Căutare
346 rezultate pentru: oase
- Ieremia 20:9 - De aceea mi-am zis: "Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai grăi, în numele Lui !" Dar iată era în inima mea ceva, ca un fel de foc aprins, închis în oasele mele, şi eu mă sileam să-l înfrânez şi n-am putut;
- Ieremia 23:9 - Despre prooroci: "Mi se sfâşie inima în mine şi toate oasele mi se cutremură; sunt ca un am beat, ca omul biruit de vin, pentru Domnul şi pentru cuvintele Lui cele sfinte;
- Ieremia 23:12 - De aceea, calea lor le va fi ca locurile lunecoase în întuneric; vor fi îmbrânciţi şi vor cădea acolo, căci voi aduce asupra lor nenorocirea în anul când îi voi pedepsi, zice Domnul.
- Ieremia 23:32 - Tot Eu, zice Domnul, sunt împotriva proorocilor care spun visuri mincinoase, care le povestesc pe acestea şi duc pe poporul Meu la rătăcire cu amăgirile lor şi cu linguşirile lor, deşi Eu nu i-am trimis, nici le-am poruncit; ei nu aduc nici un folos poporului acestuia, zice Domnul.
- Ieremia 50:17 - Pe Israel, turma cea risipită leii l-au prigonit; mai înainte l-a mâncat regele Asiriei, iar acum în urmă Nabucodonosor, regele Babilonului, i-a zdrobit oasele.
- Ieremia 51:58 - Aşa zice Domnul Savaot: "Zidurile cele groase ale Babilonului le voi dărâma până la temelie şi porţile lui cele înalte vor fi arse cu foc. Aşadar în deşert s-au trudit popoarele şi neamurile au muncit pentru foc".
- Plângeri 1:13 - Foc a trimis de sus peste oasele mele şi m-a smerit, picioarelor mele le-a întins cursă, şi m-a făcut să dau înapoi; pustiitu-m-a cu totul, iar eu toată ziua bolesc.
- Plângeri 3:4 - Mistuit-a trupul meu şi pielea mea, zdrobit-a oasele mele;
- Plângeri 4:8 - Chipul lor a ajuns mai negru decât funinginea, pe uliţe nu-i poţi cunoaşte; pielea lor s-a zbârcit pe oase, s-a uscat ca o aşchie de lemn.
- Plângeri 4:10 - Femeile, deşi miloase, au fiert cu mâinile lor copiii şi i-au mâncat în vremea căderii fiicei poporului meu.
- Iezechiel 6:5 - Trupurile fiilor lui Israel le voi pune înaintea idolilor lor şi oasele lor le voi risipi împrejurul altarelor lor.
- Iezechiel 7:20 - Prin găteli frumoase ei le-au prefăcut pe acestea în mândrie şi tot din acestea au făcut ei chipurile cele ruşinoase ale idolilor lor. De aceea le voi face pe acestea necurate pentru ei.
- Iezechiel 12:7 - Şi am făcut cum mi se poruncise: lucrurile mele, ca pe nişte lucruri trebuincioase la vreme de pribegie, le-am scos ziua, iar seara mi-am săpat cu mâna o spărtură în zid şi pe întuneric mi-am scos povara şi am luat-o pe umăr înaintea ochilor lor.
- Iezechiel 13:6 - Vedeniile lor sunt deşarte şi prevestirile lor mincinoase; ei zic: "Domnul a spus", dar Domnul nu i-a trimis şi ei încredinţează că se va împlini cuvântul lor.
- Iezechiel 13:7 - Domnul întreabă: Vedeniile ce le-aţi văzut nu sunt ele, oare, deşarte şi prevestirile ce le-aţi rostit nu sunt ele, oare, mincinoase ? Voi ziceţi: Domnul a spus, dar Eu n-am spus.
- Iezechiel 20:28 - Eu i-am adus în ţara pe care cu jurământ făgăduisem să le-o dau, iar ei, punându-şi ochii pe toată colina înaltă şi pe tot arborele umbros, au început să junghie acolo jertfele lor şi au pus acolo prinoasele lor şi miresmele lor de tămâiere cele jignitoare pentru Mine şi au săvârşit acolo jertfele lor cu turnare.
- Iezechiel 20:40 - Pentru că pe muntele Meu cel sfânt, pe muntele cel înalt al lui Israel, - zice Domnul Dumnezeu - acolo îmi va sluji toată casa lui Israel, toată, oricâtă ar fi ea pe pământ; acolo îi voi primi cu bunăvoinţă şi acolo voi cere prinoasele voastre şi pârgile voastre cu toate cele sfinte ale voastre.
- Iezechiel 21:23 - Acest sorţ s-a părut neadevărat în ochii acelora care au făcut jurăminte mincinoase; dar regele Babilonului, aducându-şi aminte de această necredinţă a lor, a hotărât să ia Ierusalimul.
- Iezechiel 21:29 - În mijlocul acelor vedenii deşarte şi prezicerilor tale mincinoase, ea te va face să cazi printre trupurile necredincioşilor, cărora le-a venit ziua atunci când nedreptatea şi-a ajuns culmea.
- Iezechiel 22:25 - Mai-marii lui urzesc în el intrigi; ca nişte lei ce mugesc şi sfâşie prada, aşa mănâncă ei sufletele; strâng avuţii şi lucruri preţioase şi sporesc numărul văduvelor.
- Iezechiel 22:28 - Proorocii lui tencuiesc toate cu ipsos, cu vedenii deşarte şi cu prevestiri mincinoase, zicând: "Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu", când Domnul nu le grăieşte nimic.
- Iezechiel 23:48 - Aşa voi pune capăt desfrânării în ţara aceasta şi toate femeile vor lua învăţătură şi nu vor mai face lucruri ruşinoase ca ele.
- Iezechiel 24:4 - Pune în el bucăţi de carne, tot bucăţi din cele mai bune, şolduri şi spete, şi-l umple cu cele mai bune oase;
- Iezechiel 24:5 - Ia ceea ce este mai bun din turmă, pune lemne dedesubt, fierbe-l în clocote, aşa ca să fiarbă şi oasele din el.
- Iezechiel 24:10 - Adu lemne, aprinde focul, fierbe carnea; lasă să se îngroaşe tot şi oasele să se ardă.
- Iezechiel 26:12 - Vor jefui bogăţia ta şi mărfurile tale le vor fura, vor dărâma zidurile tale şi frumoasele tale case le vor strica, şi pietrele tale şi arborii tăi şi pământul tău le vor arunca în apă.
- Iezechiel 28:7 - Iată, Eu voi aduce împotriva ta pe străinii cei mai răi din toate popoarele, şi aceia îşi vor scoate sabia împotriva frumoasei tale înţelepciuni şi vor întina strălucirea ta;
- Iezechiel 31:3 - Iată Asiria era un cedru în Liban, cu ramuri frumoase, cu frunziş umbros şi cu trunchi înalt; vârful lui se ridicase până la nori.
- Iezechiel 31:6 - în lăstarii lui îşi împletiseră cuiburi tot felul de păsări de-ale cerului; sub ramurile lui îşi scoteau puii tot felul de fiare de ale pământului, iar la umbra lui trăiau numeroase şi felurite popoare.
- Iezechiel 32:27 - Nu trebuia oare să zacă şi ei printre vitejii căzuţi dintre cei netăiaţi împrejur, care cu armele lor de război s-au coborât în locuinţa morţilor şi săbiile lor şi le-au pus sub cap şi fărădelegea lor a rămas pe oasele lor, pentru că ei, ca nişte puternici, au fost o spaimă pe pământul celor vii ?
- Iezechiel 34:21 - Deoarece voi izbiţi cu umărul, cu şoldul şi cu coarnele voastre, împungeţi pe toate oile bolnăvicioase, până când le scoateţi afară,
- Iezechiel 37:1 - Fost-a mâna Domnului peste mine şi m-a dus Domnul cu Duhul şi m-a aşezat în mijlocul unui câmp plin de oase omeneşti,
- Iezechiel 37:2 - Şi m-a purtat împrejurul lor; dar iată oasele acestea erau foarte multe pe faţa pământului şi uscate de tot.
- Iezechiel 37:3 - Şi mi-a zis Domnul: "Fiul omului, vor învia, oasele acestea ?" Iar eu am zis: "Dumnezeule, numai Tu ştii aceasta".
- Iezechiel 37:4 - Domnul însă mi-a zis: "Prooroceşte asupra oaselor acestora şi le spune: Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului !
- Iezechiel 37:5 - Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată Eu voi face să intre în voi duh şi veţi învia.
- Iezechiel 37:7 - Proorocit-am deci cum mi se poruncise. şi când am proorocit, iată s-a făcut un vuiet şi o mişcare şi oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa.
- Iezechiel 37:11 - Şi mi-a zis iarăşi Domnul: "Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată ei zic: "S-au uscat oasele noastre şi nădejdea noastră a pierit; suntem smulşi din rădăcină".
- Iezechiel 44:30 - Pârga din toate roadele voastre şi din tot felul de prinoase, ori din ce s-ar alcătui prinoasele voastre, este a preoţilor. Pârga din cele treierate ale voastre să o daţi preotului, ca să odihnească binecuvântarea asupra casei tale.
- Iezechiel 45:6 - În stăpânirea cetăţii să daţi cinci mii de coţi în lăţime şi douăzeci şi cinci de mii în lungime, în faţa locului sfânt, care este osebit pentru Domnul. Acesta trebuie să fie al întregii oase a lui Israel.
- Iezechiel 45:15 - Veţi da o oaie dintr-o turmă de două sute de oi, din păşunile cele mănoase ale lui Israel. Toate acestea le veţi da pentru prinosul de pâine şi ardere de tot şi jertfă de împăcare spre curăţirea voastră, zice Domnul Dumnezeu.
- Iezechiel 45:16 - Tot poporul ţării este îndatorat să dea aceste prinoase regelui lui Israel,
- Iezechiel 46:20 - Şi mi-a zis: "Acesta este locul unde preoţii trebuie să fiarbă jertfa cea pentru vină şi jertfa cea pentru păcat; unde trebuie să coacă pâinile din prinoase, fără să le scoată în curtea cea din afară, pentru sfinţirea poporului".
- Iezechiel 47:8 - şi mi-a zis acela: "Această apă curge în partea de răsărit a ţării, se va coborî în şes şi va intra în mare, şi apele ei se vor face sănătoase.
- Iezechiel 47:9 - Toată vietatea care mişună acolo pe unde va trece râul, va trăi. Peşte va fi foarte mult, pentru că va intra acolo apa aceasta şi apele din mare se vor face sănătoase; unde va intra râul acesta, toate vor trăi acolo.
- Iezechiel 47:11 - Mlaştinile lui şi lacurile lui, care nu se vor face sănătoase, vor rămâne pentru sare.
- Daniel 2:9 - Că dacă nu-mi faceţi cunoscut visul, este că aveţi de gând să vă sfătuiţi unul cu altul şi să spuneţi înaintea mea vorbe mincinoase şi înşelătoare, până când vremurile se vor schimba. De aceea spuneţi-mi acum visul şi eu voi şti dacă voi puteţi să-mi descoperiţi şi tâlcuirea lui !"
- Daniel 2:48 - Atunci regele a ridicat la mare vrednicie pe Daniel şi i-a dat daruri şi numeroase lucruri de mare preţ şi l-a pus guvernator peste tot ţinutul Babilonului şi căpetenie peste toţi înţelepţii Babilonului.
- Daniel 6:25 - Atunci a poruncit regele să aducă pe bărbaţii aceia care defăimaseră pe Daniel şi au fost aruncaţi în groapa cu lei, ei, fiii lor şi femeile lor, şi nici nu au ajuns bine în fundul gropii, că leii s-au şi năpustit asupra lor şi le-au sfărâmat toate oasele.
- Daniel 11:27 - Şi cei doi regi vor pune la cale viclenii în inima lor şi la masă îşi vor spune lucruri mincinoase, dar fără nici o izbândă, că încă n-a venit sfârşitul rânduit de Dumnezeu.
Înapoi la index