Căutare
324 rezultate pentru: Mara
- Osea 2:8 - Pentru aceasta iată că-i voi astupa drumul său cu mărăcini, voi ridica zid, ca ea să nu-şi mai găsească cărările sale.
- Osea 9:6 - Iată ei au plecat din pricina pustiirii; Egiptul îi va primi, Memfisul îi va îngropa ! Odoarele lor scumpe de argint le va moşteni urzica, şi mărăcinii vor năpădi corturile lor.
- Ioil 2:16 - Adunaţi poporul, vestiţi o adunare sfântă, strângeţi laolaltă pe bătrâni, aduceţi copiii şi pruncii care sug la sân; să iasă mirele din cămara lui şi mireasa din iatacul ei !
- Miheia/Mica 7:4 - Cel mai bun dintre ei este ca un spin, cel mai cinstit dintre ei este mai rău decât un gard de mărăcini. Ziua vestită de străjile Tale, ziua pedepsirii Tale a sosit; acum ei vor fi în mare tulburare !
- Naum 1:10 - Căci se încâlcesc unii într-alţii ca mărăcinii, când se îmbată la ospeţele lor; pentru aceasta mistuiţi vor fi ca paiele uscate.
- Sofonie/Țefania 2:9 - Pentru aceasta, viu sunt Eu, zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel, că Moabul va fi ca Sodoma şi fiii lui Amon ca Gomora, un loc plin de mărăcini, o ocnă de sare şi o pustietate pentru totdeauna. Cei rămaşi din poporul Meu îi vor jefui şi pe cei scăpaţi cu viată îi vor stăpâni.
- Matei 6:6 - Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care este în ascuns, îţi va răsplăti ţie.
- Matei 7:16 - După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini ?
- Matei 10:30 - La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi.
- Matei 23:23 - Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici ! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi
- Luca 6:44 - Căci fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini şi nici nu se culeg struguri din spini.
- Luca 12:7 - Ci şi perii capului vostru, toţi sunt număraţi. Nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.
- Luca 12:24 - Priviţi la corbi, că nici nu seamănă, nici nu seceră; ei n-au cămară, nici jitniţă, şi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările !
- Faptele Apostolilor 1:17 - Căci era numărat cu noi şi luase sorţul acestei slujiri.
- Faptele Apostolilor 5:37 - După aceasta s-a ridicat Iuda Galileianul, în vremea numărătorii, şi a atras popor mult după el; şi acela a pierit şi toţi câţi au ascultat de el au fost împrăştiaţi.
- Faptele Apostolilor 8:23 - Căci întru amărăciunea fierii şi întru legătura nedreptăţii te văd că eşti.
- Faptele Apostolilor 12:20 - Şi Irod era mânios pe locuitorii din Tir şi din Sidon. Dar ei, înţelegându-se între ei, au venit la el şi câştigând pe Vlast, care era cămăraşul regelui, cereau pace, pentru că ţara lor se hrănea din cea a regelui.
- Romani 3:14 - Gura lor e plină de blestem şi amărăciune;
- 1 Corinteni 16:22 - Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema ! Maran atha ! (Domnul vine).
- 2 Corinteni 10:12 - Căci nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne asemănăm cu unii care se laudă singuri; dar aceia, măsurându-se şi asemănându-se pe ei cu ei înşişi, nu au pricepere.
- Efeseni 4:31 - Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate.
- Evrei 12:15 - Veghind cu luare aminte ca nimeni să nu rămână lipsit de harul lui Dumnezeu şi ca nu cumva, odrăslind vreo pricină de amărăciune, să vă tulbure, şi prin ea mulţi să se molipsească.
- Iacov 3:11 - Oare izvorul aruncă din aceeaşi vână, şi apa dulce şi pe cea amară ?
- Iacov 3:14 - Iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie, în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva adevărului.
- Apocalipsa 4:3 - Şi Cel ce şedea semăna la vedere cu piatra de iasp şi de sardiu, iar de jur împrejurul tronului era un curcubeu, cu înfăţişarea smaraldului.
- Apocalipsa 10:10 - Atunci am luat cartea din mâna îngerului şi am mâncat-o; şi era în gura mea dulce ca mierea, dar, după ce-am mâncat-o pântecele meu s-a amărât.
- Apocalipsa 21:19 - Temeliile zidului cetăţii sunt împodobite cu tot felul de pietre scumpe: întâia piatră de temelie este de iaspis, a doua din safir, a treia din halcedon, a patra de smarald,
- Tobit 3:6 - Fă deci cu mine ceea ce binevoieşti ! Porunceşte să mi se ia duhul, ca să mă desfac şi să mă întorc în pământ, fiindcă mi-e mai bine să mor decât să trăiesc, căci mi s-au făcut învinuiri nedrepte şi sunt cumplit de amărât ! Porunceşte să fiu scăpat de această povară în locaşul de veci, şi nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine !"
- Tobit 3:10 - Auzind acestea, în acea zi ea s-a întristat foarte tare, plângea cu hohote şi s-a suit în camera tatălui său cu gândul să se spânzure, dar chibzuind ea, gândi: "Sunt singură la tatăl meu. De voi face aceasta, va fi necinstire pentru el şi voi coborî bătrâneţea lui cu amărăciune în locaşul morţilor. Aş face mai bine să nu mă spânzur, ci să rog pe Domnul să-mi dea moarte, ca să nu mai aud ocări în viata mea !"
- Tobit 4:3 - Şi chemându-l, i-a zis: "Fiule, când voi muri, să mă îngropi şi să nu părăseşti pe mama ta; cinsteşte-o în toate zilele vieţii tale, fă ce-i place ei şi să nu-i pricinuieşti amărăciuni !
- Tobit 9:4 - Iar tatăl meu numără zilele; şi de voi întârzia mult, va fi foarte mâhnit".
- Tobit 10:1 - Iar Tobit, tatăl său, a numărat fiecare zi; şi când s-au împlinit zilele socotite pentru călătorie, şi Tobie nu venise,
- Tobit 10:13 - Şi Edna a zis către Tobie: "Iubite frate, să te înalţe Domnul cerului şi să-mi dăruiască să-ţi văd copii de la Sara, fiica mea, ca să mă bucur înaintea Domnului. Iată, îţi dau pe fiica mea în grijă; să n-o amărăşti".
- Tobit 13:15 - Să binecuvânteze sufletul meu pe Dumnezeu, Împăratul cel mare, căci Ierusalimul se va zidi din nou, cu safir, cu smarald şi cu pietre scumpe !
- Iudita 2:15 - A numărat trupele alese pentru luptă, o sută douăzeci de mii de oameni şi douăsprezece mii de arcaşi călări.
- Iudita 2:17 - Şi a luat o parte mare mulţime de cămile, de asini şi de catâri pentru dus poverile lor, iar oi, boi şi capre, nenumărate, pentru hrana lor,
- Iudita 2:20 - Şi mulţimea care i-a însoţit pe ei era ca lăcustele de numeroasă şi ca nisipul pământului; mulţimea lor era nenumărată.
- Iudita 5:9 - Apoi Dumnezeul lor le-a poruncit să lase sălaşurile şi să plece în ţara Canaanului. Şi ei s-au aşezat în el şi s-au îmbogăţit cu aur, cu argint şi cu turme nenumărate.
- Iudita 5:10 - Pe urmă s-au coborât în Egipt, din pricină că o foamete bântuia în tara Canaanului, şi s-au sălăşluit acolo, atât cât au găsit hrană, şi au ajuns popor numeros; neamul lor era nenumărat.
- Iudita 10:21 - Şi Olofern se odihnea pe patul său, aşezat sub o perdea de porfiră, ţesută cu fire de aur, cu smaralde şi cu pietre scumpe.
- Iudita 11:19 - Şi te voi călăuzi prin mijlocul Iudeii, până în faţa Ierusalimului. Voi face să te aşezi în mijlocul frumos al cetăţii. Atunci îi vei duce ca pe oile care nu au păstor. şi nici un câine nu va mârâi înaintea ta. Asemenea lucruri mi s-au descoperit şi mi s-au vestit, şi am fost trimisă să ţi le dau de ştire !"
- Epistola lui Ieremia 1:70 - Încă ceva: dumnezeii lor de lemn, îmbrăcaţi în aur şi argint, seamănă cu o tufă de mărăcini într-o grădină, pe care se aşază tot felul de păsări; sau cu un mort aruncat într-un loc întunecos.
- 3 Ezdra 1:22 - Şi lucrurile despre el s-au scris în vremurile cele mai dinainte, despre cei ce au păcătuit şi au făcut nelegiuiri înaintea Domnului, mai mult decât orice neam şi împărăţie, şi cele ce au amărât sufletul lui, cum şi cuvintele cu care Domnul a mustrat pe Israel.
- 3 Ezdra 2:9 - Şi cei din jurul lor au ajutat în toate cu argint şi cu aur, cu cai, cu dobitoace şi cu nenumărate daruri făcute de cei al căror duh fusese trezit.
- Solomon 7:11 - Împreună cu ea mi-au venit toate bunătăţile, căci în mâinile ei sunt bogăţii nenumărate.
- Solomon 8:16 - Şi înapoindu-mă în casa mea, cu înţelepciune mă voi odihni, căci petrecerea cu ea n-are amărăciune şi vieţuirea cu ea n-are durere, ci veselie şi bucurie.
- Solomon 14:15 - Un tată, întristându-se cu amară jale pentru copilul său răpit înainte de vreme, i-a făcut chipul şi pe cel care ieri încă nu era decât un om mort, îl cinsteşte acum ca pe un dumnezeu şi a rânduit celor din casa sa taine şi slujbe.
- Solomon 15:2 - Chiar când păcătuim, ai Tăi suntem, noi cei ce cunoaştem puterea Ta, dar nu vom păcătui, ştiind bine că suntem din numărul celor număraţi ai Tăi.
- Ecclesiasticul 1:2 - Nisipul mărilor şi picăturile ploii şi zilele veacului, cine le va număra ?
- Ecclesiasticul 1:8 - El a zidit-o şi a văzut-o, şi a numărat-o, şi a revărsat-o peste toate lucrările Sale.
Înapoi la index