Căutare
754 rezultate pentru: Înalt
- Neemia 3:27 - De la ei înainte cei din Tecoa au reparat o parte, în faţa turnului celui mare şi înalt până la zidul lui Ofel.
- Neemia 4:7 - Dar Sanbalat, Tobie, Arabii, Amoniţii şi cei din Aşdod, auzind că se înalţă zidurile Ierusalimului, că spărturile lui au început să se astupe, s-au mâniat foarte tare;
- Neemia 9:13 - Tu Te-ai pogorât pe muntele Sinai, le-ai grăit din înălţimea cerurilor şi le-ai dat porunci drepte; legi ale adevărului, învăţături şi orânduiri minunate.
- Neemia 9:15 - Tu le-ai dat din înălţimea cerului pâine, când au flămânzit şi le-ai scos apă din piatră, când au însetat, şi le-ai zis să intre şi să moştenească ţara pe care cu jurământ le-ai făgăduit-o.
- Neemia 9:27 - Atunci Tu i-ai dat în mâinile vrăjmaşilor lor, care i-au apăsat. Dar în vremea necazului lor au strigat către Tine şi Tu i-ai auzit din înălţimea cerurilor şi, în mila Ta cea mare, le-ai trimis izbăvitori ca să-i izbăvească din mâinile vrăjmaşilor lor.
- Neemia 9:28 - Iar dacă s-au odihnit, au început iar să facă rău înaintea Ta. Atunci Tu i-ai dat din nou în mâna vrăjmaşilor lor ca să-i stăpânească. Şi ei din nou au strigat către Tine şi Tu i-ai auzit din înălţimea cerurilor şi, în mila Ta cea mare, i-ai izbăvit de multe ori.
- Estera 1:3 - În anul al treilea al domniei lui, a dat el ospăţ pentru dregătorii săi şi pentru cei ce-i slujeau lui, pentru căpeteniile mai înalte ale oştirii Persiei şi Mediei şi pentru guvernatorii ţărilor sale,
- Estera 5:11 - Şi le-a povestit Aman despre bogăţia sa cea mare, despre mulţimea fiilor săi şi despre felul cum l-a mărit pe el regele şi cum l-a înălţat peste căpeteniile şi slujitorii săi.
- Estera 5:14 - La acestea Zereş, soţia sa, şi prietenii săi i-au zis: "Să se pregătească spânzurătoare înaltă de cincizeci de coţi şi mâine dimineaţă cere regelui să fie spânzurat Mardoheu şi apoi vei merge voios la ospăţ cu regele". Acest cuvânt a plăcut lui Aman şi a pus să se pregătească spânzurătoarea.
- Estera 7:9 - Atunci Harbona, unul din eunucii regelui, a zis: "Iată şi spânzurătoarea pe care a pregătit-o Aman pentru Mardoheu, care a grăit de bine pe rege, stă la casa lui Aman, înaltă de cincizeci de coţi". Iar regele a zis: "Spânzuraţi-l acolo !"
- Estera 8:12 - Aceasta să se facă în toate ţările lui Artaxerxe, într-o singură zi, în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică a lunii Adar. Cuprinsul acestei scrisori este următorul: "Marele rege Artaxerxe, satrapilor celor o sută douăzeci şi şapte de rări de la India şi până la Etiopia, guvernatorilor de provincii şi tuturor supuşilor, credincioşilor lui, salutare. Mulţi din cei răsplătiţi cu cinste prin nemărginita bunătate a binefacerilor s-au trufit peste măsură şi nu numai supuşilor noştri caută să le facă rău, ci, neputându-şi sătura mândria, încearcă să urzească uneltiri şi împotriva binefăcătorilor lor, pierzând nu numai simţul recunoştinţei omeneşti, ci, plini de trufie nebună, caută în chip nelegiuit să scape şi de judecata lui Dumnezeu, Cel ce pururea toate le vede. Dar adesea şi mulţi, fiind îmbrăcaţi cu putere, ca să rânduiască lucrurile prietenilor ce s-au încrezut în ei, prin încredinţările lor îi fac vinovaţi de vărsare de sânge nevinovat şi-i supun la primejdii de neînlăturat, amăgind gândul bun şi neprihănit al stăpânilor prin vorbărie vicleană şi mincinoasă. Aceasta se poate vedea atât din povestirile mai vechi, cum am spus, precum şi din faptele săvârşite în chip nelegiuit înaintea ochilor voştri de răutatea celor ce stăpânesc cu nevrednicie. De aceea ne îngrijim pentru viitor, ca să întocmim noi o împărăţie netulburată pentru toţi oamenii din lume, neîngăduind înşelătoriile, şi pricinile ce ni se înfăţişează judecându-le cu toată luarea aminte cuvenită. Aşa Aman, fiul lui Hamadata Macedoneanul, cu adevărat străin de sângele persan şi foarte departe de bunătatea noastră, fiind primit oaspete la noi, s-a învrednicit de bunăvoinţa pe care noi o avem către orice popor, până într-atâta, încât a fost numit părintele nostru şi cinstit de toţi, înfăţişându-se ca a doua persoană după tronul regal. Dar fiind de o mândrie nemăsurată, a uneltit să ne lipsească pe noi de putere şi de viaţă, iar pe salvatorul şi pururea binefăcătorul nostru Mardoheu şi pe nevinovata părtaşă la regalitatea noastră, Estera, cu tot poporul lor, se silea prin felurite măsuri viclene să-i piardă. Astfel socotea el să ne lase fără oameni, iar împărăţia persană să o dea Macedonenilor. Noi însă pe Iudei, osândiţi de acest făcător de rele, la moarte, îi găsim nu răufăcători, ci oameni care trăiesc după cele mai drepte legiuiri şi fii ai Dumnezeului celui viu, mare şi preaînalt, Care ne-a dăruit nouă şi strămoşilor noştri împărăţie preafericită. De aceea bine veţi face, de nu veţi aduce la îndeplinire scrisorile trimise de Aman al lui Hamadata, căci el, făcând aceasta, a fost spânzurat la porţile Suzei cu toată casa, după cuvântul lui Dumnezeu, Celui ce stăpâneşte peste toţi, Care i-a dat lui curând osânda cuvenită. Iar o copie a acestei scrisori puneţi-o la vedere în tot locul, să lăsaţi pe Iudei să se folosească de legile lor şi să-i ajutaţi, ca pe cei ce se vor scula asupra lor la vreme de necaz să-i poată răpune în ziua de treisprezece ale lunii a douăsprezecea, Adar, chiar în ziua aceea. Căci Dumnezeu, Cel ce stăpâneşte peste toţi, în loc să piardă pe poporul cel ales, i-a rânduit lui această bucurie. Şi voi, Iudeilor, între sărbătorile voastre vestite, sărbătoriţi şi această zi însemnată cu toată veselia, ca să fie de acum şi să rămână în viitor pentru voi şi pentru Perşii binevoitori amintirea izbăvirii voastre, iar pentru duşmanii voştri să fie amintirea pieirii lor. Fiecare cetate, sau ţinut îndeobşte, care nu se va conforma, se va pustii fără cruţare cu sabie şi foc şi va ajunge nu numai nelocuită de oameni totdeauna, ci dezgustătoare pentru fiare şi păsări.
- Iov 5:11 - El înalţă pe cei smeriţi şi izbăveşte pe cei necăjiţi.
- Iov 11:8 - Ea este mai înaltă decât cerurile. Şi ce vei face tu ? Ea este mai adâncă decât împărăţia morţii. Cum vei pătrunde-o tu ?
- Iov 16:19 - Iar acum martorul meu este în ceruri şi cel ce dă pentru mine bună mărturie este sus în locurile înalte.
- Iov 20:6 - Chiar dacă statura lui s-ar înălţa până la ceruri şi cu capul s-ar atinge de nori,
- Iov 21:4 - Oare plângerea mea se înalţă împotriva unui om ? Şi atunci răbdarea mea cum n-o să fie pe sfârşite ?
- Iov 21:15 - Cine este Cel Atotputernic ca să-I slujim Lui şi ce folos vom avea să-I înălţăm rugăciuni ?"
- Iov 25:2 - "A Lui este stăpânirea, a Lui este puterea înfricoşătoare ! Şi El sălăşluieşte pacea în locurile preaînalte.
- Iov 28:15 - Mintea cea înaltă nu poate fi schimbată cu bulgări de aur şi argintul nu-l cântăreşti ca s-o plăteşti.
- Iov 31:2 - Şi care este partea pe care Dumnezeu o trimite din ceruri şi ce câştig hărăzeşte, din înălţime, Cel Atotputernic ?
- Iov 31:28 - Şi aceasta ar fi fost o mare fărădelege, fiindcă aş fi tăgăduit pe Dumnezeul cel Preaînalt.
- Iov 36:5 - Fireşte, Dumnezeu este prea puternic, dar nu leapădă pe nimeni; El este prea puternic prin înălţimea înţelepciunii Sale.
- Iov 37:23 - Pe Cel Atotputernic nu putem să-L ajungem cu priceperea noastră. El este atotînalt în putere şi bogat în judecată şi nu calcă niciodată dreptatea în picioare.
- Iov 39:27 - Nu cumva vulturul se ridică în înălţime din porunca ta şi îşi aşază cuibul pe vârfuri neajunse ?
- Iov 39:28 - El îşi face sălaşul în stânci şi acolo petrece noaptea - pe un vârf de stâncă şi pe vreo înălţime prăpăstioasă.
- Psalmi 3:3 - Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu.
- Psalmi 7:6 - Scoală-Te, Doamne, întru mânia Ta, înalţă-Te până la hotarele vrăjmaşilor mei; scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca cu care ai poruncit
- Psalmi 7:7 - Şi adunare de popoare Te va înconjura şi peste ea la înălţime Te întoarce.
- Psalmi 7:17 - Lăuda-voi pe Domnul după dreptatea Lui şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.
- Psalmi 8:1 - Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul ! Că s-a înălţat slava Ta, mai presus de ceruri.
- Psalmi 9:2 - Veseli-mă-voi şi mă voi bucura de Tine; cânta-voi numele Tău, Preaînalte.
- Psalmi 9:13 - Miluieşte-mă, Doamne ! Vezi smerenia mea, de către vrăjmaşii mei, Cel ce mă înalţi din porţile morţii,
- Psalmi 9:32 - Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârşit !
- Psalmi 12:3 - Până când se va înălţa vrăjmaşul meu împotriva mea ?
- Psalmi 12:6 - Iar eu spre mila Ta am nădăjduit; bucura-se-va inima mea de mântuirea Ta; cânta-voi Domnului, Celui ce mi-a făcut bine şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.
- Psalmi 17:15 - Şi a tunat din cer Domnul şi Cel Preaînalt a dat glasul Său.
- Psalmi 17:19 - Trimis-a din înălţime şi m-a luat, ridicatu-m-a din ape multe.
- Psalmi 17:36 - Cel ce face picioarele mele ca ale cerbului şi peste cele înalte mă pune.
- Psalmi 17:50 - Viu este Domnul şi binecuvântat este Dumnezeul meu, şi să se înalţe Dumnezeul mântuirii mele.
- Psalmi 17:52 - De la cei ce se ridică împotriva mea, înalţă-mă, de omul nedrept izbăveşte-mă.
- Psalmi 20:7 - Că împăratul nădăjduieşte în Domnul şi întru mila Celui Preaînalt nu se va clinti.
- Psalmi 20:14 - Înalţă-Te, Doamne, întru tăria Ta, cânta-vom şi vom lăuda puterile Tale.
- Psalmi 26:10 - Pe piatră m-a înălţat. Şi acum iată, a înălţat capul meu peste vrăjmaşii mei.
- Psalmi 29:1 - Te voi înălţa, Doamne, că m-ai ridicat şi n-ai veselit pe vrăjmaşii mei împotriva mea.
- Psalmi 33:3 - Slăviţi pe Domnul împreună cu mine şi să înălţăm numele Lui împreună.
- Psalmi 36:20 - Că păcătoşii vor pieri, iar vrăjmaşii Domnului, îndată ce s-au mărit şi s-au înălţat, s-au stins, ca fumul au pierit.
- Psalmi 36:35 - Văzut-am pe cel necredincios fălindu-se şi înălţându-se ca cedrii Libanului.
- Psalmi 45:4 - Apele râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu; Cel Preaînalt a sfinţit locaşul Lui.
- Psalmi 45:6 - Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărăţiile; dat-a Cel Preaînalt glasul Lui, cutremuratu-s-a pământul.
- Psalmi 45:10 - Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu, înălţa-Mă-voi pe pământ.
Înapoi la index