Căutare
704 rezultate pentru: Ci,
- Luca 16:9 - Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice.
- Luca 16:30 - Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi.
- Luca 16:31 - Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.
- Luca 17:21 - Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.
- Luca 19:29 - Iar când S-a apropiat de Betfaghe şi de Betania, către muntele care se zice Muntele Măslinilor, a trimis pe doi dintre ucenici,
- Luca 20:15 - Şi scoţându-l afară din vie, l-au ucis. Ce va face, deci, acestora, stăpânul viei ?
- Luca 20:17 - El însă, privind la ei, a zis: Ce înseamnă, deci, scriptura aceasta: "Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului" ?
- Luca 23:16 - Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera.
- Luca 23:22 - Iar el a zis a treia oară către ei: Ce rău a săvârşit Acesta ? Nici o vină de moarte nu am aflat întru El. Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera.
- Luca 24:6 - Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea,
- Ioan 1:25 - Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul ?
- Ioan 2:22 - Deci, când S-a sculat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că aceasta o spusese şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care Îl spusese Iisus.
- Ioan 4:40 - Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile.
- Ioan 4:45 - Deci, când a venit în Galileea, L-au primit galileenii, cei ce văzuseră toate câte făcuse El în Ierusalim, la sărbătoare, căci şi ei veniseră la sărbătoare.
- Ioan 4:52 - Şi cerea, deci, să afle de la ele ceasul în care i-a fost mai bine. Deci i-au spus că ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.
- Ioan 5:21 - Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte.
- Ioan 6:8 - Şi a zis Lui unul din ucenici, Andrei, fratele lui Simon Petru:
- Ioan 6:24 - Deci, când a văzut mulţimea că Iisus nu este acolo, nici ucenicii Lui, au intrat şi ei în corăbiile cele mici şi au venit în Capernaum, căutându-L pe Iisus.
- Ioan 8:36 - Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr.
- Ioan 9:11 - Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut.
- Ioan 11:6 - Când a auzit, deci, că este bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era.
- Ioan 11:17 - Deci, venind, Iisus l-a găsit pus de patru zile în mormânt.
- Ioan 11:21 - Şi a zis către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.
- Ioan 11:32 - Deci Maria, când a venit unde era Iisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.
- Ioan 11:51 - Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru neam,
- Ioan 11:53 - Deci, din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L ucidă.
- Ioan 11:57 - Iar arhiereii şi fariseii dăduseră porunci, că dacă va şti cineva unde este, să dea de veste, ca să-L prindă.
- Ioan 12:1 - Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi.
- Ioan 12:6 - Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.
- Ioan 12:11 - Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus.
- Ioan 13:27 - Şi după îmbucătură a intrat satana în el. Iar Iisus i-a zis: Ceea ce faci, fă mai curând.
- Ioan 16:6 - Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră.
- Ioan 18:8 - Răspuns-a Iisus: V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă;
- Ioan 19:8 - Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut.
- Ioan 19:42 - Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape.
- Ioan 21:9 - Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jar pus jos şi peşte pus deasupra, şi pâine.
- Ioan 21:21 - Pe acesta deci, văzându-l, Petru a zis lui Iisus: Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla ?
- Faptele Apostolilor 2:5 - Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer.
- Faptele Apostolilor 2:33 - Deci, înălţându-Se prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, L-a revărsat pe Acesta, cum vedeţi şi auziţi voi.
- Faptele Apostolilor 5:26 - Atunci, ducându-se, căpetenia pazei templului împreună cu slujitorii i-au adus dar nu cu sila, că se temeau de popor să nu-i omoare cu pietre.
- Faptele Apostolilor 7:4 - Atunci, ieşind din pământul caldeilor, a locuit în Haran. Iar de acolo, după moartea tatălui său, l-a strămutat în această ţară, în care locuiţi voi acum,
- Faptele Apostolilor 10:23 - Deci, chemându-i înăuntru, i-a găzduit. Iar a doua zi, sculându-se, a plecat împreună cu ei; iar câţiva din fraţii cei din Iope l-au însoţit.
- Faptele Apostolilor 10:32 - Trimite, deci, la Iope şi cheamă pe Simon, cel ce se numeşte Petru; el este găzduit în casa lui Simon, tăbăcarul, lângă mare.
- Faptele Apostolilor 10:35 - Ci, în orice neam, cel ce se teme de El şi face dreptate este primit de El.
- Faptele Apostolilor 11:17 - Deci, dacă Dumnezeu a dat lor acelaşi dar ca şi nouă, acelora care au crezut în Domnul Iisus Hristos, cine eram eu ca să-L pot opri pe Dumnezeu ?
- Faptele Apostolilor 12:14 - Şi recunoscând glasul lui Petru, de bucurie nu a deschis uşa, ci, alergând înăuntru, a spus că Petru stă înaintea porţii.
- Faptele Apostolilor 13:3 - Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece.
- Faptele Apostolilor 13:4 - Deci, ei, mânaţi de Duhul Sfânt, au coborât la Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.
- Faptele Apostolilor 15:10 - Acum deci, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi vreţi să puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi n-am putut să-l purtăm ?
- Faptele Apostolilor 15:32 - Iar Iuda şi cu Sila, fiind şi ei prooroci, au mângâiat prin multe cuvântări pe fraţi şi i-au întărit.
Înapoi la index