Căutare
1454 rezultate pentru: pământul
- Numerii 21:5 - Şi grăia poporul împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise, zicând: "La ce ne-ai scos din pământul Egiptului, ca să ne omori în pustiu, că aici nu este nici pâine, nici apă şi sufletul nostru s-a scârbit de această hrană sărăcăcioasă".
- Numerii 22:5 - Deci a trimis acesta soli la Valaam, fiul lui Beor, în Petor, care e aşezat lângă râul Eufrat, în pământul fiilor poporului său, ca să-l cheme şi să-i spună: "Iată a ieşit un popor din Egipt şi a acoperit faţa pământului şi trăieşte lângă mine.
- Numerii 22:11 - Iată a ieşit din Egipt un popor şi a acoperit faţa pământului şi locuieşte lângă mine; vino dar de mi-l blesteamă, doar l-aş putea birui şi alunga din ţară".
- Numerii 26:4 - "Număraţi pe toţi de la douăzeci de ani în sus", cum a grăit Domnul lui Moise şi fiilor lui Israel, care au ieşit din pământul Egiptului.
- Numerii 26:10 - Şi şi-a deschis pământul gura sa şi i-a înghiţit pe ei şi pe Core; şi împreună cu ei au murit şi părtaşii lor, când focul a mistuit două sute cincizeci de oameni şi au rămas ei ca semn.
- Numerii 26:19 - Fiii lui Iuda sunt: Er şi Onan, Şela, Fares şi Zara; însă Er şi Onan au murit în pământul Canaanului.
- Numerii 26:53 - "Acestora să li se împartă spre moştenire pământul, după numărul numelor;
- Numerii 26:55 - Pământul să-l împărţiţi prin sorţi; după numele seminţiilor părinţilor lor să-şi primească şi părţile:
- Numerii 27:12 - Apoi a zis Domnul către Moise: "Suie-te pe acest munte, care este dincoace de Iordan, adică pe muntele Nebo, şi priveşte pământul Canaanului, pe care am să-l dau fiilor lui Israel de moştenire.
- Numerii 32:1 - Iar fiii lui Ruben şi fiii lui Gad aveau foarte multe turme; dar văzând că pământul Iazer şi pământul Galaad sunt locuri bune pentru turme,
- Numerii 32:7 - Pentru ce întoarceţi inima fiilor lui Israel să nu treacă în pământul pe care Domnul li-l dă ?
- Numerii 32:9 - Au mers până în valea Eşcol, au văzut pământul şi au abătut inima fiilor lui Israel, ca să nu meargă aceştia în pământul pe care Domnul li-l dă.
- Numerii 32:11 - "Oamenii aceştia, care au ieşit din Egipt şi care sunt de douăzeci de ani şi mai mari şi cunosc binele şi răul, nu vor vedea pământul, pentru care Eu M-am jurat lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov.
- Numerii 32:21 - De va trece fiecare din voi înarmat peste Iordan înaintea Domnului, până când va pierde El pe vrăjmaşii Săi înaintea Sa şi până când va fi cuprins pământul înaintea Lui,
- Numerii 32:22 - Atunci, după ce vă veţi întoarce, veţi fi fără vină înaintea Domnului şi înaintea lui Israel şi veţi avea pământul acesta moştenire înaintea Domnului.
- Numerii 32:29 - Şi le-a zis Moise: "Dacă fiii lui Gad şi fiii lui Ruben vor trece cu voi peste Iordan, întrarmându-se cu toţii pentru război înaintea Domnului, după ce tara va fi supusă înaintea voastră, să le daţi pământul Galaad în stăpânire.
- Numerii 32:30 - Iar dacă ei nu vor merge cu voi înarmaţi pentru război înaintea Domnului, să trimiteţi înaintea voastră averea lor, femeile lor şi vitele lor în pământul Canaan şi ei să primească moşie împreună cu voi în pământul Canaanului".
- Numerii 32:32 - Vom merge înarmaţi înaintea Domnului în pământul Canaan, iar partea noastră de moşie să fie de astă parte de Iordan".
- Numerii 32:33 - Atunci Moise le-a dat fiilor lui Gad, fiilor lui Ruben şi la jumătate din seminţia lui Manase, fiul lui Iosif, tara lui Sihon, regele Amoreilor, şi ţara lui Og, regele Vasanului, pământul cu oraşele lui şi împrejurimile şi cetăţile din toate părţile jării.
- Numerii 33:1 - Iată acum popasurile fiilor lui Israel, după ce au ieşit ei din pământul Egiptului cu oştirile lor, sub mâna lui Moise şi Aaron.
- Numerii 33:38 - Aici s-a suit Aaron preotul pe muntele Hor, după porunca Domnului, şi a murit acolo, în anul al patruzecilea de la ieşirea fiilor lui Israel din pământul Egiptului, în luna a cincea, în ziua întâi a lunii.
- Numerii 33:40 - Atunci regele canaanean din Arad, care trăia în partea de miazăzi a pământului Canaan, a auzit că vin fiii lui Israel.
- Numerii 33:51 - "Vorbeşte fiilor lui Israel şi le spune: Când veţi trece peste Iordan, în pământul Canaanului,
- Numerii 33:53 - Să luaţi în stăpânire pământul şi să vă aşezaţi acolo, căci vă dau în stăpânire pământul acesta.
- Numerii 33:54 - Să împărţiţi pământul prin sorţi la seminţiile voastre: celor mai mulţi la număr să le daţi parte mai mare, iar celor mai puţini la număr să le daţi parte mai mică; fiecăruia unde-i va cădea sorţul, acolo să-i fie partea, după seminţiile părinţilor voştri.
- Numerii 33:55 - Iar dacă nu veţi alunga de la voi pe locuitorii pământului, atunci cei rămaşi din ei vor fi spini pentru ochii voştri şi bolduri pentru coastele voastre şi vă vor strâmtora în tara în care veţi trăi.
- Numerii 34:2 - "Porunceşte fiilor lui Israel şi le zi: Iată, veţi intra în pământul Canaan. Acesta va fi moştenirea voastră; iar hotarele Canaanului sunt acestea:
- Numerii 34:12 - De aici hotarul se va pogorî pe Iordan şi se va sfârşi la Marea Sărată. Acesta va fi pământul vostru, după hotarele lui din toate părţile".
- Numerii 34:13 - Atunci a dat Moise poruncă fiilor lui Israel şi a zis: "Iată pământul pe care voi îl veţi împărţi în bucăţi, prin sorţi, şi care a poruncit Domnul să se dea la nouă seminţii şi la jumătate din seminţia lui Manase.
- Numerii 34:17 - "Iată numele bărbaţilor care au să vă împartă pământul: Eleazar preotul şi Iosua, fiul lui Navi;
- Numerii 34:18 - Veţi mai lua încă şi câte o căpetenie de fiecare seminţie pentru împărţirea pământului.
- Numerii 34:29 - Aceştia sunt aceia cărora a poruncit Domnul să împartă pământul Canaan la fiii lui Israel.
- Numerii 35:11 - Când veţi trece peste Iordan, în pământul Canaan, să vă alegeţi cetăţile care au să vă fie cetăţi de scăpare, unde să poată fugi ucigaşul care a ucis om fără să vrea.
- Numerii 35:14 - Trei cetăţi să daţi de astă parte de Iordan, şi trei cetăţi să daţi în pământul Canaan; acestea trebuie să fie cetăţile de scăpare.
- Numerii 35:28 - Pentru că acela trebuie să şadă în oraşul său de scăpare până la moartea marelui preot; iar după moartea marelui preot trebuie să se întoarcă ucigaşul în pământul său de moştenire.
- Numerii 35:32 - Să nu luaţi răscumpărare pentru cel ce a fugit în oraşul de scăpare, ca să-i îngăduiţi să locuiască în pământul său, înainte de moartea marelui preot.
- Numerii 35:33 - Să nu spurcaţi pământul pe care aveţi să trăiţi; că sângele spurcă pământul şi pământul nu se poate curăţi în alt fel de sângele vărsat pe el, decât cu sângele celui ce l-a vărsat.
- Numerii 35:34 - Să nu spurcaţi pământul pe care trăiţi şi în mijlocul căruia locuiesc Eu; căci Eu, Domnul, locuiesc între fiii lui Israel".
- Deuteronomul 1:4 - După ce a bătut pe Sihon, regele Amoreilor, care locuia în Heşbon, şi pe Og, regele Vasanului, care locuia în Aştarot şi în Edrei, dincolo de Iordan, în pământul Moabului,
- Deuteronomul 1:7 - Întoarceţi-vă şi, pornind la drum, duceţi-vă la muntele Amoreilor şi la toţi vecinii lor din Arabah, din munte, din Şefela şi din Negeb, la malurile mării, în pământul Canaanului, la Liban, şi chiar până la râul cel mare, la fluviul Eufratului.
- Deuteronomul 1:8 - Şi iată, Eu vă dau pământul acesta; mergeţi şi vă luaţi de moştenire pământul pe care Domnul a făgăduit cu jurământ să-l dea părinţilor voştri, lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov, lor şi urmaşilor lor.
- Deuteronomul 1:21 - Iată, Israel, Domnul Dumnezeul tău îţi dă pământul acesta: mergi şi ia-l în stăpânire, cum ţi-a zis Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme, nici nu te înspăimânta !
- Deuteronomul 1:22 - Iar voi aţi venit cu toţii la mine şi aţi zis: Să trimitem înaintea noastră oameni ca să cerceteze pământul şi să ne aducă ştire despre drumul pe care să mergem şi despre cetăţile la care să ne ducem.
- Deuteronomul 1:25 - Au luat din roadele pământului şi ne-au adus nouă; şi ne-au adus şi ştire, spunându-ne: Pământul pe care Domnul Dumnezeul nostru ni-l dă este bun.
- Deuteronomul 1:27 - Domnul din ură către noi ne-a scos din pământul Egiptului, ca să ne dea în mâinile Amoreilor şi să ne piardă.
- Deuteronomul 1:35 - Nu va vedea pământul cel bun, pe care Eu am jurat să-l dau părinţilor voştri.
- Deuteronomul 1:36 - Numai Caleb, fiul lui Iefone, îl va vedea. Aceluia şi fiilor lui voi da pământul pe care l-a străbătut el, pentru că acela s-a supus Domnului.
- Deuteronomul 2:5 - Dar să nu începeţi războiul cu ei, căci nu vă voi da din pământul lor nici o palmă de loc, pentru că Muntele Seir l-am dat în stăpânirea lui Isav.
- Deuteronomul 2:9 - Dar Domnul mi-a zis: "Nu intra în duşmănie cu Moab şi nu începe război cu el, că nu-ţi voi da în stăpânire nimic din pământul lui, pentru că Arul l-am dat în stăpânire fiilor lui Lot".
- Deuteronomul 2:12 - Pe Seir însă au trăit înainte Horeii; dar fiii lui Isav i-au alungat şi i-au pierdut de la faţa lor şi s-au aşezat în locul lor, cum trebuie să facă şi Israel în pământul său de moştenire, care i-l va da Domnul.
Înapoi la index