Căutare
346 rezultate pentru: oase
- Daniel 11:43 - Şi va ajunge stăpân peste comorile de aur şi de argint şi peste toate lucrurile preţioase ale Egiptului, iar Libienii şi Etiopienii vor merge după el.
- Osea 2:7 - De vreme ce mama lor a preadesfrânat, cea care i-a zămislit a săvârşit lucruri ruşinoase. Că ea a zis: "Mă voi duce după iubiţii mei, cei care îmi dau pâine, apă, lână şi în, untdelemn şi băuturi".
- Osea 4:14 - Nu voi pedepsi pe fetele voastre fiindcă au fost ticăloase şi nici pe nurorile voastre că s-au desfrânat, că ele înseşi merg laolaltă cu desfrânatele şi aduc jertfă la un loc cu ticăloasele, astfel că poporul Meu merge la pieirea lui.
- Osea 7:3 - Prin fărădelegile lor înveselesc pe rege şi pe căpetenii prin graiurile lor mincinoase;
- Amos 2:1 - Aşa grăieşte Domnul: "Pentru trei păcate ale Moabului, ba chiar pentru patru, nu Mă voi întoarce, din pricină că el a ars oasele regelui Edomului până le-a prefăcut în cenuşă.
- Amos 4:5 - Puneţi înainte prinoase cu aluat ca jertfă de laudă, vestiţi, trâmbiţaţi prinoasele voastre cele de bunăvoie; că aceasta vă place vouă, copii ai lui Israel", zice Domnul Dumnezeu.
- Amos 5:22 - Când Îmi veţi aduce arderi de tot şi prinoase, nu le voi binevoi şi la jertfele de mântuire grase ale voastre nu voi pleca ochii.
- Amos 5:25 - Voi cei din casa lui Israel, Mi-aţi adus, oare, jertfe şi prinoase în pustiu, vreme de patruzeci de ani ?
- Amos 6:10 - Şi nu va scăpa decât un mic număr, ca să scoată oasele din casă. Unul va zice celui care este în fundul casei: "Mai este cu tine cineva ?" Şi celălalt îi va răspunde: "Nu !" Şi cel dintâi îi va zice: "Taci, că nu trebuie să aminteşti numele Domnului !"
- Miheia/Mica 2:11 - O ! Dacă ar putea cineva să fie purtat de duhul născocirilor şi să spună cuvinte mincinoase, zicând: "Am să-ţi proorocesc despre vin şi despre băutura cea îmbătătoare", acesta ar fi proorocul poporului acestuia.
- Miheia/Mica 3:2 - Ei urăsc binele şi iubesc răul, jupoaie pielea de pe oameni şi carnea de pe oasele lor.
- Miheia/Mica 3:3 - Şi, după ce vor fi mâncat carnea poporului meu, vor fi jupuit pielea şi oasele lor le vor fi sfărâmat şi prefăcut în bucăţi ca şi carnea în oală, ca trupul lor în căldare,
- Miheia/Mica 6:12 - Că bogaţii din cetate sunt plini de silnicie şi locuitorii grăiesc cuvinte mincinoase şi limba lor este numai viclenie în gura lor.
- Naum 1:11 - Din tine a ieşit urzitorul de rele împotriva Domnului şi cel ce sfătuieşte fapte ticăloase.
- Avacum/Habacuc 1:16 - Drept aceea el aduce jertfă mrejei sale şi tămâieri năvodului său, căci cu ajutorul lor partea lui este grasă şi mîncărurile lui mai săţioase.
- Avacum/Habacuc 3:16 - Auzit-am de aceasta şi lăuntrul meu s-a zbuciumat la glasul Tău, tremurat-au buzele mele; putreziciunea a cuprins oasele mele şi picioarele mele au şovăit. Liniştit voi aştepta vremea marii îngrijorări care va veni peste poporul care ne asupreşte !
- Sofonie/Țefania 1:13 - Pentru aceasta, averea lor va fi distrusă şi oasele lor pustiite; şi vor zidi case, dar nu le vor locui; vor sădi vii, şi din vinul lor nu vor bea.
- Sofonie/Țefania 3:10 - Din ţinuturile de cealaltă parte a fluviilor Etiopiei, închinătorii Mei, risipiţii Mei, Îmi vor aduce prinoase.
- Zaharia 8:20 - Aşa zice Domnul Savaot: "Şi vor veni încă popoare şi locuitori din cetăţi numeroase;
- Zaharia 10:2 - Căci terafimii rostesc cuvinte deşarte, vrăjitorii au vedenii mincinoase. şi spun visuri amăgitoare şi mângâieri deşarte. Pentru aceasta ei au plecat ca o turmă şi au fost supuşi, căci n-aveau păstor.
- Maleahi 1:10 - O, dacă cineva din voi ar închide porţile ca voi să nu mai aprindeţi focul în zadar pe jertfelnicul Meu ! Nu simt nici o plăcere pentru voi", zice Domnul Savaot, "şi nu-Mi sunt plăcute nicidecum prinoasele aduse de mâinile voastre.
- Maleahi 1:11 - Căci, de la răsăritul soarelui şi până la apusul lui, mare este numele Meu printre neamuri şi în orice parte se aduc jertfe de tămâie pentru numele Meu şi prinoase curate, căci mare este numele Meu între neamuri", zice Domnul Savaot.
- Maleahi 1:13 - Şi mai ziceţi: "Iată truda noastră !" Şi tot voi o defăimaţi. Şi aduceţi jertfe, dobitoace cu beteşug, şchioape sau cu meteahnă; şi mai aduceţi şi prinoase ! Le voi primi Eu din mâna voastră ?" zice Domnul.
- Maleahi 2:12 - De-ar scoate Domnul pe omul care lucrează aşa, oricine ar fi el - martor şi apărător - din corturile lui Iacov şi din ceata celor care aduc prinoase Domnului Savaot !
- Maleahi 2:13 - Şi iată a doua faptă pe care o săvârşiţi: spălaţi cu lacrimi jertfelnicul Domnului, cu plânsete şi cu gemete, pentru că El nu mai caută la prinoase şi nu mai binevoieşte să le primească din mâinile voastre.
- Matei 15:19 - Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule.
- Matei 23:27 - Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici ! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia.
- Matei 26:68 - Zicând: Prooroceşte-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit.
- Marcu 2:21 - Nimeni nu coase la haină veche petic dintr-o bucată de stofă nouă, iar de nu, peticul nou va trage din haina veche şi se va face o ruptură şi mai rea.
- Luca 3:5 - Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase, drumuri netede.
- Luca 21:5 - Iar unii vorbind despre templu că este împodobit cu pietre frumoase şi cu podoabe, El a zis:
- Luca 24:39 - Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am.
- Ioan 11:39 - Iisus a zis: Ridicaţi piatra. Marta, sora celui răposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra zi.
- Faptele Apostolilor 16:1 - Şi a sosit la Derbe şi la Listra. Şi iată era acolo un ucenic cu numele Timotei, fiul unei femei iudee credincioase, şi al unui tată elin,
- Faptele Apostolilor 24:17 - După mulţi ani, am venit ca să aduc neamului meu milostenii şi prinoase,
- Faptele Apostolilor 27:29 - Şi temându-se ca nu cumva să nimerim pe locuri stâncoase, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corăbiei, şi doreau să se facă ziuă.
- Romani 10:15 - Şi cum vor propovădui, de nu vor fi trimişi ? Precum este scris: "Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc cele bune !"
- Romani 16:18 - Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare, înşeală inimile celor fără de răutate.
- 1 Corinteni 12:22 - Ci cu mult mai mult mădularele trupului, care par a fi mai slabe, sunt mai trebuincioase.
- 1 Corinteni 12:23 - Şi pe cele ale trupului care ni se par că sunt mai de necinste, pe acelea cu mai multă evlavie le îmbrăcăm; şi cele necuviincioase ale noastre au mai multă cuviinţă.
- 1 Corinteni 12:24 - Iar cele cuviincioase ale noastre n-au nevoie de acoperământ. Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinste celui căruia îi lipseşte,
- Efeseni 5:30 - Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui.
- Filipeni 4:16 - Pentru că şi în Tesalonic, o dată şi a doua oară, mi-aţi trimis ca să am cele trebuincioase.
- 2 Tesaloniceni 2:9 - Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase,
- 1 Timotei 1:10 - Pentru desfrânaţi, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru mincinoşi, pentru cei care jură strâmb şi pentru tot ce stă împotriva sănătoase,
- 1 Timotei 3:11 - Femeile (lor) de asemenea să fie cuviincioase, neclevetitoare, cumpătate, credincioase întru toate.
- 1 Timotei 6:3 - Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă,
- 1 Timotei 6:20 - O, Timotei, păzeşte comoara ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase,
- 2 Timotei 1:13 - Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, cu credinţa şi cu iubirea ce este în Hristos Iisus.
- Tit 2:1 - Dar tu grăieşte cele ce se cuvin învăţăturii sănătoase.
Înapoi la index