Căutare
2677 rezultate pentru: oare
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54
- Numerii 11:12 - Oare eu am zămislit tot poporul acesta şi oare eu l-am născut, de-mi zici: Ia-l în sânul tău, cum ia doica pe copil, şi-l du în pământul pe care cu jurământ l-am făgăduit părinţilor lui ?
- Numerii 11:18 - Iar poporului spune-i: Să vă curăţiţi pentru ziua de mâine şi veţi avea carne, deoarece aţi plâns în auzul Domnului şi aţi zis: Cine ne va hrăni cu carne ? Că ne era bine în Egipt; că are să vă dea Domnul carne să mâncaţi şi veţi mânca;
- Numerii 11:22 - Li se vor tăia, oare, toate oile şi toţi boii, ca să le ajungă ? Sau tot peştele mării li se va aduna, ca să-i îndestuleze ?"
- Numerii 11:23 - Zis-a Domnul către Moise: "Dar, oare, mâna Domnului e scurtă ? Acum vei vedea de se va împlini sau nu cuvântul Meu".
- Numerii 11:32 - Atunci s-a sculat poporul şi toată ziua şi toată noaptea aceea şi toată ziua următoare au adunat prepeliţe; şi cine a adunat puţin, tot a adunat zece coşuri şi le-au întins împrejurul taberei.
- Numerii 12:2 - Ei ziceau: "Oare numai cu Moise a grăit Domnul ? N-a grăit El, oare, şi cu noi ?" Şi a auzit acestea Domnul.
- Numerii 12:14 - Domnul însă a zis către Moise: "Dacă tatăl ei ar fi scuipat-o în obraz, oare n-ar fi trebuit să se ruşineze şapte zile ? Aşa dar să fie închisă şapte zile afară din tabără, după aceea să intre>.
- Numerii 14:3 - La ce ne duce Domnul în pământul acela, ca să cădem în război ? Femeile noastre şi copiii noştri vor fi pradă. Nu ar fi, oare, mai bine să ne întoarcem în Egipt ?"
- Numerii 14:15 - Iar dacă Tu vei pierde pe poporul acesta, ca pe un om, atunci popoarele care au auzit de numele Tău vor zice:
- Numerii 16:9 - Oare e puţin lucru pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a osebit de obştea lui Israel şi v-a apropiat la Sine ca să faceţi slujbe la cortul Domnului şi să staţi înaintea obştii Domnului, slujind pentru ea ?
- Numerii 16:13 - Oare puţin lucru e că ne-ai scos din ţara unde curge miere şi lapte şi ne-ai adus să ne pierzi în pustie ? Vrei să şi domneşti peste noi ?
- Numerii 16:14 - Dusu-ne-ai tu oare în ţara unde curge lapte şi miere şi datu-ne-ai tu oare în stăpânire ţarinile şi viile ei ? Vrei să scoţi ochii oamenilor acestora ? Nu mergem !"
- Numerii 17:13 - Tot cel ce se apropie de cortul Domnului moare; nu cumva o să murim cu toţii ?"
- Numerii 19:13 - Tot cel ce sg va atinge de trupul mort al unui om şi nu se va curăţi, acela va întina locaşul Domnului; omul acela se va stârpi din Israel, căci n-a fost stropit cu apă curăţitoare şi este necurat şi necurăţia lui e încă asupra lui.
- Numerii 19:20 - Iar dacă vreun om va fi necurat şi nu se va curăţi, omul acela se va stârpi din obşte, căci a spurcat locaşul Domnului; căci nu s-a stropit cu apă curăţitoare şi este necurat.
- Numerii 19:21 - Acesta să fie aşezământ veşnic pentru dânşii. Cel ce a stropit cu apă curăţitoare să-şi spele hainele sale; cel ce s-a atins de apa curăţitoare va fi necurat până seara.
- Numerii 20:17 - Îngăduieşte-ne să trecem prin ţara ta, că nu ne vom abate pe la ogoare şi pe la vii, nici apă nu vom bea din fântânile tale; ci vom trece pe drumul împărătesc, neabătându-ne nici la dreapta, nici la stânga, până vom ieşi din hotarele tale".
- Numerii 21:11 - Iar după ce s-au ridicat şi din Obot, au tăbărât la Iie-Abarim, dincolo de pustiu, în faţa Moabului, către răsăritul soarelui.
- Numerii 22:30 - Răspuns-a asina lui Valaam: "Au nu sunt eu asina ta, pe care ai umblat din tinereţile tale şi până în ziua aceasta ? Avut-am oare deprinderea de a mă purta aşa cu tine ?" Şi el a zis: "Nu !"
- Numerii 22:32 - Iar îngerul Domnului i-a zis: "De ce ai bătut asina ta de trei ori ? Eu am ieşit să te împiedic, deoarece calea ta nu este dreaptă înaintea mea;
- Numerii 22:37 - Şi a zis Valaam către Balac: "Iată acum am venit la tine. Dar pot eu, oare, să-ţi spun ceva ?
- Numerii 23:9 - De pe vârful muntelui mă uit la el şi de pe dealuri îl privesc. Iată un popor care trăieşte deosebi şi nu se numără cu alte popoare.
- Numerii 23:12 - Valaam însă a zis către Balac: "Oare să nu spun eu lui Balac ceea ce-mi pune Domnul în gură ?"
- Numerii 23:26 - Iar Valaam a răspuns şi a zis către Balac: "Nu ţi-am grăit eu, oare, că voi face ce-mi va spune Domnul ?"
- Numerii 24:8 - Dumnezeu l-a scos din Egipt şi puterea lui va fi ca a taurului; mânca-va popoarele duşmane lui, va sfărâma oasele lor şi cu săgeţile sale va săgeta pe vrăjmaşi.
- Numerii 24:12 - Valaam însă a zis către Balac: "N-am spus eu oare solilor tăi pe care i-ai trimis la mine:
- Numerii 24:14 - Deci, iată, mă duc repede în ţara mea; dar vino să-ţi spun ce are să facă poporul acesta cu poporul tău în vremurile viitoare".
- Numerii 24:20 - Apoi văzând pe Amalec, şi-a urmat cuvântul şi a zis: "Cel întâi dintre popoare e Amalec, dar şi neamul lui va pieri".
- Numerii 25:4 - Şi a zis Domnul către Moise: "Ia pe toate căpeteniile poporului şi le spânzură de copaci pentru Domnul înainte de asfinţitul soarelui, ca să se abată de la Israel iuţimea mâniei Domnului".
- Numerii 25:6 - Dar iată oarecare din fiii lui Israel a venit şi a adus între fraţii săi o madianită, în ochii lui Moise şi în ochii întregii obşti a fiilor lui Israel, când plângeau ei la uşa cortului adunării.
- Numerii 26:14 - Acestea sunt neamurile cele din Simeon, care s-au găsit la numărătoarea lor: douăzeci şi două de mii două sute.
- Numerii 26:18 - Acestea sunt neamurile fiilor lui Gad, care la numărătoarea lor s-au găsit patruzeci de mii cinci sute.
- Numerii 26:22 - Acestea sunt neamurile din Iuda şi la numărătoarea lor s-au găsit şaptezeci şi şase de mii cinci sute.
- Numerii 26:25 - Acestea sunt neamurile din Isahar şi la numărătoarea lor s-au găsit şaizeci şi patru de mii trei sute.
- Numerii 26:27 - Acestea sunt neamurile din Zabulon şi la numărătoarea lor s-au găsit şaizeci de mii cinci sute.
- Numerii 26:34 - Acestea sunt neamurile lui Manase şi la numărătoarea lor s-au găsit cincizeci şi două de mii şapte sute.
- Numerii 26:37 - Acestea sunt neamurile fiilor lui Efraim şi la numărătoarea lor s-au găsit treizeci şi două de mii cinci sute. Aceştia sunt fiii lui Iosif după neamurile lor.
- Numerii 26:41 - Aceştia sunt fiii lui Veniamin după neamurile lor şi la numărătoare s-au găsit patruzeci şi cinci de mii şase sute.
- Numerii 26:43 - Şi neamurile lui Şuham, la numărătoarea lor, au fost de toate şaizeci şi patru de mii patru sute.
- Numerii 26:47 - Acestea sunt neamurile fiilor lui Aşer şi la numărătoare s-au găsit cincizeci şi trei de mii patru sute.
- Numerii 26:50 - Acestea sunt neamurile lui Neftali, după familiile lor şi la numărătoare s-au găsit patruzeci şi cinci de mii patru sute.
- Numerii 26:51 - Iată numărul fiilor lui Israel, celor ce au intrat la numărătoare: şase sute una mii şapte sute treizeci.
- Numerii 26:54 - Celor mai mulţi să le dai moşie mai mare, iar celor mai puţini să le dai moşie mai mică; fiecăruia să se dea moşie potrivit cu numărul celor ce au intrat la numărătoare.
- Numerii 26:57 - Leviţii, care au intrat la numărătoare, după neamurile lor, sunt aceştia: din Gherşon, neamul Gherşonienilor; din Cahat, neamul Cahatienilor, din Merari, neamul Merarienilor.
- Numerii 28:17 - În ziua a cincisprezecea este sărbătoare. Şapte zile să mâncaţi azime.
- Numerii 29:12 - În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea să aveţi iar adunare sfântă; nici un lucru să nu lucraţi şi să sărbătoriţi sărbătoarea Domnului şapte zile.
- Numerii 31:36 - Jumătate, partea celor ce fuseseră la război, după numărătoare, a fost: oi trei sute treizeci şi şapte de mii cinci sute.
- Numerii 33:9 - Plecând de la Mara, au venit la Elim. În Elim însă erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici şi au tăbărât acolo lângă apă.
- Numerii 35:20 - Dacă cineva izbeşte pe altul din ură, sau cu gând rău aruncă asupra lui ceva, aşa încât acela moare, sau din duşmănie îl loveşte cu mâna, aşa încât acela moare,
- Numerii 35:23 - Sau aruncă ceva asupra lui fără gând rău, sau vreo piatră a rostogolit asupra lui fără să-l vadă şi acela moare, iar el nu i-a fost duşman şi nu i-a dorit răul,
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54
Înapoi la index