Căutare
464 rezultate pentru: nor
- Ieremia 26:3 - Poate vor asculta şi se vor întoarce de la calea cea rea şi atunci Îmi va părea rău de nenorocirea pe care aveam de gând să le-o fac din cauza faptelor lor rele.
- Ieremia 26:13 - Îndreptaţi-vă dar căile voastre şi faptele voastre şi supuneţi-vă glasului Domnului Dumnezeului vostru, şi Domnului Îi va părea rău de nenorocirea pe care o rostise împotriva voastră.
- Ieremia 26:19 - Omorâtu-l-a oare pentru aceasta Iezechia, regele lui Iuda şi tot Iuda ? Au nu s-a temut el de Domnul şi nu s-a rugat Domnului, ca să-I pară rău de nenorocirea pe care o rostise împotriva lor ? şi noi să ne împovărăm sufletele noastre cu o nelegiuire aşa de mare !
- Ieremia 32:23 - Şi ei au intrat şi au pus stăpânire pe ea, dar n-au ascultat glasul Tău ca să se poarte după legea Ta şi n-au făcut ceea ce le-ai poruncit Tu să facă. De aceea ai adus asupra lor toate aceste nenorociri.
- Ieremia 38:4 - Atunci căpeteniile au zis către rege: "Omul acesta să fie dat morţii, pentru că el descurajează pe luptătorii care au rămas în cetatea aceasta şi pe tot poporul, spunându-le asemenea cuvinte. Căci omul acesta nu doreşte propăşirea poporului său, ci nenorocirea".
- Ieremia 38:6 - Atunci au luat pe Ieremia şi l-au aruncat în groapa lui Malchia, fiul regelui, care era în curtea temniţii, coborându-l în ea cu funii. în groapa aceea nu era apă, ci numai noroi şi s-a afundat Ieremia în noroi.
- Ieremia 38:22 - Toate femeile care au rămas în casa regelui lui Iuda var fi duse la căpeteniile regelui Babilonului şi acelea vor zice: Te-au amăgit şi te-au înşelat bunii tăi prieteni; piciorul tău s-a afundat în noroi şi aceştia au fugit de tine;
- Ieremia 40:2 - Atunci a luat căpetenia gărzii pe Ieremia şi i-a zis: "Domnul Dumnezeul tău a rostit această nenorocire asupra locului acestuia,
- Ieremia 42:17 - Toţi cei ce îşi întorc faţa lor, ca să se ducă în Egipt şi să trăiască acolo; vor muri de sabie, de foame şi de molimă şi nici unul din ei nu va rămâne şi nu va scăpa de nenorocirea aceea pe care o voi aduce asupra lor.
- Ieremia 44:2 - "Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Aţi văzut toată nenorocirea pe care am adus-o Eu asupra Ierusalimului şi asupra tuturor cetăţilor lui Iuda; iată acelea sunt acum pustii şi nimeni nu mai locuieşte în ele,
- Ieremia 44:17 - Dar vom face tot ce am făgăduit cu gura noastră, vom tămâia pe zeiţa cerului şi vom săvârşi pentru ea jertfe cu turnare, cum am mai făcut şi noi şi părinţii noştri, regii noştri şi mai-marii noştri în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului, că atunci eram sătui şi fericiţi şi n-am văzut nenorociri.
- Ieremia 44:23 - Deoarece voi, săvârşind acea tămâiere, aţi greşit înaintea Domnului şi n-aţi ascultat glasul Domnului, nu v-aţi purtat după legea Lui, după poruncile Lui şi după rânduiala Lui, de aceea v-a ajuns nenorocirea aceasta, cum vedeţi acum".
- Ieremia 45:5 - Iar tu ceri pentru tine lucru mare. Nu cere, deoarece Eu voi aduce nenorocire asupra a tot trupul, zice Domnul, iar ţie, drept pradă, îţi voi lăsa viaţa ta, în toate locurile, oriunde vei merge".
- Ieremia 48:5 - Pe suişul de la Luhit se ridică plânsete peste plânsete şi pe povârnişul din Horonaim se aud strigăte de nenorocire:
- Ieremia 48:16 - Aproape este pieirea Moabului şi nenorocirea lui vine în grabă mare.
- Ieremia 49:8 - Au doară a secat înţelepciunea lor ? Fugiţi, întorcând spatele ! Ascundeţi-vă în peşteri, locuitori din Dedan, căci voi aduce nenorocire peste Isav, la vremea pedepsirii lui.
- Ieremia 49:37 - Voi lovi pe Elamiţi cu frică înaintea vrăjmaşilor lor şi înaintea celor care vor să le ia viaţa; asupra lor voi aduce nenorociri, mânia Mea aprinsă, zice Domnul, şi în urma lor voi trimite sabie, până îi voi stârpi.
- Ieremia 51:2 - Şi voi trimite la Babilon vânturători, care-l vor vântura şi vor pustii ţara lui, căci în ziua nenorocirii vor năvăli asupra lui din toate părţile.
- Ieremia 51:9 - Am voit să vindecăm Babilonul, dar nu s-a vindecat ! Lăsaţi-l şi haideţi să mergem fiecare în ţara noastră, pentru că osânda lui s-a ridicat până la nori şi a ajuns până la cer !
- Ieremia 51:16 - La glasul Lui freamătă apele în ceruri şi El ridică nori de la marginile pământului; făureşte fulgerele în mijlocul ploii şi scoate vânturile din vistieriile Sale.
- Ieremia 51:60 - Atunci a scris Ieremia într-o carte toate nenorocirile care trebuia să vină asupra Babilonului.
- Ieremia 51:64 - "Aşa se va cufunda Babilonul şi nu se va mai ridica din acea nenorocire pe care o voi aduce asupra lui şi se va istovi". Până aici este vorbirea lui Ieremia.
- Plângeri 1:21 - Toţi aud suspinul meu, dar nimeni nu mă mângâie ! Toii duşmanii, aflând de nenorocirea mea, se bucură că ai făcut aşa. Să vină peste ei ziua pe care ai făgăduit-o şi să ajungă şi ei ca mine !
- Plângeri 2:1 - O, cum a acoperit cu nori Domnul întru mânia Lui pe fiica Sionului ! Din cer a aruncat pe pământ măreţia lui Israel şi în ziua mâniei Sale nu şi-a adus aminte de aşternutul picioarelor Sale.
- Plângeri 3:1 - Eu sunt omul care am văzut nenorocirea sub varga aprinderii Lui.
- Plângeri 3:44 - Tu Te-ai ascuns în nori, ca să nu străbată rugăciunea la Tine;
- Iezechiel 1:4 - Eu priveam şi iată venea dinspre miazănoapte un vânt vijelios, un nor mare şi un val de foc, care răspândea în toate părţile raze strălucitoare; iar în mijlocul focului strălucea ca un metal în văpaie.
- Iezechiel 1:13 - Înfăţişarea acestor fiare se asemăna cu înfăţişarea cărbunilor aprinşi, cu înfăţişarea unor făclii aprinse; printre fiare curgea foc, iar din foc ţâşneau raze şi fulgere.
- Iezechiel 7:5 - Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: "Iată vine nenorocire peste nenorocire:
- Iezechiel 7:7 - A sosit nenorocire asupra ta, locuitor al ţării ! Vine vremea, vine ziua tulburării, iar nu a chiuiturilor de bucurie prin munţi.
- Iezechiel 7:26 - Va veni nenorocire peste nenorocire şi zvon peste zvon, şi oamenii vor cere vedenii de la prooroc; dar preotului îi va lipsi cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul.
- Iezechiel 8:11 - Înaintea lor stăteau şaptezeci de bărbaţi din bătrânii casei lui Israel, având în mijloc pe Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea în mâini câte o cădelniţă şi un nor gros de fum de tămâie se ridica în sus.
- Iezechiel 10:3 - Şi când a intrat omul acela, heruvimii stăteau în partea dreaptă a casei şi un nor umplea curtea cea dinăuntru.
- Iezechiel 10:4 - Atunci s-a ridicat slava Domnului de pe heruvimi spre pragul templului şi templul s-a umplut de nori, iar curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului.
- Iezechiel 14:22 - Şi atunci va rămâne în ei o rămăşiţă de fii şi fiice, care vor fi scoşi de acolo. Iată ei vor veni la voi şi voi veţi vedea purtarea lor şi faptele dor şi vă veţi mângâia de nenorocirea pe care Eu am adus-o asupra Ierusalimului şi de toate câte am adus asupra lui.
- Iezechiel 22:11 - Unul face ticăloşie cu femeia vecinului său, altul se spurcă cu nora sa; unul siluieşte pe sora sa, fiica tatălui său.
- Iezechiel 30:18 - Şi în Tahpanhes se va întuneca ziua, când voi zdrobi acolo jugul Egiptului şi se va curma puterea cea mândră a lui. Un nor îl va acoperi şi fiicele lui vor fi duse în robie.
- Iezechiel 31:3 - Iată Asiria era un cedru în Liban, cu ramuri frumoase, cu frunziş umbros şi cu trunchi înalt; vârful lui se ridicase până la nori.
- Iezechiel 31:10 - De aceea, aşa a zis Domnul Dumnezeu: Pentru că s-a făcut înalt la statură şi creştetul lui şi l-a înălţat până la nori şi inima lui s-a îngâmfat cu înălţimea lui,
- Iezechiel 31:14 - Aceasta s-a făcut pentru ca nici unul dintre arborii de pe lângă ape să nu se îngâmfe cu statura sa înaltă şi să nu-şi înalţe vârful până la nori; ca toţi stejarii ce se adapă din ape să nu mai vadă înălţimea lor, căci toţi vor fi daţi morţii, în latura cea de dedesubt a pământului, împreună cu fiii oamenilor, care s-au coborât în mormânt.
- Iezechiel 32:7 - Când te vei stinge, voi acoperi cerurile şi stelele lor le voi întuneca; soarele îl voi acoperi cu nor şi luna nu va mai lumina cu lumina sa.
- Iezechiel 38:9 - Şi tu te vei ridica, cum se ridică furtuna şi te vei duce ca norul, ca să acoperi tara, tu şi toată oastea ta şi multe popoare împreună cu tine.
- Iezechiel 38:16 - Şi te vei ridica împotriva poporului Meu, împotriva lui Israel, ca un nor care acoperă pământul; aceasta va fi în zilele cele de pe urmă când te voi aduce împotriva ţării Mele, ca popoarele să Mă cunoască pe Mine, când Eu voi fi arătat sfinţenia Mea înaintea ochilor lor, asupra ta, o, Gog !
- Daniel 7:13 - Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui.
- Daniel 9:13 - Precum este scris în legea lui Moise, toată această nenorocire s-a năpustit asupra noastră, dar n-am îmbunat faţa Domnului Dumnezeului nostru, întorcându-ne de la nelegiuirile noastre şi luând aminte la adevărul Său.
- Daniel 9:14 - Gândit-a îndelung Domnul asupra nenorocirii pe care a abătut-o peste noi, că drept este Domnul Dumnezeul nostru în toate faptele pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat de glasul Lui.
- Osea 6:4 - Ce să-ţi fac ţie, Efraime ? Ce să-ţi fac ţie, Israele, fiindcă dragostea ta se risipeşte ca norii de dimineaţă, ca roua care se ia de timpuriu ?
- Osea 10:13 - Dar voi aţi arat semănând fărădelegea şi aţi secerat nenorocirea, şi acum trebuie să mâncaţi din roadele minciunii. Ţi-ai pus nădejdea în carele tale de luptă şi în mulţimea vitejilor tăi !
- Osea 13:3 - Din această pricină să ajungă ca norii cei de dimineaţă, ca roua care se ia de cu vreme, ca pleava pe care o mătură vântul de pe arie şi ca fumul care iese printre gratii.
- Ioil 2:2 - O zi de întuneric şi de beznă, zi cu nori şi cu negură deasă. Precum zorile se revarsă pe deasupra munţilor, tot aşa dă năvală un popor numeros şi puternic, cum n-a mai fost niciodată şi cum nu va mai fi după el până în anii vremurilor celor mai îndepărtate.
Înapoi la index