Căutare
1101 rezultate pentru: ziua
- Numerii 9:15 - În ziua când a fost aşezat cortul, nor a acoperit cortul adunării, şi de seara până dimineaţa a fost deasupra cortului, ca o vedere de foc.
- Numerii 9:16 - Aşa era totdeauna: ziua îl acoperea un nor şi noaptea o vedere de foc.
- Numerii 10:10 - În ziua voastră de bucurie, la sărbătorile voastre şi la lunile noi ale voastre, să trâmbiţaţi din trâmbiţe la arderile de tot ale voastre şi la jertfele voastre de împăcare şi prin aceasta veţi fi pomeniţi înaintea Dumnezeului vostru. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru".
- Numerii 10:34 - Norul Domnului îi umbrea ziua, când plecau de la popas.
- Numerii 11:18 - Iar poporului spune-i: Să vă curăţiţi pentru ziua de mâine şi veţi avea carne, deoarece aţi plâns în auzul Domnului şi aţi zis: Cine ne va hrăni cu carne ? Că ne era bine în Egipt; că are să vă dea Domnul carne să mâncaţi şi veţi mânca;
- Numerii 11:32 - Atunci s-a sculat poporul şi toată ziua şi toată noaptea aceea şi toată ziua următoare au adunat prepeliţe; şi cine a adunat puţin, tot a adunat zece coşuri şi le-au întins împrejurul taberei.
- Numerii 14:14 - Şi vor spune locuitorilor pământului acestuia, care au auzit, că Tu, Doamne, Te afli în mijlocul poporului acestuia şi Tu, Doamne, le dai să Te vadă faţă către faţă, şi că Tu mergi înaintea lor, ziua în stâlp de nor şi noaptea în stâlp de foc.
- Numerii 15:23 - Şi tot ce v-a poruncit Domnul prin Moise din ziua în care a început Domnul a vă porunci, ? ? ? ? ?
- Numerii 15:32 - Când se aflau fiii lui Israel în pustiu, au găsit un om adunând lemne în ziua odihnei;
- Numerii 15:33 - Şi cei ce l-au găsit adunând lemne în ziua odihnei l-au adus la Moise şi Aaron şi la toată obştea fiilor lui Israel;
- Numerii 19:12 - Acesta să se cureţe cu această apă în ziua a treia şi în ziua a şaptea şi va fi curat; iar de nu se va curăţi în ziua a treia şi în ziua a şaptea, nu va fi curat.
- Numerii 19:19 - Cel curat să stropească pe cel necurat în ziua a treia şi în ziua a şaptea şi să-l cureţe în ziua a şaptea. Apoi să-şi spele hainele sale şi trupul său cu apă şi va fi necurat până seara.
- Numerii 22:30 - Răspuns-a asina lui Valaam: "Au nu sunt eu asina ta, pe care ai umblat din tinereţile tale şi până în ziua aceasta ? Avut-am oare deprinderea de a mă purta aşa cu tine ?" Şi el a zis: "Nu !"
- Numerii 25:18 - Ademenindu-vă cu Peor şi cu Cozbi, sora lor, fiica unei căpetenii a Madianiţilor, care a fost ucisă în ziua urgiei celei pentru Peor".
- Numerii 28:9 - Iar în ziua odihnei să aduceţi doi miei de câte un an, fără meteahnă, şi ca jertfă două zecimi de efă de făină de grâu, frământată cu untdelemn şi cu turnarea ei.
- Numerii 28:10 - Aceasta este ardere de tot pentru ziua odihnei afară de arderea de tot cea necontenită cu turnarea ei.
- Numerii 28:16 - În ziua a paisprezecea a lunii întâi sunt Paştile Domnului.
- Numerii 28:17 - În ziua a cincisprezecea este sărbătoare. Şapte zile să mâncaţi azime.
- Numerii 28:18 - În ziua întâi să aveţi adunare sfântă şi nici un fel de lucru să nu faceţi;
- Numerii 28:25 - În ziua a şaptea să aveţi adunare sfântă şi nici un lucru să nu lucraţi.
- Numerii 28:26 - În ziua celor dintâi roade, când aduceţi Domnului prinosul nou de pâine, la încheierea săptămânilor, să aveţi adunare sfântă şi nici un lucru să nu lucraţi.
- Numerii 29:1 - "În ziua întâi a lunii a şaptea de asemenea să aveţi adunare sfântă, şi nici un lucru să nu lucraţi; pe aceasta să o socotiţi o zi a suflatului în trâmbiţe.
- Numerii 29:7 - În ziua a zecea a acestei luni să aveţi adunare sfântă, să postiţi şi nici un lucru să nu faceţi.
- Numerii 29:11 - Iar din turma de capre să aduceţi un ţap jertfă pentru păcat, spre curăţirea voastră; acestea pe lingă jertfa pentru păcat din ziua curăţirii şi pe lângă arderea de tot cea necontenită cu darul ei de pâine şi turnarea ei, care se aduce după rânduială jertfă Domnului, spre miros cu bună mireasmă.
- Numerii 29:12 - În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea să aveţi iar adunare sfântă; nici un lucru să nu lucraţi şi să sărbătoriţi sărbătoarea Domnului şapte zile.
- Numerii 29:13 - În ziua întâi să aduceţi ardere de tot, jertfă, mireasmă plăcută Domnului: din cireadă, treisprezece viţei, iar din turmă, doi berbeci, paisprezece miei de câte un an; dar să fie fără meteahnă.
- Numerii 29:26 - În ziua a cincea să aduceţi nouă vitei, doi berbeci şi paisprezece miei de câte un an, fără meteahnă;
- Numerii 29:29 - În ziua a şasea să aduceţi opt vitei, doi berbeci şi paisprezece miei, fără meteahnă;
- Numerii 29:32 - În ziua a şaptea să aduceţi şapte vitei, doi berbeci şi paisprezece miei fără meteahnă;
- Numerii 29:35 - În ziua a opta să aveţi încheierea sărbătorii; nici un lucru să nu lucraţi,
- Numerii 31:19 - Şi să şedeţi afară din tabără şapte zile; toţi cei ce aţi ucis om şi v-aţi atins de om ucis să vă curăţiţi în ziua a treia şi în ziua a şaptea, şi voi şi robii voştri.
- Numerii 31:24 - Hainele voastre să le spălaţi în ziua a şaptea şi să vă curăţiţi, iar după aceea veţi intra în tabără".
- Numerii 32:10 - Dar s-a aprins în ziua aceea mânia Domnului şi S-a jurat şi a zis:
- Numerii 33:3 - În luna întâi, în ziua a cincisprezecea a lunii întâi, a doua zi de Paşti, fiii lui Israel au purces din Ramses (Goşen) şi au ieşit, sub mână înaltă, înaintea ochilor a tot Egiptul.
- Numerii 33:38 - Aici s-a suit Aaron preotul pe muntele Hor, după porunca Domnului, şi a murit acolo, în anul al patruzecilea de la ieşirea fiilor lui Israel din pământul Egiptului, în luna a cincea, în ziua întâi a lunii.
- Deuteronomul 1:3 - În anul al patruzecilea, în luna a unsprezecea, în ziua întâi a lunii acesteia, a grăit Moise tuturor fiilor lui Israel toate cît îi poruncise Domnul pentru ei.
- Deuteronomul 1:33 - Care a mers înaintea voastră în călătorie, ca să vă caute loc unde să poposiţi; şi mergea noaptea în foc, ca să vă arate calea pe care să mergeţi, iar ziua în nor.
- Deuteronomul 2:25 - Din ziua aceasta voi începe Eu a împrăştia înaintea ta frică şi groază peste popoare, sub tot cerul; cei ce vor auzi de tine se vor cutremura şi se vor îngrozi de tine.
- Deuteronomul 4:4 - Iar voi, cei ce v-aţi lipit de Domnul Dumnezeul vostru sunteţi vii până în ziua de astăzi.
- Deuteronomul 4:10 - Să le spui de ziua aceea în care ai stat tu înaintea Domnului Dumnezeului tău, la Horeb, de ziua adunării când a zis Domnul către mine: Adună la Mine poporul şi Eu îi voi vesti cuvintele Mele, din care se vor învăţa ei a se teme de Mine în toate zilele vieţii lor de pe pământ şi vor învăţa pe fiii lor.
- Deuteronomul 4:15 - Ţineţi dar bine minte că în ziua aceea, când Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-aţi văzut nici un chip.
- Deuteronomul 4:32 - Că cercetează timpurile trecute, care au fost înainte de tine, din ziua când a făcut Dumnezeu pe om pe pământ; cercetează de la o margine a cerului până la cealaltă margine a lui şi vezi dacă s-a mai săvârşit vreo faptă mare ca aceasta şi dacă s-a mai auzit ceva la fel !
- Deuteronomul 5:12 - Păzeşte ziua odihnei, ca să o ţii cu sfinţenie, cum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău.
- Deuteronomul 5:14 - Ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci în ziua aceea nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici asinul tău, sau alt dobitoc al tău, nici străinul tău care se află la tine, ca să se odihnească robul tău şi roaba ta cum te odihneşti şi tu.
- Deuteronomul 5:15 - Adu-ţi aminte că ai fost rob în pământul Egiptului şi Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mină tare şi cu braţ înalt şi de aceea îi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să păzeşti ziua odihnei şi să o ţii cu sfinţenie.
- Deuteronomul 9:7 - Ţine minte şi nu uita de câte ori ai mâniat pe Domnul Dumnezeul tău în pustie; din ziua când aţi ieşit din pământul Egiptului şi până ce au sosit la locul acesta, necontenit v-aţi împotrivit Domnului.
- Deuteronomul 9:10 - Şi nici pâine n-am mâncat, nici apă n-am băut. Atunci mi-a dat Domnul două table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu; pe acelea erau scrise toate cuvintele pe care vi le-a grăit Domnul pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării.
- Deuteronomul 9:24 - Nesupuşi aţi fost Domnului chiar din ziua când am început a vă cunoaşte.
- Deuteronomul 10:4 - Iar El a scris pe table, cum fusese scris şi pe cele dintâi, cele zece porunci pe care vi le spusese Domnul pe munte din mijlocul focului, în ziua adunării, şi mi le-a dat Domnul mie;
- Deuteronomul 10:8 - În vremea aceea a ales Domnul seminţia lui Levi, ca să poarte chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului, să-I slujească, să se roage şi să-I binecuvânteze numele Lui, cum face până în ziua de astăzi.
Înapoi la index