Căutare
1731 rezultate pentru: Înaintea
- Numerii 17:4 - Toiegele acelea să le pui în cortul adunării înaintea chivotului legii, unde Mă arăt ţie.
- Numerii 17:7 - Apoi Moise a pus toiegele înaintea Domnului, în cortul adunării.
- Numerii 17:10 - Apoi a zis Domnul către Moise: Pune iar toiagul lui Aaron înaintea chivotului legii spre păstrare, ca semn pentru fiii neascultători, ca să înceteze de a mai cârti împotriva Mea, ca să nu moară !"
- Numerii 18:19 - Toate darurile sfinte, înălţate, care se aduc Domnului de fiii lui Israel, ţi le dau ţie, fiilor tăi şi fiicelor tale care sunt cu tine, prin lege veşnică. Acest legământ de necălcat este veşnic înaintea Domnului pentru tine şi pentru urmaşii tăi".
- Numerii 19:3 - Să o dai preotului Eleazar, să o scoată afară din tabără, la loc curat, şi să o junghie înaintea lui.
- Numerii 19:5 - După aceea să o ardă de tot înaintea lui; să ardă adică şi carnea şi pielea şi sângele şi necurăţenia ei.
- Numerii 20:3 - Şi blestema poporul pe Moise şi zicea: "O, de am fi murit şi noi când au murit fraţii noştri înaintea Domnului !
- Numerii 20:8 - "Ia toiagul şi adună obştea, tu şi Aaron, fratele tău, şi grăiţi stâncii înaintea lor şi ea vă va da apă; şi le veţi scoate apă din stâncă şi veţi adăpa obştea şi dobitoacele ei".
- Numerii 20:12 - Atunci a zis Domnul către Moise şi Aaron: "Pentru că nu M-aţi crezut, ca să arătaţi sfinţenia Mea înaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu veţi duce voi adunarea aceasta în pământul pe care am să i-l dau".
- Numerii 20:13 - Aceasta este apa Meriba, căci aici fiii lui Israel s-au certat înaintea Domnului, iar El S-a sfinţit între ei.
- Numerii 20:18 - Edom însă i-a răspuns: "Să nu treci pe la mine, iar de nu vei asculta voi ieşi cu război înaintea ta".
- Numerii 20:20 - Iar acela i-a răspuns: "Să nu treci pe la mine !" Şi a ieşit Edom înaintea lui cu popor mult şi cu mână puternică.
- Numerii 20:25 - Să iei dar pe fratele tău Aaron şi pe Eleazar, fiul lui, şi să-i sui pe muntele Hor înaintea întregii obşti;
- Numerii 20:27 - Şi a făcut Moise aşa cum îi poruncise Domnul: i-a suit pe muntele Hor înaintea ochilor întregii obşti.
- Numerii 21:33 - Şi întorcându-se, a luat calea spre Vasan; iar Og, regele Vasanului, a ieşit înaintea lor cu tot poporul său, ca să se războiască la Edrei.
- Numerii 22:32 - Iar îngerul Domnului i-a zis: "De ce ai bătut asina ta de trei ori ? Eu am ieşit să te împiedic, deoarece calea ta nu este dreaptă înaintea mea;
- Numerii 22:34 - Zis-a Valaam către îngerul Domnului: "Am păcătuit, pentru că n-am ştiut că stai tu în drum înaintea mea. Deci, dacă aceasta nu este plăcut în ochii tăi, atunci mă voi întoarce".
- Numerii 26:61 - Dar Nadab şi Abiud au murit când au adus foc străin înaintea Domnului, în pustiul Sinai.
- Numerii 27:2 - Şi au stat înaintea lui Moise, a lui Eleazar preotul, înaintea căpeteniilor şi înaintea întregii obşti, la uşa cortului adunării, şi au zis:
- Numerii 27:5 - Moise însă a adus cererea lor înaintea Domnului;
- Numerii 27:14 - Pentru că v-aţi împotrivit poruncii Mele în pustiul Sinai, în vremea tulburării obştii, ca să arătaţi înaintea ochilor lor sfinţenia Mea la ape, adică la apele Meriba de la Cadeş, în pustiul Sinai".
- Numerii 27:17 - Care să iasă înaintea ei şi care să intre înaintea ei, care să-i ducă şi să-i aducă, ca să nu rămână obştea Domnului ca oile ce n-au păstor".
- Numerii 27:19 - Apoi du-l înaintea preotului Eleazar, înaintea a toată obştea şi dă-i poveţe înaintea ochilor lor;
- Numerii 27:21 - După aceea să stea înaintea preotului Eleazar şi acesta va întreba de hotărârile Domnului prin ajutorul Urimului: după cuvântul acestuia să iasă şi după cuvântul acestuia să intre el şi toţi fiii lui Israel cei împreună cu dânsul şi toată obştea".
- Numerii 27:22 - Şi a făcut Moise cum i-a poruncit Domnul Dumnezeu: a luat pe Iosua şi l-a pus înaintea preotului Eleazar şi a toată obştea.
- Numerii 31:50 - Şi iată noi am adus prinos Domnului, fiecare ce am putut dobândi din lucrurile de aur: lanţuri, brăţări, inele, cercei şi salbe, pentru curăţirea sufletelor noastre înaintea Domnului".
- Numerii 31:54 - Şi a luat Moise şi preotul Eleazar aurul de la căpeteniile peste mii şi peste sute şi l-au dus în cortul adunării, pentru pomenirea fiilor lui Israel înaintea Domnului.
- Numerii 32:4 - Ţinuturile, pe care Domnul le-a lovit înaintea obştii lui Israel, sunt pământuri bune pentru turme, şi robii tăi au turme".
- Numerii 32:13 - S-a aprins atunci mânia Domnului asupra lui Israel şi i-a purtat prin pustie patruzeci de ani, până când s-a sfârşit tot neamul care făcuse rău înaintea Domnului.
- Numerii 32:17 - Iar noi înşine cei dintâi ne vom înarma şi vom merge înaintea fiilor lui Israel, până ce îi vom duce la locurile lor; iar copiii noştri vor rămâne în cetăţile întărite, pentru ca să nu fie în primejdie din partea oamenilor locului.
- Numerii 32:20 - Atunci a zis Moise către ei: "De veţi face aceasta, de veţi merge înarmaţi la război înaintea Domnului,
- Numerii 32:21 - De va trece fiecare din voi înarmat peste Iordan înaintea Domnului, până când va pierde El pe vrăjmaşii Săi înaintea Sa şi până când va fi cuprins pământul înaintea Lui,
- Numerii 32:22 - Atunci, după ce vă veţi întoarce, veţi fi fără vină înaintea Domnului şi înaintea lui Israel şi veţi avea pământul acesta moştenire înaintea Domnului.
- Numerii 32:23 - Iar de nu veţi face aşa, veţi greşi înaintea Domnului şi veţi suferi pedeapsa care vă va ajunge pentru păcatul vostru.
- Numerii 32:27 - Iar robii tăi, înarmaţi cu toţii ca oşteni, vor merge înaintea Domnului la război, cum zice domnul nostru".
- Numerii 32:29 - Şi le-a zis Moise: "Dacă fiii lui Gad şi fiii lui Ruben vor trece cu voi peste Iordan, întrarmându-se cu toţii pentru război înaintea Domnului, după ce tara va fi supusă înaintea voastră, să le daţi pământul Galaad în stăpânire.
- Numerii 32:30 - Iar dacă ei nu vor merge cu voi înarmaţi pentru război înaintea Domnului, să trimiteţi înaintea voastră averea lor, femeile lor şi vitele lor în pământul Canaan şi ei să primească moşie împreună cu voi în pământul Canaanului".
- Numerii 32:32 - Vom merge înarmaţi înaintea Domnului în pământul Canaan, iar partea noastră de moşie să fie de astă parte de Iordan".
- Numerii 33:3 - În luna întâi, în ziua a cincisprezecea a lunii întâi, a doua zi de Paşti, fiii lui Israel au purces din Ramses (Goşen) şi au ieşit, sub mână înaltă, înaintea ochilor a tot Egiptul.
- Numerii 33:7 - Din Etam au pornit şi s-au îndreptat spre Pi-Hahirot, care este în ţara Baal-Ţefonului, şi şi-au aşezat tabăra înaintea Migdolului.
- Numerii 36:1 - Atunci au venit căpeteniile familiilor din seminţia fiilor lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din seminţia fiilor lui Iosif, şi au grăit înaintea lui Moise şi înaintea lui Eleazar preotul şi înaintea căpeteniilor urmaşilor fiilor lui Israel şi au zis:
- Deuteronomul 1:22 - Iar voi aţi venit cu toţii la mine şi aţi zis: Să trimitem înaintea noastră oameni ca să cerceteze pământul şi să ne aducă ştire despre drumul pe care să mergem şi despre cetăţile la care să ne ducem.
- Deuteronomul 1:30 - Domnul Dumnezeul vostru merge înaintea voastră şi se va lupta El pentru voi, cum a făcut cu voi şi în Egipt, înaintea ochilor voştri.
- Deuteronomul 1:33 - Care a mers înaintea voastră în călătorie, ca să vă caute loc unde să poposiţi; şi mergea noaptea în foc, ca să vă arate calea pe care să mergeţi, iar ziua în nor.
- Deuteronomul 1:41 - Voi însă mi-aţi răspuns atunci şi mi-aţi zis: Am păcătuit înaintea Domnului Dumnezeului nostru ! Ne ducem să ne luptăm cum ne-a poruncit Domnul Dumnezeul nostru ! Şi v-aţi încins fiecare cu arma sa de luptă şi v-aţi hotărât nebuneşte să vă suiţi pe munte.
- Deuteronomul 1:45 - Atunci v-aţi întors şi aţi plâns înaintea Domnului, dar Domnul n-a ascultat plângerea voastră şi nu v-a luat în seamă.
- Deuteronomul 2:25 - Din ziua aceasta voi începe Eu a împrăştia înaintea ta frică şi groază peste popoare, sub tot cerul; cei ce vor auzi de tine se vor cutremura şi se vor îngrozi de tine.
- Deuteronomul 3:18 - V-am mai dat în vremea aceea poruncă şi am zis: Domnul Dumnezeul vostru v-a dat pământul acesta în stăpânire; toţi cei buni de luptă, înarmându-vă, mergeţi înaintea fiilor lui Israel, fraţii voştri;
- Deuteronomul 3:28 - Dă povaţă lui Iosua; întăreşte-l şi-l îmbărbătează, căci el va merge înaintea acestui popor şi el va împărţi în bucăţi tot pământul, pe care-l vezi acum.
- Deuteronomul 4:6 - Să le păziţi aşadar şi să le împliniţi, căci în aceasta stă înţelepciunea voastră şi cuminţenia voastră înaintea ochilor popoarelor care, auzind de toate legiuirile acestea, vor zice: Numai acest popor mare este popor înţelept şi priceput.
Înapoi la index