Căutare
3873 rezultate pentru: ura
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78
- Ieremia 52:4 - Era în al nouălea an al domniei lui, în luna a zecea, în ziua a zecea a lunii acesteia, când a venit Nabucodonosor, regele Babilonului, cu toată oştirea sa împotriva Ierusalimului, l-a înconjurat şi a făcut împrejurul lui valuri de pământ.
- Ieremia 52:5 - Cetatea a stat împresurată până în anul al unsprezecelea al regelui Sedechia.
- Ieremia 52:7 - Atunci s-a făcut o spărtură în cetate, pe unde au ieşit toţi oştenii şi au fugit din cetate noaptea pe porţile ce se aflau între cele două ziduri de lângă grădina regelui; iar Caldeii erau împrejurul cetăţii.
- Ieremia 52:31 - În anul al treizeci şi şaptelea după strămutarea lui Ioiachim, regele lui Iuda, în luna a douăsprezecea, în douăzeci şi cinci ale lunii, Evil-Merodac, regele Babilonului, în anul întâi al domniei lui, s-a îndurat de Ioiachim, regele lui Iuda, şi l-a scos din închisoare;
- Plângeri 1:9 - Necurăţia lui e lipită de poala hainelor lui căci la sfârşitul lui el nu s-a gândit. El s-a prăbuşit în chip uluitor şi n-are pe nimeni să-l mângâie ! "Vezi, Doamne, necazul meu, căci vrăjmaşul biruieşte".
- Plângeri 1:21 - Toţi aud suspinul meu, dar nimeni nu mă mângâie ! Toii duşmanii, aflând de nenorocirea mea, se bucură că ai făcut aşa. Să vină peste ei ziua pe care ai făgăduit-o şi să ajungă şi ei ca mine !
- Plângeri 2:16 - Către tine toţi vrăjmaşii tăi cască gura lor, fluieră, scrâşnesc din dinţi, zicând: "Am nimicit-o. Da, aceasta este ziua pe care noi o aşteptam; am aflat-o şi o vedem".
- Plângeri 2:17 - Împlinit-a Domnul hotărârea Sa, adus-a la îndeplinire cuvântul Său, spus din zilele străvechi; prăbuşit-a fără milă, bucurat-a pe vrăjmaşul tău, înălţat-a puterea apăsătorilor tăi.
- Plângeri 3:5 - A ridicat zid împotriva mea şi m-a înconjurat de venin şi de zbucium,
- Plângeri 3:14 - Făcutu-m-am de râs faţă de poporul meu, cântecul lor de batjocură în fiecare zi.
- Plângeri 3:15 - El m-a săturat de amărăciuni, adăpatu-m-a cu pelin.
- Plângeri 3:38 - Nu iese oare din gura Celui Preaînalt binele şi răul ?
- Plângeri 3:45 - Tu ai făcut din mine o măturătură şi un gunoi, în mijlocul popoarelor.
- Plângeri 3:46 - Toţi duşmanii noştri au deschis gura împotriva noastră;
- Plângeri 3:49 - Ochiul meu varsă lacrimi fără încetare, căci nu este uşurare,
- Plângeri 4:1 - O, cum s-a întunecat aurul, şi cel mai curat aur şi-a schimbat faţa; pietrele nestemate vărsate au fost la colţul tuturor uliţelor !
- Plângeri 4:5 - Cei care mâncau odinioară mâncăruri alese cad de foame pe uliţe; cei care au fost crescuţi în purpură stau trântiţi în gunoi.
- Plângeri 4:15 - "Păziţi-vă ! Un necurat !" Striga lumea după ei. "Fugiţi, la o parte, nu-i atingeţi !" Şi dacă mai voiesc să rătăcească undeva - se zicea printre neamuri - n-ar trebui să rămână aici !
- Plângeri 4:16 - Faţa plină de mânie a Domnului i-a risipit pe ei. Pe preoţi nimeni nu-i mai lua în seamă, de bătrâni nu se îndura.
- Plângeri 4:21 - Bucură-te şi te veseleşte, fiica Edomului, tu care locuieşti în pământul Uţ; şi la tine va veni cupa; vei bea şi te vei lăsa goală.
- Plângeri 5:12 - Căpeteniile au fost spânzurate de mâna lor, feţele bătrânilor nu au mai fost luate în seamă.
- Plângeri 5:22 - Sau Tu ne-ai urgisit şi Te-ai mâniat pe noi, fără măsură ?
- Iezechiel 1:16 - Aceste roţi, după înfăţişarea lor, parcă erau de crisolit, iar după făptură toate aveau aceeaşi înfăţişare. Şi după alcătuirea şi după făptura lor ele parcă erau vârâte una în alta.
- Iezechiel 1:22 - Deasupra capetelor fiarelor se vedea un fel de boltă, întinsă sus, deasupra capetelor lor, care semăna cu cristalul cel mai curat;
- Iezechiel 1:27 - Şi am mai văzut ceva, ca un metal înroşit în foc, ca nişte foc, sub care se afla acel chip de om şi care lumina împrejur; de la coapsele acelui chip de om în sus şi de la coapsele chipului aceluia în jos se vedea un fel de foc, un fel de lumină strălucitoare care-l împresura de jur împrejur.
- Iezechiel 1:28 - Cum este curcubeul ce se află pe cer la vreme de ploaie, aşa era înfăţişarea acelei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era chipul slavei Domnului. Şi când am văzut eu aceasta, am căzut cu faţa la pământ.
- Iezechiel 2:8 - Tu însă, fiul omului, ascultă ce voiesc să-ii spun ! Nu fi îndărătnic, ca acest neam de răzvrătiţi ! Deschide-ii gura şi mănâncă ceea ce am să-ţi dau !"
- Iezechiel 2:10 - Şi a desfăşurat-o înaintea mea, şi am văzut că era scrisă şi pe o parte şi pe alta: plângere, tânguire şi jale era scris în ea.
- Iezechiel 3:2 - Atunci eu mi-am deschis gura şi Acela mi-a dat să mănânc cartea aceea,
- Iezechiel 3:3 - Şi mi-a zis: "Fiul omului, hrăneşte-ţi pântecele şi-ţi satură lăuntrul tău cu această carte pe care ţi-o dau Eu !" Şi eu am mâncat-o şi era în gura mea dulce ca mierea.
- Iezechiel 3:17 - "Fiul omului ! Iată, te-am pus străjer casei lui Israel; vei asculta deci cuvântul ce-Mi va ieşi din gură şi-l vei vesti ca din partea Mea.
- Iezechiel 3:27 - Dar când îţi voi grăi, voi deschide gura ta şi tu le vei zice: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu ! Cine va vrea să asculte, să asculte, şi cine nu va vrea să asculte, să nu asculte, căci sunt un neam îndărătnic".
- Iezechiel 4:2 - Apoi rânduieşte împresurare împotriva ei, ridică întărituri şi val şi rânduieşte tabără împotriva ei; de jur împrejurul ei aşază berbeci de spart zidul.
- Iezechiel 4:3 - Apoi ia o tablă de fier şi o pune ca un zid de fier între tine şi cetate şi întoarce-ţi faţa spre ea, ca şi cum ea ar fi împresurată, iar tu cel care o împresori. Aceasta va fi un semn pentru casa lui Israel.
- Iezechiel 4:7 - Să-ţi îndrepţi faţa ta şi mâna ta cea dreaptă dezgolită spre Ierusalimul împresurat şi să prooroceşti împotriva lui.
- Iezechiel 4:8 - Şi iată, Eu voi pune pe tine legături, ca să nu te poţi întoarce de pe o parte pe alta, până nu vei împlini zilele împresurării tale.
- Iezechiel 4:10 - Hrana ta, cu care te vei hrăni, să o mănânci cu măsură, câte douăzeci de sicli pe zi, dar s-o mănânci din timp în timp.
- Iezechiel 4:11 - Şi apa să o bei cu măsură, câte a şasea parte de hin pe zi şi tot din timp în timp.
- Iezechiel 4:12 - Pâinile le vei găti ca turtele de orz şi le vei coace înaintea ochilor lor cu necurăţenie de om".
- Iezechiel 4:13 - Apoi Domnul a mai zis: "Aşa îşi vor mânca fiii lui Israel pâinea lor, necurată, printre popoarele la care îi voi izgoni".
- Iezechiel 4:14 - Atunci am zis: "O, Doamne Dumnezeule, sufletul meu niciodată nu s-a întinat; din tinereţile mele şi până acum niciodată n-am mâncat dintr-un animal mort sau sfâşiat şi carne necurată n-a intrat în gura mea".
- Iezechiel 4:15 - Iar El mi-a răspuns: "Iată, Eu îţi dau, în loc de necurăţenie de om, baligă de bou şi pe ea vei găti pâinea ta".
- Iezechiel 4:16 - Apoi mi-a zis: "Fiul omului, iată voi trimite foamete în Ierusalim şi oamenii vor mânca pâinea cu măsură şi cu întristare şi tot cu măsură şi amărăciune vor bea şi apă,
- Iezechiel 5:2 - O treime să o arzi cu foc în mijlocul cetăţii, după ce se vor împlini zilele împresurării; o altă treime s-o iei şi s-o toci cu cuţitul în împrejurimile cetăţii; iar cealaltă treime s-o spulberi în vânt, şi eu voi trage sabia în urma lor.
- Iezechiel 5:15 - Vei fi de râs şi de batjocură, de pildă şi de groază la popoarele cele dimprejurul tău, când voi săvârşi asupra ta judecăţile Mele cu mânie, cu urgie şi cu pedepse aspre: Eu, Domnul, am zis aceasta.
- Iezechiel 7:7 - A sosit nenorocire asupra ta, locuitor al ţării ! Vine vremea, vine ziua tulburării, iar nu a chiuiturilor de bucurie prin munţi.
- Iezechiel 7:17 - La toţi le vor tremura mâinile, şi picioarele tuturor se vor muia ca apa.
- Iezechiel 7:20 - Prin găteli frumoase ei le-au prefăcut pe acestea în mândrie şi tot din acestea au făcut ei chipurile cele ruşinoase ale idolilor lor. De aceea le voi face pe acestea necurate pentru ei.
- Iezechiel 7:27 - Regele va plânge, căpetenia va fi cuprinsă de groază, iar mâinile poporului ţării vor tremura. Mă voi purta cu ei după purtările lor şi după judecăţile lor îi voi judeca şi vor cunoaşte că Eu sunt Domnul".
- Iezechiel 8:6 - Şi mi-a zis Domnul: "Fiul omului, vezi ce fac ei ? Vezi tu ce urâciuni mari face casa lui Israel aici, ca să Mă îndepărtez de locaşul Meu cel sfânt ? Dar întoarce-te şi urâciuni şi mai mari vei vedea !"
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78
Înapoi la index