Căutare
215 rezultate pentru: tâmpla
- Faptele Apostolilor 20:22 - Iar acum iată că fiind eu mânat de Duhul, merg la Ierusalim, neştiind cele ce mi se vor întâmpla acolo,
- Faptele Apostolilor 22:17 - Şi s-a întâmplat, când m-am întors la Ierusalim şi mă rugam în templu, să fiu în extaz,
- Faptele Apostolilor 26:26 - Regele ştie despre acestea, şi în faţa lui vorbesc fără sfială, fiind încredinţat că nimic nu i-a rămas ascuns, pentru că aceasta nu s-a întâmplat, într-un ungher.
- Faptele Apostolilor 28:6 - Iar ei aşteptau ca el să se umfle, sau să cadă deodată mort. Dar aşteptând ei mult şi văzând că nu i se întâmplă nimic rău, şi-au schimbat gândul şi ziceau că el este un zeu.
- Faptele Apostolilor 28:8 - Şi s-a întâmplat că tatăl lui Publius zăcea în pat, cuprins de friguri şi de urdinare cu sânge, la care intrând Pavel şi rugându-se, şi-a pus mâinile peste el şi l-a vindecat.
- Faptele Apostolilor 28:9 - Şi întâmplându-se aceasta, veneau la el şi ceilalţi din insulă care aveau boli şi se vindecau;
- 1 Corinteni 9:26 - Eu, deci, aşa alerg, nu ca la întâmplare. Aşa mă lupt, nu ca lovind în aer,
- 1 Corinteni 10:11 - Şi toate acestea li s-au întâmplat acelora, ca preînchipuiri ale viitorului, şi au fost scrise spre povăţuirea noastră, la care au ajuns sfârşiturile veacurilor.
- 1 Tesaloniceni 3:4 - Căci şi când eram la voi, v-am spus de mai înainte că vom avea de suferit necazuri, precum s-a şi întâmplat şi ştiţi prea bine.
- Iacov 4:14 - Voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră ? Abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere.
- 1 Petru 4:12 - Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin,
- 2 Petru 2:22 - Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: Câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui.
- Tobit 3:7 - Tot în ziua aceea s-a întâmplat ca şi Sara, fiica lui Raguel din Ecbatana Mediei, să sufere ocări de la una din slujnicele tatălui său,
- Tobit 8:16 - Binecuvântat eşti Tu că m-ai bucurat şi nu mi s-a întâmplat cum socoteam, ci ai făcut cu noi după mila Ta cea mare !
- Iudita 4:3 - Fiindcă nu trecuse multă vreme de când se întorseseră ei din robie şi abia de curând tot poporul Iudeii se strânsese la un loc şi, după pângărirea care se întâmplase, odoarele sfinte, jertfelnicul şi templul fuseseră iarăşi sfinţite.
- Iudita 6:16 - Şi ei au chemat pe toţi bătrânii cetăţii şi au alergat la adunare tinerii şi femeile. Şi l-au pus pe Ahior în mijlocul întregului popor, iar Oziaş l-a întrebat despre cele întâmplate.
- Iudita 8:18 - Căci nu se află nici unul în neamul nostru şi în ziua de astăzi nu este nici seminţie, nici familie, nici popor, nici cetate care să se închine la idoli făcuţi de mână omenească, cum s-a întâmplat aceasta odinioară.
- Iudita 11:4 - Nimeni nu-ţi va face rău, ci bine, aşa cum se întâmplă cu slujitorii stăpânului meu, regele Nabucodonosor".
- Iudita 15:1 - Când cei ce erau în corturi au aflat ceea ce s-a întâmplat, s-au înspăimântat.
- Iudita 15:4 - Şi Oziaş a trimis crainici la Betomestaim, la Bibe, la Hobe şi la Cola, precum şi în tot ţinutul muntos al lui Israel, ca să le vestească ceea ce s-a întâmplat şi ca toţi să tăbărască pe vrăjmaşi şi să-i nimicească.
- Iudita 15:5 - Când a auzit de aceasta fiii lui Israel, cu toţii s-au năpustit împotriva lor şi i-a bătut până la Hoba. Dar şi cei din Ierusalim şi din tot ţinutul muntos au sărit în ajutorul lor, căci şi pe ei îi vestise despre cele întâmplate în tabăra vrăjmaşă. Apoi şi cei din Galaad şi din Galileea i-au luat din partea lor şi i-au lovit crunt, până în apropierea Damascului şi a ţinutului lui.
- Epistola lui Ieremia 1:45 - Făcuţi de tâmplari şi de argintari, ei nu sunt nimic altceva decât ceea ce vor aceşti meşteri ca ei să fie.
- 3 Ezdra 1:23 - Şi după toate lucrurile acestea ale lui Iosia, s-a întâmplat ca Faraon, regele Egiptului, să vină cu război în Carchemiş, pe Eufrat.
- 3 Ezdra 8:88 - Şi cele ce se întâmplă, toate se fac nouă pentru lucrurile noastre cele rele şi pentru păcatele noastre cele mari. Tu, Doamne, ne-ai uşurat de păcatele noastre,
- Solomon 2:2 - Din întâmplare am ajuns să fim cum suntem şi după viaţa aceasta vom fi ca şi cum n-am fi fost niciodată; căci fum este suflarea din nările noastre şi cugetarea o scânteie care se aprinde din mişcarea inimii noastre.
- Solomon 2:17 - Deci să vedem dacă cuvintele lui sunt adevărate şi să cercetăm ce i se va întâmpla ieşind din această viaţă.
- Solomon 8:8 - Şi de pofteşte cineva să aibă ştiinţă întinsă, înţelepciunea ştie cele trecute şi întrezăreşte cele viitoare, ea ştie întorsăturile cuvintelor şi dezlegările întrebărilor; ea cunoaşte de mai înainte semnele şi minunile şi întâmplările vremurilor şi ale sutelor de ani.
- Solomon 19:4 - La aceasta îi trăgea pedeapsa de care erau vrednici, şi despre cele mai înainte întâmplate nu mai aveau ţinere de minte, ca să se împlinească şi ceea ce mai lipsea din urgiile suferite de ei;
- Solomon 19:10 - Fiindcă îşi aduceau mereu aminte de cele ce se întâmplaseră în-ţara pribegiei lor, cum pământul, în locul altor vietăţi, a scos la iveală tăuni, iar Nilul în loc de peşti a vărsat o mulţime de broaşte.
- Ecclesiasticul 2:4 - Tot ce ţi se va întâmpla, primeşte cu plăcere şi în necazurile tale fii îndelung-răbdător.
- Ecclesiasticul 12:23 - De ţi se vor întâmpla rele, îl vei afla pe el acolo înaintea ta; cu ochii săi va lăcrima vrăjmaşul, şi, ca şi cum ţi-ar ajuta, va săpa sub picioarele tale.
- Ecclesiasticul 22:29 - Şi dacă rele mi s-ar întâmpla din pricina lui, oricine va auzi se va feri de el.
- Ecclesiasticul 37:9 - Ca nu cumva să arunce mreaja asupra ta şi să-ţi zică: Bună este calea ta şi va sta în preajmă ca să vadă ce ţi se va întâmpla.
- Susanei 1:25 - Dacă auziră cei din casă strigătul în grădină, săriră înăuntru pe uşa cea din dos să vadă ce i s-a întâmplat.
- 1 Macabei 4:26 - Iar câţi au scăpat din cei de alt neam, mergând, au spus lui Lisias toate câte s-au întâmplat.
- 1 Macabei 4:27 - Iar el, auzind, s-a tulburat şi s-a mâhnit, că nu s-a făcut pentru Israel cele ce a voit el şi nu s-a întâmplat cele ce i-a poruncit regele.
- 1 Macabei 5:25 - Şi au dat peste Nabateeni, care, venind înaintea lor cu pace, le-au povestit toate câte li s-au întâmplat fraţilor lor în Galaad,
- 1 Macabei 5:37 - Şi după întâmplările acestea, a adunat Timotei altă oaste şi a tăbărât în faţa Rafonului, dincolo de pârâu.
- 1 Macabei 7:33 - Şi după întâmplările acestea, s-a suit Nicanor în muntele Sionului şi au ieşit unii dintre preoţii din locul sfânt şi dintre bătrânii poporului să se închine lui cu pace şi să-i arate arderea de tot, care se aduce pentru rege.
- 1 Macabei 8:24 - Iar de se va întâmpla război asupra Romei mai întâi sau asupra oricăruia din aliaţii lor întru toată stăpânirea lor,
- 1 Macabei 8:27 - Şi asemenea de se va întâmpla mai înainte Iudeilor război, vor ajuta Romanii din suflet, pe cât le vor îngădui împrejurările.
- 1 Macabei 10:51 - Şi după întâmplările acestea, a trimis Alexandru la Ptolomeu, regele Egiptului, soli, zicând:
- 2 Macabei 3:2 - S-a întâmplat că înşişi regii au cinstit locul acesta şi templului i-au trimis daruri foarte bune,
- 2 Macabei 3:40 - Şi aşa s-a întâmplat cu Eliodor şi cu paza vistieriei.
- 2 Macabei 4:30 - Şi acestea aşa fiind, s-a întâmplat de s-au răsculat locuitorii oraşelor Tars şi Malus, pentru că au fost daţi dar Antiohidei, ţiitoarea regelui.
- 2 Macabei 5:2 - Şi s-a întâmplat că în timp de patruzeci de zile s-a văzut peste toată cetatea prin văzduh, alergând, călăreţi cu haine aurite îmbrăcaţi şi cu suliţe ca şi ostaşii cei înarmaţi,
- 2 Macabei 5:18 - Iar de nu s-ar fi întâmplat să fi fost mai dinainte cuprinşi de multe păcate, aşa precum Eliodor, pe care l-a trimis Seleuc regele, ca să vadă vistieria, aşa şi acesta, când a năvălit să intre, degrabă ar fi fost bătut şi s-ar fi întors de la îndrăznirea sa.
- 2 Macabei 5:20 - Pentru aceea şi locul acesta a avut parte de răutăţile ce s-au întâmplat în popor, ca după aceea să se facă părtaş bunătăţilor celor de la Domnul; părăsit altădată în mâna Atotputernicului, el a fost iarăşi aşezat în toată mărirea lui, după ce marele Stăpân S-a împăcat cu poporul Său.
- 2 Macabei 7:1 - Întâmplatu-s-a şi cu şapte fraţi, pe care, împreună cu maica lor prinzându-i, i-a silit regele, cu biciul şi cu vine bătându-i, să mănânce cărnuri de porc, care nu le era slobod a mânca.
- 2 Macabei 9:1 - Într-aceeaşi vreme s-a întâmplat de s-a întors şi Antioh fără de cinste din locurile cele dinspre Persia.
Înapoi la index