Căutare
360 rezultate pentru: mină
- Ieremia 51:10 - Domnul a scos la lumină dreptatea noastră ! Veniţi să vestim în Sion fapta Domnului Dumnezeului nostru !
- Plângeri 5:8 - Slugi ne stăpânesc şi nimeni nu vine să ne scoată din mina lor.
- Iezechiel 1:27 - Şi am mai văzut ceva, ca un metal înroşit în foc, ca nişte foc, sub care se afla acel chip de om şi care lumina împrejur; de la coapsele acelui chip de om în sus şi de la coapsele chipului aceluia în jos se vedea un fel de foc, un fel de lumină strălucitoare care-l împresura de jur împrejur.
- Iezechiel 20:6 - În ziua aceea, ridicându-Mi mina, M-am jurat lor să-i scot din ţara Egiptului şi să-i duc în ţara pe care o alesesem pentru ei, în care curge lapte şi miere, cea mai frumoasă dintre toate ţările.
- Iezechiel 32:7 - Când te vei stinge, voi acoperi cerurile şi stelele lor le voi întuneca; soarele îl voi acoperi cu nor şi luna nu va mai lumina cu lumina sa.
- Iezechiel 45:12 - Siclul să aibă douăzeci de ghere. Mina va fi de douăzeci de sicli, de douăzeci şi cinci de sicli şi de cincisprezece sicli.
- Iezechiel 46:11 - În zilele de sărbătoare şi în zilele de bucurie, prinosul de pâine din partea lui trebuie să fie de câte o efă, cu viţelul şi berbecul, iar cu mieii, cât îi va da mina, iar untdelemn, câte un hin la efă.
- Daniel 2:22 - El descoperă cele mai adânci şi cele mai ascunse lucruri, ştie ce se petrece în întuneric şi lumina sălăşluieşte cu El.
- Daniel 5:11 - În regatul tău se află un om care are în el Duhul lui Dumnezeu celui Sfânt şi în vremea domniei tatălui tău a fost descoperită în el lumină, pricepere şi înţelepciune, ca înţelepciunea dumnezeiască, iar regele Nabucodonosor, tatăl tău, l-a pus mai-marele tâlcuitorilor ele semne, al caldeilor, al cititorilor în stele şi al înţelepţilor.
- Daniel 5:14 - Am auzit că în tine este Duhul lui Dumnezeu şi că în tine se află lumină, pricepere şi înţelepciune fără seamăn.
- Daniel 12:3 - Şi cei înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului şi cei care vor fi îndrumat pe mulţi pe calea dreptăţii vor fi ca stelele în vecii vecilor.
- Ioil 4:15 - Soarele şi luna se întunecă şi stelele îşi pierd lumina lor.
- Amos 5:18 - Vai de cei ce doresc ziua Domnului ! Ce se va întâmpla cu voi ? Ziua Domnului este zi de întuneric şi nu de lumină !
- Amos 5:20 - Nu va fi oare ziua Domnului întuneric şi nu lumină, beznă şi nu strălucire ?
- Miheia/Mica 2:1 - Vai de cei ce cugetă gânduri silnice stând în aşternuturile lor şi de cei ce săvârşesc fărădelegea la lumina zilei de îndată ce află prilej.
- Miheia/Mica 7:8 - Nu te bucura de mine, vrăjmaşa mea, căci dacă eu cad, mă scol, iar când stau în întuneric, Domnul este lumina mea.
- Miheia/Mica 7:9 - Îndura-voi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui, până când El va judeca pricina mea şi îmi va face dreptate; El mă va scoate la lumină şi voi privi dreptatea Lui.
- Avacum/Habacuc 3:4 - Izbucnire de lumină ca la răsărit de soare, raze vii din mâna Lui pornesc !... Acolo stă tainic ascunsă puterea Lui !
- Avacum/Habacuc 3:11 - Soarele şi luna s-au oprit în locuinţa lor; ca să facă lumină, săgeţile Tale pornesc şi fulgerele lăncilor Tale fără încetare scapără.
- Sofonie/Țefania 3:5 - Domnul este drept în mijlocul ei şi nu face nici o strâmbătate; în fiecare dimineaţă El dă la lumină dreptatea; El nu lipseşte niciodată şi nici nu cunoaşte nedreptatea.
- Zaharia 2:12 - Căci aşa zice Domnul Savaot: "Pentru slava Sa, El m-a trimis la neamurile care v-au jefuit pe voi; căci cel care se atinge de voi se atinge de lumina ochiului Lui !
- Zaharia 4:9 - "Mâinile lui Zorobabel au pus temelia acestui templu şi tot mâinile lui îl vor termina, şi tu vei şti că Domnul Savaot m-a trimis la voi.
- Zaharia 13:7 - Sabie, deşteaptă-te împotriva păstorului Meu, împotriva tovarăşului Meu, zice Domnul Savaot. Voi bate păstorul şi se vor risipi oile, şi Îmi voi întoarce mina Mea împotriva celor mici.
- Zaharia 14:6 - În vremea aceea nu va mai fi lumină, ci frig şi ger.
- Zaharia 14:7 - Va fi o zi deosebită pe care Domnul singur o ştie; nu va fi nici zi şi nici noapte, ci în vremea serii va fi lumină.
- Matei 1:4 - Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;
- Matei 4:16 - Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit".
- Matei 5:14 - Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă.
- Matei 5:16 - Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.
- Matei 6:22 - Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.
- Matei 6:23 - Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult !
- Matei 10:27 - Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case.
- Matei 17:2 - Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.
- Matei 24:29 - Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui.
- Matei 28:1 - După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul.
- Marcu 13:24 - Ci în acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei.
- Luca 2:32 - Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.
- Luca 3:33 - Fiul Aminadav, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda.
- Luca 8:16 - Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.
- Luca 11:33 - Nimeni, aprinzând făclie, nu o pune în loc ascuns, nici sub obroc, ci în sfeşnic, ca aceia care intră să vadă lumina.
- Luca 11:34 - Luminătorul trupului este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci şi trupul tău e întunecat.
- Luca 11:35 - Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric.
- Luca 11:36 - Aşadar, dacă tot trupul tău e luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca şi când te luminează făclia cu strălucirea ei.
- Luca 12:3 - De aceea, câte aţi spus la întuneric se vor auzi la lumină; şi ceea ce aţi vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperişuri.
- Luca 15:8 - Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina şi nu mătură casa şi nu caută cu grijă până ce o găseşte ?
- Luca 19:16 - Şi a venit cea dintâi, zicând: Doamne, mina ta a adus câştig zece mine.
- Luca 19:18 - Şi a venit a doua, zicând: Mina ta, stăpâne, a mai adus cinci mine.
- Luca 19:20 - A venit şi cealaltă, zicând: Doamne, iată mina ta, pe care am păstrat-o într-un ştergar,
- Luca 19:24 - Şi a zis celor ce stăteau de faţă: Luaţi de la el mina şi daţi-o celui ce are zece mine.
- Luca 23:54 - Şi ziua aceea era vineri, şi se lumina spre sâmbătă.
Înapoi la index