Căutare
574 rezultate pentru: nostru
- Daniel 9:9 - A Domnului Dumnezeului nostru este milostivirea şi îndurarea. Răzvrătitu-ne-am împotriva Lui.
- Daniel 9:10 - Şi nu am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului nostru ca să umblăm în legea Lui, pe care ne-a dat-o nouă prin mâna slujitorilor Săi profeţi.
- Daniel 9:13 - Precum este scris în legea lui Moise, toată această nenorocire s-a năpustit asupra noastră, dar n-am îmbunat faţa Domnului Dumnezeului nostru, întorcându-ne de la nelegiuirile noastre şi luând aminte la adevărul Său.
- Daniel 9:14 - Gândit-a îndelung Domnul asupra nenorocirii pe care a abătut-o peste noi, că drept este Domnul Dumnezeul nostru în toate faptele pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat de glasul Lui.
- Daniel 9:15 - Şi acum, Doamne Dumnezeul nostru, Tu Care ai scos pe poporul Tău din ţara Egiptului cu mână tare şi Te-ai făcut vestit până în ziua de astăzi, păcătuit-am, fărădelege am făcut.
- Daniel 9:17 - Acum ascultă, Dumnezeul nostru, rugăciunea slujitorului Tău şi ruga fierbinte şi luminează faţa Ta spre templul Tău pustiit, pentru numele Tău, Doamne !
- Osea 14:4 - Asiria nu ne va scăpa, noi nu ne vom mai sui pe cai şi nu vom mai zice către lucrurile mâinilor noastre: "Tu eşti Dumnezeul nostru", căci numai la Tine găseşte orfanul milă".
- Ioil 1:16 - Oare nu ni s-a luat hrana de sub ochii noştri, bucuria şi veselia din templul Dumnezeului nostru ?
- Miheia/Mica 3:11 - Căpeteniile lor fac judecată pentru plocoane, preoţii dau învăţătura legii pentru plată şi profeţii profeţesc pentru bani şi se sprijină pe Domnul zicând: "Domnul este în mijlocul nostru şi prăpădul nu va veni peste noi !"
- Miheia/Mica 4:5 - Atunci toate popoarele vor umbla fiecare în numele dumnezeului său, iar noi vom merge în numele Domnului Dumnezeului nostru de acum şi până în veac !
- Miheia/Mica 7:17 - Vor linge pulbere ca şerpii, ca şi târâtoarele pământului vor fi cuprinse de spaimă, ieşind din ascunzişurile lor; vor veni tremurând către Domnul Dumnezeul nostru şi se vor înfricoşa de Tine.
- Zaharia 9:7 - Şi îi voi scoate sângele din gură şi urâciunile dintre dinţii lui. Va fi şi el un rest pentru Dumnezeul nostru şi va fi ca o familie în Iuda, iar Ecronul va fi ca Iebusitul.
- Matei 6:9 - Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;
- Marcu 11:10 - Binecuvântată este împărăţia ce vine a părintelui nostru David ! Osana întru cei de sus !
- Marcu 12:29 - Iisus i-a răspuns că întâia este: "Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn".
- Luca 1:73 - De jurământul cu care S-a jurat către Avraam, părintele nostru,
- Luca 1:78 - Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus,
- Luca 7:5 - Căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga.
- Luca 11:2 - Şi le-a zis: Când vă rugaţi, ziceţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.
- Luca 23:2 - Şi au început să-L pârască, zicând: Pe Acesta L-am găsit răzvrătind neamul nostru şi împiedicând să dăm dajdie Cezarului şi zicând că El este Hristos rege.
- Ioan 4:12 - Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea şi fiii lui şi turmele lui ?
- Ioan 8:39 - Ei au răspuns şi I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.
- Ioan 8:53 - Nu cumva eşti Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit ? Şi au murit şi proorocii. Cine te faci Tu a fi ?
- Ioan 9:20 - Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb.
- Ioan 11:11 - A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc.
- Faptele Apostolilor 2:39 - Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.
- Faptele Apostolilor 4:25 - Care prin Duhul Sfânt şi prin gura părintelui nostru David, slujitorul Tău, ai zis: Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat cele deşarte ?
- Faptele Apostolilor 7:2 - Iar el a zis: Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascultaţi ! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, mai înainte de a locui în Haran,
- Faptele Apostolilor 7:19 - Acesta, purtându-se ca un viclean cu neamul nostru, a asuprit pe părinţii noştri să-şi lepede pruncii lor, ca să nu mai trăiască.
- Faptele Apostolilor 15:11 - Ci prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, credem că ne vom mântui în acelaşi chip ca şi aceia.
- Faptele Apostolilor 15:26 - Oameni care şi-au pus sufletele lor pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos.
- Faptele Apostolilor 17:20 - Căci tu aduci la auzul nostru lucruri străine. Voim deci să ştim ce vor să fie acestea.
- Faptele Apostolilor 20:21 - Mărturisind şi iudeilor şi elinilor întoarcerea la Dumnezeu prin pocăinţă şi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos.
- Faptele Apostolilor 28:17 - Şi după trei zile Pavel a chemat la el pe cei care erau fruntaşii iudeilor. Şi, adunându-se, zicea către ei: Bărbaţi fraţi, deşi eu n-am făcut nimic rău împotriva poporului (nostru) sau a datinilor părinteşti, am fost predat de la Ierusalim, în mâinile romanilor.
- Romani 1:4 - Care a fost rânduit Fiu al lui Dumnezeu întru putere, după Duhul sfinţeniei, prin învierea Lui din morţi, Iisus Hristos, Domnul nostru,
- Romani 1:7 - Tuturor celor ce sunteţi în Roma, iubiţi de Dumnezeu, chemaţi şi sfinţi: har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos !
- Romani 4:1 - Deci, ce vom zice că a dobândit după trup strămoşul nostru Avraam ?
- Romani 4:12 - Şi părinte al celor tăiaţi împrejur. Dar nu numai al celor care sunt tăiaţi împrejur, ci şi care umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur.
- Romani 4:16 - De aceea (moştenirea făgăduită) este din credinţă, ca să fie din har şi ca făgăduinţa să rămână sigură pentru toţi urmaşii, nu numai pentru toţi cei ce se ţin de lege, ci şi pentru cei ce se ţin de credinţa lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor,
- Romani 4:24 - Ci se va socoti şi pentru noi, cei care credem în Cel ce a înviat din morţi pe Iisus, Domnul nostru,
- Romani 5:1 - Deci fiind îndreptaţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos,
- Romani 5:11 - Şi nu numai atât, ci şi ne lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care am primit acum împăcarea.
- Romani 5:21 - Pentru că precum a împărăţit păcatul prin moarte, aşa şi harul să împărăţească prin dreptate, spre viaţa veşnică, prin Iisus Hristos, Domnul nostru.
- Romani 6:6 - Cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului.
- Romani 6:11 - Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru.
- Romani 6:23 - Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru.
- Romani 7:25 - Mulţumesc lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru ! Deci, dar, eu însumi, cu mintea mea, slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul, legii păcatului.
- Romani 8:16 - Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu.
- Romani 8:23 - Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru.
- Romani 8:39 - Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.
Înapoi la index