Căutare
233 rezultate pentru: împlini
- Iacov 1:23 - Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale;
- Iacov 1:25 - Cine s-a uitat, însă, de aproape în legea cea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa.
- Iacov 2:8 - Dacă, într-adevăr, împliniţi legea împărătească, potrivit Scripturii: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi", bine faceţi;
- Iacov 2:23 - Şi s-a împlinit Scriptura care zice: "Şi a crezut Avraam lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate" şi "a fost numit prieten al lui Dumnezeu".
- Iacov 4:11 - Nu vă grăiţi de rău unul pe altul, fraţilor. Cel ce grăieşte de rău pe frate, ori judecă pe fratele său, grăieşte de rău legea şi judecă legea; iar dacă judeci legea nu eşti împlinitor al legii, ci judecător.
- 1 Ioan 5:2 - Întru aceasta cunoaştem că iubim pe fiii lui Dumnezeu, dacă iubim pe Dumnezeu şi împlinim poruncile Lui.
- Apocalipsa 6:11 - Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a spus ca să stea în tihnă, încă puţină vreme, până când vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu ei şi fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei.
- Apocalipsa 17:17 - Căci Dumnezeu a pus în inimile lor să facă voia Lui şi să se întâlnească într-un gând şi să dea fiarei împărăţia lor, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu.
- Tobit 3:5 - Şi acum toate hotărârile Tale sunt drepte, când Tu faci cu mine după păcatele mele şi după păcatele părinţilor mei, pentru că n-am împlinit poruncile Tale şi n-am umblat întru adevăr înaintea Ta.
- Tobit 10:1 - Iar Tobit, tatăl său, a numărat fiecare zi; şi când s-au împlinit zilele socotite pentru călătorie, şi Tobie nu venise,
- Tobit 10:7 - Ea însă i-a răspuns: "Ba taci tu, şi nu mă mai amăgi ! Copilaşul meu a pierit !" Şi ieşea ea în fiecare zi afară din cetate pe drumul pe care plecase el. Ziua nu mânca pâine, şi noaptea nu înceta a plânge pe fiul său, Tobie, până când s-au împlinit cele paisprezece zile ale nunţii, pe care Raguel îl jurase să le petreacă acolo.
- Tobit 14:5 - Dar Dumnezeu iarăşi îi va milui şi-i va întoarce în rară; şi templul lui Dumnezeu se va ridica, dar nu aşa ca acel de mai înainte, până nu se vor împlini timpurile veacului. şi după aceea se vor întoarce din robie şi vor zidi minunat Ierusalimul, şi templul lui Dumnezeu se va face din nou în el pentru toate neamurile veacului - zidire măreaţă, cum au grăit despre el proorocii.
- Tobit 14:8 - Deci, fiule, pleacă din Ninive, că negreşit se va împlini ceea ce a zis Iona.
- Iudita 2:12 - Căci pe viaţa şi pe regatul meu am jurat şi cu mâna mea voi împlini jurământul.
- Iudita 6:9 - Dar fiindcă tu nădăjduieşti în inima ta că ei nu vor fi înfrânţi, să nu te mâhneşti, căci eu am zis şi nici unul din cuvintele mele nu va rămâne fără împlinire !"
- Iudita 8:34 - Voi însă nu căutaţi să pătrundeţi cu mintea fapta mea, căci eu nu vă voi spune nimic până nu voi împlini ceea ce vreau să fac".
- Iudita 9:5 - Cele ce au fost mai înainte decât acelea, Tu le-ai făcut, dar şi pe cele de acum şi de mai târziu. Prezentul şi viitorul, Tu le-ai ştiut, şi cele ce s-au împlinit Tu le-ai gândit.
- Iudita 12:4 - Şi Iudita i-a zis: "Să trăieşti în pace, stăpâne. Eu, roaba ta, nu voi isprăvi proviziile mele, până ce Domnul nu va împlini prin mine planurile Sale !"
- Baruh 2:1 - Şi a împlinit Domnul cuvântul Său, pe care l-a rostit împotriva noastră şi a judecătorilor noştri, care au judecat pe Israel şi împotriva regilor noştri şi a conducătorilor noştri şi împotriva oamenilor din Israel şi din Iuda,
- 3 Ezdra 1:58 - Şi au fost slugi lui Nabucodonosor şi fiilor lui, până ce au venit Perşii stăpâni, ca să se împlinească cuvântul Domnului care a fost în gura lui Ieremia, până ce pământul se va bucura de odihnele sale în tot timpul pustiirii lui, odihnind până la împlinirea celor şaptezeci de ani.
- 3 Ezdra 6:32 - Şi a poruncit ca oricine va nesocoti ceva din cele mai înainte scrise, sau nu va împlini, să se ia lemn de spânzurat chiar din cele ale lui, şi de acela să se spânzure şi averile lui să fie ale regelui.
- 3 Ezdra 9:15 - Cei ce fuseseră în robie au împlinit porunca.
- Solomon 19:12 - Şi, spre împlinirea dorinţii lor, nor de prepeliţe s-a ridicat dinspre mare;
- Ecclesiasticul 2:17 - Că cei ce se tem de Domnul vor căuta bunăvoinţa Lui, şi cei ce-L iubesc pe El vor împlini legea.
- Ecclesiasticul 18:22 - Nu te împiedica a împlini făgăduinţa în vreme bună, şi nu aştepta până la moarte ca să faci ce ai făgăduit.
- Ecclesiasticul 19:18 - Toată înţelepciunea este în frica Domnului, şi în toată înţelepciunea este împlinirea legii.
- Ecclesiasticul 26:19 - Lumina care luminează în sfeşnicul cel sfânt, aşa este un chip frumos pe un trup bine împlinit.
- Ecclesiasticul 39:21 - Lucrurile Domnului toate sunt foarte bune şi toată porunca la vremea sa va fi împlinită.
- 1 Macabei 3:50 - Şi au adus hainele preoţeşti şi pârga şi zeciuielile şi au pus înainte pe nazireii cei care împliniseră zilele lor.
- 2 Macabei 15:5 - Iar celălalt a zis: "Şi eu sunt puternic pe pământ, care poruncesc a lua arme şi a plini lucrurile regelui". Însă n-a ajuns să-şi poată împlini sfatul său nelegiuit.
- 3 Macabei 3:2 - Şi acestea gătindu-se, veste rea asupra Iudeilor s-a vestit la oamenii cei poftitori de rău, cărora li se da prilej a-şi împlini voia, oprindu-i de la legile lor.
- 3 Macabei 5:19 - Iar el a spus că în noaptea trecută a împlinit ce i s-a poruncit. Şi au mărturisit şi prietenii lui.
- Manase 1:10 - Strâns sunt eu cu multe cătuşe de fier, încât nu pot să-mi ridic capul meu şi nu am nici loc de odihnă, pentru că Te-am mâniat şi am făcut rău înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci am pus urâciuni şi am înmulţit smintelile.
Înapoi la index