Căutare
547 rezultate pentru: şir
- 1 Paralipomena/1 Cronici 24:19 - Aceasta era înşirarea lor la slujbă, cum trebuia să vină în templul Domnului, după rânduiala lor dată prin Aaron, tatăl lor, cum poruncise acestuia Domnul Dumnezeul lui Israel.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 29:4 - Şi anume: trei mii de talanţi de aur, aur de ofir, şapte mii de talanţi de argint curat, pentru căptuşirea pereţilor în templu,
- 2 Paralipomena/2 Cronici 1:17 - Un car de război se cumpăra şi se aducea din Egipt cu şase sute sicli de argint, iar calul cu o sută cincizeci. Tot astfel aduceau ei şi tuturor Heteilor şi regilor Siriei.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 3:16 - Au mai făcut lănţişoare, ca cele din Sfânta Sfintelor, şi le-a pus pe capetele stâlpilor. Apoi au făcut o sută de rodii şi le-au înşirat pe lănţişoare.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 5:10 - În chivot nu era nimic, fără numai cele două table pe care le pusese Moise în Horeb, când încheiase Domnul legământul cu fiii lui Israel, după ieşirea din Egipt.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 8:1 - După sfârşirea celor douăzeci de ani, în care Solomon a zidit templul Domnului şi casa sa,
- 2 Paralipomena/2 Cronici 16:2 - Atunci a scos Asa argintul şi aurul din vistieriile templului Domnului şi ale casei regelui şi l-a trimis la Damasc lui Benhadad, regele Siriei, zicând:
- 2 Paralipomena/2 Cronici 16:7 - În timpul acela a venit Hanani văzătorul la Asa, regele lui Iuda, şi i-a zis: "Fiindcă ai nădăjduit în regele Siriei şi n-ai nădăjduit în Domnul Dumnezeul tău, pentru aceea ţi-a scăpat oastea regelui Siriei din mâna ta.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 18:10 - Sedechia, fiul lui Chenaana îşi făcuse şi coarne de fier şi zicea: :Aşa zice Domnul: Cu acestea îi vei împunge pe Sirieni până îi vei nimici".
- 2 Paralipomena/2 Cronici 18:30 - Regele Siriei însă poruncise căpeteniilor carelor de război, zicând: "Să nu vă luptaţi nici cu mic, nici cu mare, ci numai cu regele lui Israel !"
- 2 Paralipomena/2 Cronici 18:34 - În acea zi, lupta a fost crâncenă şi regele lui Israel a stat în car în faţa Sirienilor până seara, iar la asfinţitul soarelui a murit.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 20:2 - Atunci au venit unii şi au spus lui Iosafat, zicând: "Vine o mare mulţime de popor împotriva ta de dincolo de mare, din Siria; şi iată-i se află la Haţaţon-Tamar, adică la Enghedi".
- 2 Paralipomena/2 Cronici 20:17 - Nu voi aveţi să vă luptaţi de astă dată; dar înşiraţi-vă, staţi şi priviţi izbăvirea Domnului, pe care o va trimite El vouă. Iuda şi Ierusalime ! Să nu vă temeţi, nici să vă spăimântaţi ! Să le ieşiţi mâine înainte şi Domnul va fi cu voi !"
- 2 Paralipomena/2 Cronici 22:5 - După sfatul lor, a plecat cu Ioram, fiul lui Ahab, regele lui Israel, la război împotriva lui Hazael, regele Siriei, în Ramotul din Galaad. Atunci arcaşii sirieni au rănit pe Ioram.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 22:6 - Acesta, ca să se lecuiască de rănile ce căpătase la Ramot, când s-a luptat cu Hazael, regele Siriei, s-a întors înapoi la Izreel. Şi Ohozia, fiul lui Ioram, regele Iudei, s-a dus şi el la Izreel, ca să vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, pentru că acela era bolnav.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 22:7 - Cu voia lui Dumnezeu şi spre pieirea lui a venit Ohozia la Ioram, căci, după sosirea lui aici, a plecat cu Ioram împotriva lui Iehu, fiul lui Nimşi, pe care-l unsese Domnul pentru stârpirea casei lui Ahab.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 24:23 - Iar după un an, a venit împotriva lui armata siriană, a intrat în Iuda şi în Ierusalim şi a stârpit din popor pe toate căpeteniile poporului şi toată prada luată de la ei a trimis-o regelui, la Damasc.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 24:24 - Deşi oştirea Sirienilor care venise era alcătuită dintr-un mic număr de oameni, Domnul însă a dat în mâna lor o oaste foarte mare, pentru că ei părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, iar Sirienii aduceau la îndeplinire judecata care era asupra lui Ioaş.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 24:25 - Iar după ce s-au retras Sirienii de la el, rămânând el greu bolnav, slujitorii lui au uneltit împotriva lui, din cauza sângelui fiului lui Iehoiada preotul; şi l-au ucis în patul lui şi aşa a murit. Şi l-au înmormântat în cetatea lui David, însă nu l-au îngropat în mormântul regilor.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 25:12 - Şi alte zece mii de oameni vii i-au luat ca robi fiii lui Iuda şi i-au dus pe vârful unei stânci şi i-au aruncat de pe vârful stâncii. şi toţi s-au zdrobit cu desăvârşire.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 28:5 - De aceea l-a dat Domnul Dumnezeu în mâna regelui Sirienilor, care l-au lovit şi i-au luat o mulţime de robi şi i-au dus în Damasc. De asemenea a mai fost dat şi în mâna regelui lui Israel, care şi acela a pricinuit mari pierderi regatului său;
- 2 Paralipomena/2 Cronici 28:16 - În acea vreme a trimis regele Ahaz la regele Asirienilor, ca să-l ajute,
- 2 Paralipomena/2 Cronici 28:20 - Tiglatfalasar, regele Asiriei, a venit într-adevăr la el; însă în loc să-l ajute, i-a făcut greutăţi,
- 2 Paralipomena/2 Cronici 28:21 - Pentru că Ahaz luase vistieriile din templul Domnului şi din casa regelui şi de la căpeteniile poporului şi le dăduse regelui Asiriei, dar nu spre bine.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 28:23 - El a adus jertfe dumnezeilor din Damasc, crezând că ei l-au bătut, şi zicea: "Fiindcă dumnezeii regilor Sirienilor le-au ajutat lor, le voi aduce jertfă, şi ei îmi vor ajuta şi mie". Însă ei au fost pricina căderii lui şi pricina căderii a tot Israelul.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 30:6 - Şi s-au dus trimişii cu scrisorile, care erau făcute de rege şi de căpeteniile lui, prin toată ţara lui Israel şi a lui Iuda şi, după porunca regelui, le spuneau: "Fii ai lui Israel, întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Israel, şi Se va întoarce şi El la cei rămaşi dintre voi, care aţi mai scăpat din mâna regilor Asiriei.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 32:1 - După atâtea lucruri şi atâta credincioşie, a venit Sanherib, regele Asirienilor, şi a intrat în Iuda şi a împresurat cetăţile întărite şi şi-a făcut planul ca să le răpească pentru el.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 32:4 - Atunci s-a adunat o mulţime de popor şi a astupat toate izvoarele şi pârâul care curgea prin mijlocul ţării, zicând: Să nu vină regele Asiriei şi găsind apă multă, să se întărească.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 32:9 - După aceasta Sanherib, regele Asiriei, care era cu toată oştirea lui în faţa Lachişului, a trimis pe nişte slujbaşi ai săi la Ierusalim, la Iezechia, regele lui Iuda, şi la toţi cei din Iuda care erau în Ierusalim, ca să le spună:
- 2 Paralipomena/2 Cronici 32:10 - "Aşa zice Sanherib, regele Asiriei: Pe ce vă bizuiţi de şedeţi închişi în cetatea Ierusalimului ?
- 2 Paralipomena/2 Cronici 32:11 - Nu vedeţi că Iezechia vă amăgeşte, ca să vă dea morţii prin foame şi prin sete, zicând: Domnul Dumnezeul nostru ne va scăpa din mâna regelui Asiriei ?
- 2 Paralipomena/2 Cronici 32:21 - Şi a trimis Domnul pe un înger care a pierdut pe tot viteazul şi războinicul şi căpetenia şi generalul din tabăra regelui Asiriei, încât acesta s-a întors cu ruşine în ţara sa; şi când a intrat în casa dumnezeului său, l-au ucis cu sabia acolo fiii lui.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 32:22 - Aşa a scăpat Domnul pe Iezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, regele Asiriei, şi din mâna tuturor celorlalţi şi i-a apărat din toate părţile.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 33:11 - De aceea a adus Domnul peste ei pe căpeteniile armatei regelui Asiriei, care l-au prins pe Manase cu arcanul şi l-au legat cu cătuşe de fier şi l-au dus la Babilon.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 36:5 - Ioiachim era de douăzeci şi cinci de ani când s-a făcut rege şi a domnit unsprezece ani în Ierusalim. Pe mama lui o chema Zebuda şi era fiica lui Pedaia din Ruma. Acesta a făcut lucruri neplăcute înaintea ochilor Domnului Dumnezeului său, cum făcuseră şi părinţii lui. În zilele lui a venit Nabucodonosor, regele Babilonului, asupra ţării şi Ioiachim i-a fost supus trei ani şi apoi s-a lepădat de el. Atunci a trimis Domnul împotriva lor pe Caldei, pe tâlharii Siriei, pe tâlharii Moabiţilor, pe fiii lui Amon şi pe cei ai Samariei şi s-au retras pentru acest cuvânt, pentru cuvântul Domnului, pe care l-a grăit prin gura robilor Săi prooroci. Însă mânia Domnului tot a mai dăinuit asupra lui Iuda, ca să-l lepede de la faţa Sa, pentru toate păcatele lui Manase, pe care le făcuse acesta şi pentru sângele cel nevinovat pe care l-a vărsat Ioiachim, umplând Ierusalimul cu sânge nevinovat. însă Domnul tot n-a vrut să-l stârpească.
- Ezdra 3:8 - Şi în anul al doilea după sosirea lor la templul lui Dumnezeu din Ierusalim, în luna a doua, Zorobabel, fiul lui Salatiel, şi Iosua, fiul lui Ioţadac, şi ceilalţi fraţi ai lor, preoţii şi leviţii, şi toţi cei ce veniseră din robie la Ierusalim au făcut început şi au pus pe leviţii de la douăzeci de ani în sus să supravegheze lucrările templului Domnului.
- Ezdra 4:2 - Au venit la Zorobabel şi au zis către el: "Să zidim şi noi cu voi, pentru că şi noi, ca şi voi, căutăm pe Dumnezeul vostru şi Lui Îi aducem jertfe încă din zilele lui Asarhadon, regele Asiriei, care ne-a adus aici".
- Ezdra 6:22 - Şi au prăznuit sărbătoarea azimelor şapte zile cu bucurie, pentru că îi înveselise Domnul şi întorsese spre ei inima regelui Asiriei, ca să le întărească mâinile la zidirea templului Domnului Dumnezeului lui Israel.
- Neemia 1:3 - "Cei ce au scăpat din robie şi au rămas - îmi spuseră ei - sunt acolo, în ţara lor, în mare necaz şi înjosire; iar zidurile Ierusalimului sunt dărâmate şi porţile lui arse".
- Neemia 4:21 - Şi aşa am lucrat noi, iar jumătate stătea cu lancea în mână de la răsăritul soarelui până seara la ieşirea stelelor.
- Neemia 9:32 - Şi acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşător, Cel ce ţii legământul Tău şi faci milă, nu socoţi ca puţin lucru suferinţele ce am îndurat noi, regii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri, proorocii noştri, părinţii noştri şi tot poporul Tău din vremea regilor Asiriei până în ziua aceasta.
- Neemia 10:39 - Căci în aceste odăi atât fiii lui Israel, cât şi fiii leviţilor trebuie să aducă prinoase de pâine, de vin şi de untdelemn. Acolo sunt casele sfinte şi stau preoţii care slujesc şi portarii şi cântăreţii. Astfel noi nu vom lăsa în părăsire templul Dumnezeului nostru.
- Neemia 12:27 - La sfinţirea zidului Ierusalimului încă s-au chemat leviţii din toate locurile, poruncindu-li-se să vină la Ierusalim pentru săvârşirea sfinţirii şi pentru sărbătoarea veselă cu doxologii şi cântări, în sunetul chimvalelor, lirelor şi harfelor.
- Iov 4:6 - Frica ta de Dumnezeu nu-ţi dă încredere şi desăvârşirea căilor tale nu-ţi dă nădejde ?
- Iov 5:26 - Sosi-vei la mormânt, la adânci bătrâneţe, ca o şiră de grâu strânsă la vremea ei.
- Iov 11:2 - "Cel ce înşiră atâtea vorbe să nu primească nici un răspuns şi tocmai vorbăreţul să aibă dreptate ?
- Iov 11:7 - Descoperi-vei tu care este firea lui Dumnezeu ? Urca-vei tu până la desăvârşirea Celui Atotputernic ?
- Iov 28:18 - Despre mărgean şi despre diamant, nici să mai pomenim, iar agonisirea înţelepciunii întrece cu mult pe aceea a mărgăritarelor.
- Iov 41:15 - Spinarea lui este ca un şirag de scuturi, pe care le-ai fi întărit şi pecetluit puternic.
- Psalmi 18:7 - De la marginea cerului ieşirea lui, şi oprirea lui până la marginea cerului; şi nu este cine să se ascundă de căldura lui.
Înapoi la index