Căutare
524 rezultate pentru: gură
- Ieremia 36:18 - Şi Baruh le-a spus: "El mia rostit cu gura sa toate cuvintele acestea, iar eu le-am scris cu cerneală în sulul acesta".
- Ieremia 36:27 - Atunci a fost cuvântul Domnului către Ieremia, după ce regele a ars cartea şi cuvintele pe care Baruh le scrisese din gura lui Ieremia, şi i-a zis:
- Ieremia 36:32 - Şi a luat Ieremia alt sul de hârtie şi l-a dat lui Baruh scriitorul, fiul lui Neria, şi acesta a scris în el, din gura lui Ieremia, toate cuvintele din sulul ce-l aruncase în foc Ioiachim, regele lui Iuda, şi a mai adăugat la ele multe cuvinte asemenea acelora.
- Ieremia 44:17 - Dar vom face tot ce am făgăduit cu gura noastră, vom tămâia pe zeiţa cerului şi vom săvârşi pentru ea jertfe cu turnare, cum am mai făcut şi noi şi părinţii noştri, regii noştri şi mai-marii noştri în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului, că atunci eram sătui şi fericiţi şi n-am văzut nenorociri.
- Ieremia 44:26 - De aceea ascultaţi cuvântul Domnului: Iată Eu M-am jurat pe numele Meu cel mare, zice Domnul, că nu va mai fi rostit numele Meu de gura vreunui iudeu în toată ţara Egiptului. Nimeni nu va zice: Viu este Domnul Dumnezeu !
- Ieremia 45:1 - Cuvântul pe care l-a spus proorocul Ieremia lui Baruh, fiul lui Neria, când a scris el cuvintele acestea din gura lui Ieremia în carte, în anul al patrulea al domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda:
- Ieremia 51:44 - Voi pedepsi pe Bel în Babilon şi voi smulge din gura lui cele înghiţite de el; popoarele nu se vor mai îngrămădi spre el de acum înainte. Dar zidurile Babilonului au şi căzut.
- Plângeri 2:16 - Către tine toţi vrăjmaşii tăi cască gura lor, fluieră, scrâşnesc din dinţi, zicând: "Am nimicit-o. Da, aceasta este ziua pe care noi o aşteptam; am aflat-o şi o vedem".
- Plângeri 3:38 - Nu iese oare din gura Celui Preaînalt binele şi răul ?
- Plângeri 3:46 - Toţi duşmanii noştri au deschis gura împotriva noastră;
- Iezechiel 2:8 - Tu însă, fiul omului, ascultă ce voiesc să-ii spun ! Nu fi îndărătnic, ca acest neam de răzvrătiţi ! Deschide-ii gura şi mănâncă ceea ce am să-ţi dau !"
- Iezechiel 3:2 - Atunci eu mi-am deschis gura şi Acela mi-a dat să mănânc cartea aceea,
- Iezechiel 3:3 - Şi mi-a zis: "Fiul omului, hrăneşte-ţi pântecele şi-ţi satură lăuntrul tău cu această carte pe care ţi-o dau Eu !" Şi eu am mâncat-o şi era în gura mea dulce ca mierea.
- Iezechiel 3:17 - "Fiul omului ! Iată, te-am pus străjer casei lui Israel; vei asculta deci cuvântul ce-Mi va ieşi din gură şi-l vei vesti ca din partea Mea.
- Iezechiel 3:27 - Dar când îţi voi grăi, voi deschide gura ta şi tu le vei zice: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu ! Cine va vrea să asculte, să asculte, şi cine nu va vrea să asculte, să nu asculte, căci sunt un neam îndărătnic".
- Iezechiel 4:14 - Atunci am zis: "O, Doamne Dumnezeule, sufletul meu niciodată nu s-a întinat; din tinereţile mele şi până acum niciodată n-am mâncat dintr-un animal mort sau sfâşiat şi carne necurată n-a intrat în gura mea".
- Iezechiel 16:63 - Ca să-ţi aduci aminte şi să te ruşinezi, ca pe viitor să nu poţi nici gura să-ţi deschizi de ruşine, când iţi voi ierta ceea ce ai făcut", zice Domnul Dumnezeu.
- Iezechiel 22:16 - Singură te vei face dispreţuită înaintea ochilor popoarelor şi vei cunoaşte că Eu sunt Domnul".
- Iezechiel 22:18 - "Fiul omului, casa lui Israel Mi s-a făcut zgură; toţi sunt plumb şi fier şi cositor în cuptor, au ajuns ca nişte zgură de argint.
- Iezechiel 22:19 - De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: De vreme ce toţi v-aţi făcut zgură, de aceea iată Eu vă voi aduna în Ierusalim.
- Iezechiel 24:27 - În ziua aceea se va deschide gura ta către cel scăpat şi vei grăi şi nu vei mai fi mut şi vei fi semn pentru ei, şi ei vor afla că Eu sunt Domnul".
- Iezechiel 28:26 - Ei vor locui acolo în siguranţă, îşi vor face case, vor sădi vii. Când voi face judecăţi asupra tuturor celor dimprejur care îi dispreţuiesc, vor şti că Eu sunt Domnul Dumnezeul lor".
- Iezechiel 29:21 - În ziua aceea voi face să crească cornul casei lui Israel şi ţie-ţi voi deschide gura în mijlocul lor şi vor şti că Eu sunt Domnul".
- Iezechiel 32:8 - Toate stelele care luminează pe cer le voi întuneca deasupra ta şi asupra ţării tale voi aduce negură, zice Domnul Dumnezeu.
- Iezechiel 33:7 - Şi pe tine, fiul omului, te-am pus Eu străjer casei lui Israel şi tu vei auzi cuvânt din gura Mea şi îl vei vesti din partea Mea.
- Iezechiel 33:22 - Mâna Domnului a fost peste mine, seara, încă înainte de a veni acest fugar; iar dimineaţa, când a venit acesta la mine, Domnul îmi deschisese gura şi nu mai eram mut, ei mi se deschisese gura.
- Iezechiel 33:28 - Şi voi face din ţară un pustiu şi o singurătate, trufia puterii ei va înceta, şi munţii lui Israel se vor pustii, încât nici un trecător nu va mai trece prin ei.
- Iezechiel 33:31 - Şi ei vin la tine, ca la o adunare de petrecere; poporul Meu se aşază înaintea ta şi ascultă cuvintele tale. Dar nu le împlineşte; căci ei cu gura lor fac din acestea o petrecere, iar inima lor e târâtă după poftele lor.
- Iezechiel 34:10 - Asa zice Domnul Dumnezeu: Iată Eu vin la păstori; le voi cere înapoi oile Mele din mâna lor şi îi voi împiedica să nu mai pască oile Mele şi nu se vor mai paşte păstorii pe ei înşişi şi voi smulge oile Mele din gura lor şi ele nu vor mai fi pentru ei o pradă de sfâşiat.
- Iezechiel 34:25 - Voi încheia cu acela legământul păcii şi voi depărta din ţară fiarele sălbatice, încât oile Mele să trăiască în siguranţă în pustiu şi să doarmă în pădure.
- Iezechiel 34:27 - Pomul din câmp îşi va da rodul său şi pământul îşi va da roadele sale şi oile Mele vor fi în siguranţă pe pământul lor şi vor şti că Eu sunt Domnul, când voi sfărâma cătuşele jugului lor şi le voi scăpa din mâinile celor ce le-au robit.
- Iezechiel 34:28 - Nu vor mai fi ele pradă popoarelor şi fiarele câmpului nu le vor mai sfâşia; ele vor trăi în siguranţă şi nimeni nu le va mai tulbura.
- Iezechiel 35:7 - Voi face muntele Seir o singurătate şi un pustiu; voi nimici pe oricine străbate ţara.
- Iezechiel 38:8 - După zile multe tu vei primi porunci. În anii de pe urmă vei veni în ţara izbăvită de sabie, ai cărei locuitori au fost adunaţi dintr-o mulţime de popoare, în munţii lui Israel, care au fost mult timp pustiiţi. De când au fost despărţiţi de celelalte popoare, ei locuiesc toţi în siguranţă.
- Iezechiel 38:11 - şi vei zice: "Mă voi ridica împotriva unei ţări fără apărare, voi merge împotriva oamenilor paşnici care trăiesc în siguranţă, căci aceia toţi trăiesc în cetăţi fără ziduri şi n-au nici porţi, nici zăvoare,
- Iezechiel 38:14 - De aceea, rosteşte proorocie, fiul omului, şi spune lui Gog: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Nu este aşa oare că în ziua când poporul Meu Israel va trăi în siguranţă, tu vei porni la drum ?
- Iezechiel 39:26 - Ei vor uita ocara lor şi toate nelegiuirile lor pe care le-au făcut înaintea Mea, când vor trăi în ţara lor în siguranţă şi nimeni nu-i va tulbura.
- Iezechiel 46:22 - În toate patru colţurile curţii erau curţi acoperite, de patruzeci de coţi în lungime şi de treizeci în lăţime; curţile din toate patru colţurile aveau o singură măsură.
- Iezechiel 48:1 - Iată numele seminţiilor: la capătul de miazănoapte al ţării, pe calea care duce de la Hetlon la Hamat, Haţar-Enon la hotarul Damascului, pe hotarul de miazănoapte, care este spre Hamat, pe toată întinderea aceasta de la răsărit până la mare este o singură parte, a lui Dan.
- Daniel 3:26 - Atunci s-a apropiat Nabucodonosor de gura cuptorului cu foc arzător şi, începând a grăi, a zis: "Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii mei, ieşiţi afară şi veniţi la mine !" Atunci Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit dinăuntrul cuptorului.
- Daniel 4:28 - Pe când cuvântul era încă în gura regelui, un glas s-a coborât din cer: "Ţie, rege Nabucodonosor, ţi se spune: Regatul s-a luat de la tine.
- Daniel 6:18 - Apoi s-a adus o piatră care a fost pusă peste gura gropii, iar regele a pecetluit-o cu inelul său şi cu inelul dregătorilor săi, aşa ca nimic să nu se schimbe cu privire la Daniel.
- Daniel 6:23 - Dumnezeu a trimis pe îngerul Său şi a astupat gura leilor, şi ei nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui, precum şi în faţa ta, rege, n-am făcut nici un rău !"
- Daniel 7:5 - Şi iată o a doua fiară, cu înfăţişare de urs, stând într-o rână, cu trei coaste în gură, între dinţi, şi aşa i s-a poruncit: "Scoală-te ! Mănâncă multă carne !"
- Daniel 7:8 - M-am uitat cu luare aminte la coarne, şi iată un alt corn mic creştea între ele, şi trei din coarnele cele dintâi au fost smulse de el. Şi iată că acest corn avea ochi ca ochii de om şi gură care grăia lucruri mari.
- Daniel 7:20 - Şi despre cele zece coarne care erau pe capul său şi despre celălalt care creştea şi înaintea căruia au căzut cale trei şi avea ochi şi gură care grăia lucruri mari şi care era mult mai mare decât celelalte.
- Daniel 10:3 - Pâine bună n-am mâncat, carne şi vin n-am pus în gura mea şi cu miresme nu m-am uns, până ce nu s-au împlinit trei săptămâni de zile.
- Daniel 10:16 - Şi iată ! Acela care avea înfăţişarea fiului omului s-a atins de buzele mele; atunci am deschis gura mea şi am grăit şi am zis către cel ce sta înaintea mea: "O, Stăpânul meu ! Din pricina acestei vedenii m-au cuprins zvârcoliri de durere şi am rămas fără putere.
- Osea 2:19 - Şi voi scoate din gura ta numele Baalilor şi nu vor mai fi chemaţi fiecare pe numele lor.
- Osea 6:3 - Să-L cunoaştem, să ne sârguim să cunoaştem cine este Domnul ! Venirea Lui este sigură ca ivirea zorilor. Că El va veni la noi ca o ploaie timpurie şi ca o ploaie târzie care adapă pământul".
Înapoi la index