Căutare
5189 rezultate pentru: s-a
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104
- Tobit 1:15 - Iar dacă a murit Salmanasar, s-a făcut rege în locul lui fiul său, Sanherib; căile Mediei s-au închis, şi eu nu m-am mai putut duce în Media.
- Tobit 1:19 - Şi s-a dus unul dintre niniviteni şi m-a pârât la rege, că eu i-am îngropat, şi atunci eu m-am ascuns. Aflând însă că mă caută să mă ucidă, de frică am fugit din cetate.
- Tobit 1:20 - Şi mi s-a jefuit atunci toată averea mea şi nu mi-a rămas nimic, decât numai Ana, femeia mea, şi fiul meu, Tobie.
- Tobit 1:21 - Dar n-au trecut patruzeci de zile, şi regele a fost ucis de cei doi fii ai săi care au fugit în munţii Araratului. În locul lui s-a făcut rege Asarhadon, fiul său, care a pus pe Ahiacar, fiul fratelui meu, Anael, peste toate veniturile regatului său şi peste toată Cârmuirea casei lui.
- Tobit 2:1 - Iar când m-am întors eu la casa mea şi mi-au fost daţi înapoi Ana, femeia mea, şi fiul meu, Tobie, în ziua Cincizecimii, sărbătoarea Săptămânilor, s-a pregătit la mine un prânz bun şi m-am aşezat la masă.
- Tobit 3:6 - Fă deci cu mine ceea ce binevoieşti ! Porunceşte să mi se ia duhul, ca să mă desfac şi să mă întorc în pământ, fiindcă mi-e mai bine să mor decât să trăiesc, căci mi s-au făcut învinuiri nedrepte şi sunt cumplit de amărât ! Porunceşte să fiu scăpat de această povară în locaşul de veci, şi nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine !"
- Tobit 3:7 - Tot în ziua aceea s-a întâmplat ca şi Sara, fiica lui Raguel din Ecbatana Mediei, să sufere ocări de la una din slujnicele tatălui său,
- Tobit 3:10 - Auzind acestea, în acea zi ea s-a întristat foarte tare, plângea cu hohote şi s-a suit în camera tatălui său cu gândul să se spânzure, dar chibzuind ea, gândi: "Sunt singură la tatăl meu. De voi face aceasta, va fi necinstire pentru el şi voi coborî bătrâneţea lui cu amărăciune în locaşul morţilor. Aş face mai bine să nu mă spânzur, ci să rog pe Domnul să-mi dea moarte, ca să nu mai aud ocări în viata mea !"
- Tobit 3:14 - Tu ştii, Doamne, că sunt curată, că nici un bărbat nu s-a atins de mine.
- Tobit 3:17 - Şi Rafael a fost trimis să-i vindece pe amândoi: să ridice albeaţa lui Tobit, ca să vadă cu ochii săi lumina lui Dumnezeu şi să dea pe Sara, fiica lui Raguel, de soţie lui Tobie, fiul lui Tobit, legând pe Asmodeu, duhul cel rău; căci Tobie era menit s-o moştenească. Şi în acelaşi timp Tobit, după întoarcere, a intrat în casa sa, iar Sara, fiica lui Raguel, s-a coborât din foişorul său.
- Tobit 5:4 - Şi s-a dus Tobie să caute omul şi s-a întâlnit cu Rafael. Acesta era înger, dar el nu ştia.
- Tobit 5:10 - Şi l-a chemat, şi a venit acela şi s-au îmbrăţişat.
- Tobit 5:13 - Zis-a acela: "Eu sunt Azaria al lui Anania cel mare, din neamul fraţilor tăi".
- Tobit 5:17 - Şi aşa s-au înţeles. Atunci tatăl a zis către Tobie: "Fii gata de drum şi plecaţi cu bine". Şi fiul său a pregătit cele pentru drum, iar tatăl i-a mai zis: "Du-te cu omul acesta şi Dumnezeu, Cel care locuieşte în ceruri, va îndrepta calea voastră şi îngerul Lui va merge împreună cu voi !" Şi amândoi au ieşit să plece şi s-a dus cu ei şi câinele tânărului.
- Tobit 6:1 - Iar călătorii au ajuns seara la fluviul Tigru şi s-au oprit peste noapte acolo.
- Tobit 6:2 - Şi tânărul s-a dus să se spele, dar din fluviu a sărit un peşte şi a vrut să înghită pe tânăr.
- Tobit 6:10 - Iar dacă s-au apropiat de Ecbatana,
- Tobit 6:13 - Deci, să mă asculţi pe mine, că eu am să grăiesc cu tatăl ei, şi când ne vom întoarce din Ragheş vom face nunta. Eu cunosc pe Raguel. El n-are să vrea s-o dea după bărbat străin, împotriva legii lui Moise, fiindcă s-ar face vinovat de moarte, căci moştenirea se cuvine s-o primeşti tu, iar nu altul".
- Tobit 6:19 - Şi ascultând Tobie acestea, a iubit-o şi sufletul lui s-a lipit de ea foarte.
- Tobit 7:1 - Şi sosind ei la Ecbatana, s-au dus la casa lui Raguel, iar Sara i-a întâmpinat şi i-a salutat şi au salutat-o şi ei, şi ea i-a dus în casă.
- Tobit 7:6 - Atunci Raguel s-a aruncat la gâtul lui şi l-a sărutat şi a plâns.
- Tobit 7:7 - Apoi a vorbit şi a zis: "Binecuvântat să fii copilul meu ! Tu eşti fiul unui om foarte bun şi cinstit". Auzind însă că Tobit a pierdut vederea, s-a întristat şi a plâns.
- Tobit 8:4 - Iar când au rămas numai amândoi în cameră, Tobie s-a sculat din pat şi a zis: "Scoală, soro, să ne rugăm ca să ne miluiască Domnul !"
- Tobit 8:6 - Tu ai făcut pe Adam şi Tu ai făcut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor şi sprijin, şi din ei s-a născut neamul omenesc. Tu ai zis: "Nu este bine să fie omul singur; să-i facem un ajutor asemenea lui".
- Tobit 8:10 - Iar Raguel, sculându-se, s-a dus şi a săpat o groapă, zicând: "Nu cumva va muri şi acesta ?"
- Tobit 8:16 - Binecuvântat eşti Tu că m-ai bucurat şi nu mi s-a întâmplat cum socoteam, ci ai făcut cu noi după mila Ta cea mare !
- Tobit 9:5 - Şi s-a dus Rafael şi a fost găzduit la Gabael, şi i-a dat înscrisul; el a adus pungile pecetluite şi le-a dat.
- Tobit 9:6 - Şi a doua zi, dis-de-dimineaţă, s-au sculat şi au venit împreună la nuntă. Şi Gabael a binecuvântat pe Tobie şi pe femeia sa.
- Tobit 10:1 - Iar Tobit, tatăl său, a numărat fiecare zi; şi când s-au împlinit zilele socotite pentru călătorie, şi Tobie nu venise,
- Tobit 10:3 - şi s-a întristat foarte tare.
- Tobit 10:7 - Ea însă i-a răspuns: "Ba taci tu, şi nu mă mai amăgi ! Copilaşul meu a pierit !" Şi ieşea ea în fiecare zi afară din cetate pe drumul pe care plecase el. Ziua nu mânca pâine, şi noaptea nu înceta a plânge pe fiul său, Tobie, până când s-au împlinit cele paisprezece zile ale nunţii, pe care Raguel îl jurase să le petreacă acolo.
- Tobit 10:11 - Atunci s-a sculat Raguel şi i-a dat pe Sara, femeia lui, şi jumătate din avere, robi şi vite şi argint,
- Tobit 11:1 - Şi au mers ei până s-au apropiat de Caserin în faţa Ninivei.
- Tobit 11:9 - Şi, alergând, Ana s-a aruncat de gâtul fiului său şi i-a zis: "Bine că te-am văzut, copilul meu ! De acum pot să mor !" Şi au plâns amândoi.
- Tobit 11:10 - Atunci Tobit a ieşit în uşă şi s-a împiedicat. Fiul său a alergat înaintea lui,
- Tobit 11:12 - Şi au început să-l usture ochii şi el i-a şters şi s-a desprins albeaţa de pe marginea ochilor lui.
- Tobit 11:15 - Pentru că m-ai pedepsit şi m-ai miluit. Iată, acum eu văd pe Tobie, fiul meu !" Şi a intrat fiul său cu bucurie şi a povestit tatălui său despre lucrurile minunate ce s-au petrecut cu el în Media.
- Tobit 11:17 - Şi dacă s-a apropiat Tobit de Sara, nora sa, a binecuvântat-o şi a zis: "Bine ai venit, fiică ! Binecuvântat este Dumnezeu, Cel care te-a adus la noi ! Binecuvântaţi să fie tatăl tău şi mama ta ! Binecuvântat să fie fiul meu Tobie şi binecuvântată să fii tu, fiica mea ! Binevenită să fii în casa ta, în bucurie şi binecuvântare ! Intră, fiica mea !"
- Tobit 11:18 - Şi s-au bucurat în ziua aceea toţi fraţii lui din Ninive.
- Tobit 12:13 - şi când tu nu te-ai lenevit să te scoli şi să-ţi laşi prânzul tău ca să te duci să ridici pe cel mort, binefacerea ta nu s-a ascuns de mine, ci eu eram cu tine.
- Tobit 12:16 - Atunci s-au înspăimântat amândoi şi au căzut cu faţa la pământ, căci erau cuprinşi de frică.
- Tobit 12:19 - În toate zilele am fost văzut de voi, dar eu n-am mâncat nici n-am băut, ci numai ochilor voştri s-a părut aceasta.
- Tobit 12:20 - Aşadar, preaslăviţi acum pe Dumnezeu, căci eu mă înalţ la Cel Care m-a trimis, şi scrieţi într-o carte toate cele ce s-au săvârşit".
- Tobit 12:22 - Şi au început să istorisească lucrurile cele mari şi minunate ale lui Dumnezeu şi cum li s-a arătat îngerul Domnului.
- Tobit 13:14 - O, fericiţi cei ce Te iubesc pe Tine, că aceia se vor bucura de pacea Ta ! Fericiţi cei ce s-au întristat de toate pedepsele Tale, că aceia se vor bucura de Tine, când vor vedea toată slava Ta, şi veşnic se vor veseli.
- Tobit 14:11 - Fiule, vezi ce-a făcut Nadab cu Ahiacar, care l-a crescut. Cum l-a dus el din lumină la întuneric, şi cum i s-a răsplătit. Dar Dumnezeu a mântuit pe Ahiacar, iar acela a primit vrednică răsplată, coborându-se în întuneric. Ahiacar a făcut milostenie şi s-a mântuit din cursa morţii, care i se întinsese, iar Nadab a căzut în laţuri şi a pierit.
- Tobit 14:15 - Dar înainte de a muri a auzit el de pieirea Ninivei, pe care a cucerit-o Nabucodonosor şi Ahaşveroş, şi s-a bucurat înainte de moartea sa pentru Ninive.
- Iudita 1:6 - De partea lui erau alăturate toate popoarele din munţi, de la Eufrat, Tigru şi Hidaspe, şi din câmpiile supuse lui Arioh, regele Elimeilor. Şi astfel popoare multe s-au adunat pentru a lua parte la bătălia fiilor lui Heleud.
- Iudita 1:11 - Dar locuitorii acestor ţinuturi au nesocotit cuvântul lui Nabucodonosor, regele Asirienilor, şi nu s-au unit cu el la război, fiindcă ei nu se temeau de el, ci-l socoteau ca pe un egal. Ei au trimis deci pe crainicii lui înapoi cu mâinile goale şi ruşinaţi.
- Iudita 1:12 - Atunci Nabucodonosor s-a mâniat foarte împotriva tuturor acestor ţări. El s-a jurat pe tronul său şi pe regatul său să se răzbune şi să pustiiască cu sabia ţinuturile Ciliciei, Damascului, Siriei, ca şi pe cele ale Moabului, ale Amoniţilor, Iudeii şi Egiptului, până la hotarele celor două mări.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104
Înapoi la index