Căutare
452 rezultate pentru: mijloc
- Iezechiel 8:11 - Înaintea lor stăteau şaptezeci de bărbaţi din bătrânii casei lui Israel, având în mijloc pe Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea în mâini câte o cădelniţă şi un nor gros de fum de tămâie se ridica în sus.
- Iezechiel 9:4 - Şi i-a zis Domnul: Treci prin mijlocul cetăţii, prin Ierusalim, şi însemnează cu semnul crucii (litera "tau" care în alfabetul vechi grec avea forma unei cruci) pe frunte, pe oamenii care gem şi care plâng din cauza multor ticăloşii care se săvârşesc în mijlocul lui".
- Iezechiel 11:1 - Atunci m-a ridicat Duhul şi m-a dus la poarta de răsărit a templului Domnului, care este spre răsărit. Şi iată în poartă, la intrare, erau douăzeci şi cinci de oameni şi în mijlocul lor am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, şi pe Pelatia, fiul lui Benaia, căpeteniile poporului.
- Iezechiel 11:23 - Apoi slava Domnului s-a ridicat din mijlocul cetăţii şi a stat deasupra muntelui, care se află spre răsărit de cetate.
- Iezechiel 12:2 - "Fiul omului, trăieşti în mijlocul unui neam răzvrătit. Aceştia au ochi ca să vadă, dar nu văd; au urechi ca să audă, dar nu aud, pentru că sunt un neam de răzvrătiţi.
- Iezechiel 15:4 - Iată el se dă focului spre ardere; amândouă capetele lui le mistuie focul, şi mijlocul arde şi el. Va mai fi el bun de ceva ?
- Iezechiel 16:53 - Dar Eu voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, pe prinşii de război ai Sodomei şi ai fiicelor ei, pe prinşii de război ai Samariei şi ai fiilor ei şi pe prinşii tăi de război în mijlocul lor,
- Iezechiel 20:8 - Dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea şi n-au vrut să Mă asculte; nimeni n-a lepădat ticăloşiile de la ochii săi şi idolii Egiptului nu i-a părăsit. Atunci am zis: Voi vărsa asupra lor mânia Mea şi urgia Mea o voi deşerta peste ei în mijlocul ţării Egiptului.
- Iezechiel 20:34 - Vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi aduna din ţările străine unde aţi fost împrăştiaţi şi vă voi aduna cu mână tare, cu braţ ridicat şi cu vărsarea mâniei,
- Iezechiel 20:41 - Vă voi primi ca pe nişte tămâie mirositoare, când vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi aduna din ţările străine, unde aţi fost împrăştiaţi şi Mă voi sfinţi întru voi înaintea ochilor neamurilor.
- Iezechiel 21:29 - În mijlocul acelor vedenii deşarte şi prezicerilor tale mincinoase, ea te va face să cazi printre trupurile necredincioşilor, cărora le-a venit ziua atunci când nedreptatea şi-a ajuns culmea.
- Iezechiel 21:32 - Mâncare focului vei fi; sângele tău va curge în mijlocul ţării şi nici nu se va mai pomeni de tine, că Eu, Domnul, am spus acestea".
- Iezechiel 22:3 - Şi-i spune: Aşa zice Domnul Dumnezeu: O, cetate, care verşi sânge în mijlocul tău, ca să-ţi vină vremea, şi care-ţi faci idoli, ca să te întinezi !
- Iezechiel 22:9 - Clevetitori sunt destui în tine, ca să verse sânge; în munţii tăi se mănâncă jertfe idoleşti şi în mijlocul tău se fac urâciuni.
- Iezechiel 22:13 - Şi iată, Eu Mi-am lovit palmele Mele una de alta, văzând lăcomia ta, care se vede la tine, şi vărsarea de sânge, care se săvârşeşte în mijlocul tău.
- Iezechiel 22:21 - Vă voi aduna şi voi aprinde asupra voastră focul mâniei Mele şi vă voi topi în mijlocul cetăţii.
- Iezechiel 22:22 - Cum se topeşte argintul în cuptor, aşa vă veţi topi şi voi în mijlocul cetăţii, şi veţi şti că Eu, Domnul, am vărsat asupra voastră urgia Mea".
- Iezechiel 23:15 - Încinşi peste mijloc cu centuri şi pe cap cu turbane largi, având înfăţişarea de mari viteji, după felul Babilonenilor, a căror patrie este ţara Caldeilor,
- Iezechiel 24:7 - Că sângele pe care ea l-a vărsat este în mijlocul ei. Ea l-a lăsat pe stâncă goală; nu l-a vărsat pe pământ, unde s-ar fi putut acoperi cu ţărână.
- Iezechiel 27:26 - Vâslaşii tăi te-au făcut să călătoreşti pe apele cele mari, dar un vânt de la răsărit te va sfărâma în mijlocul mărilor.
- Iezechiel 28:14 - Tu erai heruvimul pus ca să ocroteşti; te aşezasem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor celor de foc.
- Iezechiel 28:18 - Prin mulţimea nelegiuirilor tale, săvârşite în negoţul tău nedrept, ţi-ai pângărit altarele tale; şi Eu voi scoate din mijlocul tău foc, care te va şi mistui; şi te voi preface în cenuşă pe pământ înaintea ochilor tuturor celor ce te văd.
- Iezechiel 28:22 - Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Iată Eu sunt împotriva ta, Sidoane; Mă voi preaslăvi în mijlocul tău şi se va şti că Eu sunt Domnul, când te voi judeca şi-Mi voi arăta sfinţenia Mea în mijlocul tău.
- Iezechiel 28:23 - Voi trimite împotriva ta ciumă şi vărsare de sânge pe uliţele tale şi vor cădea ucişi în mijlocul tău de sabia care te va lovi din toate părţile, şi vor şti toţi că Eu sunt Domnul.
- Iezechiel 28:25 - Aşa zice Domnul Dumnezeu: "Când voi aduna casa lui Israel din mijlocul popoarelor unde este împrăştiată şi voi arăta prin aceasta sfinţenia Mea în ochii neamurilor şi când va locui ea în pământul său, pe care l-am dat robului Meu Iacov,
- Iezechiel 29:21 - În ziua aceea voi face să crească cornul casei lui Israel şi ţie-ţi voi deschide gura în mijlocul lor şi vor şti că Eu sunt Domnul".
- Iezechiel 31:18 - Deci, cu care din arborii Edenului te-ai asemănat tu în strălucire şi măreţie ? Acum însă la rând cu arborii Edenului vei fi prăbuşit în adânc, vei. zăcea în mijlocul celor netăiaţi împrejur, cu cei ucişi de sabie. Iată pe Faraon şi toată mulţimea supuşilor săi", zice Domnul.
- Iezechiel 32:21 - În mijlocul locuinţei morţilor se va vorbi de el şi de cei ce-l sprijineau, cei mai vestiţi dintre eroi; aceia au căzut şi zac printre cei netăiaţi împrejur, răpuşi de sabie.
- Iezechiel 32:25 - În mijlocul ucişilor l-am culcat împreună cu toată mulţimea oamenilor lui şi mormintele lor sunt împrejurul lui; toţi aceşti netăiaţi împrejur sunt ucişi de sabie; şi după cum au împrăştiat groază pe pământul celor vii, aşa îşi poartă ruşinea lor alături de cei ce s-au coborât în mormânt şi sunt aşezaţi printre cei ucişi.
- Iezechiel 32:28 - Şi tu, Faraoane, vei fi zdrobit în mijlocul celor netăiaţi împrejur şi vei zăcea împreună cu cei ucişi de sabie.
- Iezechiel 33:2 - "Fiul omului, rosteşte cuvânt către fiii poporului tău şi le spune: De voi aduce sabie asupra unei ţări şi poporul ţării aceleia va lua din mijlocul său un om şi îl va pune străjer,
- Iezechiel 33:33 - Iar când aceste lucruri vor veni, şi iată că ele vin, atunci vor şti că în mijlocul lor era un prooroc".
- Iezechiel 34:12 - Cum cercetează păstorul turma sa în ziua când se află în mijlocul turmei sale risipite, aşa voi cerceta şi Eu oile Mele şi le voi aduna din toate locurile, unde au fost ele risipite în ziua cea ceţoasă şi întunecată.
- Iezechiel 34:13 - Le voi face să iasă din mijlocul popoarelor, le voi aduna din diferite ţări şi le voi aduce în ţara lor şi le voi paşte prin munţii lui Israel, pe lângă cursurile de apă şi prin toate locurile de locuit ale ţării acesteia.
- Iezechiel 37:1 - Fost-a mâna Domnului peste mine şi m-a dus Domnul cu Duhul şi m-a aşezat în mijlocul unui câmp plin de oase omeneşti,
- Iezechiel 37:21 - Atunci să le spui: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Iată, Eu voi lua pe fiii lui Israel din mijlocul neamurilor, printre care se află, îi voi aduna din toate părţile şi-i voi aduce în ţara lor;
- Iezechiel 37:26 - Voi încheia cu ei un legământ al păcii, legământ veşnic voi avea cu ei. Voi pune rânduială la ei, îi voi înmulţi şi voi aşeza în mijlocul lor locaşul Meu pe veci.
- Iezechiel 37:28 - Atunci vor şti popoarele că Eu sunt Domnul Care sfinţeşte pe Israel, când locaşul Meu va fi veşnic în mijlocul lor".
- Iezechiel 38:12 - Ca să fac jaf şi să iau pradă, punând mâna pe ruinele locuite din nou şi pe poporul cel adunat din mijlocul neamurilor, care creşte turme şi strânge averi şi care locuieşte în mijlocul pământului".
- Iezechiel 41:7 - Camerele cu cât sunt mai sus, cu atât sunt mai încăpătoare, subţiindu-se peretele. Din camerele de jos te urci la cele din mijloc şi de la cele din mijloc la cele de sus; suişul este învârtit, căci te sui pe o scară în chipul melcului.
- Iezechiel 42:5 - Camerele cele de sus erau mai strâmte decât cele de jos şi cele de la mijloc ale clădirii, pentru că galeriile le răpeau o parte din întinderea lor.
- Iezechiel 42:6 - Ele aveau trei caturi, dar nu aveau stâlpi ca în curte. De aceea, plecând de la pământ, camerele de sus erau mai strâmte decât cele de jos şi decât cele de la mijloc.
- Iezechiel 43:7 - şi mi-a zis glasul: "Fiul omului, acesta este locul tronului Meu şi locul pe care-Mi pun tălpile picioarelor Mele, unde voi locui veşnic în mijlocul fiilor lui Israel; casa lui Israel nu va mai întina numele Meu cel sfânt, nici ea, nici regii ei, prin desfrânările lor, prin cadavrele regilor lor, cu locurile lor înalte.
- Iezechiel 43:9 - Iar acum ei vor depărta de la Mine desfrânările lor şi trupurile moarte ale regilor lor şi Eu voi locui în mijlocul lor în veci.
- Iezechiel 44:9 - Aşa zice Domnul Dumnezeu: "Nici un fiu străin, netăiat împrejur ia inimă şi netăiat împrejur la trup, nu trebuie să intre în locaşul Meu cel sfânt, nici chiar acel fiu care locuieşte în mijlocul fiilor lui Israel.
- Iezechiel 46:10 - Regele trebuie să fie în mijlocul lor; când intră ei, intră şi el, şi când ies ei, iese şi el.
- Iezechiel 48:8 - Iar lângă hotarul lui Iuda, de la hotarul de răsărit până la cel de apus, este partea sfântă, în lăţime de douăzeci şi cinci de mii de coţi, iar în lungime deopotrivă cu celelalte părţi, de la marginea de răsărit ţa ţării până la cea de apus. În mijlocul acestei părţi va fi templul.
- Iezechiel 48:10 - Şi această parte sfântă trebuie să fie a preoţilor: la miazănoapte douăzeci şi cinci de mii de coţi, la apus în lăţime zece mii de coţi, spre răsărit în lăţime zece mii şi spre miazăzi în lungime douăzeci şi cinci de mii, iar la mijloc va fi locaşul sfânt al Domnului.
- Iezechiel 48:15 - Iar următoarele cinci mii în lăţime şi douăzeci şi cinci de mii în lungime se dau pentru cetate, pentru întrebuinţarea obştească, pentru locuinţe şi pentru pieţe; cetatea va fi în mijloc.
- Iezechiel 48:21 - Ce va rămâne va fi al regelui de o parte şi de alta a porţiunii sfinte şi a porţiunii cetăţii, ce va trece peste cele douăzeci şi cinci de mii de coli spre răsărit până la hotarul ţării şi ce va trece peste cele douăzeci şi cinci de mii de coţi spre apus până la hotarul ţării. Aceasta va fi partea regelui, aşa încât partea sfântă şi locaşul sfânt vor fi la mijloc.
Înapoi la index