Căutare
2329 rezultate pentru: ies
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47
- Ieșirea/Exod 34:7 - Care păzeşte adevărul şi arată milă la mii de neamuri; Care iartă vina şi răzvrătirea şi păcatul, dar nu lasă nepedepsit pe cel ce păcătuieşte; Care pentru păcatele părinţilor pedepseşte pe copii şi pe copiii copiilor până la al treilea şi al patrulea neam !"
- Ieșirea/Exod 34:18 - Sărbătoarea azimelor să o păzeşti: şapte zile, cum ţi-am poruncit Eu, să mănânci azime, la vremea rânduită în luna Aviv, căci în luna Aviv ai ieşit tu din Egipt.
- Ieșirea/Exod 34:34 - Când însă intra el înaintea Domnului, ca să vorbească cu El, atunci îşi ridica vălul până când ieşea; iar la ieşire spunea fiilor lui Israel cele ce i se porunciseră de către Domnul.
- Ieșirea/Exod 35:31 - Şi l-a umplut de duhul dumnezeiesc al înţelepciunii, al priceperii, al ştiinţei şi a toată iscusinţa,
- Ieșirea/Exod 37:8 - Şi i-a aşezat unul la un capăt şi altul la celălalt capăt al capacului. Heruvimii aceştia erau făcuţi ca ieşind din capac la cele două capete ale lui.
- Ieșirea/Exod 37:18 - Din laturile lui ieşeau şase braţe: trei braţe ale sfeşnicului ieşeau dintr-o latură a lui şi trei braţe ale sfeşnicului ieşeau din cealaltă latură a lui;
- Ieșirea/Exod 37:19 - Un braţ avea trei cupe în forma florii de migdal, cu nodurile şi florile lor; alt braţ avea trei cupe tot în forma florii de migdal, cu nodurile şi florile lor; aşa aveau toate cele şase braţe, care ieşeau din laturile sfeşnicului.
- Ieșirea/Exod 37:21 - Cele şase braţe, care ieşeau din el, aveau: un nod sub primele două braţe, un nod sub alte două braţe şi un nod sub ultimele două braţe.
- Ieșirea/Exod 38:2 - I-a făcut patru coarne, ce ieşeau din el, în cele patru colţuri ale lui, şi l-a îmbrăcat cu aramă.
- Ieșirea/Exod 40:17 - În luna întâi a anului al doilea de la ieşirea lor din Egipt, în ziua întâi a lunii a fost aşezat cortul.
- Leviticul 1:2 - "Grăieşte fiilor lui Israel şi le spune: De va aduce cineva dintre voi jertfă Domnului din dobitoace, să aducă jertfă din cireada de vite şi din turma de oi.
- Leviticul 2:1 - "Dacă cineva voieşte să jertfească Domnului prinos de pâine, să aducă făină bună de grâu, să toarne peste ea untdelemn şi să pună pe ea tămâie;
- Leviticul 4:2 - "Grăieşte fiilor lui Israel şi le spune: Dacă vreun om va păcătui din neştiinţă împotriva poruncilor Domnului şi va face ce nu se cuvine, călcând vreuna din ele;
- Leviticul 7:23 - "Grăieşte fiilor lui Israel şi le zi: Nici un fel de grăsime, nici de bou, nici de oaie, nici de ţap să nu mâncaţi.
- Leviticul 7:29 - "Grăieşte fiilor lui Israel şi le zi: Cel ce îşi înfăţişează Domnului jertfa sa de mântuire, acela din jertfa sa de mântuire să aducă o parte prinos Domnului,
- Leviticul 9:3 - Iar bătrânilor lui Israel să le grăieşti şi să le spui: Luaţi din turma de capre un ţap, ca jertfă pentru păcat, un berbec, un viţel şi un miel, toţi de un an şi fără meteahnă, ca să fie aduşi ardere de tot,
- Leviticul 9:23 - Apoi au intrat Moise şi Aaron în cortul adunării şi când au ieşit au binecuvântat tot poporul; atunci s-a arătat slava Domnului la tot poporul. 24. Şi ieşind foc de la Domnul, a mistuit pe jertfelnic arderea de tot şi grăsimea. Şi văzând tot poporul a scos strigăte de bucurie şi a căzut cu faţa la pământ.
- Leviticul 10:2 - Atunci a ieşit foc de la Domnul şi i-a mistuit şi au murit amândoi înaintea Domnului.
- Leviticul 10:7 - Din uşa cortului adunării să nu ieşiţi, ca să nu muriţi, căci aveţi pe voi mirul de ungere al Domnului !" Şi s-a făcut drept cuvântul lui Moise.
- Leviticul 11:46 - Aceasta este legea cea pentru dobitoace, pentru păsări, pentru toate vietăţile ce mişună în apă şi pentru toate vietăţile ce trăiesc pe pământ,
- Leviticul 12:2 - "Grăieşte fiilor lui Israel şi le zi: Dacă femeia va zămisli şi va naşte prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile, cum e necurată şi în zilele regulei ei.
- Leviticul 14:3 - Iar preotul va ieşi afară din tabără şi de va vedea preotul că leprosul s-a vindecat de boala leprei,
- Leviticul 14:12 - Acolo va lua preotul un berbec, ce voieşte a aduce jertfă pentru vină, şi logul de untdelemn şi le va aduce pe acestea legănându-le înaintea Domnului.
- Leviticul 14:38 - Va ieşi din casă, la uşa casei, şi va închide casa pentru şapte zile.
- Leviticul 16:17 - Nici un om să nu fie în cortul adunării, când va intra el să cureţe locaşul sfânt şi până va ieşi. Aşa se va curăţi el pe sine şi casa sa şi toată obştea fiilor lui Israel.
- Leviticul 16:18 - Apoi va ieşi la jertfelnicul cel dinaintea Domnului şi-l va curăţi, luând din sângele viţelului şi din sângele ţapului şi punând pe coarnele jertfelnicului de jur împrejur,
- Leviticul 16:24 - Îşi va spăla trupul său cu apă în locul cel sfânt, se va îmbrăca cu hainele sale şi, ieşind, va săvârşi arderea de tot pentru sine şi arderea de tot pentru popor, şi se va curăţi astfel pe sine, casa sa, poporul şi pe preoţi.
- Leviticul 17:8 - Să le spui de asemenea: Dacă un om dintre fiii lui Israel sau dintre fiii străinilor care locuiesc între ei va face ardere de tot sau jertfă
- Leviticul 17:10 - Dacă un om dintre fiii lui Israel şi dintre străinii care trăiesc între voi va mânca orice fel de sânge, Îmi voi întoarce faţa Mea împotriva sufletului celui ce va mânca sânge şi-l voi stârpi din poporul său,
- Leviticul 17:12 - De aceea am şi zis fiilor lui Israel: Nimeni din voi să nu mănânce sânge şi nici străinul, care locuieşte la voi, să nu mănânce sânge.
- Leviticul 17:13 - Oricine dintre fiii lui Israel şi dintre străinii ce locuiesc la voi va vâna fiară sau pasăre, care se mănâncă, acela să scurgă sângele ei şi să-l acopere cu pământ, căci viaţa oricărui trup este în sângele lui.
- Leviticul 18:26 - Iar voi să păziţi toate poruncile Mele şi toate legile Mele şi să nu faceţi toate ticăloşiile acestea, nici băştinaşul, nici străinul care trăieşte între ţoi.
- Leviticul 19:13 - Să nu nedreptăţeşti pe aproapele şi să nu-l jefuieşti. Plata simbriaşului să nu rămână la tine până a doua zi.
- Leviticul 19:14 - Să nu grăieşti de rău pe surd şi înaintea orbului să nu pui piedică. Să te temi de Domnul Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău.
- Leviticul 19:15 - Să nu faceţi nedreptate la judecată; să nu căutaţi la faţa celui sărac şi de faţa celui puternic să nu te sfieşti, ci cu dreptate să judeci pe aproapele tău.
- Leviticul 20:2 - "Spune fiilor lui Israel acestea: Dacă cineva dintre fiii lui Israel şi dintre străinii care trăiesc printre Israeliţi va da din copiii săi lui Moloh, acela să fie dat morţii: poporul băştinaş să-l ucidă cu pietre.
- Leviticul 21:1 - Zis-a Domnul către Moise: "Grăieşte preoţilor, fiilor lui Aaron şi le spune:
- Leviticul 21:3 - De sora lor fecioară, care trăieşte la ei şi e nemăritată, poate să se atingă, fără să se spurce.
- Leviticul 22:10 - Nici un străin să nu mănânce din cele sfinte. Nici cel ce locuieşte la un preot şi nici simbriaşul preotului să nu mănânce din cele sfinte.
- Leviticul 24:10 - În vremea aceea, fiul unei israelite, născut între israeliţi dintr-un egiptean, a ieşit la fiii lui Israel şi s-a sfădit în tabără cu un israelit.
- Leviticul 25:28 - Iar dacă nu va găsi mâna lui cit îi trebuie să întoarcă aceluia, atunci pământul vândut de el va rămâne în mâinile cumpărătorului până la anul jubileu, şi în anul jubileu cumpărătorul va ieşi şi vânzătorul va intra în stăpânirea sa.
- Leviticul 25:54 - Iar dacă el nu se va răscumpăra în chipul acesta, atunci în anul jubileu va ieşi el însuşi, şi împreună cu el, şi copiii lui,
- Numerii 1:1 - În ziua întâi a lunii a doua din anul al doilea după ieşirea Israeliţilor din pământul Egiptului, a grăit Domnul cu Moise în cortul adunării, în pustiul Sinai, şi a zis:
- Numerii 1:3 - Tot bărbatul de la douăzeci de ani în sus, tot cel ce poate ieşi la oaste în Israel, să se numere de tine şi de Aaron şi să se rânduiască în tabăra lui.
- Numerii 1:50 - Ci rânduieşte pe leviţi la cortul adunării şi le încredinţează toate lucrurile lui şi toate câte sunt în el. Ei să poarte cortul şi toate lucrurile lui, să slujească în el şi să îşi aşeze tabăra împrejurul lui.
- Numerii 3:21 - Din Gherşon au ieşit neamul lui Libni şi neamul lui Şimei: aceste neamuri sunt din Gherşon.
- Numerii 3:27 - Din Cahat a ieşit familia lui Amram, familia lui Iţhar, familia lui Hebron şi familia lui Uziel: aceste familii sunt din Cahat.
- Numerii 3:33 - Din Merari au ieşit familia lui Mahli şi familia lui Muşi; aceste familii sunt din Merari.
- Numerii 5:3 - De la bărbat până la femeie să-i scoateţi şi să-i trimiteţi afară din tabără, ca să nu pângărească taberele lor, în mijlocul cărora locuiesc Eu".
- Numerii 5:12 - "Grăieşte fiilor lui Israel şi zi către ei: De va greşi femeia unui bărbat şi-l va înşela,
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47
Înapoi la index