Căutare
1300 rezultate pentru: bine
- Deuteronomul 15:18 - Să nu socoteşti o greutate pentru tine când va trebui să-i dai drumul de la tine ca să fie slobod, căci în şase ani ţi-a muncit de două ori cât plata unui străin şi te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău în toate câte vei face.
- Deuteronomul 16:10 - Şi atunci să săvârşeşti sărbătoarea săptămânilor Domnului Dumnezeului tău cu dar de bunăvoie, cum îţi va da mâna şi după cum vei putea, din cele cu care te-a binecuvântat Domnul Dumnezeul tău.
- Deuteronomul 16:15 - Şapte zile să sărbătoreşti înaintea Domnului Dumnezeului tău, la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să fie numele Lui acolo; că te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău în toate roadele şi în tot lucrul mâinilor tale, şi tu de aceea să fii vesel.
- Deuteronomul 16:17 - Ci fiecare să vină cu dar în mâna sa, după cum l-a binecuvântat Domnul Dumnezeul tău.
- Deuteronomul 17:4 - Şi ţi se va vesti şi vei auzi aceasta, să cercetezi bine şi de se va adeveri aceasta şi se va fi făcut urâciunea aceasta în Israel,
- Deuteronomul 18:17 - Atunci mi-a zis Domnul: Bine este ceea ce ţi-au spus ei.
- Deuteronomul 19:13 - Să nu-l cruţe pe unul ca acela ochiul tău. Spală pe Israel de sângele nevinovat şi va fi bine.
- Deuteronomul 19:18 - Şi judecătorii să cerceteze bine şi, dacă martorul acela va fi martor mincinos şi va fi mărturisit strâmb asupra fratelui său,
- Deuteronomul 21:5 - Apoi să vină preoţii, fiii leviţilor, că pe ei i-a ales Domnul Dumnezeul tău să-I slujească şi să binecuvânteze în numele Lui şi după Cuvântul lor se hotărăşte orice lucru îndoielnic şi toată vătămarea pricinuită.
- Deuteronomul 22:7 - Mamei dă-i drumul, iar puii ia-i pentru tine ca să-ţi fie bine şi să se înmulţească zilele tale.
- Deuteronomul 23:5 - Dar Domnul Dumnezeul tău n-a voit să asculte pe Valaam şi a prefăcut Domnul Dumnezeul tău blestemul lui în binecuvântare pentru tine, pentru că Domnul Dumnezeul tău te iubeşte.
- Deuteronomul 23:20 - Celui de alt neam să-i dai cu camătă; iar fratelui tău să nu-i dai cu camătă, ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze întru toate câte se fac de mâinile tale în pământul în care mergi ca să-l iei în stăpânire.
- Deuteronomul 24:8 - Fii atent cu tine la boala leprei, păzeşte foarte bine toată legea care te învaţă preoţii cei din leviţi, şi împliniţi cu sfinţenie ceea ce le-am poruncit eu.
- Deuteronomul 24:13 - Ci să-i întorci zălogul la asfinţitul soarelui, ca să se culce în haina sa şi să te binecuvânteze; aceasta ţi se va socoti ca o faptă bună înaintea Domnului Dumnezeului tău.
- Deuteronomul 24:19 - Când vei secera holda în ţarina ta şi vei uita vreun snop în ţarină, să nu te întorci să-l iei, ci lasă-l să rămână al străinului, săracului, orfanului şi văduvei, ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze întru toate lucrurile mâinilor tale.
- Deuteronomul 26:15 - Caută deci din locaşul Tău cel sfânt, din ceruri, şi binecuvintează pe poporul Tău, Israel, şi pământul pe care ni l-ai dat nouă, după cum Te-ai jurat părinţilor noştri, ca să ne dai pământul în care curge lapte şi miere.
- Deuteronomul 27:12 - "După ce veţi trece Iordanul, seminţiile: Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi Veniamin să stea pe muntele Garizim şi să binecuvânteze poporul;
- Deuteronomul 28:2 - De vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău, vor veni asupra ta toate binecuvântările acestea şi se vor împlini asupra ta:
- Deuteronomul 28:3 - Binecuvântat să fii în cetate şi binecuvântat să fii în ţarină;
- Deuteronomul 28:4 - Binecuvântat să fie rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul dobitoacelor tale;
- Deuteronomul 28:5 - Binecuvântate să fie hambarele tale şi cămările tale;
- Deuteronomul 28:6 - Binecuvântat să fii la intrarea ta în casă şi binecuvântat să fii la ieşirea ta din casă;
- Deuteronomul 28:8 - Să-îi trimită Domnul binecuvântare peste grânarele tale şi peste tot lucrul mâinilor tale şi să te binecuvânteze în pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă;
- Deuteronomul 28:12 - Domnul îţi va deschide comoara Sa cea bună, cerul, ca să dea ploaie pământului tău la vreme şi ca să binecuvânteze toate lucrurile mâinilor tale; şi vei da împrumut multor popoare, iar tu nu vei lua împrumut; vei domni peste multe popoare, iar acelea nu vor domni peste tine;
- Deuteronomul 28:63 - Cum s-a bucurat Domnul, când v-a făcut bine şi v-a înmulţit, tot aşa se va bucura Domnul când vă va pierde şi vă va stârpi şi veţi fi aruncaţi din pământul în care intraţi ca să-l stăpâniţi.
- Deuteronomul 30:1 - "Când vor veni asupra ta toate cuvintele acestea, binecuvântarea şi blestemul, pe care ţi le-am spus eu şi le vei primi în inima ta în toate popoarele printre care te va împrăştia Domnul Dumnezeul tău,
- Deuteronomul 30:9 - Domnul Dumnezeul tău îţi va da cu prisosinţă spor la tot lucrul mâinilor tale, la rodul pântecelui tău, la rodul dobitoacelor tale, la rodul pământului tău, că se va bucura Domnul Dumnezeul tău din nou de tine, cum S-a bucurat de părinţi tăi, şi-ţi va face bine,
- Deuteronomul 30:15 - Iată eu astăzi ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binele şi răul,
- Deuteronomul 30:16 - Poruncindu-ţi astăzi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui şi să împlineşti poruncile Lui, hotărârile Lui şi legile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti şi să te binecuvânteze Domnul Dumnezeul tău pe pământul pe care îl vei stăpâni.
- Deuteronomul 30:19 - Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi pământul: viaţă şi moarte Zi-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi.
- Deuteronomul 33:1 - Iată acum şi binecuvântarea cu care Moise, omul lui Dumnezeu, a binecuvântat pe fiii lui Israel înainte de moartea sa.
- Deuteronomul 33:11 - Binecuvintează, Doamne, puterea lui şi lucrul mâinilor lui fie-ţi plăcut; loveşte coapsele celar ce se ridică împotriva lui şi celor ce-l urăsc, ca să nu se poată împotrivi".
- Deuteronomul 33:13 - Pentru Iosif a zis: "Să binecuvânteze Domnul pământul lui cu darurile cele alese ale cerului, cu roua şi cu darurile adâncului celui dedesubt;
- Deuteronomul 33:16 - Şi cu darurile cele alese ale pământului şi ale celor ce-l umplu. Binecuvântarea Celui ce S-a arătat în rug să vină pe capul lui Iosif, pe creştetul celui dintâi dintre fraţii lui !
- Deuteronomul 33:20 - Pentru Gad a zis: "Binecuvântat. să fie cel ce a sporit pe Gad, care odihneşte ca un pui de leu şi sfărâmă şi braţ şi cap.
- Deuteronomul 33:23 - Pentru Neftali a zis: "Neftali, tu cel sătul de bunăvoinţă şi plin de binecuvântarea Domnului, ia marea şi partea cea de miazăzi în stăpânire".
- Deuteronomul 33:24 - Pentru Aşer a zis: "Binecuvântat să fie Aşer între fii, iubit să fie de fraţii lui şi să-şi afunde în untdelemn piciorul lui.
- Judecătorii 1:15 - Iar Acsa a zis către el: "Dă-mi binecuvântare; tu mi-ai dat pământul de la miazăzi, dă-mi şi izvoarele de apă". Şi i-a dat Caleb, după dorinţa ei, izvoarele cele de sus şi izvoarele cele de jos.
- Judecătorii 5:2 - "Când se arată judecători în Israel, poporul merge de bunăvoie la război; Binecuvântaţi pe Domnul !
- Judecătorii 5:9 - Inima îmi e la căpeteniile lui Israel, La cei ce plecau din popor de voie la război. Binecuvântaţi pe Domnul !
- Judecătorii 5:24 - Binecuvântată să fie între femei Iaela, femeia lui Heber Cheneul ! Binecuvântată fie între femeile ţării.
- Judecătorii 8:35 - Casei lui Ierubaal, adică a lui Ghedeon, nu i-au dat nici o cinste pentru toate binefacerile pe care acesta le făcuse întregului Israel.
- Judecătorii 9:2 - "Şoptiţi la toţi locuitorii din Sichem: Cum e mai bine pentru voi: să domnească peste voi toţi cei şaptezeci de fii ai lui Ierubaal sau să domnească numai unul ? Şi amintiţi-vă că eu sunt osul vostru şi carnea voastră !"
- Judecătorii 9:16 - Aşadar luaţi seama: După dreptate şi după adevăr v-aţi purtat voi, când aţi pus rege pe Abimelec ? Şi bine aţi făcut ce aii făcut cu Ierubaal şi cu casa lui ? Şi v-aţi purtat oare potrivit Cu binefacerile lui ?
- Judecătorii 9:19 - Dacă voi v-aţi purtat după adevăr şi după dreptate cu Ierubaal şi cu casa lui, atunci să fie asupra voastră binecuvântare şi să vă bucuraţi de Abimelec şi să se bucure şi el de voi !
- Judecătorii 9:28 - Gaal însă, fiul lui Ebed, zicea: "Cine este Abimelec şi ce este Sichemul, ca să-i slujim ? Nu este el, oare, fiul lui Ierubaal, şi căpetenia cea mai de seamă a Sichemului nu este oare Zebul ? Să slujiţi mai bine urmaşilor lui Hemor, tatăl lui Sichem, iar aceluia pentru ce să-i slujim ?
- Judecătorii 10:15 - Iar fiii lui Israel au zis către Domnul: "Greşit-am ! Fă cu noi cum vei crede că e mai bine, numai izbăveşte-ne şi acum".
- Judecătorii 11:26 - Israel trăieşte acum de mai bine de trei sute de ani în Heşbon şi în cetăţile care ţin de el şi în Aroer şi în toate împrejurimile lui şi în toate cetăţile din apropierea Arnonului; de ce nu le-aţi luat voi în vremea aceea ?
- Judecătorii 13:24 - Şi a născut femeia un fiu şi i-au pus numele Samson. Şi a crescut copilul şi l-a binecuvântat Domnul.
- Judecătorii 14:8 - Iar după câteva zile s-a dus el iarăşi ca să o ia şi s-a abătut să vadă trupul leului şi iată un roi de albine şi miere în trupul leului.
Înapoi la index