Căutare
1425 rezultate pentru: mint
- Deuteronomul 1:15 - Şi am luat dintre voi bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi încercaţi, şi i-am pus povăţuitori peste voi: căpetenii peste mii, peste sute, peste cincizeci, peste zeci şi judecători peste seminţiile voastre.
- Deuteronomul 1:23 - Cuvântul acesta mi-a plăcut şi am luat dintre voi doisprezece oameni, câte unul din fiecare seminţie.
- Deuteronomul 3:12 - Pământul acesta l-am luat atunci începând de la Aroer, care este lângă râul Arnon; jumătate din muntele Galaadului cu cetăţile lui l-am dat seminţiilor lui Ruben şi Gad;
- Deuteronomul 3:13 - Iar rămăşiţa cealaltă din Galaad şi tot Vasanul, ţara lui Og, le-am dat la jumătate din seminţia lui Manase; tot ţinutul Argob, eu tot Vasanul se numeşte ţara Refaimilor.
- Deuteronomul 3:16 - Iar seminţiilor lui Ruben şi Gad le-am dat ţara de la Galaad până la râul Arnon, pământul dintre râu şi hotar, până la râul Iaboc, până la hotarul fiilor lui Amon.
- Deuteronomul 4:6 - Să le păziţi aşadar şi să le împliniţi, căci în aceasta stă înţelepciunea voastră şi cuminţenia voastră înaintea ochilor popoarelor care, auzind de toate legiuirile acestea, vor zice: Numai acest popor mare este popor înţelept şi priceput.
- Deuteronomul 4:8 - Sau este vreun popor mare, care să aibă astfel de aşezăminte şi legi drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o înfăţişez eu astăzi ?
- Deuteronomul 4:15 - Ţineţi dar bine minte că în ziua aceea, când Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-aţi văzut nici un chip.
- Deuteronomul 4:39 - Cunoaşte dar astăzi şi ţine minte că Domnul Dumnezeul tău este Dumnezeu sus în cer şi jos pe pământ şi nu mai este altul afară de El.
- Deuteronomul 4:43 - Aceste cetăţi sunt: Beţer în pustie, în câmpia din seminţia lui Ruben, Ramot în Galaad, în seminţia lui Gad, şi Golan în Vasan, în seminţia lui Manase.
- Deuteronomul 5:15 - Adu-ţi aminte că ai fost rob în pământul Egiptului şi Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mină tare şi cu braţ înalt şi de aceea îi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să păzeşti ziua odihnei şi să o ţii cu sfinţenie.
- Deuteronomul 5:23 - Şi când aţi auzit glasul din mijlocul întunericului şi muntele ardea, v-aţi apropiat de mine toate căpeteniile seminţiilor voastre cu bătrânii voştri
- Deuteronomul 7:18 - Să nu te temi de ele, ci adu-ţi aminte ce a făcut Domnul Dumnezeul tău cu Faraon şi cu tot Egiptul,
- Deuteronomul 8:2 - Să-ţi aduci aminte de toată calea pe care te-a povăţuit Domnul Dumnezeul tău prin pustie de acum patruzeci de ani, ca să te smerească, ca să te încerce şi ca să afle ce este în inima ta şi de ai să păzeşti sau nu poruncile Lui.
- Deuteronomul 8:18 - Ci ca să-ţi aduci aminte de Domnul Dumnezeul tău, că El îţi dă putere să faci bogăţie, ca să-Şi ţină, ca acum, legământul Lui, pe care cu jurământ l-a întărit cu părinţii tăi.
- Deuteronomul 9:7 - Ţine minte şi nu uita de câte ori ai mâniat pe Domnul Dumnezeul tău în pustie; din ziua când aţi ieşit din pământul Egiptului şi până ce au sosit la locul acesta, necontenit v-aţi împotrivit Domnului.
- Deuteronomul 9:27 - Adu-Ţi aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac şi Iacov, cărora Te-ai jurat pe Tine Însuţi; nu Te uita la cerbicia poporului acestuia, nici la necredinţa lui, nici la păcatele lui,
- Deuteronomul 10:8 - În vremea aceea a ales Domnul seminţia lui Levi, ca să poarte chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului, să-I slujească, să se roage şi să-I binecuvânteze numele Lui, cum face până în ziua de astăzi.
- Deuteronomul 11:9 - Şi ca să trăiţi multă vreme în pământul acela pentru care Domnul S-a jurat părinţilor voştri să li-l dea lor şi seminţiei lor, în pământul unde curge miere şi lapte.
- Deuteronomul 12:5 - Ci la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru din toate seminţiile voastre, ca să-Şi pună numele Său asupra lui, să veniţi să-l cercetaţi.
- Deuteronomul 12:14 - Ci numai în locul acela pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău în una din seminţiile tale, şi fă tot ce ţi-am poruncit eu astăzi.
- Deuteronomul 13:13 - Că s-au ivit în ea oameni necredincioşi dintre ai tăi şi au smintit pe locuitorii cetăţii lor, zicând: Haidem să slujim altor dumnezei, pe care voi nu i-aţi ştiut,
- Deuteronomul 15:15 - Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în pământul Egiptului şi te-a izbăvit Domnul Dumnezeul tău. Iată pentru ce îţi poruncesc acestea astăzi.
- Deuteronomul 16:3 - Să nu mănânci în timpul Paştilor pâine dospită; şapte zile să mănânci azime, pâinea durerii, ca să-ţi aduci aminte de ieşirea ta din pământul Egiptului în toate zilele vieţii tale, căci cu grăbire ai ieşit tu din pământul Egiptului.
- Deuteronomul 16:12 - Adu-ţi aminte că ai fost rob în Egipt; ţine dar şi păzeşte poruncile acestea.
- Deuteronomul 16:18 - în toate cetăţile tale, pe care ţi le va da Domnul Dumnezeul tău, să-îi pui judecători şi căpetenii după seminţiile tale, ca să judece poporul cu judecată dreaptă.
- Deuteronomul 18:1 - "Preoţii, leviţii şi toată seminţia lui Levi nu va avea parte şi moştenire cu Israel; aceştia să se hrănească cu jertfele Domnului şi cu partea Lui;
- Deuteronomul 18:5 - Că pe el l-a ales Domnul Dumnezeul tău din toate seminţiile tale, ca să stea înaintea Domnului Dumnezeului tău şi să slujească întru numele Domnului, el şi fiii lui în toate zilele.
- Deuteronomul 22:5 - Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti, nici bărbatul să nu îmbrace haine femeieşti, că tot cel ce face aceasta, urâciune este înaintea Domnului Dumnezeului tău.
- Deuteronomul 22:9 - Să nu semeni via ta cu două feluri de seminţe, ca să nu-ţi faci blestemată strângerea seminţelor, pe care tu le semeni împreună cu roadele viei tale.
- Deuteronomul 24:9 - Adu-ţi aminte ce a făcut Domnul Dumnezeul tău Mariamei pe drum, când veneaţi voi din Egipt.
- Deuteronomul 24:18 - Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în Egipt şi Domnul Dumnezeul tău te-a izbăvit de acolo, de aceea îţi şi poruncesc eu să faci aceasta.
- Deuteronomul 24:22 - Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în pământul Egiptului şi de aceea îţi poruncesc eu să faci aceasta".
- Deuteronomul 25:17 - Adu-ti aminte cum s-a purtat cu tine Amalec pe drum, când veneaţi voi din Egipt,
- Deuteronomul 27:9 - Moise cu preoţii cei din leviţi a grăit la tot Israelul şi a zis: "Ia aminte şi ascultă, Israele: Astăzi te-ai făcut poporul Domnului Dumnezeului tău.
- Deuteronomul 27:12 - "După ce veţi trece Iordanul, seminţiile: Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi Veniamin să stea pe muntele Garizim şi să binecuvânteze poporul;
- Deuteronomul 27:13 - Iar seminţiile: Ruben, Gad, Aşer, Zabulon, Dan şi Neftali să stea pe muntele Ebal, ca să rostească blestemul.
- Deuteronomul 28:34 - Din pricina celor ce-ţi vor vedea ochii tăi, îţi vei ieşi din minţi;
- Deuteronomul 28:46 - Şi vor fi ele semn şi pecete asupra ta şi asupra seminţiei tale în veci.
- Deuteronomul 29:4 - Dar până în ziua de astăzi nu v-a dat Domnul Dumnezeu minte ca să pricepeţi, ochi ca să vedeţi şi urechi ca să auziţi.
- Deuteronomul 29:5 - Patruzeci de ani v-a purtat prin pustie şi hainele de pe voi nu s-au învechit, nici încălţămintele voastre nu s-au stricat în picioarele voastre.
- Deuteronomul 29:8 - Dar noi i-am bătut şi am cuprins ţara lor şi am dat-o moştenire seminţiilor lui Ruben şi Gad şi la jumătate din seminţia lui Manase.
- Deuteronomul 29:10 - Voi cu toţii vă înfăţişaţi astăzi înaintea feţei Domnului Dumnezeului vostru: căpeteniile seminţiilor voastre, bătrânii voştri, judecătorii voştri, mai marii oştirii voastre şi toţi Israeliţii,
- Deuteronomul 29:18 - Să nu fie printre voi bărbat sau femeie, sau neam, sau seminţie, a căror inimă să se abată acum de la Domnul Dumnezeul vostru, ca să meargă să slujească dumnezeilor acelor popoare; să nu fie printre voi rădăcină din care să răsară otravă şi pelin,
- Deuteronomul 29:21 - Şi-l va despărţi Domnul spre pieire din toate seminţiile lui Israel, după toate blestemele legământului, care sunt scrise în cartea aceasta a legii.
- Deuteronomul 31:28 - Chemaţi la mine pe toţi bătrânii seminţiilor voastre şi pe judecătorii voştri şi pe căpeteniile voastre şi eu voi spune în auzul lor cuvintele acestea şi voi chema martori împotriva lor cerul şi pământul;
- Deuteronomul 32:1 - "Ia aminte, cerule, şi voi grăi ! Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele !
- Deuteronomul 32:6 - Popor nechibzuit şi fără de minte, au nu este El tatăl tău, Cel " te-a zidit, te-a făcut şi te-a întemeiat ? . Adu-ti aminte de zilele cele de demult, cugetă la anii neamurilor trecute ! Întreabă pe tatăl tău şi-ti va da de ştire, întreabă pe bătrâni, şi-ţi vor spune:
- Deuteronomul 32:18 - Iar pe Apărătorul, Cel ce te-a născut, L-ai uitat şi nu ţi-ai adus aminte de Dumnezeu, Cel ce te-a zidit.
- Deuteronomul 32:28 - Că aceştia sunt oameni care şi-au pierdut mintea şi n-au nici o pricepere.
Înapoi la index