Căutare
412 rezultate pentru: regat
- Daniel 6:29 - Şi Daniel se afla într-o stare fericită în regatul lui Darius şi în regatul lui Cirus, regele Perşilor.
- Daniel 7:18 - Şi sfinţii Celui Preaînalt vor primi regatul şi îl vor ţine în stăpânire în veci şi în vecii vecilor.
- Daniel 7:23 - El a răspuns astfel: "Fiara a patra înseamnă că un al patrulea rege va fi pe pământ, care se va deosebi de toate celelalte regate, care va mânca tot pământul, îl va călca în picioare şi îl va zdrobi.
- Daniel 7:24 - Şi cele zece coarne înseamnă că din acest regat se vor ridica zece regi, şi un altul se va scula după ei; el se va deosebi de cei dinaintea lui şi va doborî la pământ trei regi.
- Daniel 7:27 - Iar regatul şi stăpânirea şi mărirea regilor de sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt; împărăţia Lui este împărăţie veşnică şi toate stăpânirile Îi vor sluji Lui şi pe El Îl vor asculta".
- Daniel 8:22 - Şi dacă el a fost sfărâmat, patru s-au ridicat în locul lui; înseamnă că patru regate se vor ridica din neamul lui, dar fără să aibă puterea lui.
- Daniel 9:1 - În anul întâi al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş (Artaxerxe), din neamul Mezilor, care a domnit peste regatul Caldeilor,
- Daniel 11:2 - Şi acum îţi fac cunoscut adevărul: Iată că se vor scula încă trei regi în Persia, iar al patrulea va stăpâni bogăţii mai mari decât toţi şi, când va fi puternic prin bogăţiile sale, va ridica pe toţi împotriva regatului Greciei.
- Daniel 11:3 - Şi va ieşi la iveală un rege viteaz şi va stăpâni peste un regat puternic şi va face numai ceea ce i se va părea bun.
- Daniel 11:4 - Iar când va fi în culmea puterii sale, regatul lui se va prăbuşi şi se va împărţi după cele patru vânturi ale carului, fără ca să rămână urmaşilor lui şi nici să aibă putere întocmai ca mai înainte, că regatul lui va fi sfâşiat şi se va împărţi la alţii decât la aceia din neamul lui.
- Daniel 11:5 - Şi regele de la miazăzi va ajunge puternic, dar unul din căpeteniile lui va fi mai puternic decât el şi va domni, iar stăpânirea lui va fi un regat puternic.
- Daniel 11:9 - El va năvăli în regatul regelui de la miazănoapte, apoi se va întoarce în ţara sa.
- Daniel 11:10 - Şi feciorul lui va pregăti războiul şi va strânge o mare mulţime de oşti de luptă şi va da năvală peste el şi îl va potopi şi îl va cotropi şi se va întoarce şi va pătrunde până la cetatea lui cea întărită.
- Daniel 11:17 - Şi îşi va îndrepta privirea să ia în stăpânire întregul lui regat şi va face o învoială cu el şi îi va da de soţie pe o fiică a sa, ca să aducă pieirea ţării, dar aceasta nu se va întâmpla şi nu va duce la izbândă.
- Daniel 11:20 - Şi în locul lui va veni altul, care va trimite un strângător de dări în locul care este gloria regatului (Ierusalimul), dar în câteva zile va fi doborât nu prin mânie, nici prin război.
- Daniel 11:22 - Şi în locul lui va veni un batjocoritor, care nu avusese nici un drept la vrednicia regală, şi el va veni paşnic şi prin uneltiri se va face stăpân pe regat.
- Osea 1:4 - Şi a zis Domnul către acesta: "Pune-i numele Izreel ! Căci iată puţină vreme mai este şi Eu voi răzbuna vărsările de sânge ale lui Israel asupra casei lui Iehu şi voi sfârşi regatul casei lui Israel.
- Osea 6:11 - Şi ţie, Iuda, îţi este pregătit un seceriş, când voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu.
- Osea 9:4 - Nu vor mai aduce Domnului nici o turnare de vin şi nici nu-I vor mai pregăti vreo jertfă. Ca o pâine de jale este pâinea lor; toţi cei care vor mânca din ea vor fi necuraţi, că pâinea lor slujeşte numai pentru potolirea foamei lor şi nu va fi adusă în templul Domnului.
- Ioil 4:9 - Daţi neamurilor de ştire lucrul acesta: Pregătiţi-vă de război ! Înflăcăraţi vitejii ! Toţi bărbaţii buni de luptă să dea fuga şi să se apropie.
- Amos 4:12 - Drept aceea, iată ce-ţi voi face; Israele - şi cu deadinsul îţi voi face aceasta ! Pregăteşte-te, Israele, să te întâlneşti cu Dumnezeul tău !
- Amos 6:2 - Treceţi la Calne şi vedeţi, duceţi-vă de acolo la Hamatul cel mare şi coborâţi-vă în Gatul Filisteii; preţuiesc ele mai mult decât aceste regate ? Ţinutul lor este mai mare decât al vostru ?
- Amos 7:13 - Dar în Betel tu nu vei mai profeţi, că el este un sanctuar al regelui, un templu al regatului !"
- Iona 3:7 - Apoi, din porunca regelui şi a dregătorilor săi, s-au strigat şi s-au zis acestea: Oamenii şi animalele, vitele mari şi mici să nu mănânce nimic, să nu pască şi nici să bea apă;
- Naum 1:14 - Şi iată ce a poruncit Domnul pentru tine: "Nu vor mai fi urmaşi cu numele tău; din casa dumnezeilor tăi voi sfărâma chipurile cioplite şi turnate şi mormântul tău îl voi pregăti, căci de puţin preţ ai fost !"
- Naum 2:6 - Căpeteniile ei îi aduc aminte... şi se poticnesc în mersul lor... Dau zor spre ziduri şi pregătesc apărători.
- Naum 3:5 - "Sunt împotriva ta !", zice Domnul. "Voi smulge veşmântul tău, să arăt neamurilor goliciunea şi regatelor ocara ta;
- Naum 3:17 - Căpeteniile tale sunt ca lăcustele fără număr, iar dregătorii tăi, ca stolurile de lăcuste care se aşază pe ziduri în vreme friguroasă şi, după ce răsare soarele, zboară şi nu se mai cunoaşte locul unde au fost.
- Sofonie/Țefania 1:7 - Tăceţi toţi înaintea Domnului Dumnezeu, că aproape este ziua Lui, că Domnul a pregătit ospăţ şi a sfinţit pe cei chemaţi ai Lui !
- Sofonie/Țefania 3:8 - "Pentru aceasta, aşteptaţi-Mă, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula ca mărturie ! Căci gândul Meu este să strâng laolaltă toate neamurile şi să adun regatele, ca să vărs peste ele întărâtarea Mea şi iuţimea urgiei Mele. Şi tot pământul va fi mistuit de văpaia mâniei Mele.
- Agheu/Hagai 2:22 - Voi răsturna tronurile regatelor şi voi nimici puterea regilor neamurilor şi voi trânti la pământ carele şi pe războinicii din ele, iar caii şi călăreţii se vor prăbuşi unul pe altul în ascuţişul sabiei".
- Zaharia 3:7 - "Aşa zice Domnul Savaot: Dacă vei umbla în căile Mele şi de vei păzi poruncile Mele, atunci tu vei cârmui casa Mea şi vei păzi curţile Mele, şi Eu îţi voi da ţie dregătorie printre slujitorii Mei de aici.
- Zaharia 7:2 - Casa lui Israel a trimis pe Şareţer, dregătorul cel mare al oştirii regelui, cu oameni, ca să câştige milostivirea Domnului
- Matei 3:3 - El este acela despre care a zis proorocul Isaia: "Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui".
- Matei 9:18 - Pe când le spunea acestea, iată un dregător, venind, I s-a închinat, zicând: Fiica mea a murit de curând dar, venind, pune mâna Ta peste ea şi va fi vie.
- Matei 9:23 - Iisus, venind la casa dregătorului şi văzând pe cântăreţii din flaut şi mulţimea tulburată, a zis:
- Matei 10:18 - La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor.
- Matei 11:10 - Că el este acela despre care s-a scris: "Iată Eu trimit, înaintea feţei Tale, pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta".
- Matei 20:23 - Şi El a zis lor: Paharul Meu veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu.
- Matei 21:16 - Şi I-au zis: Auzi ce zic aceştia ? Iar Iisus le-a zis: Da. Au niciodată n-aţi citit că din gura copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă ?
- Matei 22:4 - Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă.
- Matei 24:51 - Şi o va tăia din dregătorie şi partea ei o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
- Matei 25:34 - Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.
- Matei 26:17 - În cea dintâi zi a Azimelor, au venit ucenicii la Iisus şi L-au întrebat: Unde voieşti să-Ţi pregătim să mănânci Paştile ?
- Matei 26:19 - Şi ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus şi au pregătit Paştile.
- Matei 27:2 - Şi, legându-L, L-au dus şi L-au predat dregătorului Ponţiu Pilat.
- Matei 27:11 - Iar Iisus stătea înaintea dregătorului. Şi L-a întrebat dregătorul, zicând: Tu eşti regele iudeilor ? Iar Iisus i-a răspuns: Tu zici.
- Matei 27:14 - Şi nu i-a răspuns lui nici un cuvânt, încât dregătorul se mira foarte.
- Matei 27:15 - La sărbătoarea Paştilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulţimii un întemniţat pe care-l voiau.
- Matei 27:21 - Iar dregătorul, răspunzând, le-a zis: Pe cine din cei doi voiţi să vă eliberez ? Iar ei au răspuns: Pe Baraba.
Înapoi la index