sută de talanţi şi o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli, socotit după siclul sfânt.
- Leviticul 6:10 - Iar dimineaţa preotul să se îmbrace cu haina sa cea de în, după ce şi-a luat pantalonii săi cei de în pe trupul său, să ridice cenuşa arderii de tot, pe care a ars-o focul pe jertfelnic, şi s-o pună lângă jertfelnic.
- Leviticul 6:29 - Toţi cei de parte bărbătească din neamul preoţesc pot să mănânce din ea. Aceasta este mare sfinţenie înaintea Domnului.
- Leviticul 7:4 - Amândoi rărunchii, grăsimea cea de pe ei şi seul de pe ficat: toate acestea să le osebească împreună cu cei doi rărunchi.
- Leviticul 7:6 - Toţi cei de parte bărbătească din neamul preoţesc să mănânce din ea, dar s-o mănânce în locul cel sfânt, că aceasta este sfinţenie mare.
- Leviticul 8:2 - "Ia pe Aaron şi împreună cu el şi pe fiii lui, veşmintele, mirul de miruit, viţelul de jertfa cea pentru păcat, panerul cu azimile şi cei doi berbeci,
- Leviticul 10:1 - În vremea aceea cei doi fii ai lui Aaron, Nadab şi Abiud, luându-şi fiecare cădelniţa sa, au pus în ea foc, au turnat deasupra tămâie şi au adus înaintea Domnului foc străin, ce nu le poruncise Domnul.
- Leviticul 10:3 - Iar Moise a zis către Aaron: "Iată ce a voit să spună Domnul când a zis: Voi să fiu sfinţit prin cei ce se vor apropia de Mine şi înaintea adunării a tot poporul preaslăvit". Iar Aaron tăcea.
- Leviticul 10:6 - Iar lui Aaron şi fiilor lui, Eleazar şi Itamar, le-a zis Moise; "Capetele voastre să nu vi le descoperiţi şi veşmintele voastre să nu vi le sfâşiaţi, ca să nu muriţi şi ca să nu atrageţi mânia asupra obştii întregi. Dar fraţii voştri, toată casa lui Israel, pot să plângă pe cei arşi, pe care i-a ars Domnul.
- Leviticul 13:43 - Preotul îl va cerceta şi de va vedea că faţa umflăturii de pe pleşuvia lui este albă sau roşiatică, semănând cu lepra, ce de obicei se iveşte pe pielea trupului,
- Leviticul 15:33 - Şi pentru ceea ce suferă de regula sa şi pentru cei ce au curgere, bărbat sau femeie, şi pentru bărbatul ce doarme cu femeie necurată".
- Leviticul 16:7 - Apoi să ia cei doi ţapi şi să-i pună înaintea feţei Domnului la uşa cortului adunării.
- Leviticul 18:3 - De datinile pământului Egiptului, în care aţi trăit, să nu vă ţineţi, nici de datinile pământului Canaanului, în care am să vă duc, să nu vă ţineţi şi nici să umblaţi după obiceiurile lor.
- Leviticul 18:9 - Goliciunea surorii tale, goliciunea fiicei tatălui tău sau a fiicei mamei tale, care s-a născut în casă sau afară din casă, să n-o descoperi !
- Leviticul 18:10 - Goliciunea fiicei fiului tău sau a fiicei fiicei tale să n-o descoperi, căci goliciunea ta este !
- Leviticul 18:11 - Goliciunea fiicei femeii tatălui tău; care s-a născut din tatăl tău, să n-o descoperi, că soră îţi este după tată !
- Leviticul 18:17 - Goliciunea unei femei şi a fiicei ei să nu descoperi; pe fiica fiului ei şi pe fiica fiicei ei să nu le iei, ca să le descoperi goliciunea; aceasta este nelegiuire, că sunt rude de sânge cu ea !
- Leviticul 18:25 - Că s-a întinat pământul şi am privit la nelegiuirile lor şi a lepădat pământul pe cei ce trăiau pe el.
- Leviticul 18:30 - Deci păziţi poruncile Mele şi să nu umblaţi după obiceiurile urâte, după care au umblat cei dinaintea voastră, nici să vă întinaţi cu ele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru".
- Leviticul 19:31 - Să nu alergaţi la cei ce cheamă morţii, pe la vrăjitori să nu umblaţi şi să nu vă întinaţi cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
- Leviticul 20:5 - Îmi voi întoarce faţa Mea împotriva omului aceluia şi împotriva neamului lui şi-l voi stârpi din poporul său pe el şi pe toţi cei ce fac desfrânări asemenea lui, desfrânând după Moloh.
- Leviticul 20:6 - Dacă vreun suflet va alerga la cei ce cheamă morţii şi la vrăjitorii, ca să desfrâneze în urma lor, Eu voi întoarce faţa Mea împotriva sufletului aceluia şi-l voi pierde din poporul lui.
- Leviticul 20:23 - Să nu umblaţi după obiceiurile popoarelor pe care le voi alunga de la voi, că ele au făcut acestea toate şi M-am scârbit de ele.
- Leviticul 23:20 - Pe acestea să le aducă preotul legănându-le înaintea Domnului, împreună cu pâinile din pârgă de grâu legănate şi cu cei doi miei; acestea vor fi sfinţenie Domnului şi vor fi ale preotului, care le înfăţişează.
- Leviticul 24:14 - "Scoate pe hulitor afară din tabără şi toţi cei ce au auzit să-şi pună mâinile lor pe capul lui, iar toată obştea să-l ucidă cu pietre.
- Leviticul 25:8 - Să numeri apoi şapte ani de odihnă, adică de şapte ori câte şapte ani, ca să ai în cei de şapte ori câte şapte ani, patruzeci şi nouă de ani.
- Leviticul 26:37 - Se vor călca unul pe altul, ca cei ce fug de sabie, când nimeni nu-i va urmări şi nu veţi avea putere să vă împotriviţi vrăjmaşilor voştri.
- Leviticul 26:39 - Iar cei ce vor rămâne din voi se vor usca pentru păcatele lor în pământurile vrăjmaşilor. voştri, se vor usca şi pentru păcatele părinţilor lor.
- Numerii 1:20 - Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
- Numerii 1:22 - Fiii lui Simeon, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
- Numerii 1:24 - Fiii lui Gad, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
- Numerii 1:26 - Fiii lui Iuda, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
- Numerii 1:28 - Fiii lui Isahar, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de ia douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
- Numerii 1:30 - Fiii lui Zabulon, după seminţiile lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
- Numerii 1:32 - Fiii lui Iosif: fiii lui Efraim, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
- Numerii 1:34 - Fiii lui Manase, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
- Numerii 1:36 - Fiii lui Veniamin, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
- Numerii 1:38 - Fiii lui Dan, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
- Numerii 1:40 - Fiii lui Aşer, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
- Numerii 1:42 - Fiii lui Neftali, după seminţia lor, după neamurile lor, după familiile lor, după numele lor, toţi bărbaţii om cu om, de la douăzeci de ani în sus, toţi cei buni de oaste,
- Numerii 1:44 - Aceştia sunt cei care au intrat la numărătoarea făcută de Moise şi Aaron şi de cei doisprezece bărbaţi, căpeteniile lui Israel, câte un bărbat de fiecare seminţie, după neamul strămoşesc.
- Numerii 3:12 - "Iată, Eu am luat din fiii lui Israel pe leviţi în locul tuturor întâilor născuţi, în locul tuturor celor ce se nasc întâi în Israel şi aceia vor fi în locul acestora.
- Numerii 3:15 - "Numără pe fiii lui Levi, după familiile lor, după neamurile lor; pe toţi cei de parte bărbătească, de la o lună în sus să-i numeri".
- Numerii 3:32 - Căpetenie peste căpeteniile leviţilor era Eleazar, fiul preotului Aaron , care era rânduit să privegheze pe cei ce aveau în păstrare locaşul sfânt.
- Numerii 3:46 - Iar ca răscumpărare pentru cei două sute şaptezeci şi trei de întâi-născuţi ai fiilor lui Israel, care trec peste numărul leviţilor,
- Numerii 3:48 - Şi argintul acesta să-l dai lui Aaron şi fiilor lui, ca răscumpărare pentru cei ce prisosesc peste numărul lor".
- Numerii 3:51 - Şi a dat Moise argintul de răscumpărare, pentru cei ce prisoseau, lui Aaron şi fiilor lui, după cuvântul Domnului, precum poruncise Domnul lui Moise.
- Numerii 4:2 - "Numără din fiii lui Levi pe fiii lui Cahat, după neamurile şi după familiile lor, pe toţi cei buni de slujbă,
- Numerii 4:23 - Şi să numeri pe toţi cei buni de slujbă, ca să lucreze la cortul adunării.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58
Înapoi la index