Căutare
1300 rezultate pentru: Bine
- 3 Regi/1 Împărați 22:8 - Şi a zis regele lui Israel către Iosafat: "Mai este un om prin care se poate întreba Domnul, însă eu nu-l iubesc, căci nu prooroceşte de bine pentru mine, ci numai de rău; acesta e Miheia, fiul lui Imla". Şi a zis Iosafat: "Nu vorbi aşa, rege !"
- 3 Regi/1 Împărați 22:13 - Iar trimisul, care s-a dus să cheme pe Miheia, i-a grăit acestuia, zicând: "Iată toţi proorocii proorocesc într-un glas de bine regelui; să fie dar şi cuvântul tău asemenea cu cuvântul fiecăruia din ei".
- 3 Regi/1 Împărați 22:18 - Atunci regele lui Israel a zis câtre Iosafat, regele Iudei: "Nu ţi-am spus eu oare că el nu prooroceşte de bine pentru mine, ci numai de rău ?"
- 3 Regi/1 Împărați 22:23 - Şi iată cum a îngăduit Domnul duhului celui mincinos să fie în gura tuturor acestor prooroci ai tăi; însă Domnul n-a grăit bine de tine !"
- 4 Regi/2 Împărați 7:4 - De ne vom hotărî să ne ducem în cetate, în cetate e foamete şi vom muri acolo; iar dacă vom şedea aici, tot vom muri. Să ne ducem mai bine în tabăra Sirienilor ! De ne vor lăsa cu viaţă, vom trăi, de nu, vom muri".
- 4 Regi/2 Împărați 7:9 - Apoi au zis unul către altul: "Ceea ce facem, nu facem bine. Ziua aceasta este zi de veste bună. Dacă întârziem şi aşteptăm lumina zilei atunci vina va cădea asupra noastră. Hai deci să vestim casa regelui !"
- 4 Regi/2 Împărați 14:5 - Când a pus bine mâna pe domnie, Amasia a ucis slugile sale care uciseseră pe tatăl său;
- 4 Regi/2 Împărați 25:24 - Şi a jurat Ghedalia acestora şi oamenilor lor şi le-a zis: "Nu vă temeri a fi supuşii Caldeilor. Aşezaţi-vă în ţara aceasta şi slujiţi regelui Babilonului şi va fi bine !"
- 1 Paralipomena/1 Cronici 4:10 - Şi a strigat Iabeţ către Dumnezeul lui Israel şi a zis: "O, de m-ai binecuvânta Tu cu binecuvântare, de ai lărgi hotarele mele şi de ar fi mâna Ta cu mine, păzindu-mă de rele, ca să nu fiu omorât !..." Atunci Dumnezeu i-a trimis ceea ce a dorit el.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 8:37 - Lui Moţa i s-a născut Binea; Rafa, fiul lui; Eleasa, fiul lui; Aţel, fiul lui.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 9:43 - Lui Moţa i s-a născut Binea; Refaia, fiul lui; Eleasa, fiul lui; Aţel, fiul lui.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 13:2 - Şi a zis David către toată adunarea Israeliţilor: "Dacă binevoiţi voi şi dacă este voia Domnului Dumnezeului nostru, să trimitem pretutindeni la ceilalţi fraţi ai noştri, în toată ţara lui Israel şi totodată şi la preoţi şi leviţi prin oraşele şi prin satele lor, ca sa Se adune la noi;
- 1 Paralipomena/1 Cronici 13:14 - Şi a rămas chivotul Domnului la Obed-Edom, în casa lui, trei luni şi a binecuvântat Domnul casa lui Obed-Edom şi toate ale lui.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 16:2 - După ce David a isprăvit de adus arderile de tot şi jertfele de pace, a binecuvântat poporul în numele Domnului,
- 1 Paralipomena/1 Cronici 16:23 - Cântaţi Domnului tot pământul, binevestiţi din zi în zi izbăvirea Lui !
- 1 Paralipomena/1 Cronici 16:36 - Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul lui Israel din veac în veac !" Şi tot poporul a zis: "Amin ! Aliluia !"
- 1 Paralipomena/1 Cronici 16:43 - Apoi s-a dus tot poporul, fiecare la casa sa. De asemenea s-a întors şi David, ca să binecuvânteze casa sa.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 17:27 - Începe dar a binecuvânta casa robului Tău, ca să fie ea veşnică înaintea feţei Tale. Căci dacă Tu, Doamne, o vei binecuvânta, binecuvântată va fi ea în veci".
- 1 Paralipomena/1 Cronici 19:2 - Atunci David a zis: "Am să arăt milă lui Hanun, fiul lui Nahaş, pentru binefacerea ce mi-a arătat tatăl său". Şi a trimis David soli să-l mângâie pentru pierderea tatălui său. Au mers deci solii lui David în ţara Amoniţilor, ca să-l mângâie pe Hanun.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 19:13 - Fii curajos şi să stăm cu tărie pentru apărarea poporului nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru, şi Domnul să facă ce va binevoi".
- 1 Paralipomena/1 Cronici 21:13 - Şi a răspuns David lui Gad: "Sunt într-o mare nelinişte ! Să cad mai bine în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt foarte multe, dar să nu cad în mâinile oamenilor".
- 1 Paralipomena/1 Cronici 21:23 - Iar Ornan a zis lui David: "Ia-ţi ! Facă domnul meu regele ce binevoieşte ! Iată eu dau şi boi pentru ardere de tot şi uneltele de treierat ca lemne pentru foc şi grâu pentru prinos. Toate acestea le dau în dar !"
- 1 Paralipomena/1 Cronici 23:13 - Fiii lui Amram au fost: Aaron şi Moise. Aaron a fost ales ca să fie sfinţit pentru Sfânta Sfintelor, el şi fiii lui pe veci, pentru a săvârşi tămâierea înaintea feţei Domnului, ca să-I slujească Lui şi să binecuvânteze numele Lui în veci.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 26:5 - Al şaselea Amiel, al şaptelea Isahar, al optulea Peultai, pentru că Dumnezeu l-a binecuvântat.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 28:4 - Cu toate acestea m-a ales Domnul Dumnezeul lui Israel din toată casa tatălui meu, ca să fiu rege peste Israel în veci, pentru că pe Iuda l-a ales El domn, iar din casa lui Iuda a ales casa tatălui meu şi din casa tatălui meu şi dintre fiii tatălui meu a binevoit a mă pune pe mine rege peste tot Israelul;
- 1 Paralipomena/1 Cronici 29:10 - Atunci a slăvit David pe Domnul înaintea a toată adunarea şi a zis: "Binecuvântat eşti Tu, Doamne Dumnezeul lui Israel, Tatăl nostru, din veac şi până în veac.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 29:20 - Apoi a zis David către toată adunarea: "Binecuvântaţi pe Domnul Dumnezeul nostru !" Şi toată adunarea a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi şi a căzut şi s-a închinat Domnului şi regelui.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 2:12 - Apoi Hiram mai zicea: "Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul lui Israel, Cel ce a făcut cerul şi pământul şi a dat regelui David fiu înţelept, cu minte şi pricepere, care are de gând să înalţe templu Domnului şi casă regală pentru sine.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:1 - Atunci Solomon a zis: "Domnul a spus că El binevoieşte să locuiască în negură,
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:3 - Apoi şi-a întors regele faţa sa şi a binecuvântat toată adunarea lui Israel, căci toată adunarea Israeliţilor sta înainte.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:4 - Şi a zis regele: "Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, Care a grăit cu gura Sa către David, tatăl meu, şi a împlinit cu mâinile Sale ceea ce spusese, zicând:
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:8 - Însă Domnul a zis lui David, tatăl meu: ţi-a intrat la inimă să zideşti templu numelui Meu; bine e că ţi-a intrat acest lucru la inimă;
- 2 Paralipomena/2 Cronici 7:10 - Şi în ziua a douăzeci şi treia a lunii a şaptea, regele a dat drumul la corturile sale poporului, care se bucura şi se veselea de binele ce dăduse Domnul lui David, lui Solomon şi poporului Său Israel.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 9:8 - Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău Care a binevoit să te pună pe tronul Său, pentru ca să fii rege în numele Domnului Dumnezeului tău. Din dragostea pe care Dumnezeul tău o are către Israel, ca să-l întărească în veci, te-a făcut rege peste el, ca să faci judecată şi dreptate".
- 2 Paralipomena/2 Cronici 11:21 - Roboam însă iubea pe Maaca, fiica lui Abesalom, mai mult decât pe toate femeile şi decât pe toate concubinele sale, căci el a avut optsprezece femei şi şaizeci de concubine şi a născut cu ele douăzeci şi opt de băieţi şi şaizeci de fete.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 13:11 - Ei fac să se ridice în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară fum de arderi de tot către Domnul, cum şi fum de tămâieri bine mirositoare; şi aşează în rânduri pâinile punerii înainte pe masa cea curată şi aprind policandrele cele de aur şi candelele lui, ca să ardă în fiecare seară, pentru că noi păzim legea Domnului Dumnezeului nostru, iar voi L-aţi părăsit.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 15:15 - Şi le-a părut bine la toţi Iudeii de acest jurământ, pentru că cu toată inima lor s-au jurat şi cu toată stăruinţa L-au căutat, şi El S-a dat lor să fie găsit. Şi le-a dat lor Domnul odihnă din toate părţile.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 18:7 - Iar regele lui Israel a răspuns lui Iosafat: "Mai este un om prin care am putea întreba pe Domnul, dar nu-l iubesc, pentru că nu prooroceşte de bine pentru mine, ci totdeauna îmi prooroceşte numai de rău; acesta este Miheia, fiul lui Imla". Iosafat însă a zis: "Nu grăi aşa, rege !"
- 2 Paralipomena/2 Cronici 18:12 - Trimisul care se dusese să cheme pe Miheia i-a grăit, zicând: "Iată proorocii proorocesc toţi într-un glas de bine regelui; să fie şi cuvântul tău asemenea cu al fiecăruia din ei; prooroceşte şi tu de bine".
- 2 Paralipomena/2 Cronici 18:17 - Zis-a regele lui Israel către Iosafat: "Nu ţi-am spus eu oare, că el nu-mi prooroceşte de bine, ci numai de rău ?"
- 2 Paralipomena/2 Cronici 18:22 - Şi acum iată a slobozit Domnul pe duhul minciunii ca să intre în gurile acestor prooroci ai tăi. Dar Domnul n-a grăit de bine pentru tine".
- 2 Paralipomena/2 Cronici 20:20 - Şi s-au sculat ei de dimineaţă tare şi au ieşit să se ducă în pustiul Tecoa; pe când ieşeau ei, a stat Iosafat şi a zis: "Ascultaţi-mă Iudeilor, voi, locuitori ai Ierusalimului ! Aveţi încredere în Domnul Dumnezeul vostru şi fiţi tari ! Aveţi încredere în proorocii Lui şi veţi izbuti cu bine !"
- 2 Paralipomena/2 Cronici 20:26 - Iar în ziua a patra s-au adunat la Emec Beraca, fiindcă acolo binecuvântaseră ei pe Domnul. Pentru aceasta se şi cheamă locul acela Valea Binecuvântării până în ziua de azi.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 24:10 - De aceasta le-a părut bine la toate căpeteniile şi la tot poporul şi au adus şi au aruncat argint în ladă până s-a umplut ea.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 24:16 - Şi l-au înmormântat în cetatea lui David, la un loc cu regii, pentru binele care îl făcuse în Israel, pentru Dumnezeu şi pentru templul Lui.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 24:22 - Regele Ioaş nu şi-a adus aminte de binefacerea care i-a făcut-o Iehoiada, tatăl lui Zaharia, ci a ucis pe fiul lui şi acesta, când murea, a zis: "Domnul să vadă şi să facă dreptate !"
- 2 Paralipomena/2 Cronici 25:19 - Tu zici: Iată eu am bătut pe Edomiţi şi s-a înălţat inima ta de mărire deşartă. Şezi mai bine acasă şi te astâmpără; de ce să te apuci de un lucru primejdios, prin care să cazi şi tu şi Iuda cu tine ?"
- 2 Paralipomena/2 Cronici 26:5 - Căci el a alergat la Dumnezeu în zilele lui Zaharia, care îl învăţa frica lui Dumnezeu. şi în timpul cât a alergat el la Domnul şi Dumnezeu l-a ajutat de i-a mers bine.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 28:21 - Pentru că Ahaz luase vistieriile din templul Domnului şi din casa regelui şi de la căpeteniile poporului şi le dăduse regelui Asiriei, dar nu spre bine.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 30:27 - Apoi s-au sculat preoţii şi leviţii şi au binecuvântat poporul; şi glasul lor a fost auzit, căci rugăciunea lor s-a suit până la locaşul cel sfânt al Domnului, Care este în ceruri.
Înapoi la index