Căutare
258 rezultate pentru: rabi
- Faptele Apostolilor 27:38 - Şi săturându-se de bucate, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.
- Faptele Apostolilor 27:39 - Şi când s-a făcut ziuă, ei n-au cunoscut pământul, dar au zărit un sân de mare, având ţărm nisipos, în care voiau, dacă ar putea, să scoată corabia.
- Faptele Apostolilor 27:41 - Şi căzând pe un dâmb de nisip au înţepenit corabia şi partea dinainte, înfigându-se, stătea neclintită, iar partea dinapoi se sfărâma de puterea valurilor.
- Faptele Apostolilor 27:44 - Iar ceilalţi, care pe scânduri, care pe câte ceva de la corabie. Şi aşa au ajuns cu toţii să scape, la uscat.
- Faptele Apostolilor 28:11 - După trei luni am pornit cu o corabie din Alexandria, care iernase în insulă şi care avea pe ea însemnul Dioscurilor.
- 2 Corinteni 11:25 - De trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am petrecut în largul mării.
- Galateni 1:17 - Nici nu m-am suit la Ierusalim, la Apostolii cei dinainte de mine, ci m-am dus în Arabia şi m-am întors iarăşi la Damasc.
- Galateni 4:24 - Unele ca acestea au altă însemnare, căci acestea (femei) sunt două testamente: Unul de la Muntele Sinai, în Arabia, şi răspunde Ierusalimului de acum, care zace în robie cu copiii lui;
- Evrei 11:7 - Prin credinţă, luând Noe înştiinţare de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mântuirea casei sale; prin credinţă el a osândit lumea şi dreptăţii celei din credinţă s-a făcut moştenitor.
- Iacov 3:4 - Iată şi corăbiile, deşi sunt atât de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi purtate de o cârmă foarte mică încotro hotărăşte vrerea cârmaciului.
- 1 Petru 3:20 - Care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, şi se pregătea corabia în care puţine suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă.
- 2 Petru 3:12 - Aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi !
- Apocalipsa 8:9 - Şi a pierit a treia parte din făpturile cu viaţă în ele, care sunt în mare, şi a treia parte din corăbii s-a sfărâmat.
- Apocalipsa 18:17 - Şi toţi cârmacii şi toţi cei ce plutesc pe mare şi corăbierii şi toţi câţi lucrează pe mare stăteau departe,
- Apocalipsa 18:19 - Şi îşi puneau ţărână pe capetele lor şi strigau plângând şi tânguindu-se şi zicând: Vai ! Vai ! Cetatea cea mare, în care s-au îmbogăţit din comorile ei toţi cei ce ţin corăbii pe mare, că într-un ceas s-a pustiit !
- Tobit 2:10 - Şi n-am băgat de seamă că pe zid erau vrăbii. Şi pe când stam cu ochii deschişi, vrăbiile au lăsat de sus necurăţie în ochii mei şi am făcut albeaţă. Şi m-am dus eu la doctori, pentru îngrijire. Ei mi-au uns ochii cu o alifie, dar am rămas orb. Fraţii au rămas adânc întristaţi de aceasta. Ahiacar a purtat grijă de întreţinerea mea timp de doi ani, înainte de a pleca la Elimaida.
- Iudita 2:25 - El a cuprins ţinutul Ciliciei şi a nimicit tot ce îi ieşea în cale şi a ajuns până la hotarele de miazăzi ale lui Iafet, în faţa Arabiei,
- Iudita 12:14 - Şi Iudita i-a răspuns: "Cine sunt eu să mă împotrivesc domnului meu ? Căci tot ce este plăcut ochilor săi mă voi grăbi să fac, şi aceasta va fi o bucurie pentru mine până în ziua morţii mele !"
- Iudita 13:1 - Iar seara târziu slujitorii lui se grăbiră să plece. Şi Bagoas a închis cortul pe din afară şi a dat deoparte pe musafiri din faţa stăpânului său. Şi toţi erau osteniţi de ospăţul cel îndelungat.
- Iudita 13:11 - Şi când locuitorii cetăţii i-au auzit glasul, s-au grăbit să se coboare la poarta cetăţii şi au strigat şi pe bătrânii cetăţii.
- Solomon 1:12 - Nu vă grăbiţi moartea prin rătăcirile vieţii voastre şi nu vă atrageţi pieirea prin fapta mâinilor voastre.
- Solomon 4:14 - Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutăţii.
- Solomon 5:10 - Au trecut la fel cu corabia care răzbate marea învolburată şi a cărei urmă în apă nu poţi s-o mai găseşti şi nici trecerea ei, în mijlocul valurilor;
- Solomon 14:4 - Şi cu aceasta arătat-ai că poţi să izbăveşti din orice primejdie, aşa încât cineva, chiar fără să aibă ştiinţa corăbierului, să poată porni pe mare. Tu nu voieşti ca preaînţeleptele Tale lucrări să rămână deşarte, de aceea oamenii, încredinţându-şi viaţa unui lemn de tot slab,
- Solomon 19:2 - Că adică Egiptenii, după ce au lăsat pe Israel să plece şi cu mare stăruinţă i-au grăbit la drum, vor avea păreri de rău şi vor începe să-i urmărească.
- Solomon 19:3 - Cu adevărat, când nu isprăviseră de jelit pe morţii lor şi plângeau încă la mormintele celor ucişi, un alt gând nebunesc le-a venit şi au început, ca pe nişte fugari, să urmărească pe aceia pe care îi grăbiseră cu rugăminţi să plece de la ei.
- Ecclesiasticul 6:7 - Dacă vrei să-ţi faci un prieten, fă-l punându-l la încercare şi nu te grăbi să te încrezi în el.
- Ecclesiasticul 33:2 - Bărbatul înţelept nu va urî legea, iar cel care se făţărniceşte în aceea este ca o corabie în furtună.
- Ecclesiasticul 43:15 - Cu porunca Lui a grăbit zăpada şi grăbeşte fulgerele după judecata Sa.
- Ecclesiasticul 50:20 - Atunci tot poporul împreună s-a grăbit şi a căzut cu faţa la pământ, ea să se închine Domnului său atotţiitorul, Dumnezeului Celui Preaînalt.
- 1 Macabei 1:19 - Şi a intrat în Egipt cu oştire puternică, cu care şi cu elefanţi şi cu călăreţi şi ou corăbii multe.
- 1 Macabei 5:39 - Şi pe Arabi i-a tocmit spre ajutorul lor şi sunt tăbărâţi dincolo de pârâu, gata să vină asupra ta cu război; şi a mers Iuda întru întâmpinarea lor.
- 1 Macabei 6:57 - Atunci el s-a grăbit ca să se ducă din cetate şi să zică regelui şi căpeteniilor oastei şi către bărbaţi: "Ne împuţinăm în toate zilele, hrană avem puţină, iar locul unde suntem tăbărâţi este tare şi sunt asupra noastră grijile regatului.
- 1 Macabei 8:26 - Vrăjmaşilor să nu le dea nici bucate, nici arme, nici argint, nici corăbii. Aceasta este voinţa Romei, iar Iudeii vor păzi aceste îndatoriri fără să primească nimic.
- 1 Macabei 8:28 - Şi vrăjmaşilor nu le vor da grâne, arme, argint, corăbii; aşa hotărăsc Romanii şi vor păzi aceste îndatoriri cu bună credinţă.
- 1 Macabei 11:1 - Iar regele Egiptului a adunat puteri multe, ca nisipul de pe ţărmurile mării, şi corăbii multe şi a încercat să ia domnia lui Alexandru cu vicleşug şi să o adauge la stăpânirea sa.
- 1 Macabei 11:16 - Şi a fugit Alexandru în Arabia, ca să scape acolo, iar regele Ptolomeu s-a înălţat.
- 1 Macabei 12:31 - Şi s-a abătut Ionatan la Arabii care se cheamă Zabadei, şi i-a bătut şi le-a luat prăzile.
- 1 Macabei 13:10 - Şi a adunat pe toţi bărbaţii cei de război şi a grăbit a săvârşi zidurile Ierusalimului şi a-l întări primprejur.
- 1 Macabei 13:21 - Iar cei din cetate au trimis la Trifon soli, grăbindu-l să vină la ei prin pustiu şi să le trimită hrană.
- 1 Macabei 13:29 - Şi le-a făcut împrejur lucrări meşteşugite şi a pus stâlpi mari şi a făcut pe stâlpi chipuri cu arme spre nume veşnic şi lângă arme corăbii cioplite, ca să vadă toţi cei care umblă pe mare.
- 1 Macabei 15:4 - Şi vreau să o aşez din nou precum era mai înainte, am adunat oştire multă, am făcut corăbii de război şi am hotărât să pedepsesc pe cei care au prădat ţara noastră şi pe cei care au pustiit cetăţile din hotarele stăpânirii mele.
- 1 Macabei 15:14 - Şi a înconjurat cetatea şi cu corăbii şi o lovea şi dinspre uscat şi dinspre mare şi pe nimeni n-a lăsat nici să iasă, nici să intre.
- 1 Macabei 15:37 - Iar Trifon, intrând în corabie, a fugit la Ortosia.
- 2 Macabei 4:20 - Iar aceste trei sute de drahme fuseseră sortite de cel care le trimisese pentru jertfă lui Hercule, dar, după voia celor care le-au adus, le-au hărăzit pentru dresul corăbiilor celor de oştire.
- 2 Macabei 5:8 - Şi aşa s-a sfârşit viaţa lui de nelegiuiri, că l-a închis Areta, tiranul Arabilor. Iar el, dintr-o cetate într-alta fugind, fiind gonit de toţi şi urât ca un călcător de lege şi în necinste fiind la toţi ca un ucigaş al patriei şi al cetăţenilor, a fost gonit în Egipt.
- 2 Macabei 5:21 - Deci Antioh, luând o mie şi opt sute de talanţi din templul Domnului, degrabă s-a întors în Antiohia, gândind, de multă trufie, să facă pământul cale de corăbii şi marea drum de mers cu picioarele pentru semeţia inimii.
- 2 Macabei 11:37 - Drept aceea, grăbiţi şi trimiteţi pe careva, ca şi noi să ştim ce voiţi.
- 2 Macabei 12:3 - Şi locuitorii din Iafa răutate ca aceasta au făcut, că au îndemnat pe Iudeii care locuiau cu ei, ca împreună cu femeile şi cu pruncii, să intre în corăbiile pregătite de ei, ca şi cum nici o vrăjmăşie n-ar fi între ei;
- 2 Macabei 12:4 - Dar ei lucrau după sfatul cel de obşte al cetăţii, iar Iudeii primind poftirea ca unii ce voiau să fie în pace, şi neavând nici o bănuială, mergând cu corăbiile au fost înecaţi, fiind ei în număr ca la două sute.
Înapoi la index