Căutare
237 rezultate pentru: sabia
- Faptele Apostolilor 16:27 - Şi deşteptându-se temnicerul şi văzând deschise uşile temniţei, scoţând sabia, voia să se omoare, socotind că cei închişi au fugit.
- Romani 8:35 - Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos ? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia ?
- Romani 13:4 - Căci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar dacă faci rău, teme-te; căci nu în zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu şi răzbunătoare a mâniei Lui, asupra celui ce săvârşeşte răul.
- Efeseni 6:17 - Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.
- Evrei 11:37 - Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi.
- Apocalipsa 2:12 - Iar îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: Acestea zice Cel ce are sabia ascuţită de amândouă părţile:
- Apocalipsa 2:16 - Pocăieşte-te deci, iar de nu, vin la tine curând şi voi face cu ei război, cu sabia gurii Mele.
- Apocalipsa 13:10 - Cine duce în robie de robie are parte; cine cu sabia va ucide trebuie să fie ucis de sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.
- Apocalipsa 13:14 - Şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă.
- Apocalipsa 19:21 - Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care iese din gura Celui ce şade pe cal, şi toate păsările s-au săturat din trupurile lor.
- Iudita 1:12 - Atunci Nabucodonosor s-a mâniat foarte împotriva tuturor acestor ţări. El s-a jurat pe tronul său şi pe regatul său să se răzbune şi să pustiiască cu sabia ţinuturile Ciliciei, Damascului, Siriei, ca şi pe cele ale Moabului, ale Amoniţilor, Iudeii şi Egiptului, până la hotarele celor două mări.
- Iudita 7:14 - Şi se vor topi de foame, ei şi femeile lor şi copiii lor, şi înainte ca sabia să-i doboare, vor zăcea doborâţi pe uliţe în faţa locuinţelor lor.
- Iudita 9:2 - "Doamne Dumnezeul părintelui meu Simeon, căruia i-ai dat sabia în mână, ca să se răzbune pe cei de neam străin care au dezvelit pântecele fecioarei spre întinare şi au acoperit coapsele ei spre ruşine şi sânul l-au pângărit spre ocară. Tu ai zis: "Aceasta nu va fi !", dar ei au făcut-o.
- Iudita 9:8 - Domnul este numele Tău ! Sfărâmă cu puterea Ta silnicia lor şi în mânia Ta dărâmă tăria lor, căci ei şi-au pus de gând să pângărească locurile Tale sfinte şi să întineze cortul sălăşluirii slăvitului Tău nume şi cu sabia să reteze cornul altarului Tău.
- Iudita 11:10 - Pentru aceasta, stăpâne şi doamne, nu dispreţui cuvintele lui, ci pune-le în inima ta, că ele sunt adevărate. Neamul nostru nu poate să fie pedepsit şi sabia nu poate să-l biruiască, dacă el nu păcătuieşte împotriva Dumnezeului său.
- Iudita 16:9 - Cu sandalele ei i-a luat ochii, frumuseţea ei i-a robit inima, şi cu sabia i-a retezat capul.
- Iudita 16:12 - Copii de mame tinere i-au străpuns cu sabia şi ca pe nişte robi i-au doborât la pământ; pierit-au în bătălia Domnului meu.
- 3 Ezdra 1:9 - Şi Iehonia şi Semaia şi Natanael, fratele său, şi Haşabia şi Ieiel şi Ioram, cei peste mii, au dat leviţilor pentru Paşti, oi cinci mii, viţei şapte sute.
- 3 Ezdra 1:54 - Aceştia au omorât pe tinerii lor cu sabia împrejurul sfântului lor locaş şi nu le-a fost milă de cel tânăr şi de fecioară şi de bătrân, şi de cel mai tânăr al lor.
- 3 Ezdra 4:23 - Oare nu trudiţi şi osteniţi, şi toate le aduceţi şi le daţi femeilor, şi ia omul sabia sa, şi iese la drumuri să tâlhărească şi să fure, şi plutesc pe mare şi pe fluvii,
- 3 Ezdra 8:50 - Şi pe Haşabia şi pe Hanun, şi pe Isaia fratele lui, din fiii lui Merari, şi cu fiii lor, bărbaţi douăzeci.
- 3 Ezdra 8:56 - Osebit-am din căpeteniile neamurilor şi ale preoţilor doisprezece bărbaţi, pe Şerebia şi Haşabia şi împreună cu ei, dintre fraţii lor, zece bărbaţi.
- Ecclesiasticul 21:4 - Ca sabia cea de amândouă părţile ascuţită este toată fărădelegea; rana ei n-are vindecare.
- Ecclesiasticul 22:22 - Asupra prietenului de vei scoate şi sabia, să nu te deznădăjduieşti, căci el n-o va întoarce asupra ta.
- Ecclesiasticul 39:36 - Dinţii fiarelor şi scorpiile, şerpii şi sabia răzbunătoare sunt ca să piardă pe cei necredincioşi.
- Ecclesiasticul 40:11 - Adică: moartea şi sângele, certurile şi sabia, asupririle şi foametea, zdrobirile şi bătaia.
- Ecclesiasticul 46:3 - Cât de mărit s-a făcut, ridicând mâinile şi întinzând sabia asupra cetăţilor !
- 1 Macabei 2:10 - Vasele măririi lui s-au dus în robie, pruncii lui mor în uliţă, tinerii lui au fost ucişi cu sabia vrăjmaşului.
- 1 Macabei 3:12 - Şi au luat prăzile lor şi sabia lui Apoloniu a luat-o Iuda şi cu aceea a făcut război în toate zilele.
- 1 Macabei 4:33 - Doboară-i cu sabia celor care Te iubesc şi să Te laude pe Tine cu cântări toţi cei care ştiu numele Tău !"
- 1 Macabei 6:46 - Şi a intrat sub elefant, i-a vârât sabia în pântece şi l-a omorât, şi elefantul a căzut pe pământ deasupra lui şi Eleazar a murit.
- 1 Macabei 8:23 - Bine să fie Romanilor şi neamului Iudeilor, pe mare şi pe uscat în veac şi sabia şi vrăjmaşul departe să fie de la ei.
- 1 Macabei 9:73 - Şi a încetat sabia din Israel, şi a locuit Ionatan în Micmas, şi a început a judeca pe popor, şi a pierdut pe cei nelegiuiţi din Israel.
- 1 Macabei 12:48 - Şi după ce a intrat Ionatan în Ptolemaida, au închis Ptolemaidenii porţile şi l-au prins pe el şi pe toţi cei care veniseră cu el i-au omorât cu sabia.
- 2 Macabei 14:41 - Şi când gloata de ostaşi, vrând să ia turnul unde se ascunsese Razis, bătea în uşi şi poruncea să aducă foc să aprindă uşile, atunci Razis, aproape să fie prins, singur s-a junghiat cu sabia,
- 2 Macabei 15:15 - Iar Ieremia a întins dreapta şi a dat lui Iuda sabia de aur şi i-a zis acestea:
- 3 Macabei 6:5 - Tu pe Sanherib, cel ce cu nenumărate puteri s-a semeţit, regele cel crud al Asirienilor, cel ce cu sabia supunea tot pământul şi se ridica asupra sfintei Tale cetăţi, cu mândrie şi cu îndrăzneală blasfemii grăind, Doamne, l-ai înfrânt, luminat arătând neamurilor tăria ta cea multă;
Înapoi la index