Căutare
259 rezultate pentru: râdă
- Iezechiel 17:9 - Spune dar: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Spori-va el oare ? Nu cumva i se vor smulge rădăcinile şi i se vor rupe viţele, încât să se usuce ? Toţi lăstarii tineri, care au crescut din el se vor usca. Şi se va smulge din rădăcinile lui nu cu putere mare, nici cu oameni mulţi.
- Iezechiel 19:3 - A crescut pe unul din puii săi, care s-a făcut leu, şi a învăţat să sfâşie prada, şi a mâncat oameni.
- Iezechiel 19:6 - Acesta, făcându-se leu, a început să umble printre lei şi a învăţat să sfâşie prada şi a mâncat oameni;
- Iezechiel 22:25 - Mai-marii lui urzesc în el intrigi; ca nişte lei ce mugesc şi sfâşie prada, aşa mănâncă ei sufletele; strâng avuţii şi lucruri preţioase şi sporesc numărul văduvelor.
- Iezechiel 22:27 - Căpeteniile lui în sânul lui sunt ca nişte lupi care sfâşie prada; ei varsă sânge şi ucid sufletele, ca să-şi sature lăcomia.
- Iezechiel 26:5 - Loc de uscat mrejele va fi el la mare, pentru că a zis acestea, grăieşte Domnul Dumnezeu, şi va fi prada neamurilor.
- Iezechiel 31:7 - El era frumos prin înălţimea trunchiului său, şi prin lungimea ramurilor sale, căci rădăcinile sale se aflau lângă nişte ape mari.
- Iezechiel 34:8 - Precum este adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot aşa este de adevărat că voi face dreptate; pentru că oile Mele au fost lăsate pradă şi fără păstor, oile Mele au ajuns mâncarea tuturor fiarelor câmpului, iar păstorii Mei n-au purtat grijă de oile Mele, ci păstorii s-au păscut pe ei înşişi şi oile Mele nu le-au păscut.
- Iezechiel 34:10 - Asa zice Domnul Dumnezeu: Iată Eu vin la păstori; le voi cere înapoi oile Mele din mâna lor şi îi voi împiedica să nu mai pască oile Mele şi nu se vor mai paşte păstorii pe ei înşişi şi voi smulge oile Mele din gura lor şi ele nu vor mai fi pentru ei o pradă de sfâşiat.
- Iezechiel 34:22 - Eu voi veni să scap oile Mele, ca să nu mai fie pradă şi voi judeca între oaie şi oaie.
- Iezechiel 34:28 - Nu vor mai fi ele pradă popoarelor şi fiarele câmpului nu le vor mai sfâşia; ele vor trăi în siguranţă şi nimeni nu le va mai tulbura.
- Iezechiel 36:4 - De aceea, munţi ai lui Israel, ascultaţi cuvântul Domnului Dumnezeu: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu către munţi şi dealuri., către văi şi vâlcele, către ruinele pustii şi către cetăţile părăsite, care au ajuns pradă şi ocară celorlalte popoare de primprejur;
- Iezechiel 37:11 - Şi mi-a zis iarăşi Domnul: "Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată ei zic: "S-au uscat oasele noastre şi nădejdea noastră a pierit; suntem smulşi din rădăcină".
- Iezechiel 38:12 - Ca să fac jaf şi să iau pradă, punând mâna pe ruinele locuite din nou şi pe poporul cel adunat din mijlocul neamurilor, care creşte turme şi strânge averi şi care locuieşte în mijlocul pământului".
- Iezechiel 38:13 - Şeba, Dedan şi negustorii Tarsisului cu toţi puii de lei ai lor vor zice: "Ai venit tu oare ca să faci jaf, ai adunat taberile tale, ca să faci pradă, să iei argint şi aur, să ridici dobitoace şi avere şi să apuci pradă mare ?"
- Iezechiel 39:4 - Cădea-vei în munţii lui Israel, tu şi toate oştile tale şi popoarele cele ce sunt cu tine; şi te voi da spre mâncare la tot felul de păsări de pradă şi fiarelor câmpului.
- Iezechiel 39:10 - Nu vor aduce lemne din câmp, nici nu var tăia din pădure, ci vor arde numai arme; vor jefui pe jefuitorii lor şi vor prăda pe prădătorii for, zice Domnul Dumnezeu.
- Iezechiel 44:20 - Capetele lor nu trebuie să şi le radă, dar nici părul să nu-şi lase să crească, ci să-şi tundă neapărat capul.
- Daniel 4:12 - Iar butucul şi rădăcinile să rămână în pământ în legături de fier şi de aramă, în iarba câmpului ! Din roua cerului să fie udat şi cu dobitoacele câmpului să împartă iarba pământului.
- Daniel 4:20 - Iar că a văzut regele un înger, un sfânt, coborându-se din cer şi zicând: Doborâţi copacul şi nimiciţi-l, dar butucul şi rădăcinile lui lăsaţi-le în pământ şi în legături de fier şi de aramă, în iarba pământului, şi de roua cerului să fie udat şi cu animalele câmpului să fie părtaş până ce vor trece peste el şapte ani,
- Daniel 4:23 - Şi dacă a poruncit să lase butucul şi rădăcinile copacului, înseamnă că regatul tău va fi ocrotit pentru tine îndată ce tu vei recunoaşte că Cerul are stăpânirea.
- Daniel 11:7 - Iar unul dintre odraslale din rădăcinile ei se va ridica şi va porni împotriva oştirii şi va intra în cetatea cea întărită a regelui de la miazănoapte şi va face cu ei ce va voi şi va fi biruitor.
- Daniel 11:24 - Şi pe neaşteptate va veni în cele mai bogate ţinuturi ale ţării şi va face ceea ce n-au făcut părinţii lui şi părinţii părinţilor lui; el le va împărţi cu risipă, pradă şi jaf şi bogăţii; şi va urzi planuri împotriva cetăţilor întărite, numai pentru o vreme.
- Osea 7:1 - Când am voit să tămăduiesc pe Israel, atunci s-au dat pe faţă păcatele lui Efraim şi ticăloşiile Samariei, că toţi laolaltă săvârşesc fărădelegi: tâlharii intră prin case, hoţii pradă la drumul mare.
- Osea 9:16 - Efraim va fi trântit la pământ; rădăcina lui se va usca. Nu va mai avea de loc rod ! Şi când vor avea fii, Eu voi ucide pe feciorii lor iubiţi.
- Osea 14:6 - Voi fi ca roua pentru Israel; ca liliacul să înflorească şi rădăcinile lui să se afunde în pământ ca cele din pădurile Libanului.
- Amos 2:9 - Eu am prăpădit pe Amorei dinaintea lor, oameni înalţi la stat ca cedrii şi falnici ca stejarii; am nimicit rodul lor sus şi rădăcina jos !
- Amos 3:4 - Oare urlă leul în pădure fără a fi găsit prada ? Oare puiul de leu face să-i răsune glasul din culcuşul său fără să fi prins ceva ?
- Miheia/Mica 4:13 - Scoală-te şi calcă în picioare pe fiica Sionului; că voi face cornul tău de fier şi copitele tale de aramă ! Tu vei zdrobi popoare multe şi prada luată de la ele, Domnului o vei închina şi bogăţiile lor Stăpânului a tot pământul.
- Miheia/Mica 5:7 - Şi va mai fi restul lui Iacov, între popoare multe, ca un leu între dobitoacele din pădure şi ca un pui de leu în turma de oi, care trece, calcă în picioare şi pradă, fără ca nimeni să-i poată smulge prada.
- Naum 2:3 - Căci Domnul a sădit din nou via lui Iacov - slava lui Israel - pe care furii au prădat-o şi i-au stricat viţele.
- Naum 2:10 - "Prădaţi aurul ! Jefuiţi argintul", căci fără sfârşit sunt comorile ei: tot felul de bogăţii de lucruri scumpe.
- Naum 2:11 - Ea este pustiită, jefuită şi prădată !... Inimi frânte, genunchi care se încovoaie, coapse care tremură de groază, şi feţele tuturor sunt îngălbenite de spaimă.
- Naum 2:13 - Leul, care sfâşia şi sugruma prada pentru pui şi leoaice, îşi umplea de pradă peştera şi culcuşurile lui de vânat ?
- Naum 2:14 - "Iată, sunt împotriva ta !", zice Domnul Savaot. Voi arde cu foc carele tale; pe puii tăi de leu sabia îi va străpunge; voi stârpi din ţară prada ta şi nu se va mai auzi glasul solilor tăi !"
- Avacum/Habacuc 1:8 - Mai iuţi decât leoparzii sunt caii lui şi mai muşcători decât lupii de seară. Călăreţii lui se avântă, de departe, vin şi zboară, ca vulturul grăbit să sfâşie prada.
- Avacum/Habacuc 2:7 - Oare nu se vor scula fără de veste cei ce te-au împrumutat şi nu se vor trezi oare călăii tăi ? Şi tu vei ajunge prada lor !
- Avacum/Habacuc 2:8 - Şi fiindcă tu ai prădat popoare fără număr, şi celelalte neamuri te vor prăda pe tine, din pricina vărsărilor de sânge şi a silniciilor săvârşite împotriva ţării, împotriva cetăţii şi împotriva tuturor locuitorilor lor.
- Agheu/Hagai 1:11 - Şi am chemat seceta pe pământ şi pe munţi, peste grâu, peste vin şi peste orice rodeşte pământul; peste oameni şi peste dobitoace şi peste toată strădania palmelor voastre".
- Zaharia 2:13 - Căci iată că Eu rotesc mâna Mea peste ei şi ei vor fi pradă pentru cei care au fost robii lor, ca să vă daţi seama că Domnul Savaot m-a trimis.
- Maleahi 3:19 - Căci iată vine ziua care arde ca un cuptor. Şi toţi cei trufaşi şi care făptuiesc fărădelegea vor fi ca paiele, iar ziua care vine îi va arde", zice Domnul Savaot. "Şi nu va rămâne din ei nici rădăcină, nici ramuri.
- Matei 3:10 - Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
- Matei 13:6 - Iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţă şi, neavând rădăcină, s-au uscat.
- Matei 13:21 - Dar nu are rădăcină în sine, ci ţine până la o vreme şi, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se sminteşte.
- Matei 15:13 - Iar El, răspunzând, a zis: Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină.
- Marcu 4:6 - Şi când s-a ridicat soarele, s-a veştejit şi, neavând rădăcină, s-a uscat.
- Marcu 4:17 - Dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la un timp; apoi când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc.
- Marcu 11:20 - Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini.
- Luca 3:9 - Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
- Luca 6:16 - Şi pe Iuda al lui Iacov şi pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut trădător.
Înapoi la index