Căutare
330 rezultate pentru: acele
- Luca 15:15 - Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii.
- Luca 19:15 - Şi când s-a întors el, după ce luase domnia, a zis să fie chemate slugile acelea, cărora le dăduse banii, ca să ştie cine ce a neguţătorit.
- Luca 21:23 - Dar vai celor care vor avea în pântece şi celor care vor alăpta în acele zile. Căci va fi în ţară mare strâmtorare şi mânie împotriva acestui popor.
- Luca 23:7 - Şi aflând că este sub stăpânirea lui Irod, l-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim în acele zile.
- Ioan 5:39 - Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine.
- Ioan 10:16 - Am şi alte oi, care sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.
- Ioan 19:31 - Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice.
- Faptele Apostolilor 1:15 - Şi în zilele acelea, sculându-se Petru în mijlocul fraţilor (iar numărul lor era ca la o sută douăzeci), a zis:
- Faptele Apostolilor 2:18 - Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci.
- Faptele Apostolilor 6:1 - În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, eleniştii (iudei) murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi.
- Faptele Apostolilor 7:41 - Şi au făcut, în zilele acelea, un viţel şi au adus idolului jertfă şi se veseleau de lucrurile mâinilor lor.
- Faptele Apostolilor 9:37 - Şi în zilele acelea ea s-a îmbolnăvit şi a murit. Şi, scăldând-o, au pus-o în camera de sus.
- Faptele Apostolilor 10:12 - În ea erau toate dobitoacele cu patru picioare şi târâtoarele pământului şi păsările cerului.
- Faptele Apostolilor 11:6 - Privind spre aceasta, cu luare aminte, am văzut dobitoacele cele cu patru picioare ale pământului şi fiarele şi târâtoarele şi păsările cerului.
- Faptele Apostolilor 11:27 - În acele zile s-au coborât, de la Ierusalim în Antiohia, prooroci.
- Faptele Apostolilor 14:21 - Şi binevestind cetăţii aceleia şi făcând ucenici mulţi, s-au înapoiat la Listra, la Iconiu şi la Antiohia,
- Faptele Apostolilor 15:27 - Drept aceea, am trimis pe Iuda şi pe Sila, care vă vor vesti şi ei, cu cuvântul, aceleaşi lucruri.
- Faptele Apostolilor 16:3 - Pavel a voit ca acesta să vină împreună cu el şi, luându-l, l-a tăiat împrejur, din pricina iudeilor care erau în acele locuri; căci toţi ştiau că tatăl lui era elin.
- Faptele Apostolilor 20:2 - Şi străbătând acele părţi şi dând ucenicilor multe sfaturi şi îndemnuri, a sosit în Grecia.
- Faptele Apostolilor 22:11 - Şi pentru că nu mai vedeam, din cauza strălucirii acelei lumini, am venit în Damasc, fiind dus de mână de către cei ce erau împreună cu mine.
- 1 Corinteni 12:23 - Şi pe cele ale trupului care ni se par că sunt mai de necinste, pe acelea cu mai multă evlavie le îmbrăcăm; şi cele necuviincioase ale noastre au mai multă cuviinţă.
- 2 Corinteni 1:6 - Deci fie că suntem strâmtoraţi, este pentru a voastră mângâiere şi mântuire, fie că suntem mângâiaţi, este pentru a voastră mângâiere, care vă dă putere să înduraţi cu răbdare aceleaşi suferinţe pe care le suferim şi noi.
- 2 Corinteni 12:18 - L-am rugat pe Tit şi am trimis, împreună cu el, pe fratele. V-a asuprit Tit cu ceva ? N-am umblat noi în acelaşi duh ? N-am călcat noi pe aceleaşi urme ?
- Efeseni 6:8 - Ştiind fiecare, fie rob, fie de sine stăpân, că faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua ca plată de la Domnul.
- Filipeni 2:2 - Faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare.
- Filipeni 3:1 - Mai departe, fraţii mei, bucuraţi-vă întru Domnul. Ca să vă scriu aceleaşi lucruri, mie nu-mi este anevoie, iar vouă vă este de folos.
- Filipeni 4:2 - Rog pe Evodia şi rog pe Sintihi să aibă aceleaşi gânduri în Domnul.
- 1 Tesaloniceni 2:14 - Căci voi, fraţilor, v-aţi făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că aţi suferit şi voi aceleaşi de la cei de un neam cu voi, după cum şi ele de la iudei,
- Evrei 8:10 - Că acesta e testamentul pe care îl voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: Pune-voi legile Mele în cugetul lor şi în inima lor le voi scrie, şi voi fi lor Dumnezeu şi ei vor fi poporul Meu.
- Evrei 10:1 - În adevăr, Legea având umbra bunurilor viitoare, iar nu însuşi chipul lucrurilor, nu poate niciodată - cu aceleaşi jertfe, aduse neîncetat în fiecare an - să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.
- Evrei 10:11 - Şi orice preot stă şi slujeşte în fiecare zi şi aceleaşi jertfe aduce de multe ori, ca unele care niciodată nu pot să înlăture păcatele.
- Evrei 10:16 - "Acesta este aşezământul pe care îl voi întocmi cu ei, după acele zile - zice Domnul: Da-voi legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în cugetele lor".
- Evrei 11:9 - Prin credinţă, a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacov, cei dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe;
- 1 Petru 1:13 - Pentru aceea, încingând mijloacele cugetului vostru, trezindu-vă, nădăjduiţi desăvârşit în harul care vi se va da vouă, la arătarea lui Iisus Hristos.
- 1 Petru 5:9 - Căruia staţi împotrivă, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe îndură şi fraţii voştri în lume.
- Iuda 1:10 - Aceştia însă defaimă cele ce nu cunosc, iar cele ce, - ca dobitoacele necuvântătoare, - ştiu din fire, într-acestea îşi găsesc pieirea.
- Apocalipsa 9:6 - Şi în zilele acelea vor căuta oamenii moartea şi nu o vor afla şi vor dori să moară; moartea însă va fugi de ei.
- Tobit 5:5 - Şi i-a zis: "Poţi să mergi cu mine la Ragheşul Mediei ? Cunoşti tu locurile acelea ?"
- Iudita 4:6 - Ioachim, marele preot din zilele acelea în Ierusalim, a scris locuitorilor din Betulia şi din Betomestaim din preajma Esdrelonului, către câmpia de lângă Dotain,
- Iudita 6:15 - Care erau în zilele acelea: Oziaş, fiul lui Miheia, din seminţia lui Simeon, şi Habriş, fiul lui Otniel, şi Harmis, fiul lui Melchiel.
- Iudita 7:10 - Căci fiii lui Israel nu se bizuie atât pe lăncile lor, cât pe înălţimile munţilor pe care locuiesc, şi nu este uşor să pătrunzi pe vârfurile acelea.
- Iudita 9:5 - Cele ce au fost mai înainte decât acelea, Tu le-ai făcut, dar şi pe cele de acum şi de mai târziu. Prezentul şi viitorul, Tu le-ai ştiut, şi cele ce s-au împlinit Tu le-ai gândit.
- Iudita 11:7 - Trăiască Nabucodonosor, regele întregii lumi, el care te-a trimis să aduci tot sufletul viu pe calea cea dreaptă, şi să trăiască puterea lui ! Căci datorită ţie, nu numai oamenii care-i slujesc vor trăi, ci şi fiarele sălbatice, dobitoacele câmpului, vitele şi păsările cerului vor trăi prin puterea ta, pentru Nabucodonosor şi pentru întreaga casă a lui.
- 3 Tineri 1:58 - Binecuvântaţi, toate fiarele şi toate dobitoacele, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Ezdra 5:1 - Şi după aceasta au fost aleşi ca să se întoarcă capii familiilor după seminţiile lor, femeile lor, fiii şi fetele lor, şi robii şi roabele lor, şi dobitoacele lor.
- 3 Ezdra 8:52 - Şi am făgăduit acolo post din partea tinerilor, înaintea Domnului Dumnezeului nostru, cerând de la El bună călătorie şi nouă şi celor împreună cu noi, fiii noştri, şi dobitoacele.
- 3 Ezdra 9:4 - Şi câţi nu se vor înfăţişa în două sau trei zile, după judecata bătrânilor întâistătători, se vor omori dobitoacele lor, şi ei înşişi vor fi îndepărtaţi de la obştea celor care fuseseră în robie.
- Solomon 12:24 - Căci au mers atât de departe pe căile rătăcirii, încât socoteau drept dumnezei dobitoacele cele mai respingătoare, înşelându-se ca pruncii cei fără de înţelepciune.
- Solomon 14:17 - Când popoarele nu puteau să-i cinstească de faţă, pentru că locuiau departe, făceau o asemuire după chipul depărtat şi potriveau un chip văzut al împăratului preacinstit, aşa încât să dea celui ce nu era de faţă aceleaşi sârguincioase închinări ca şi cum ar fi de faţă.
- Solomon 18:9 - Copiii evlavioşi ai celor drepţi jertfeau în ascuns ţi statorniceau toţi într-un gând legământul cel dumnezeiesc, ca sfinţi părtaşi să fie deopotrivă la aceleaşi bunătăţi şi la aceleaşi primejdii, cântând laudele părinţilor.
Înapoi la index