Căutare
405 rezultate pentru: Şoa
- Ecclesiastul 9:9 - Bucură-te de viaţă cu femeia pe care o iubeşti în toate zilele vieţii tale celei deşarte, pe care ţi-a hărăzit-o Dumnezeu sub soare; căci aceasta este partea ta în viaţă şi în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare.
- Ecclesiastul 9:11 - Şi iarăşi am văzut sub soare că izbânda în alergare nu este a celor iuţi şi biruinţa a celor viteji, şi pâinea a celor înţelepţi, nici bogăţia a celor pricepuţi, nici faima pentru cei învăţaţi, căci timpul şi întâmplarea întâmpină pe toţi.
- Ecclesiastul 9:13 - Şi am mai văzut sub soare acest fapt de înţelepciune care mi s-a părut într-adevăr mare:
- Ecclesiastul 10:5 - Am mai luat seama la încă un rău de sub soare, ca o greşeală care porneşte de la stăpânitor:
- Ecclesiastul 11:7 - Şi lumina este dulce şi plăcut este ochilor să privească soarele.
- Ecclesiastul 12:2 - Înainte ca să se întunece soarele şi lumina şi luna şi stelele şi ca norii să mai vină după ploaie;
- Cântarea Cântărilor 1:5 - Nu vă uitaţi că sunt negricioasă că doar soarele m-a ars. Fiii maicii mele s-au mâniat, trimisu-m-au să le păzesc viile, dar via mea nu mi-am păzit-o !
- Cântarea Cântărilor 1:10 - Făuri-vom pentru tine lănţişoare aurite, cu picături şi crestături de argint.
- Cântarea Cântărilor 4:14 - Nard, şofran şi scorţişoară cu trestie mirositoare, cu felurime de copaci, ce tămâie lăcrimează, cu mirt şi cu aloe şi cu arbuşti mirositori.
- Cântarea Cântărilor 6:10 - Cine-i aceasta, ziceau ele, care ca zarea străluceşte şi ca luna-i de frumoasă, ca soarele-i de luminoasă şi ca oastea de război temută ?
- Isaia 2:4 - El va judeca neamurile şi la popoare fără de număr va da legile Sale. Preface-vor săbiile în fiare de pluguri şi lăncile lor în cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul.
- Isaia 3:20 - Cununi, lănţişoare, cingătoare, miresme, talismane,
- Isaia 8:19 - Şi când vă vor zice: "Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi ghicitorii care şoptesc şi bolborosesc", să le răspundeţi: "Nu se cuvine oare poporului să alerge la Dumnezeul său ? Să întrebe oare pe morţi pentru soarta celor vii ?"
- Isaia 11:7 - Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul ca şi boul va mânca paie;
- Isaia 13:10 - Luceferii de pe cer şi grămezile de stele nu-şi vor mai da lumina lor; soarele se va întuneca în răsăritul lui şi luna nu va mai străluci.
- Isaia 17:8 - Şi nu va mai privi către jertfelnice, lucrurile mâinilor lui, şi nu se va mai uita la făptura degetelor lui, la Astartele şi statuile ridicate soarelui.
- Isaia 17:14 - În vremea serii, atunci e ceasul spaimei, iar mai înainte de a se face ziuă, ei nu mai sunt. Iată partea, partea jefuitorilor noştri şi soarta celor ce ne-au prădat pe noi.
- Isaia 18:4 - Că aşa zice Domnul către mine: "Privesc liniştit din locaşul Meu, întocmai ca adierea fierbinte a verii la lumina soarelui, ca norul de rouă în zăduful secerişului.
- Isaia 18:5 - Căci înainte de cules, după ce florile s-au scuturat şi mugurii s-au prefăcut în ciorchini copţi, viţele vor fi tăiate cu cosoarele, ramurile vor fi luate, smulse vor fi.
- Isaia 19:18 - În vremea aceea, vor fi numai cinci cetăţi în pământul Egiptului care vor grăi limba Canaanului şi vor jura în numele Domnului Savaot; una se va numi "Cetatea Soarelui".
- Isaia 24:22 - Şi ca robii vor fi închişi într-o închisoare sub pământ şi după multe zile vor fi cercetaţi.
- Isaia 24:23 - Luna va fi roşie, iar soarele va pierde din lumina lui, căci Domnul Savaot va fi rege şi glava Lui va străluci înaintea bătrânilor în muntele Sionului şi în Ierusalim !
- Isaia 25:5 - Şi ca arşiţa soarelui într-un pământ uscat. Ai potolit zarva celor nelegiuiţi. Precum se potoleşte căldura la umbra unui nor, aşa se va domoli cântecul de biruinţă al stăpânitorilor silnici.
- Isaia 27:9 - Aşa a fost ispăşită fărădelegea lui Iacov, şi acesta este rodul iertării păcatului său. El a sfărâmat în bucăţi toate pietrele jertfelnicului, ca nişte pietre de var; dumbrăvile Astartei şi stâlpii soarelui nu se vor mai ridica.
- Isaia 30:26 - Şi luna va străluci ca soarele, iar soarele va străluci de şapte ori mai mult, ca lumina a şapte zile, în ziua când Domnul va lega rana poporului Său şi va tămădui vânătăile de pe trupul lui.
- Isaia 37:14 - Atunci Iezechia a luat scrisoarea din mina trimişilor şi a citit-o. Apoi el a intrat în templul Domnului şi a întins-o desfăcută înaintea Domnului.
- Isaia 38:8 - "Iată voi întoarce umbra cu atâtea linii pe care soarele le-a străbătut pe ceasornicul lui Ahaz, să zic cu zece linii". Şi soarele s-a dat înapoi cu zece linii pe care el le străbătuse.
- Isaia 40:19 - Chipul cel turnat este turnat de un făurar, argintarul îl îmbracă cu aur şi-l înfrumuseţează cu lănţişoare.
- Isaia 44:7 - Cine este ca Mine să vină lângă Mine, să grăiască, să proorocească şi să se măsoare cu Mine ! Cine a vestit de la început viitorul ? Ceea ce se va întâmpla, cine poate să le prevestească ?
- Isaia 44:13 - Lemnarul întinde sfoara, face un semn cu plumbul. El lucrează cu sculele lui şi măsoară cu compasul. El face lucrul lui după chipul unui om, după frumoasa înfăţişare a unui pământean, ca să fie aşezat într-o casă.
- Isaia 47:13 - Tu te-ai obosit întrebând pe atâţia sfătuitori ! Să iasă la iveală şi să te izbăvească acei care măsoară cerul şi iscodesc stelele; care în fiecare lună nouă spun ceea ce se va întâmpla.
- Isaia 49:10 - Nu le va fi nici foame, nici sete, soarele şi vântul cel arzător nu-i va atinge, că Cel Care se va milostivi de ei va fi Povăţuitorul lor şi îi va îndrepta către izvoare de apă.
- Isaia 60:19 - Nu vei mai avea soarele ca lumină în timpul zilei şi strălucirea lunii nu te va mai lumina; ci Domnul va fi pentru tine o lumină veşnică şi Dumnezeul tău va fi slava ta.
- Isaia 60:20 - Soarele tău nu va mai asfinţi şi luna nu va mai descreşte; că Domnul va fi pentru tine lumină veşnică şi zilele întristării tale se vor sfârşi.
- Isaia 66:4 - Pentru aceasta şi Eu voi alege pentru ei soarta cea rea şi cele ce îi înfricoşează le voi aduce peste ei; că am strigat şi nu Mi-au răspuns, am grăit şi nu M-au auzit, au făcut fărădelegi înaintea ochilor Mei şi ceea ce Eu nu binevoiesc întru Mine, au ales.
- Isaia 66:17 - Faptele şi gândurile celor ce se sfinţesc şi se curăţesc pentru închinăciunile din grădini, într-un loc ascuns, în mijlocul unei adunări de ucenici, ale celor care mănâncă din carnea de porc, mâncăruri scârnave şi şoareci, vor fi zădărnicite, zice Domnul.
- Ieremia 2:24 - Asină sălbatică, deprinsă în pustiu, care în aprinderea poftei ei, soarbe aerul ! Cine o va putea împiedica să-şi împlinească pofta ? Toţi cei ce o caută nu se vor osteni, că în luna ei o vor găsi. Când i s-a zis:
- Ieremia 6:20 - La ce Îmi este bună tămâia care vine din Şeba şi scorţişoara din ţară depărtată ? Arderile de tot ale voastre nu le voiesc şi jertfele voastre Îmi sunt neplăcute".
- Ieremia 8:2 - Şi vor fi aruncate înaintea soarelui şi a lunii şi înaintea întregii oştiri cereşti, pe care ei le-au iubit şi cărora au slujit şi pe urma cărora au umblat, pe care le-au căutat şi cărora s-au închinat. Nimeni nu le va aduna, nici le va îngropa, ci vor zăcea ca gunoiul pe pământ.
- Ieremia 10:16 - Iar soarta lui Iacov nu este ca a neamurilor, că Dumnezeul lui este făcătorul a toate, iar Israel este toiagul moştenirii Lui; şi numele Lui este Domnul Savaot.
- Ieremia 13:25 - Fiica Sionului, iată soarta ta, plata răzvrătirii tale, măsurată ţie de Mine, zice Domnul, pentru că M-ai uitat şi ţi-ai pus încrederea în minciună.
- Ieremia 15:9 - Cea care născuse şapte copii zace în neputinţă, îşi dă duhul şi-i apune soarele încă ziuă fiind; este ruşinată şi ocărâtă. Pe cei rămaşi îi voi da sabiei înaintea ochilor vrăjmaşilor lor", zice Domnul.
- Ieremia 21:9 - Cine va rămâne în cetatea aceasta, acela va muri de sabie şi de foamete şi de ciumă; iar cine va ieşi şi se va preda Caldeilor, care vă împresoară, acela va trăi şi va fi luat ca pradă,
- Ieremia 29:29 - Preotul Sofonie a citit această scrisoare în auzul proorocului Ieremia,
- Ieremia 31:35 - Aşa zice Domnul, Cel ce a dat soarele ca să lumineze ziua şi a pus legi lunii şi stelelor, ca să lumineze noaptea; Cel ce tulbură marea, de-i mugesc valurile, şi numele Lui este Domnul Savaot:
- Ieremia 32:29 - Şi vor intra Caldeii, care împresoară cetatea aceasta, vor da foc cetăţii şi o vor arde cu foc pe ea şi casele pe ale căror acoperişuri s-au adus tămâieri lui Baal şi jertfe cu turnare în cinstea dumnezeilor străini, ca să Mă mânie pe Mine.
- Ieremia 37:4 - Căci pe atunci Ieremia intra şi umbla încă slobod prin popor, pentru că nu-l aruncaseră încă în închisoare.
- Ieremia 43:13 - El va sfărâma stâlpii templului Soarelui de la On şi capiştile dumnezeilor Egiptului le va arde cu foc".
- Ieremia 48:18 - Fecioară, locuitoarea Dibonului, coboară-te din înălţime şi şezi în pământ ars de soare, căci pustiitorul Moabului vine la tine şi va dărâma întăriturile tale.
- Ieremia 51:19 - Dar soarta lui Iacov nu e ca a lor, pentru că Dumnezeul lui este făcătorul a toate, şi Israel este toiagul moştenirii Lui, şi numele Lui este Domnul Savaot.
Înapoi la index