Căutare
1075 rezultate pentru: femei
- 2 Regi/2 Samuel 6:19 - Şi a împărţit la tot poporul, la toată mulţimea lui Israel de la Dan până la Beer-Şeba, fiecăruia, atât bărbaţilor cât şi femeilor, câte o pâine şi câte o bucată de carne friptă şi câte o turtă. Şi s-a dus tot poporul, mergând fiecare la casa sa.
- 2 Regi/2 Samuel 11:2 - Dar David a rămas în Ierusalim. Odată, spre seară, sculându-se David din pat şi plimbându-se pe acoperişul casei domneşti, a văzut de pe acoperiş o femeie scăldându-se, şi femeia aceasta era foarte frumoasă.
- 2 Regi/2 Samuel 11:3 - Atunci a trimis David să se cerceteze cine este acea femeie. Şi i s-a spus că este Batşeba, fiica lui Eliam, femeia lui Urie Heteul.
- 2 Regi/2 Samuel 11:5 - Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a trimis de s-a vestit lui David, zicând: "Eu sunt însărcinată".
- 2 Regi/2 Samuel 11:11 - Iar Urie a zis: "Chivotul Domnului şi Israel şi Iuda sunt în corturi; stăpânul meu Ioab şi robii domnului meu sunt în tabără, iar eu să mă duc la casa mea să mănânc, să beau şi să mă culc cu femeia mea ? Mă jur pe viaţa ta şi pe viata sufletului tău că nu voi face aceasta".
- 2 Regi/2 Samuel 11:21 - Cine oare a ucis pe Abimelec, fiul lui Ierubaal ? Au nu o femeie, care a aruncat în el de pe zid o bucată de râşniţă şi l-a lovit şi el a murit în Tebeţ ? De ce v-aţi apropiat aşa tare de cetate ?" Atunci să-i zici: "Şi robul tău Urie Heteul a fost lovit şi a murit".
- 2 Regi/2 Samuel 11:22 - S-a dus deci trimisul lui Ioab la rege în Ierusalim şi, ajungând, a povestit lui David despre toate, pentru care fusese trimis de Ioab şi de tot mersul luptei. Şi s-a mâniat David pe Ioab şi a zis trimisului: "De ce v-aţi apropiat aşa tare de cetate să vă luptaţi ? Nu ştiaţi voi oare că vă pot lovi de pe zidurile cetăţii ? Cine a ucis pe Abimelec, fiul lui Ierubaal ? Oare nu o femeie care a aruncat în el de pe zid cu o bucată de râşnită, şi a murit în Tebeţ ? De ce v-aţi apropiat aşa tare de zid ?"
- 2 Regi/2 Samuel 11:26 - Şi auzind femeia lui Urie că a murit Urie, bărbatul ei, a plâns după el.
- 2 Regi/2 Samuel 11:27 - Iar dacă s-a isprăvit vremea plângerii, a trimis David şi a luat-o în casa sa şi ea a ajuns femeia lui şi i-a născut un fiu. Fapta aceasta, pe care a făcut-o David, a fost rea înaintea Domnului.
- 2 Regi/2 Samuel 12:8 - Ţi-am dat casa domnului tău şi femeile domnului tău la sânul tău; ţi-am dat ţie casa lui Israel şi a lui Iuda şi, dacă aceasta este puţin pentru tine, ţi-aş mai adăuga.
- 2 Regi/2 Samuel 12:9 - Pentru ce însă ai nesocotit tu cuvântul Domnului, făcând rău înaintea ochilor Lui ? Pe Urie Heteul tu l-ai lovit cu sabia, pe femeia lui ţi-ai luat-o de soţie, iar pe el l-ai ucis cu sabia Amoniţilor.
- 2 Regi/2 Samuel 12:10 - Deci nu se va depărta sabia de deasupra casei tale în veac, pentru că tu M-ai nesocotit pe Mine şi ai luat pe femeia lui Urie Heteul, ca să-ţi fie nevastă.
- 2 Regi/2 Samuel 12:11 - Aşa zice Domnul: Iată Eu voi ridica asupra ta rău chiar din casa ta şi voi lua pe femeile tale înaintea ochilor tăi şi le voi da aproapelui tău şi se va culca acela cu femeile tale în văzul soarelui acestuia.
- 2 Regi/2 Samuel 12:15 - Apoi s-a dus Natan la casa sa, iar Domnul a lovit copilul pe care i-l născuse lui David femeia lui Urie şi acela s-a îmbolnăvit.
- 2 Regi/2 Samuel 12:24 - Şi a mângâiat David pe Batşeba, femeia sa, a intrat la ea, s-a culcat cu ea şi ea a zămislit şi a mai născut un fiu şi i-a pus numele Solomon. Domnul l-a iubit pe acesta,
- 2 Regi/2 Samuel 14:2 - A trimis Ioab la Tecoa şi a luat de acolo o femeie înţeleaptă şi i-a zis: "Fă-te că eşti bocitoare, îmbracă-te cu haine de jale, nu te unge cu untdelemn şi fii ca a femeie care a plâns zile multe după un mort;
- 2 Regi/2 Samuel 14:4 - Venind deci femeia cea din Tecoa la rege şi căzând cu faţa la pământ, s-a închinat şi a zis: "Ajutor, o, rege, ajutor !"
- 2 Regi/2 Samuel 14:8 - "Mergi în pace la casa ta, a zis regele către femeie, căci voi da poruncă pentru tine".
- 2 Regi/2 Samuel 14:9 - Dar femeia cea din Tecoa a zis către rege: "O, rege, stăpânul meu, asupra mea să fie vina şi asupra casei tatălui meu; iar regele şi tronul lui este nevinovat".
- 2 Regi/2 Samuel 14:12 - "Îngăduie roabei tale, a zis femeia, să mai spun o vorbă regelui, stăpânului meu".
- 2 Regi/2 Samuel 14:13 - "Spune", a zis el. "Pentru ce cugeţi tu aşa împotriva poporului Domnului ?, a zis femeia. Rostind cuvântul acesta, regele s-a osândit pe sine însuşi, pentru că nu aduce înapoi pe izgonitul său.
- 2 Regi/2 Samuel 14:18 - Şi răspunzând, regele a zis către femeie: "Să nu ascunzi de mine ceea ce am să te întreb !"Grăieşte, a zis femeia, o, rege, stăpânul meu !"
- 2 Regi/2 Samuel 14:19 - "Nu cumva este mâna lui Ioab în tot ce spui tu ?" a zis regele. Iar femeia i-a răspuns şi a zis: "Să trăiască sufletul tău, o, rege ! Nu pot să mă abat nici la dreapta, nici la stânga de la ceea ce a zis regele, stăpânul meu. Adevărat, robul tău Ioab mi-a poruncit şi el a pus în gura roabei tale toate cuvintele acestea;
- 2 Regi/2 Samuel 14:27 - Şi i s-au născut lui Abesalom trei băieri şi o fată, anume Tamara. Aceasta a fost o femeie frumoasă la chip şi a ajuns soţia lui Roboam, fiul lui Solomon şi i-a născut pe Abia.
- 2 Regi/2 Samuel 15:16 - Şi a ieşit regele pe jos şi după el a mers toată casa lui. Regele însă a lăsat zece femei din concubinele sale, ca să păzească casa.
- 2 Regi/2 Samuel 17:19 - Iar femeia omului a luat o pătură şi a întins-o pe gura fântânii, a pus pe ea nişte grâu pisat, aşa încât nu se vedea nimic.
- 2 Regi/2 Samuel 17:20 - Şi venind slujitorii lui Abesalom în casă la femeie, i-au zis: "Unde sunt Ahimaaţ şi Ionatan ?"Au trecut pârâul", le-a răspuns femeia. Şi i-au căutat oamenii lui Abesalom, dar nu i-au găsit şi s-au întors la Ierusalim.
- 2 Regi/2 Samuel 19:5 - Dar venind Ioab la rege în casă, a zis: "Tu astăzi ai umplut de ruşine pe toate slugile tale care au izbăvit acum viaţa ta şi viaţa fiilor şi fiicelor tale, viaţa femeilor şi concubinelor tale.
- 2 Regi/2 Samuel 20:16 - Atunci o femeie înţeleaptă a strigat de pe zidul cetăţii: "Ascultaţi, ascultaţi, spuneţi lui Ioab să vină încoace, că am să-i vorbesc !"
- 2 Regi/2 Samuel 20:17 - Apropiindu-se Ioab, femeia a zis: "Tu eşti Ioab ?"Eu !" a răspuns Ioab. "Ascultă vorba roabei tale !" a zis, femeia. "Ascult !" a răspuns Ioab.
- 2 Regi/2 Samuel 20:21 - Lucrul nu era aşa, ci un om din munţii lui Efraim, anume Şeba, fiul lui Bicri, şi-a ridicat mâna asupra regelui David. Daţi-mi-l numai pe el singur şi mă voi depărta de cetate". "Iată, a zis femeia către Ioab, capul lui îţi va fi aruncat peste zid !"
- 2 Regi/2 Samuel 20:22 - Şi s-a dus femeia cu vorba ei înţeleaptă la tot poporul şi a spus la tot poporul ca să taie capul lui Şeba, fiul lui Bicri. Şi au tăiat capul lui Şeba, fiul lui Bicri, şi l-au aruncat lui Ioab. Atunci Ioab a sunat din trâmbiţă şi toţi oamenii s-au depărtat de cetate şi s-au dus pe la casele lor. Iar Ioab s-a întors în Ierusalim la rege.
- 3 Regi/1 Împărați 2:17 - Iar el a zis: "Te rog vorbeşte cu regele Solomon, căci el va ţine seamă de vorba ta, ca să-mi dea pe Abişag Sunamiteanca de femeie".
- 3 Regi/1 Împărați 2:21 - Ea a zis: "Să dai pe Abişag Sunamiteanca lui Adonia, fratele tău, de femeie !"
- 3 Regi/1 Împărați 3:16 - Atunci au venit două femei desfrânate la rege şi au stat înaintea lui.
- 3 Regi/1 Împărați 3:17 - Şi a zis una din femei: "Rogu-mă, domnul meu, noi trăim într-o casă; şi eu am născut la ea, în casa aceea.
- 3 Regi/1 Împărați 3:18 - A treia zi după ce am născut eu, a născut şi această femeie şi eram împreună şi nu era nimeni străin cu noi în casă, afară de noi amândouă.
- 3 Regi/1 Împărați 3:19 - Însă noaptea a muţit fiul acestei femei, căci a adormit peste el.
- 3 Regi/1 Împărați 3:22 - Iar cealaltă femeie a zis: "Ba nu, fiul meu e viu, iar fiul tău e mort !" Iar aceasta îi zicea: "Ba nu, fiul tău este mort şi al meu e viu !" şi vorbeau ele aşa înaintea regelui.
- 3 Regi/1 Împărați 3:26 - Şi a răspuns femeia al cărui fiu era viu regelui, - căci i se rupea inima de milă pentru fiul ei: "Rogu-mă, domnul meu, daţi-i ei acest prunc viu şi nu-l omorâţi !" Iar cealaltă a zis: "Ca să nu fie nici al meu, nici al ei, tăiaţi-l !"
- 3 Regi/1 Împărați 4:11 - Ben-Abinadab, peste tot Nafat-Dor; Tafat, fiica lui Solomon, era femeia lui;
- 3 Regi/1 Împărați 4:15 - Ahimaaţ, care a avut de femeie pe Basemat, fiica lui Solomon, era peste pământul Neftali;
- 3 Regi/1 Împărați 7:8 - La casa sa de locuit, era făcută la fel altă curte şi tot cu porţi. Asemenea şi casa fiicei lui Faraon care Solomon o luase de femeie, a făcut el un astfel de pridvor.
- 3 Regi/1 Împărați 9:16 - Căci Faraon, regele Egiptului, venise şi luase Ghezerul şi-l arsese cu foc şi pe Canaaneii care locuiau în cetate îi ucisese, şi-l dăduse de zestre fiicei sale, femeii lui Solomon.
- 3 Regi/1 Împărați 11:1 - Regele Solomon, în afară de fata lui Faraon, a iubit şi alte multe femei străine: moabite, amonite, idumeiene, sidoniene, hetite şi amoriene,
- 3 Regi/1 Împărați 11:3 - Şi a avut el şapte sute de femei şi trei sute de concubine; şi femeile i-au smintit inima lui.
- 3 Regi/1 Împărați 11:4 - La timpul bătrâneţii lui Solomon, femeile lui i-au întors inima spre alţi dumnezei şi inima lui nu i-a mai fost deloc întreagă la Domnul Dumnezeul său, ca inima lui David, tatăl său.
- 3 Regi/1 Împărați 11:8 - Tot aşa a făcut el pentru toate femeile sale străine, care tămâiau şi aduceau jertfe dumnezeilor lor.
- 3 Regi/1 Împărați 11:19 - Şi s-a dus Hadad la Faraon şi acesta i-a dat casă, i-a purtat grijă de mâncare şi i-a dat şi pământ. În sfârşit, Hadad a găsit la Faraon milă foarte mare, căci el i-a dat femeie pe sora femeii lui, pe sora reginei Tafnes.
- 3 Regi/1 Împărați 12:24 - Aşa zice Domnul: Să nu mergeţi, nici să nu începeţi război cu fraţii voştri, fiii lui Israel. Să vă întoarceţi fiecare la casele voastre, căci de la Mine a fost aceasta ! Şi au ascultat ei de cuvântul Domnului şi s-au întors înapoi după cuvântul Domnului. Şi a răposat regele Solomon cu părinţii lui şi a fost înmormântat la un loc cu părinţii lui în cetatea lui David, tatăl său; iar în locul lui în Ierusalim s-a făcut rege Roboam, fiul său. Roboam era de patruzeci şi unu de ani când s-a făcut rege şi şaptesprezece ani a domnit el în Ierusalim. Pe mama lui o chema Naama şi a fost fiica lui Ana, fiul lui Nahaş, regele fiilor Amoniţilor. Şi a făcut fapte ce nu erau plăcute înaintea ochilor Domnului şi nici n-a umblat pe căile lui David, strămoşul său. Solomon însă avusese un rob, un om din muntele lui Efraim, pe care-l chema Ieroboam, iar pe mama lui o chema Ţerua, femeie desfrânată. Şi l-a pus Solomon între dregătorii cei peste lucrătorii de corvoadă ai casei lui Iosif. Şi a zidit lui Solomon cetatea Tirţa, din muntele lui Efraim. Şi avea sub el trei sute de care cu cai. El a zidit Milo cu lucrătorii de corvoadă ai casei lui Efraim; tot el a reparat şi stricăciunile de la cetatea lui David şi a fost conducător peste regat. Şi a căutat Solomon să-l omoare. şi s-a temut Ieroboam şi a fugit la; Şişac, regele Egiptului. şi a fost la Şişac până a murit Solomon. şi a auzit Ieroboam, pe când se afla încă în Egipt, că a murit Solomon. A şoptit el la urechile lui Şişac, regele Egiptului, zicând: "Dă-mi drumul, ca să mă duc în ţara mea". Ţi i-a zis Şişac: Cere ce doreşti şi îţi voi da. Şi Şişac i-a dat lui Ieroboam de femeie pe Ano, sora cea mai mare a Tafnesei, femeia lui. Aceasta era cea mai mare între fiicele regelui, şi i-a născut lui Ieroboam pe Abia, fiul lui. Şi a zis Ieroboam lui Şişac: "De bună seamă, dă-mi drumul, că am să mă duc". Şi a plecat Ieroboam din Egipt şi a venit în pământul Tirţa, din muntele Efraim. Şi s-a adunat acolo toată seminţia lui Efraim. Şi a zidit Ieroboam acolo tabere. Şi i s-a îmbolnăvit copilul lui de o boală foarte grea. Şi s-a dus Ieroboam să întrebe pentru copil. Şi a zis către Ano, femeia lui: "Scoală-te şi du-te de întreabă pe un om al lui Dumnezeu pentru copil dacă el are să scape cu viaţă din boala lui". Şi era un om în Şilo, pe care-l chema Ahia. Acesta era un bărbat ca de şaizeci de ani şi cuvântul Domnului era cu el. Şi a zis Ieroboam către femeia lui: "Scoală-te şi ia în mâna ta pentru omul lui Dumnezeu pâini şi turte pentru copiii lui şi struguri şi un ulcior cu miere". şi s-a sculat femeia şi a luat în mâna ei pâini şi două turte, struguri şi un ulcior cu miere pentru Ahia. Şi omul acesta era bătrân şi nu putea să vadă, căci ochii lui i se uscaseră de bătrâneţe. Şi s-a sculat şi a plecat din Tirţa. Şi, pe când venea ea în cetate la Ahia Şilonitul, a zis Ahia către fiul lui: "Ieşi pentru întâmpinarea Anoei, femeia lui Ieroboam, şi-i spune: Intră şi nu sta, căci aşa zice Domnul: Eu sunt trimis la tine ca să-ţi vestesc lucruri grozave ! şi a intrat Ano la omul lui Dumnezeu. Şi i-a zis Ahia: Pentru ce mi-ai adus pâinile, strugurii şi ulciorul cu miere ? Aşa zice Domnul: "Iată, tu vei pleca de la mine, şi când vei intra în Tirţa, în cetate, îţi vor ieşi locuitorii în întâmpinare şi îţi vor spune: Copilul a murit. Căci aşa zice Domnul: Iată, Eu voi pierde din ai lui Ieroboam pe tot sufletul de parte bărbătească. Cine va muri din ai lui Ieroboam în cetate, pe acela îl vor linge câinii; iar cine va muri în câmp, pe acela păsările cerului îl vor mânca şi copilul va fi mult jelit. Vai, Doamne, căci numai în el din casa lui Ieroboam s-a găsit ceva bun înaintea Domnului". Şi a plecat înapoi femeia când a auzit aceasta. şi când a intrat în Tirţa, copilul a murit. Şi i-a ieşit în întâmpinare ţipătul cel de jale. şi s-a dus Ieroboam la Sichem, cetatea cea din muntele lui Efraim. Şi s-au adunat acolo seminţiile lui Israel. Şi a mers acolo şi Roboam, fiul lui Solomon. şi cuvântul Domnului a fost către Şemaia Enlamitul, zicând: "Ia-ţi o haină nouă, care n-a fost spălată cu apă, şi o rupe în douăsprezece bucăţi şi i le dă lui Ieroboam şi-i spune: "Aşa zice Domnul: Ia-ţi pentru tine zece bucăţi, ca să te încingi". Şi a luat Ieroboam, şi a zis Şemaia: "Aşa zice Domnul: Să fii peste cele zece seminţii ale lui Israel !" şi a zis poporul către Roboam, fiul lui Solomon: "Tatăl tău a pus jug greu pe noi şi şi-a îngreuiat bucatele mesei lui; tu însă acum uşurează-l de pe noi şi-ţi vom sluji ţie !" Şi a zis Roboam către popor: "Până în trei zile eu vă voi da răspunsul". Şi a zis Roboam: "Aduceţi-mi pe cei bătrâni, ca să mă sfătuiesc cu ei pentru cuvântul care voi răspunde poporului în ziua a treia". Şi a grăit Roboam la urechile lor pentru cuvântul care i-a trimis poporul la el. Şi au zis bătrânii poporului pentru acel cuvânt, care i-a grăit poporul. şi a lepădat Roboam sfatul lor, pentru că nu se potrivea cu părerea lui. Şi a trimis şi a adunat pe cei ce crescuseră împreună cu el şi le-a grăit: "Acestea şi acestea a trimis poporul la mine, ca să-mi spună". şi au zis cei ce crescuseră împreună cu el: "Aşa vei grăi poporului: Degetul meu cel mic este mai gros decât mijlocul tatălui meu. Tatăl meu v-a biciuit cu biciul, iar eu vă voi bate cu scorpioane". Şi i-a plăcut lui Roboam acest cuvânt şi a răspuns el poporului în felul cum l-au sfătuit cei ce crescuseră şi copilăriseră împreună cu el. Şi a zis tot poporul, fiecare cu vecinul său până într-un om, şi au strigat toţi cu glas mare şi au zis: "Nici o parte n-avem noi cu David, nici o moştenire cu fiul lui Iesei ! Fiecare la corturile sale, Israele ! Căci omul acesta n-a fost nici căpetenie şi nici conducător peste regat". Şi s-a împrăştiat tot poporul de la Sichem şi s-a dus fiecare la cortul lui. Iar Roboam, scăpând cu fuga, s-a suit în una din căruţele lui şi a venit la Ierusalim. Şi l-au urmat numai seminţia lui Iuda şi seminţia lui Veniamin. Iar când a fost începutul anului, Roboam a adunat pe toţi bărbaţii lui Iuda şi ai lui Veniamin şi a plecat ca să se bată cu Ieroboam la Sichem. Şi a fost cuvântul Domnului către Şemaia, omul lui Dumnezeu, zicând: "Spune-i lui Roboam, regele lui Iuda, şi la toată casa lui Iuda şi a lui Veniamin şi la celălalt popor, zicând: Aşa zice Domnul, să nu mergeţi, nici să începeţi război cu fraţii voştri, fiii lui Israel, ci să vă întoarceţi fiecare la corturile voastre, că de la Mine a fost aceasta !" Şi au ascultat ei de cuvântul Domnului şi s-au oprit de a mai începe războiul, după cuvântul Domnului.
Înapoi la index