Căutare
3248 rezultate pentru: Lui,
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65
- Ieremia 34:18 - Pe cei ce au călcat legământul Meu şi pe cei ce nu s-au ţinut de cuvintele legământului pe care l-am încheiat înaintea feţei Mele, despicând în două viţelul şi trecând printre cele două bucăţi ale lui,
- Ieremia 34:19 - Pe cei mari ai lui Iuda şi pe cei mari ai Ierusalimului, pe eunuci, pe preoţi şi pe tot poporul ţării, care au trecut printre bucăţile viţelului despicat,
- Ieremia 34:21 - Pe Sedechia, regele lui Iuda, şi pe cei mari ai lui îi voi da în mâinile vrăjmaşilor lor şi în mâinile celor ce vor să le ia viaţa, în mâinile oştirii regelui Babilonului, care s-a retras de la voi.
- Ieremia 35:2 - "Mergi în casa Recabiţilor şi vorbeşte cu ei şi-i adu în templul Domnului, într-o cămară, şi dă-le să bea vin".
- Ieremia 35:3 - Atunci am luat eu pe Iaazania, fiul lui Ieremia, fiul lui Habaţinia, pe fraţii lui, pe toţi fiii lui şi toată casa Recabiţilor
- Ieremia 35:4 - şi i-am adus în templul Domnului, în cămara fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu, care e lângă cămara dregătorilor, deasupra camerei lui Maaseia, fiul lui Şalum, păzitorul pragului.
- Ieremia 35:11 - Când însă a venit Nabucodonosor, regele Babilonului, împotriva acestei ţări, noi am zis: Hai să intrăm în Ierusalim dinaintea oştirilor Caldeilor şi a oştirilor Sirienilor ! Şi iată acum trăim în Ierusalim".
- Ieremia 36:6 - Deci, du-te tu şi cuvintele Domnului din gura mea scrise de tine în sul, citeşte-le în templul Domnului, în ziua postului, în auzul poporului; citeşte-le de asemenea şi în auzul tuturor acelora din Iuda, care sunt veniţi de prin toate cetăţile;
- Ieremia 36:10 - şi cuvintele lui Ieremia, cele scrise în sul, le-a citit Baruh în templul Domnului, în camera lui Ghemaria, fiul lui Şafan, scriitorul, în curtea de sus, la intrarea de la poarta cea nouă a templului Domnului, în auzul poporului.
- Ieremia 36:12 - Şi s-a coborât în casa regelui, în camera secretarului regelui şi iată acolo stăteau toţi dregătorii: Elişama, secretarul regelui, Delaia, fiul lui Şemaia, Elnatan, fiul lui Acbor, Ghemaria, fiul lui Şafan, Sedechia, fiul lui Hanania şi toţi ceilalţi dregători.
- Ieremia 36:14 - Atunci dregătorii au trimis la Baruh pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui Şelemia, fiul lui Cuşi, ca să-i spună: "Cartea pe care tu ai citit-o în auzul poporului, să o iei în mâna ta şi să vii".
- Ieremia 36:20 - Apoi ei s-au dus la rege în palat, iar cartea au lăsat-o în odaia lui Elişama, secretarul regelui, şi au spus în auzul regelui toate cuvintele acestea.
- Ieremia 36:24 - Şi nu s-au temut, nici şi-au sfâşiat hainele lor, nici regele, nici toţi slujitorii lui, care au auzit toate cuvintele acestea.
- Ieremia 36:26 - Şi a poruncit regele lui Ierahmeel, fiul regelui, şi lui Seraia, fiul lui Azirel, şi lui Şelemia, fiul lui Abdeel, să prindă pe scriitorul Baruh şi pe Ieremia proorocul. Dar Domnul i-a ascuns.
- Ieremia 37:1 - În locul lui Iehonia, fiul lui Ioiachim, a fost făcut rege Sedechia, fiul lui Iosia, pe care Nabucodonosor, regele Babilonului, l-a pus rege în ţara lui Iuda.
- Ieremia 37:2 - Dar nici el, nici slujitorii lui şi nici poporul ţării n-au ascultat cuvintele Domnului, cele grăite prin proorocul Ieremia.
- Ieremia 38:3 - Aşa zice Domnul: Cetatea aceasta va fi dată fără îndoială în mâinile oştirilor regelui Babilonului, şi o vor lua".
- Ieremia 38:6 - Atunci au luat pe Ieremia şi l-au aruncat în groapa lui Malchia, fiul regelui, care era în curtea temniţii, coborându-l în ea cu funii. în groapa aceea nu era apă, ci numai noroi şi s-a afundat Ieremia în noroi.
- Ieremia 38:7 - Ebed-Melec, Etiopianul, unul din eunucii care se aflau în casa regelui, auzind că Ieremia a fost aruncat în groapă - regele atunci şedea la poarta lui Veniamin -
- Ieremia 38:17 - Atunci a zis Ieremia către Sedechia: "Aşa zice Domnul Dumnezeul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Dacă tu vei ieşi la căpeteniile regelui Babilonului, vei scăpa cu viaţă şi cetatea aceasta nu va fi arsă cu foc şi vei trăi şi tu şi casa ta;
- Ieremia 38:18 - Iar de nu vei ieşi la căpeteniile regelui Babilonului, cetatea aceasta va fi dată în mâinile Caldeilor, care o vor arde cu foc, şi nici tu nu vei scăpa din mâinile lor".
- Ieremia 39:1 - În anul al nouălea al lui Sedechia, regele lui Iuda, în luna a zecea, Nabucodonosor, regele Babilonului, a venit cu toată oştirea sa la Ierusalim şi l-a împresurat.
- Ieremia 39:4 - Când Sedechia, regele lui Iuda, şi toţi oamenii de oaste i-au văzut, au fugit şi au ieşit noaptea din cetate prin grădina regelui, pe poarta dintre cele două ziduri, şi au apucat pe calea şesului.
- Ieremia 39:5 - Dar oştirea Caldeilor a alergat după ei şi a ajuns pe Sedechia în şesul Ierihonului, l-au prins şi l-au dus la Nabucodonosor, regele Babilonului, la Ribla, în ţara Hamat, unde acesta a rostit judecată asupra lui.
- Ieremia 39:9 - Restul poporului, care rămăsese în cetate, pe fugarii, care trecuseră la el şi pe celălalt popor ce mai rămăsese, Nebuzaradan, căpetenia gărzii regelui, i-a dus robi în Babilon.
- Ieremia 39:11 - Iar cu privire la Ieremia, Nabucodonosor, regele Babilonului, a dat lui Nebuzaradan, căpetenia gărzii, porunca aceasta:
- Ieremia 40:3 - Şi acum a adus-o peste el şi a făcut ceea ce zisese, pentru că aţi păcătuit înaintea Domnului şi n-aţi ascultat glasul Lui, de aceea v-a şi ajuns pe voi aceasta.
- Ieremia 40:5 - Înainte de a ieşi el, Nebuzaradan i-a zis: "Du-te la Godolia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, pe care regele Babilonului l-a pus căpetenie peste cetatea Ierusalimului, şi rămâi cu dânsul în mijlocul poporului; sau du-te unde-ţi place ţie să te duci !" Şi căpetenia gărzii i-a dat merinde şi daruri şi l-a slobozit.
- Ieremia 42:11 - Nu vă temeţi de regele Babilonului, de care vă cutremuraţi; nu vă temeţi de el, zice Domnul, căci Eu sunt cu voi, ca să vă scap şi să vă izbăvesc din mâna lui.
- Ieremia 42:14 - "Ba noi ne ducem în ţara Egiptului, unde război nu vom vedea şi glas de trâmbiţă nu vom auzi şi foame nu vom duce, şi acolo vom trăi",
- Ieremia 42:15 - Apoi ascultaţi cuvântul Domnului, voi, care aţi mai rămas din Iuda. Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: "Dacă voi vă întoarceţi cu hotărâre nestrămutată faţa voastră, ca să vă duceţi în Egipt şi vă veţi duce să trăiţi acolo,
- Ieremia 42:16 - Sabia de care vă temeţi vă va ajunge acolo, în ţara Egiptului, şi foamea de care vă îngroziţi vă va însoţi paşii voştri acolo în Egipt şi acolo veţi muri.
- Ieremia 42:18 - Căci aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Cum s-a vărsat mânia Mea şi iuţimea Mea asupra locuitorilor Ierusalimului, aşa se va vărsa iuţimea Mea şi asupra voastră, când vă veţi duce în Egipt şi veţi fi blestem şi grozăvie, ocară şi râs, şi nu veţi mai vedea locul acesta.
- Ieremia 43:4 - Apoi Iohanan, fiul lui Carea, toate căpeteniile oştirii şi tot poporul n-au ascultat glasul Domnului, ca să rămână în pământul lui Iuda.
- Ieremia 43:7 - Şi s-au dus în ţara Egiptului, că n-au ascultat glasul Domnului şi au mers până la Tahpanhes.
- Ieremia 43:10 - "Aşa grăieşte Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Iată, Eu voi trimite şi voi lua pe Nabucodonosor. regele Babilonului, robul Meu, şi voi aşeza tronul lui pe aceste pietre. ascunse de Mine, şi îşi va întinde el pe ele cortul său cel minunat.
- Ieremia 43:12 - Voi aprinde foc în capiştile dumnezeilor Egiptului; Nabucodonosor le va arde pe acelea, pe idoli îi va distruge cu totul şi se va îmbrăca cu ţara Egiptului, cum se îmbracă păstorul cu haina sa; şi va ieşi de acolo nesupărat;
- Ieremia 44:6 - De aceea s-a revărsat urgia Mea şi mânia Mea şi s-a aprins în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului, şi s-au prefăcut acelea în ruine şi în pustiu, cum vedeţi astăzi.
- Ieremia 44:8 - Mâniindu-Mă prin lucrul mâinilor voastre, prin tămâierea altor dumnezei în pământul Egiptului, unde aţi venit să trăiţi, ca să vă pierdeţi pe voi înşivă şi să ajungeţi blestem şi defăimare înaintea tuturor neamurilor pământului ?
- Ieremia 44:12 - Şi voi lua pe Iudeii care au rămas şi care şi-au întors faţa lor şi s-au dus în rara Egiptului, ca să trăiască acolo; toţi aceia vor fi nimiciţi, vor cădea în ţara Egiptului; de foamete şi de sabie vor fi nimiciţi; vor muri de sabie şi de foame de la mare până la mic şi vor ajunge de blestem, de ocară, de groază şi de râs.
- Ieremia 44:13 - Voi pedepsi pe cei ce locuiesc în ţara Egiptului, precum am pedepsit Ierusalimul, cu sabie, cu foamete şi cu ciumă,
- Ieremia 44:14 - Şi nimeni nu va scăpa şi nu va rămâne din rămăşiţa Iudeilor care au venit în ţara Egiptului, ca să trăiască acolo şi apoi să se întoarcă în ţara lui Iuda, unde doresc ei din tot sufletul să se întoarcă, ca să trăiască acolo. Nimeni nu se va întoarce, decât numai aceia care vor fugi de aici".
- Ieremia 44:15 - Atunci au răspuns lui Ieremia toţi bărbaţii care ştiau că femeile lor tămâiază pe alţi dumnezei, şi toate femeile care se aflau acolo în număr mare, şi tot poporul, care locuia în pământul Egiptului, în Patros, şi au zis:
- Ieremia 44:16 - "Cuvântul pe care tu l-ai grăit în numele Domnului, nu voim să-l ascultăm de la tine;
- Ieremia 44:17 - Dar vom face tot ce am făgăduit cu gura noastră, vom tămâia pe zeiţa cerului şi vom săvârşi pentru ea jertfe cu turnare, cum am mai făcut şi noi şi părinţii noştri, regii noştri şi mai-marii noştri în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului, că atunci eram sătui şi fericiţi şi n-am văzut nenorociri.
- Ieremia 44:23 - Deoarece voi, săvârşind acea tămâiere, aţi greşit înaintea Domnului şi n-aţi ascultat glasul Domnului, nu v-aţi purtat după legea Lui, după poruncile Lui şi după rânduiala Lui, de aceea v-a ajuns nenorocirea aceasta, cum vedeţi acum".
- Ieremia 44:24 - Şi a mai zis Ieremia către tot poporul şi către toate femeile: "Ascultaţi cuvântul Domnului, voi, toţi Iudeii, cei ce sunteţi în ţara Egiptului:
- Ieremia 44:30 - Asa zice Domnul: Iată Eu voi da pe Faraonul Hofra, regele Egiptului, în mâinile vrăjmaşilor lui, cum am dat pe Sedechia, regele lui Iuda, în mâinile lui Nabucodonosor, regele Babilonului, vrăjmaşul lui, care voia să-i ia viaţa".
- Ieremia 46:2 - Asupra Egiptului, împotriva oştirii Faraonului Neco, regele Egiptului, care se afla în Carchemiş, lângă fluviul Eufratului Şi pe care a zdrobit-o Nabucodonosor, regele Babilonului, în anul al patrulea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda:
- Ieremia 46:6 - Cel iute de picior nu va scăpa cu fuga, nici se va mântui cel puternic; la miazănoapte, pe râul Eufratului, se vor poticni şi vor cădea.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65
Înapoi la index