Căutare
309 rezultate pentru: N-au
- 1 Macabei 12:29 - Şi Ionatan şi cei care erau cu el n-au priceput până dimineaţa, că vedeau focurile arzând.
- 1 Macabei 12:54 - Că ziceau: "N-au căpetenie şi ajutor; acum dar să-i batem şi să pierdem dintre oameni pomenirea lor".
- 2 Macabei 1:20 - Iar după ce au trecut câţiva ani, când a voit Dumnezeu, trimis fiind Neemia de regele Persiei, a trimis după foc pe nepoţii preoţilor celor ce l-au ascuns, şi, precum ne-au spus, n-au aflat foc, ci apă mocirloasă.
- 2 Macabei 2:6 - Şi venind unii din cei care mergeau după el, ca să însemne calea, n-au putut-o găsi.
- 2 Macabei 7:28 - Rogu-te, fiule, ca, la cer şi la pământ căutând şi văzând toate cele ce sunt într-însele, să cunoşti că din ce n-au fost le-a făcut pe ele Dumnezeu şi pe neamul omenesc aşijderea l-a făcut.
- 2 Macabei 11:24 - Auzind că Iudeii n-au voit a asculta de tatăl meu, ca să treacă la obiceiurile elineşti, ci mai bine voiesc să-şi ţină legea lor, iar acum se roagă de noi, ca să-i îngăduim să-şi ţină legea lor,
- 2 Macabei 15:10 - Şi aşa întărâtându-i cu mânie, împreună le-a arătat că neamurile n-au ţinut alianţa şi au călcat jurământul.
- 3 Macabei 3:13 - Şi ei n-au simţit puterea noastră cu care noi ne arătăm către toţi oamenii, călăuziţi fiind de iubirea faţă de oameni, ei gândul lor cel rău care îl au pentru noi l-au arătat aievea, ca acei care numai ei singuri se împotrivesc regilor şi binefăcătorilor lor şi nimic ce este adevărat nu vor să sufere.
- 3 Macabei 7:21 - Şi mai multă putere decât mai înainte având între vrăjmaşi, cu mărire şi cu frică şi de nimeni întru nimic n-au fost tulburaţi în averile lor,
Înapoi la index