Căutare
226 rezultate pentru: Aruncat
- Apocalipsa 18:21 - Şi un înger puternic a ridicat o piatră, mare cât o piatră de moară, şi a aruncat-o în mare, zicând: Cu astfel de repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu se va mai afla.
- Apocalipsa 19:20 - Şi fiara a fost răpusă şi, cu ea, proorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc unde arde pucioasă.
- Apocalipsa 20:3 - Şi l-a aruncat în adânc şi l-a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile, până ce se vor sfârşi miile de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat câtăva vreme.
- Apocalipsa 20:10 - Şi diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi proorocul mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor.
- Apocalipsa 20:14 - Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e moartea cea de a doua: iezerul cel de foc.
- Apocalipsa 20:15 - Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc.
- Tobit 1:17 - Celor flămânzi le dădeam pâinea mea, celor goi, hainele mele, şi de vedeam pe careva din neamul meu mort şi aruncat peste zidurile Ninivei, îl îngropam.
- Tobit 2:3 - Şi a venit el şi a zis: "Tată, unul din neamul nostru este sugrumat şi aruncat în piaţă".
- Tobit 7:6 - Atunci Raguel s-a aruncat la gâtul lui şi l-a sărutat şi a plâns.
- Tobit 11:9 - Şi, alergând, Ana s-a aruncat de gâtul fiului său şi i-a zis: "Bine că te-am văzut, copilul meu ! De acum pot să mor !" Şi au plâns amândoi.
- Iudita 14:15 - Şi deoarece el nu a auzit pe nimeni, a dat perdeaua la o parte şi a intrat în camera de dormit, şi l-a găsit aruncat pe prag, mort şi cu capul tăiat şi luat.
- Epistola lui Ieremia 1:70 - Încă ceva: dumnezeii lor de lemn, îmbrăcaţi în aur şi argint, seamănă cu o tufă de mărăcini într-o grădină, pe care se aşază tot felul de păsări; sau cu un mort aruncat într-un loc întunecos.
- Solomon 10:19 - A acoperit cu ape pe duşmani, apoi din adâncurile mării i-a aruncat afară.
- Solomon 18:5 - Şi când s-au sfătuit să ucidă pe pruncii celor cuvioşi ai Tăi, unul dintre aceşti prunci a fost aruncat şi a scăpat, dar Tu, spre pedeapsa lor, le-ai luat mulţime de copii şi pe ei pe toţi i-ai înecat în valurile mării.
- Balaurul şi Bel 1:31 - Şi a zis regele: ţi-l dau ţie. Şi a luat Daniel răşină şi seu şi păr şi le-a fiert la un loc şi a făcut cocoloaşe şi le-a aruncat în gura balaurului şi, mâncând, a plesnit balaurul.
- Balaurul şi Bel 1:38 - Iar ei l-au aruncat într-o groapă cu lei, şi a fost acolo şase zile.
- Balaurul şi Bel 1:50 - Iar pe cei care voiseră pieirea lui, i-a aruncat în groapă, şi i-au mâncat leii dinaintea lui.
- 1 Macabei 2:35 - Şi au pornit asupra lor cu război. 36. Dar ei nu le-au răspuns, nici piatră n-au aruncat asupra lor, nici n-au astupat ascunzişurile, zicând:
- 1 Macabei 6:51 - Şi a tăbărât asupra templului zile multe, a făcut acolo turnuri de împresurare, maşini şi aruncătoare de foc şi aruncătoare de pietre şi scorpioane, ca să arunce săgeţi, şi praştii.
- 1 Macabei 7:19 - Şi a plecat Bacchide de la Ierusalim şi a tăbărât la Betzet şi a trimis ca să prindă pe cei care fugiseră din ceata lui, precum şi o seamă din popor, pe care, după ce i-a omorât i-a aruncat într-o fântână.
- 1 Macabei 10:80 - Şi a aflat Ionatan că sunt curse în urma sa, şi a înconjurat duşmanul tabăra lui Ionatan şi au aruncat săgeţi asupra Iudeilor de dimineaţă până seara.
- 2 Macabei 1:16 - Şi după ce a intrat Antioh, ei au deschis o uşă ascunsă a podului, şi aruncând cu pietre, au omorât pe căpetenie şi pe cei care erau cu el, şi desfăcându-i în bucăţi şi tăindu-le capetele le-au aruncat celor din afară.
- 2 Macabei 6:10 - Că s-au adus două femei, care au fost pârâte că şi-au tăiat împrejur pruncii lor. Pentru aceea au spânzurat pruncii de sânii lor şi prin cetate, pe uliţe purtându-le, le-au aruncat jos de pe zid de au murit.
- 2 Macabei 14:43 - Însă din grabă nu s-a nimerit să se junghie de moarte şi gloata năvălind pe uşă înăuntru, el, alergând pe zid vitejeşte, s-a aruncat peste mulţime plin de bărbăţie.
- 2 Macabei 14:46 - Şi stând pe o piatră ridicată după ce i-a curs tot sângele, şi-a scos maţele şi prinzându-le cu amândouă mâinile, le-a aruncat spre mulţime, rugându-se Celui care stăpâneşte peste viaţă şi peste duh, ca iarăşi să i le dea; şi în felul acesta a murit.
- 3 Macabei 6:7 - Tu pe Daniel, cel de învinuirile cele pline de pizmă, aruncat în groapă spre mâncare leilor, nevătămat l-ai scos la lumină.
Înapoi la index