Căutare
205 rezultate pentru: Adan
- 3 Macabei 3:16 - Iar ei, împotrivire luând şi, cu răutatea cea împreună cu ei născută, lepădând binele şi pururea la rău abătându-se, nu numai că s-au întors de la cea nepreţuită cetăţenie, ci încă şi de la cei puţini dintre ei care se află spre noi cu bunăvoinţă se întorc şi cu cuvântul şi cu tăcerea pururea mărturisesc ura lor, pândind neîncetat ca noi, din pricina vieţuirii lor ticăloase, să călcăm rânduielile date.
- 3 Macabei 5:12 - Încât prin purtarea de grijă a Domnului, fiind cuprins cu prea dulce şi adânc somn, tot planul lui cel nelegiuit a fost răsturnat în întregime şi pentru hotărârea lui cea neschimbată a fost groaznic înşelat.
- 3 Macabei 6:8 - Şi pe Iona cel hrănit întru adâncuri, chinuit fără de cruţare în pântecele chitului, nevătămat la toţi ai lui l-ai arătat, o, Părinte !
- 3 Macabei 6:32 - Şi părăsind glasul plângerii cel cu totul înlăcrimat, au luat cântare părintească, lăudând pe Izbăvitorul şi Făcătorul de minuni Dumnezeu şi toată plângerea şi vaietul lepădând, danţuri de veselie au prins să joace, în semn de pace şi de bucurie.
- Manase 1:3 - Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale, Care ai încuiat adâncul şi l-ai pecetluit cu numele Tău cel înfricoşător şi slăvit,
Înapoi la index