Căutare
1063 rezultate pentru: colo
- Numerii 11:16 - Atunci Domnul a zis către Moise: "Adună-Mi şaptezeci de bărbaţi, dintre bătrânii lui Israel, pe care-i ştii tu că sunt căpetenii poporului şi supraveghetorii lui, şi du-i la cortul adunării, ca să stea cu tine acolo.
- Numerii 11:17 - Că Mă voi pogorî acolo şi voi vorbi cu tine şi voi lua din duhul care este peste tine şi voi pune peste ei ca să ducă ei cu tine sarcina poporului şi să nu o duci numai tu singur.
- Numerii 11:26 - Doi dintre bărbaţi însă au rămas în tabără: pe unul îl chema Eldad şi pe celălalt îl chema Medad. Şi a odihnit şi peste ei duhul, căci erau din cei înscrişi, dar nu veniseră la cort, şi au proorocit şi ei acolo în tabără.
- Numerii 11:34 - Şi s-a pus numele locului aceluia: Chibrot-Hataava, adică mormintele poftei, căci acolo au îngropat pe poporul cel aprins de poftă.
- Numerii 13:2 - Acolo a grăit Domnul cu Moise şi i-a zis:
- Numerii 13:23 - De acolo au trecut în partea de miazăzi a Canaanului şi au mers până la Hebron, unde trăiau Ahiman, Şeşai, şi Talmai, copiii lui Enac. Hebronul fusese zidit cu şapte ani înaintea oraşului egiptean Ţoan.
- Numerii 13:24 - Apoi au venit până în valea Eşcol, au cercetat-o şi au tăiat de acolo o viţă de vie cu un strugure de poamă şi au dus-o doi pe pârghie. Au mai luat de asemenea rodii şi smochine.
- Numerii 13:25 - Locul acesta l-au numit ei valea Eşcol, adică valea strugurelui, de la strugurele de poamă pe care l-au tăiat de acolo fiii lui Israel.
- Numerii 13:29 - Dar poporul care locuieşte în el, este îndrăzneţ şi oraşele sunt întărite şi foarte mari, ba şi pe fiii lui Enac i-am văzut acolo.
- Numerii 13:33 - Şi au împrăştiat printre fiii lui Israel zvonuri rele despre pământul pe care-l cercetaseră, zicând: "Pământul pe care l-am străbătut noi, ca să-l vedem, este un pământ care mănâncă pe cei ce locuiesc în el şi tot poporul, pe care l-am văzut acolo, sunt oameni foarte mari.
- Numerii 13:34 - Acolo am văzut noi şi uriaşi, pe fiii lui Enac, din neamul uriaşilor; şi nouă ni se părea că suntem faţă de ei ca nişte lăcuste şi tot aşa le păream şi noi lor".
- Numerii 14:31 - Pe copiii voştri, despre care voi ziceaţi că vor ajunge pradă vrăjmaşilor, îi voi duce acolo şi ei vor cunoaşte pământul pe care voi l-aţi nesocotit;
- Numerii 14:43 - Căci Amaleciţii şi Canaaneii sunt acolo înaintea voastră şi veţi cădea de sabie, pentru că v-aţi abătut de la Domnul şi Domnul nu va fi cu voi".
- Numerii 19:18 - Apoi un om curat să ia isop, să-l moaie în apa aceea şi să stropească din ea casa, lucrurile şi oamenii câţi sunt acolo şi pe cel ce s-a atins de os de om sau de ucis sau de mort sau de mormânt.
- Numerii 20:1 - În luna întâi a ajuns toată obştea fiilor lui Israel în pustiul Sin şi s-a oprit poporul în Cadeş. Şi a murit Mariam şi a fost îngropată acolo.
- Numerii 20:2 - Acolo însă nu era apă pentru obşte şi s-au adunat ei împotriva lui Moise şi a lui Aaron,
- Numerii 20:26 - Să dezbraci acolo de pe Aaron hainele lui şi să îmbraci cu ele pe Eleazar, fiul lui, şi Aaron să se ducă şi să moară acolo".
- Numerii 20:28 - Acolo a dezbrăcat Moise de pe Aaron hainele lui şi a îmbrăcat cu ele pe Eleazar, fiul lui. Şi a murit Aaron pe vârful muntelui, iar Moise şi Eleazar s-au pogorât din munte.
- Numerii 21:10 - Sculându-se de acolo, fiii lui Israel au tăbărât la Obot.
- Numerii 21:11 - Iar după ce s-au ridicat şi din Obot, au tăbărât la Iie-Abarim, dincolo de pustiu, în faţa Moabului, către răsăritul soarelui.
- Numerii 21:12 - De acolo s-au ridicat şi au tăbărât în valea Zared.
- Numerii 21:13 - Ridicându-se apoi şi de acolo, au tăbărât dincolo de Arnon, în pustia care e afară din hotarele Amoreilor. Căci Arnonul este hotar între Moabiţi şi Amorei.
- Numerii 21:16 - De acolo s-au îndreptat spre Beer, fântâna despre care a zis Domnul lui Moise: "Adună poporul şi le voi da apă să bea".
- Numerii 21:21 - De acolo a trimis Moise soli la Sihon, regele Amoreilor, cu veşti de pace, ca să i se spună:
- Numerii 21:32 - De acolo a trimis Moise să iscodească Iazerul, pe care l-a luat împreună cu satele lui şi a alungat pe Amoreii care locuiau acolo.
- Numerii 22:1 - Purcezând apoi de acolo, fiii lui Israel au tăbărât în şesurile Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului.
- Numerii 22:41 - Iar a doua zi de dimineaţă, a luat Balac pe Valaam şi l-a suit pe înălţimile lui Baal, ca să-i arate de acolo o parte din popor.
- Numerii 23:13 - Iar Balac a zis către el: "Vino cu mine în alt loc, de unde nu-l vei vedea tot, ci numai o parte din el vei vedea, iar tot nu-l vei vedea: să mi-l blestemi de acolo".
- Numerii 23:14 - Şi l-a dus pe el la locul de strajă, pe vârful muntelui Fazga, şi a zidit acolo şapte jertfelnice şi a pus câte un viţel şi câte un berbec pe fiecare jertfelnic.
- Numerii 23:27 - Atunci a zis Balac către Valaam: "Hai să te duc în alt loc: poate-I va plăcea lui Dumnezeu şi mi-I vei blestema de acolo".
- Numerii 32:19 - Căci nu vom lua împreună cu ei moştenire dincolo de Iordan şi nici mai departe, dacă ni se va da parte dincoace de Iordan, spre răsărit".
- Numerii 32:39 - Iar fiii lui Machir, fiul lui Manase, s-au dus în Galaad şi l-au luat şi au alungat pe Amoreii care erau acolo.
- Numerii 32:40 - Iar Moise a dat Galaadul lui Machir, fiul lui Manase, şi s-a aşezat acela acolo.
- Numerii 33:9 - Plecând de la Mara, au venit la Elim. În Elim însă erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici şi au tăbărât acolo lângă apă.
- Numerii 33:14 - Pornind din Aluş, şi-au aşezat tabăra la Rafidim. Acolo nu era apă ca să bea poporul.
- Numerii 33:38 - Aici s-a suit Aaron preotul pe muntele Hor, după porunca Domnului, şi a murit acolo, în anul al patruzecilea de la ieşirea fiilor lui Israel din pământul Egiptului, în luna a cincea, în ziua întâi a lunii.
- Numerii 33:53 - Să luaţi în stăpânire pământul şi să vă aşezaţi acolo, căci vă dau în stăpânire pământul acesta.
- Numerii 33:54 - Să împărţiţi pământul prin sorţi la seminţiile voastre: celor mai mulţi la număr să le daţi parte mai mare, iar celor mai puţini la număr să le daţi parte mai mică; fiecăruia unde-i va cădea sorţul, acolo să-i fie partea, după seminţiile părinţilor voştri.
- Numerii 34:9 - De acolo va merge hotarul către Ţifron şi va atinge Haţar-Enan. Acesta să vă fie hotarul de miazănoapte.
- Numerii 35:15 - Aceste cetăţi să fie, şi pentru fiii lui Israel şi pentru străini şi pentru cei strămutaţi la voi, loc de scăpare; acolo să fugă ucigaşul fără voie.
- Numerii 35:25 - Şi obştea trebuie să izbăvească pe ucigaş din mâinile răzbunătorului sângelui vărsat, şi să-l întoarcă obştea în cetatea lui de scăpare, unde a fugit el, ca să trăiască acolo până la moartea marelui preot, care este miruit cu mir sfinţit.
- Deuteronomul 1:4 - După ce a bătut pe Sihon, regele Amoreilor, care locuia în Heşbon, şi pe Og, regele Vasanului, care locuia în Aştarot şi în Edrei, dincolo de Iordan, în pământul Moabului,
- Deuteronomul 1:28 - Încotro să ne ducem ? Fraţii noştri ne-au înfricoşat, spunându-ne: "Poporul acela e mai mare, maţ mult şi mai puternic decât noi; cetăţile de acolo sunt mari şi cu întărituri până la cer; şi am mai văzut acolo şi pe fiii lui Enac".
- Deuteronomul 1:37 - Pentru voi s-a mâniat Domnul şi pe mine şi a zis: Nici tu nu vei intra acolo !
- Deuteronomul 1:38 - Iosua, fiul lui Navi, care este cu tine, acela va intra acolo; întăreşte-l pe el, că el va duce pe Israel în moştenirea sa.
- Deuteronomul 1:39 - Copiii voştri, de care voi ziceaţi că vor cădea pradă vrăjmaşilor, şi fiii voştri, care acum nu cunosc nici binele, nici răul, aceia vor intra acolo; lor îl voi da şi ei îl vor moşteni.
- Deuteronomul 1:46 - Şi aţi locuit în Cadeş vreme multă, că multe au fost zilele cît aţi stat acolo".
- Deuteronomul 2:10 - Înainte au locuit acolo Emimii, popor mare, mult la număr şi înalt la statură, ca fiii lui Enac;
- Deuteronomul 3:1 - "Ne-am întors apoi de acolo şi am mers către Vasan, însă ne-a ieşit înainte cu război Og, regele Vasanului, la Edrei, cu tot poporul său.
- Deuteronomul 4:28 - Veţi sluji acolo altor dumnezei, făcuţi de mâini omeneşti din lemn şi piatră, care nu văd şi nu aud, care nu mănâncă şi nu au miros.
Înapoi la index