Căutare
635 rezultate pentru: facă
- Ieremia 10:22 - Iată, vine vuiet şi zgomot mare din partea de miazănoapte ca să pustiiască cetăţile lui Iuda şi să le facă locuinţă şacalilor.
- Ieremia 11:15 - Ce cauţi, iubitul Meu popor, în templul Meu, când în acesta se săvârşesc atâtea netrebnicii ? Jertfele nu-li vor ajuta când, făcând rău, te bucuri.
- Ieremia 16:20 - "Poate oare omul să-şi facă dumnezei, care, de altfel, nici nu sunt dumnezei ? De aceea iată le voi arăta acum, le voi arăta mâna Mea şi puterea Mea şi vor afla că numele Meu este Domnul !"
- Ieremia 18:3 - Şi am intrat eu în casa olarului şi iată acesta lucra cu roata şi vasul pe care-l făcea olarul din lut s-a stricat în mâna lui; dar olarul a făcut dintr-însul alt vas, cum a crezut că-i mai bine să-l facă.
- Ieremia 18:14 - Poporul Meu însă M-a părăsit. Tămâiază idoli, s-a poticnit în căile sale şi a părăsit căile cele vechi, ca să umble pe poteci şi pe drumuri nebătătorite, ca să-şi facă ţara grozăvie şi batjocură veşnică,
- Ieremia 20:13 - Cântaţi Domnului ! Lăudaţi pe Domnul, căci El izbăveşte sufletul celui împilat din mâna făcătorilor de rele.
- Ieremia 22:17 - Inima ta însă şi ochii tăi caută numai la lucrul tău şi la vărsarea sângelui nevinovat; caută să facă numai împilare şi silnicie.
- Ieremia 23:14 - Dar în proorocii Ierusalimului am văzut grozăvii: aceştia fac desfrânare şi umblă cu minciuni, ajută mâinile făcătorilor de rele, ca nimeni să nu se întoarcă de la necredinţa sa; toţi sunt pentru Mine ca Sodoma, şi locuitorii lui ca Gomora.
- Ieremia 23:22 - Au luat ei parte la sfatul Meu ? Atunci să vestească cuvintele Mele poporului Meu, să facă să se întoarcă oamenii de la calea lor rea şi de la faptele lor cele rele.
- Ieremia 23:27 - Cred ei cu visele lor, pe care şi le povestesc unul altuia, să facă uitat, poporului Meu, numele Meu, aşa cum au uitat părinţii lor numele Meu pentru Baal ?
- Ieremia 28:6 - "Aşa să fie şi să facă aceasta Domnul ! Împlinească Domnul cuvintele tale, pe care le-ai rostit tu pentru întoarcerea din Babilon a vaselor templului Domnului şi a tuturor robilor la locul acesta.
- Ieremia 29:22 - şi se va obişnui după ei. printre toţi robii lui Iuda din Babilon a se blestema astfel: "Să-i facă Domnul cum a făcut lui Sedechia şi lui Ahab", pe care i-a fript regele Babilonului pe jeratic,
- Ieremia 32:23 - Şi ei au intrat şi au pus stăpânire pe ea, dar n-au ascultat glasul Tău ca să se poarte după legea Ta şi n-au făcut ceea ce le-ai poruncit Tu să facă. De aceea ai adus asupra lor toate aceste nenorociri.
- Ieremia 38:5 - Iar regele Sedechia a zis: "Iată e în mâinile voastre, căci regele nu poate să facă nimic împotriva voastră".
- Ieremia 50:34 - Dar Răscumpărătorul lor este puternic şi numele Lui este Domnul Savaot. Acesta va apăra pricina lor, ca să liniştească ţara şi să facă pe locuitorii Babilonului să tremure.
- Ieremia 51:19 - Dar soarta lui Iacov nu e ca a lor, pentru că Dumnezeul lui este făcătorul a toate, şi Israel este toiagul moştenirii Lui, şi numele Lui este Domnul Savaot.
- Iezechiel 8:17 - Şi mi-a zis Domnul: "Vezi, fiul omului ? Nu i-a ajuns casei lui Iuda să-şi facă astfel de urâciuni, ca acele pe care le fac aceştia aici, ci au umplut şi ţara de necredinţă, îndoit mâniindu-Mă. Iată ei apropie ramuri de nările lor.
- Iezechiel 19:6 - Acesta, făcându-se leu, a început să umble printre lei şi a învăţat să sfâşie prada şi a mâncat oameni;
- Iezechiel 20:26 - Şi i-am întinat prin ofrandele lor, făcându-i să jertfească pe toţi întâi-născuţii lor, pentru a-i pedepsi ca să ştie că Eu sunt Domnul.
- Iezechiel 21:22 - Sorţul din dreapta are scris pe el: "spre Ierusalim", încât el trebuie să îndrepte berbecii, să îndemne la ucidere şi să scoată strigăte de război; să aşeze berbecii împotriva porţilor, să ridice valuri şi să facă turnuri de împresurare.
- Iezechiel 21:24 - De aceea aşa zice Domnul Dumnezeu: De vreme ce voi vă aduceţi aminte de nelegiuirea voastră, făcând ca fărădelegile voastre să fie vădite şi scoţând la iveală păcatele voastre în toate faptele voastre; de vreme ce voi singuri vă aduceţi aminte de acestea, veţi fi prinşi cu mâna.
- Iezechiel 27:5 - Toate acoperişurile corăbiilor tale le-ai făcut din chiparos de Senir şi cedru de Liban s-a adus, ca să-ţi facă ţie catarge.
- Iezechiel 27:9 - Bătrânii din Ghebal şi meşterii lui erau la tine, ca să-ţi repare stricăciunile. Toate corăbiile mării şi corăbiile lor erau la tine, ca să facă negoţul tău.
- Iezechiel 29:19 - De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată, Eu dau lui Nabucodonosor, regele Babilonului, ţara Egiptului, ca să prade bogăţia lui şi să facă jaf în el; aceasta va fi răsplata oştirilor lui.
- Iezechiel 33:15 - Dacă acest păcătos va înapoia zălogul, pentru cele răpite va despăgubi, va umbla după legile vieţii, nefăcând nimic rău, atunci el va fi viu şi nu va muri.
- Iezechiel 33:18 - Dacă dreptul se va abate de la dreptatea sa şi va începe să facă nelegiuire, va muri pentru aceasta.
- Iezechiel 33:19 - De asemenea, dacă nelegiuitul s-a întors de la nelegiuirea sa şi a început să facă judecată şi dreptate, pentru aceasta el va trăi.
- Iezechiel 39:14 - Apoi se vor ridica oameni care să cutreiere necontenit ţara şi cu ajutorul trecătorilor să îngroape pe cei ce au rămas pe faţa pământului, ca să cureţe ţara; iar după trecerea a şapte luni, vor începe să facă cercetări.
- Iezechiel 43:26 - Şapte zile să facă ispăşire pentru jertfelnic, să-l cureţe şi să-l sfinţească.
- Iezechiel 44:11 - Ei vor sluji în templul Meu ca străjeri la porţile templului şi făcând slujba templului; ei vor junghia pentru popor arderi de tot şi alte jertfe şi vor sta înaintea lui ca să-i slujească.
- Iezechiel 44:14 - Îi voi face străjeri la templu, să facă slujba lui, şi tot ce trebuie făcut la el.
- Iezechiel 44:25 - De omul mort nimeni din ei nu trebuie să se apropie, ca să nu se facă necurat; numai pentru tată şi pentru mamă, pentru fiu şi pentru fiică, pentru frate şi soră nemăritată pot să se facă necuraţi.
- Daniel 2:27 - Daniel a răspuns înaintea regelui zicând: "Taina pe care vrea să o afle regele nu pot s-o facă cunoscută lui nici înţelepţii, nici prezicătorii, nici vrăjitorii, nici cititorii în stele.
- Daniel 2:30 - Şi mie, nu prin înţelepciunea care ar fi în mine mai mult decât la toţi cei vii, mi s-a descoperit taina aceasta, ci ca să se facă ştiut regelui înţelesul ei ca să cunoşti gândurile inimii tale.
- Daniel 4:15 - Acesta este visul pe care l-am visat eu, regele Nabucodonosor, iar tu, Beltşaţar, spune tâlcuirea lui, căci toţi înţelepţii regatului meu nu pot să-mi facă cunoscută tâlcuirea. Tu însă eşti în stare, fiindcă ai în tine Duhul Dumnezeului celui Sfânt".
- Daniel 5:8 - Atunci au venit toţi înţelepţii regelui, dar nu au putut citi scrisul, nici să-i facă cunoscut înţelesul lui.
- Daniel 5:15 - Acum au fost aduşi la mine înţelepţii şi prezicătorii ca să-mi citească scrisul acesta şi să-mi facă cunoscută tâlcuirea lui, dar nu au fost în stare să-mi spună tâlcuirea acestor cuvinte.
- Osea 6:8 - Galaadul este o cetate de răufăcători, plină de urme de sânge.
- Amos 7:4 - Apoi Domnul Dumnezeu mi-a arătat o altă vedenie: iată că Domnul chema focul ca să facă judecată; el a mistuit adâncul cel necuprins şi a prăpădit şi parte din pământ,
- Avacum/Habacuc 2:18 - La ce slujeşte un chip cioplit, ca să-l facă meşterul său ? Un chip turnat şi o proorocie mincinoasă, ca să-şi pună nădejdea în ele cel care le face, făurind idoli fără glas ?
- Avacum/Habacuc 3:11 - Soarele şi luna s-au oprit în locuinţa lor; ca să facă lumină, săgeţile Tale pornesc şi fulgerele lăncilor Tale fără încetare scapără.
- Sofonie/Țefania 3:7 - Şi am zis: "Acum te vei teme de Mine şi te vei lăsa învăţată şi locaşul tău nu va mai fi nimicit aşa precum am hotărât !" Dar ei mai vârtos se sileau să facă fapte şi mai nelegiuite.
- Zaharia 1:6 - Dar cuvintele Mele şi poruncile Mele pe care le-am dat slujitorilor Mei prooroci ca să le vestească n-au ajuns ele la părinţii voştri ? Domnul S-a mâniat mult împotriva părinţilor voştri, încât ei s-au pocăit şi au mărturisit: Domnul Savaot ne-a răsplătit nouă după căile şi după faptele noastre, aşa cum hotărâse să facă".
- Zaharia 2:4 - Şi am întrebat: "Ce vor să facă aceştia ?" Şi El a răspuns: "Acestea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, încât nimeni n-a îndrăznit să ridice capul. Iar ei au venit ca să doboare la pământ coarnele acelor neamuri care şi-au ridicat cornul împotriva ţării lui Iuda, pentru a o risipi".
- Maleahi 1:14 - "Blestemat să fie omul viclean, în a cărui turmă se află dobitoc de parte bărbătească şi, făcând juruinţă, aduce Domnului jertfă un dobitoc cu meteahnă ! Că Eu sunt mare Împărat, zice Domnul Savaot, "şi numele Meu este minunat între neamuri !"
- Matei 4:3 - Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini.
- Matei 5:9 - Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
- Matei 6:10 - Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
- Matei 7:12 - Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii.
- Matei 7:18 - Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.
Înapoi la index