Căutare
474 rezultate pentru: aşez
- Ioan 11:38 - Deci suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea.
- Ioan 13:12 - După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: Înţelegeţi ce v-am făcut Eu ?
- Faptele Apostolilor 1:6 - Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel ?
- Faptele Apostolilor 2:30 - Deci el, fiind prooroc şi ştiind că Dumnezeu i S-a jurat cu jurământ să aşeze pe tronu-i din rodul coapselor lui,
- Faptele Apostolilor 17:26 - Şi a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului, aşezând vremile cele de mai înainte rânduite şi hotarele locuirii lor,
- Efeseni 1:20 - Pe aceasta, Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa, în ceruri,
- Efeseni 2:6 - Şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus,
- Coloseni 1:17 - El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate.
- 2 Tesaloniceni 2:4 - Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.
- Tit 1:5 - Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi, precum ţi-am rânduit:
- Evrei 9:1 - Deci şi cei dintâi (Aşezământ) avea orânduieli pentru slujba dumnezeiască şi un altar pământesc,
- Evrei 9:4 - Având altarul tămâierii de aur şi chivotul Aşezământului ferecat peste tot cu aur, în care era năstrapa de aur, care avea mana, era toiagul lui Aaron ce odrăslise şi tablele Legii.
- Evrei 10:16 - "Acesta este aşezământul pe care îl voi întocmi cu ei, după acele zile - zice Domnul: Da-voi legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în cugetele lor".
- Tobit 2:1 - Iar când m-am întors eu la casa mea şi mi-au fost daţi înapoi Ana, femeia mea, şi fiul meu, Tobie, în ziua Cincizecimii, sărbătoarea Săptămânilor, s-a pregătit la mine un prânz bun şi m-am aşezat la masă.
- Iudita 2:21 - Şi el a ieşit din Ninive şi s-a îndreptat spre şesul Bectelet, trei zile de drum. Şi şi-a aşezat tabăra de la Bectelet până aproape de muntele care se află la miazănoapte de Cilicia de sus.
- Iudita 2:26 - Şi a împresurat pe toţi fiii lui Madian, a ars aşezările şi a jefuit stânile lor.
- Iudita 3:3 - Iată, locuinţele noastre, toate ţarinile noastre, turmele şi cirezile şi toate stânile aşezărilor noastre sunt înaintea ta ca să faci cu ele cum îţi va plăcea.
- Iudita 3:10 - Şi şi-a aşezat oştirea între Ghibeea şi Schitopolis, unde a zăbovit o lună de zile, ca să îşi adune toate poverile oştirii sale.
- Iudita 5:1 - Lui Olofern, căpetenia oştirii asiriene, i-a sosit vestea că fiii lui Israel se pregătesc de luptă, că au închis trecătorile munţilor şi că au întărit orice pisc înalt, iar în câmpii au aşezat obstacole.
- Iudita 5:9 - Apoi Dumnezeul lor le-a poruncit să lase sălaşurile şi să plece în ţara Canaanului. Şi ei s-au aşezat în el şi s-au îmbogăţit cu aur, cu argint şi cu turme nenumărate.
- Iudita 7:7 - Şi au căutat potecile spre cetate şi au umblat după izvoarele de apă pe care a şi pus mâna şi, aşezând la fiecare câte o strajă, s-a întors la oştirea sa.
- Iudita 7:13 - Fiindcă de acolo vin să ia apă toţi locuitorii Betuliei. Setea îi va sili să predea cetatea. Iar noi, împreună cu oastea noastră, ne vom sui pe vârfurile munţilor din apropiere şi vom aşeza tabăra şi vom sta de strajă ca să nu iasă nimeni din cetate.
- Iudita 7:18 - Şi fiii lui Isav şi fiii lui Amon s-au suit şi şi-au aşezat tabăra în munte, în preajma Dotainului. O parte au trimis-o spre miazăzi şi spre răsărit în faţa Ecrebelului, în apropiere de Husi, pe râul Mohmur, iar cealaltă oştire asiriană şi-a aşezat tabăra în şes şi a acoperit întreg ţinutul. Corturile lor şi poverile lor, multe la număr, şi oştirea lor din tabără forma o mare mulţime, căci erau multe foarte.
- Iudita 10:21 - Şi Olofern se odihnea pe patul său, aşezat sub o perdea de porfiră, ţesută cu fire de aur, cu smaralde şi cu pietre scumpe.
- Iudita 11:19 - Şi te voi călăuzi prin mijlocul Iudeii, până în faţa Ierusalimului. Voi face să te aşezi în mijlocul frumos al cetăţii. Atunci îi vei duce ca pe oile care nu au păstor. şi nici un câine nu va mârâi înaintea ta. Asemenea lucruri mi s-au descoperit şi mi s-au vestit, şi am fost trimisă să ţi le dau de ştire !"
- Iudita 12:1 - Şi el a dat poruncă s-o introducă înăuntru, unde erau aşezate tacâmurile de argint, şi să i se întindă masă, ca să mănânce din bucatele lui şi să bea din vinul lui.
- Iudita 12:16 - Şi Iudita a intrat şi s-a aşezat. Şi inima lui Olofern a fost cu totul răpită şi mintea lui tulburată, căci el dorea mult să fie împreună cu ea. Şi din ziua în care o văzuse, el căuta prilejul s-o ademenească.
- 3 Ezdra 1:1 - Şi a prăznuit Iosia Paştile în Ierusalim în cinstea Domnului Dumnezeului său şi a jertfit pasha în paisprezece zile ale lunii întâi, aşezând preoţii după rândul lor, împodobiţi în templul Domnului.
- 3 Ezdra 2:10 - Şi regele Cirus a scos vasele sfinte ale Domnului pe care le adusese Nabucodonosor din Ierusalim şi le aşezase în templul lui.
- 3 Ezdra 5:2 - Şi Darius a trimis împreună cu ei o mie de călăreţi până îi vor aşeza în Ierusalim cu pace, cu cântări, cu timpane şi cu flaute.
- 3 Ezdra 6:9 - Din pietre cioplite de mult preţ şi din lemne aşezate în ziduri.
- 3 Ezdra 6:18 - Şi sfintele vase cele de aur şi de argint, pe care le-a scos Nabucodonosor din templul cel din Ierusalim şi le-a aşezat în templul lui, regele Cirus iarăşi le-a scos din templul cel din Babilon, şi i s-au încredinţat lui Zorobabel Şesbaţar, cârmuitorul.
- 3 Ezdra 6:26 - Şi vasele cele sfinte ale templului Domnului, cele de aur şi cele de argint, pe care le-a scos Nabucodonosor din templul cel din Ierusalim şi le-a adus în Babilon, să fie aşezate în templul cel din Ierusalim; şi, unde fusese mai înainte, acolo să fie aşezate".
- 3 Ezdra 9:37 - Şi au locuit preoţii şi leviţii şi cei care erau din Israel în Ierusalim şi la ţară. Iar la luna nouă a lunii a şaptea, când fiii lui Israel erau aşezaţi în locuinţele lor,
- Solomon 13:15 - Apoi i-a făcut în perete bună aşezare, l-a pus acolo şi l-a întărit cu piroane de fier.
- Ecclesiasticul 9:9 - Nu te aşeza nicidecum lângă o femeie măritată şi nu petrece cu ea la masă bând, ca nu cumva inima ta să fie cucerită de vrăjile ei şi în patima ta să nu fii târât la pieire.
- Ecclesiasticul 22:18 - Inima aşezată pe cugetul înţelegerii este ca podoaba cea făcută pe peretele neted.
- Ecclesiasticul 24:8 - Atunci mi-a poruncit mie Făcătorul tuturor şi Cel care m-a făcut a aşezat locaşul meu,
- Ecclesiasticul 28:7 - Adu-ţi aminte de porunci şi de aşezământul de lege al Celui Preaînalt şi nu te mânia pe aproapele, iertându-i lui neştiinţa.
- Ecclesiasticul 38:43 - Dar la adunare nu vor trece mai sus; şi aşezământul judecăţii nu este pentru ei, nici vor arăta dreptatea şi judecata.
- Ecclesiasticul 42:4 - De legea Celui Preaînalt şi de aşezământul Lui şi de judecată ca să îndreptezi pe cel nelegiuit;
- Ecclesiasticul 43:30 - Prin El toate ajung la ţelul lor şi în cuvântul Lui s-au aşezat toate.
- Ecclesiasticul 44:12 - Cu sămânţa lor va rămâne bună moştenirea urmaşilor, în aşezăminte de lege a stat sămânţa lor, şi fiii lor în locul lor.
- Ecclesiasticul 44:19 - Legătură veşnică cu el s-a aşezat, ca să nu se mai piardă de potop tot trupul.
- Ecclesiasticul 44:26 - Binecuvântarea tuturor oamenilor şi aşezământul de lege a odihnit pe capul lui Iacov.
- Ecclesiasticul 45:6 - Şi i-a dat lui faţă către faţă porunci, legea vieţii şi a ştiinţei, ca să înveţe pe Iacov aşezământul de lege al Său şi pe Israel judecăţile Sale.
- Ecclesiasticul 45:21 - I-a dat lui poruncile Sale şi putere peste aşezămintele judecăţilor, ca să înveţe pe Iacov mărturiile şi în legea Lui să lumineze pe Israel.
- Ecclesiasticul 46:16 - Iubit de Domnul a fost Samuel, proorocul Domnului; a aşezat domnie şi a uns domn peste neamul său.
- Ecclesiasticul 48:10 - Cel care eşti, precum este scris, hotărât pentru vremuri viitoare, ca să potoleşti mânia mai înainte de mânie, să întorci inima tatălui către fiu şi să aşezi seminţiile lui Iacov.
- 1 Macabei 2:20 - Totuşi eu şi feciorii şi fraţii mei vom umbla întru aşezământul legii părinţilor noştri.
Înapoi la index