Căutare
518 rezultate pentru: Aram
- Ieremia 51:58 - Aşa zice Domnul Savaot: "Zidurile cele groase ale Babilonului le voi dărâma până la temelie şi porţile lui cele înalte vor fi arse cu foc. Aşadar în deşert s-au trudit popoarele şi neamurile au muncit pentru foc".
- Ieremia 52:11 - Iar lui Sedechia i-a scos ochii şi a poruncit să-l încătuşeze cu cătuşe de aramă; şi l-a dus regele Babilonului la Babilon şi l-a pus în casa cea de pază, unde l-a ţinut până în ziua morţii lui.
- Ieremia 52:14 - Iar oştirea Caldeilor, care era cu căpetenia gărzii, a dărâmat toate zidurile dimprejurul Ierusalimului.
- Ieremia 52:17 - Caldeii au sfărâmat stâlpii cei de aramă, care se aflau în templul Domnului, postamentele şi marea de aramă care se afla în templul Domnului, şi toată arama lor au dus-o la Babilon.
- Ieremia 52:18 - Au luat lighenele, lopeţile, cuţitele şi castroanele, lingurile şi toate vasele de aramă, care erau întrebuinţate la slujbele dumnezeieşti;
- Ieremia 52:20 - De asemenea au luat cei doi stâlpi, marea şi cei doisprezece boi de aramă, care serveau de postament şi pe care regele Solomon îi făcuse pentru templul Domnului. În toate acestea era atâta aramă, cât nu se putea cântări.
- Ieremia 52:22 - Coroana unui stâlp era de aramă şi înălţimea ei era de cinci coţi. Şi pereţii ei şi rodiile dimprejur erau toate de aramă. Asemenea coroană cu rodii era şi la celălalt stâlp.
- Plângeri 1:15 - Domnul a spulberat pe toţi voinicii din mijlocul meu, El a chemat oaste împotriva mea, ca să sfărâme pe voinicii mei. Stăpânul a toate a strivit ca în teasc pe fecioara, fiica lui Iuda.
- Plângeri 2:5 - Stăpânul S-a arătat ca un duşman nimicind Israelul; i-a dărâmat toate palatele şi cetăţile întărite şi asupra fiicei lui Iuda a adus multă supărare.
- Plângeri 2:9 - Porţile lui s-au afundat în pământ, zăvoarele lor El le-a sfărâmat; regele lui şi căpeteniile sunt pribegi printre neamuri. Lege nu mai au, chiar şi profeţii nu mai primesc vedenii de la Domnul.
- Iezechiel 1:7 - Picioarele lor erau drepte, iar copitele picioarelor lor erau cum sunt copitele picioarelor de viţel şi scânteiau ca arama strălucitoare, iar aripile lor erau sprintene.
- Iezechiel 4:1 - "Şi tu, fiul omului, ia-ţi o cărămidă şi pune-o înaintea ta şi sapă pe ea o cetate, Ierusalimul.
- Iezechiel 6:3 - Munţi ai lui Israel, ascultaţi cuvântul Domnului Dumnezeu ! Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu munţilor şi dealurilor, şesurilor şi văilor: Iată, Eu voi aduce asupra voastră sabie şi voi dărâma înălţimile voastre;
- Iezechiel 6:4 - Altarele voastre vor fi stricate, idolii ridicaţi de voi în cinstea soarelui vor fi sfărâmaţi şi pe oamenii voştri îi voi face să cadă morţi înaintea idolilor voştri;
- Iezechiel 6:6 - În toate aşezările voastre cele locuite, cetăţile vor fi nimicite şi locurile înalte ale voastre pustiite, altarele voastre vor fi stricate şi pustiite, idolii voştri vor fi sfărâmaţi şi nimiciţi, stâlpii voştri închinaţi soarelui vor fi sfărâmaţi şi lucrările voastre vor fi ruinate.
- Iezechiel 9:2 - Şi iată dinspre poarta de sus, care dă spre miazănoapte, veneau şase bărbaţi, având fiecare în mână unealta sa ucigătoare; şi între ei se afla unul, îmbrăcat cu haină de în, care avea la brâu unelte de scris. Aceştia, venind, s-au oprit lângă jertfelnicul cel de aramă.
- Iezechiel 12:20 - Oraşele cele locuite ale lor vor fi dărâmate şi ţara pustiită şi vor şti că Eu sunt Domnul".
- Iezechiel 13:14 - Şi voi dărâma zidul pe care voi l-aţi acoperit cu ipsos şi-l voi doborî la pământ; temeliile lui se vor dezgoli şi el va cădea; o dată cu el, veţi pieri şi voi şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
- Iezechiel 13:18 - Şi le spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Vai de cele ce cos perniţe fermecate pentru subsuori şi fac marame pentru capul celor de orice statură, pentru a vâna sufletele ! Au doar vânând sufletele poporului Meu, vă veţi mântui sufletele voastre ?
- Iezechiel 13:21 - Voi sfâşia maramele voastre şi voi izbăvi poporul Meu din mâinile voastre, ca să nu mai fie pradă în mâinile voastre şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
- Iezechiel 16:39 - Te voi da în mâinile acelora şi ei vor dărâma casele tale de desfrânare, vor risipi locurile tale înalte, vor rupe de pe tine hainele tale, vor lua podoabele tale şi te vor lăsa goală, de tot goală.
- Iezechiel 22:20 - După cum se pune în cuptor la un loc argint şi aramă şi fier şi cositor şi plumb, ca să aprindă asupra lor foc şi să le topească,
- Iezechiel 24:11 - Pune căldarea goală pe cărbuni, ca să se încălzească şi ca arama ei să se înfierbânte şi să se topească murdăria din ea şi toată rugina de pe ea să se ducă.
- Iezechiel 26:2 - "Fiul omului, pentru că Tirul face împotriva Ierusalimului: Aha ! Aha ! şi zice: Iată el - poarta popoarelor - este dărâmat; acum aleargă la mine; eu mă umplu, iar el se pustieşte,
- Iezechiel 26:4 - Voi sfărâma zidurile Tirului şi turnurile lui le voi dărâma; voi mătura praful din el şi-l voi face stâncă goală.
- Iezechiel 26:9 - Spre zidurile tale va împinge berbecii de spart ziduri şi turnurile tale le va dărâma cu topoarele.
- Iezechiel 26:10 - De mulţimea cailor lui vei fi acoperit de praf şi de zgomotul călăreţilor, al carelor şi al roţilor se vor cutremura zidurile tale, când va intra el pe porţile tale, cum se intră într-o cetate sfărâmată.
- Iezechiel 26:12 - Vor jefui bogăţia ta şi mărfurile tale le vor fura, vor dărâma zidurile tale şi frumoasele tale case le vor strica, şi pietrele tale şi arborii tăi şi pământul tău le vor arunca în apă.
- Iezechiel 27:13 - Iavan, Tubal şi Meşec făceau negoţ cu tine, dând în schimb, pe mărfurile tale, suflete omeneşti şi vase de aramă, în pieţele tale.
- Iezechiel 27:26 - Vâslaşii tăi te-au făcut să călătoreşti pe apele cele mari, dar un vânt de la răsărit te va sfărâma în mijlocul mărilor.
- Iezechiel 27:32 - Şi în durerea lor vor cânta cântare de jale pentru tine şi te vor baci aşa: "Cine a fost ca Tirul, ca această cetate dărâmată în mare !"
- Iezechiel 27:34 - Iar când ai fost sfărâmat de mări în adâncul apelor, mărfurile tale şi tot ce se grămădea în tine au căzut împreună cu tine.
- Iezechiel 29:7 - Când ei te prindeau, tu te sfărâmai în mâinile lor şi tu le sfâşiai toată mâna; iar când ei se sprijineau de tine, tu te rupeai şi le zdruncinai coapsele.
- Iezechiel 30:4 - Atunci se va duce sabia în Egipt şi groază se va lăţi în Etiopia; vor cădea în Egipt cei loviţi şi bogăţiile lui se vor lua şi vor fi dărâmate temeliile lui.
- Iezechiel 31:13 - Pe dărâmăturile lui s-au aşezat toate păsările cerului şi în lăstarii lui erau toate fiarele câmpului.
- Iezechiel 33:21 - În anul al doisprezecelea după robirea noastră, în ziua a cincea a lunii a zecea, a venit la mine unul din cei scăpaţi din Ierusalim şi mi-a spus: "Cetatea este dărâmată !"
- Iezechiel 34:27 - Pomul din câmp îşi va da rodul său şi pământul îşi va da roadele sale şi oile Mele vor fi în siguranţă pe pământul lor şi vor şti că Eu sunt Domnul, când voi sfărâma cătuşele jugului lor şi le voi scăpa din mâinile celor ce le-au robit.
- Iezechiel 36:33 - Aşa zice Domnul Dumnezeu: "În ziua aceea, când vă voi curăţi de toate fărădelegile voastre şi voi face să fie cetăţile locuite, când aşezările dărâmate vor fi iarăşi zidite,
- Iezechiel 36:35 - Atunci se va zice: "Acest pământ, altă dată pustiit, s-a făcut ca grădina Edenului şi cetăţile acestea pustiite şi dărâmate sunt iarăşi întărituri locuite".
- Iezechiel 38:20 - Atunci vor tremura înaintea Mea peştii mării şi păsările cerului, fiarele câmpului şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ şi toţi oamenii care sunt pe fata pământului; şi se vor prăbuşi munţii, stâncile se vor dărâma şi toate zidurile vor cădea la pământ.
- Iezechiel 40:1 - În anul al douăzeci şi cincilea după robirea noastră, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la paisprezece ani după dărâmarea cetăţii Ierusalimului, tocmai în ziua aceea a fost mâna Domnului peste mine şi m-a dus în ţara lui Israel.
- Iezechiel 40:3 - Am fost dus acolo şi iată era un om, a cărui înfăţişare era ca înfăţişarea aramei strălucitoare, el avea în mână o sfoară de in şi o prăjină de măsurat şi stătea la poartă.
- Iezechiel 40:17 - Apoi m-a dus omul acela în curtea cea din afară şl iată acolo erau camere şi împrejurul curţii era făcut caldarâm de piatră. Pe acel caldarâm erau treizeci de camere.
- Iezechiel 40:18 - Caldarâmul acesta era pe laturile porţii, e răspunzând lungimii lor. Acest caldarâm era mai jos.
- Iezechiel 41:8 - Şi am văzut un caldarâm înalt împrejurul templului, care slujea de temelie pentru camerele laterale, care avea lăţimea de o prăjină întreagă, adică de sase coti mari.
- Iezechiel 42:3 - Adică în dreptul locului de douăzeci de coţi al curţii dinăuntrul şi în dreptul caldarâmului curţii din afară, unde era o galerie cu trei rânduri în faţa altei galerii cu trei rânduri.
- Daniel 2:4 - Atunci caldeii au grăit către rege în grai arameian: "O, rege, să trăieşti în veac ! Spune servilor tăi visul şi noi îţi vom descoperi tâlcuirea".
- Daniel 2:32 - Acest chip avea capul de aur curat, pieptul şi braţele de argint, pântecele şi coapsele de aramă,
- Daniel 2:34 - Tu priveai şi iată o piatră desprinsă, nu de mână, a lovit chipul peste picioarele de fier şi de lut şi le-a sfărâmat.
- Daniel 2:35 - Atunci au fost sfărâmate în acelaşi timp fierul, lutul, arama, argintul şi aurul şi au ajuns ca pleava de pe arie vara şi vântul le-a luat cu sine fără ca să se găsească locul lor; iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare şi a umplut tot pământul.
Înapoi la index