Căutare
175 rezultate pentru: greş
- Tobit 14:8 - Deci, fiule, pleacă din Ninive, că negreşit se va împlini ceea ce a zis Iona.
- Iudita 11:6 - Urmează numai cuvintele roabei tale şi Dumnezeu va desăvârşi cu tine lucrul tău, iar stăpânul meu nu va greşi în lucrările sale.
- 3 Tineri 1:6 - Şi am greşit în toate, şi poruncile Tale n-am ascultat, nici le-am păzit, nici le-am făcut, după cum ne-ai poruncit nouă, ca să ne fie bine.
- 3 Ezdra 4:27 - Şi mulţi au pierit, au greşit şi au păcătuit din pricina femeilor.
- Solomon 1:6 - Înţelepciunea este duh iubitor de oameni şi nu lasă nepedepsit pe cel care huleşte prin vorbele sale, căci Dumnezeu este martor gândurilor celor mai ascunse şi pătrunde fără greş inimile şi aude toate cuvintele.
- Solomon 9:14 - Gândurile muritorilor sunt şovăielnice şi cugetările noastre sunt cu greşeală.
- Solomon 11:23 - Şi miluieşti pe toţi, că toate le poţi şi treci cu vederea greşelile oamenilor, ca să se pocăiască.
- Solomon 14:30 - Şi din două părţi pedeapsa va da peste ei, întâi pentru că au cugetat greşit despre Dumnezeu, închinându-se idolilor, şi al doilea pentru că, vicleni fiind, au jurat împotriva adevărului, dispreţuind tot ce este sfânt.
- Solomon 14:31 - Căci nu puterea idolilor pe care s-au jurat, ci pedeapsa cuvenită păcătoşilor, aceea prigoneşte pururea păcatul celor ce au greşit.
- Ecclesiasticul 5:18 - Să nu greşeşti nici în lucrurile mari, nici în cele mici.
- Ecclesiasticul 9:13 - Stai departe de omul care este în stare să ucidă şi nu te vei teme nicidecum de moarte. Şi dacă te apropii de el, păzeşte-te de orice greşeală, căci ar putea să-ţi ia viaţa. Să ştii bine că eşti înconjurat de curse şi că mergi pe margine de ziduri de cetate.
- Ecclesiasticul 13:26 - Cel smerit a greşit, şi toii îl ceartă pe el; grăit-a înţelepţeşte, şi nu este băgat în seamă.
- Ecclesiasticul 18:27 - Omul înţelept întru toate se va teme, şi în zilele păcatelor se va feri de greşeală.
- Ecclesiasticul 19:5 - Cel care crede curând este uşor de inimă şi cel care păcătuieşte asupra sufletului său greşeşte.
- Ecclesiasticul 19:16 - Este câte unul care alunecă, dar nu din suflet, şi cine n-a greşit cu limba sa ?
- Ecclesiasticul 23:3 - Ca greşelile mele să nu se înmulţească şi păcatele mele să nu sporească şi să nu cad în mâinile potrivnicilor mei şi să nu se bucure de aceasta vrăjmaşul meu ?
- Ecclesiasticul 23:11 - De va greşi, păcatul lui asupra lui va fi, şi de nu va fi cu luare aminte îndoit greşeşte.
- Ecclesiasticul 23:31 - Că întâi legea Domnului a călcat, al doilea bărbatului său a greşit, al treilea întru desfrâu s-a desfrânat, şi cu bărbat străin a făcut copii.
- Ecclesiasticul 26:12 - De ochiul neruşinat fereşte-te şi nu te mira de-ţi va greşi.
- Ecclesiasticul 26:25 - Greu scapă neguţătorul de greşeală şi cârciumarul nu este fără de păcat.
- Ecclesiasticul 30:11 - Nu-l lăsa în voia lui la tinereţe şi nu trece cu vederea greşelile lui.
- 1 Macabei 9:68 - Şi au pornit război asupra lui Bacchide şi l-au zdrobit şi l-au necăjit foarte, pentru că planul bătăliei dăduse greş.
- 1 Macabei 13:39 - Iertăm scăpările din vedere şi greşelile făcute până în ziua de astăzi şi dăjdiile către rege cu care eraţi datori şi orice se vămuia în Ierusalim să nu se mai vămuiască.
- 3 Macabei 2:15 - Şterge păcatele noastre şi risipeşte greşelile noastre şi arată mila Ta în ceasul acesta, degrabă să ne întâmpine pe noi îndurările Tale şi pune laudă în gura celor care au căzut şi s-au zdrobit cu sufletele, fă-ne nouă pace".
- Manase 1:8 - Tu, Doamne, după mulţimea bunătăţii Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare celor ce ţi-au greşit şi după mulţimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăinţă păcătoşilor spre mântuire. Aşadar Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepţi, n-ai pus pocăinţă pentru cei drepţi: pentru Avraam şi Isaac şi Iacov, care nu ţi-au greşit ţie, ci ai pus pocăinţă mie păcătosului, pentru că am păcătuit mai mult decât nisipul mării.
Înapoi la index