Căutare
747 rezultate pentru: săi
- Neemia 11:13 - Şi fraţii săi, căpeteniile caselor părinteşti, două sute patruzeci şi doi; şi Amasai, fiul lui Azareel, fiul lui Ahzai, fiul lui Meşilemot, fiul lui Imer,
- Neemia 11:17 - Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zabdi, fiul lui Asaf, căpetenia care începea laudele în timpul rugăciunii, şi Bacbuchia, al doilea între fraţii săi şi Abda, fiul lui Şamua, fiul lui Galal, fiul lui Iedutun.
- Neemia 12:8 - Leviţii au fost: Iosua, Binui, Cadmiel, Şerebia, Iuda, Matania, care împreună cu fraţii săi conducea pe cântăreli în timpul slujbelor de laudă;
- Neemia 12:32 - În urma lor mergeau Hoşaia şi jumătate din căpeteniile lui Iuda:
- Estera 1:3 - În anul al treilea al domniei lui, a dat el ospăţ pentru dregătorii săi şi pentru cei ce-i slujeau lui, pentru căpeteniile mai înalte ale oştirii Persiei şi Mediei şi pentru guvernatorii ţărilor sale,
- Estera 2:18 - Apoi a făcut regele ospăţ mare pentru toţi dregătorii săi şi pentru cei ce-i slujeau lui. Acesta a fost ospăţ pentru Estera; regele a mai făcut mari uşurări ţărilor şi a împărţit daruri cu dărnicie de rege.
- Estera 5:10 - Cu toate acestea Aman s-a stăpânit. Ajungând acasă, a trimis să cheme pe prietenii săi şi pe Zereş, femeia sa.
- Estera 5:11 - Şi le-a povestit Aman despre bogăţia sa cea mare, despre mulţimea fiilor săi şi despre felul cum l-a mărit pe el regele şi cum l-a înălţat peste căpeteniile şi slujitorii săi.
- Estera 5:14 - La acestea Zereş, soţia sa, şi prietenii săi i-au zis: "Să se pregătească spânzurătoare înaltă de cincizeci de coţi şi mâine dimineaţă cere regelui să fie spânzurat Mardoheu şi apoi vei merge voios la ospăţ cu regele". Acest cuvânt a plăcut lui Aman şi a pus să se pregătească spânzurătoarea.
- Estera 6:13 - şi a spus Aman soţiei sale, Zereş şi tuturor prietenilor săi toate câte se petrecuseră cu el. Iar înţelepţii lui şi Zereş, femeia sa, i-au zis: "Dacă Mardoheu, din pricina căruia a început căderea ta, e din neamul iudeilor, atunci tu nu vei putea face nimic împotriva lui, ci vei cădea sigur înaintea lui, căci cu el este Dumnezeul cel viu>.
- Estera 9:9 - Pe Parmaşta, pe Arisai, pe Aridai şi pe Iezata,
- Estera 10:3 - De asemenea e arătat acolo că iudeul Mardoheu era al doilea după regele Artaxerxe, mare înaintea Iudeilor şi iubit între mulţimile fraţilor săi, căci căuta binele poporului său şi vorbea în folosul neamului lui. Şi zicea Mardoheu: "De la Dumnezeu a fost aceasta, că eu mi-am adus aminte de visul pe care l-am visat despre aceste întâmplări, că n-a rămas neîmplinit nimic din el. Izvorul cel mic s-a făcut râu mare şi a fost lumină, soare şi mulţime de apă; acest râu este Estera, pe care şi-a luat-o de femeie regele şi a făcut-o regină. Iar cei doi balauri sunt eu şi Aman. Popoarele sunt cei ce s-au unit să stârpească numele Iudeilor; iar poporul meu sunt Israeliţii, care au strigat către Dumnezeu şi au fost izbăviţi. A izbăvit Dumnezeu pe poporul Său şi ne-a izbăvit Domnul din toate relele acestea. Săvârşit-a Dumnezeu semne şi minuni mari, cum n-au fost printre neamuri. Aşa a rânduit Dumnezeu doi sorţi: unul pentru poporul lui Dumnezeu, iar celălalt pentru neamuri. Aceşti doi sorii au ieşit în ceasul, la vremea şi în ziua judecăţii înaintea lui Dumnezeu şi a tuturor neamurilor. Atunci şi-a adus aminte Domnul de poporul Său şi a dat dreptate moştenirii Sale. Aceste zile ale lunii lui Adar, adică a paisprezecea şi a cincisprezecea ale acestei luni, se vor prăznui veşnic cu alai, cu bucurie şi veselie înaintea lui Dumnezeu în poporul Său Israel. în anul al patrulea al domniei lui Ptolomeu şi a Cleopatrei, Dositei, care se spune că a fost preot şi levit şi Ptolomeu, fiul său, au adus în Alexandria această scrisoare despre Purim. Această scrisoare se spune că a tâlcuit-o Lisimah, fiul lui Ptolomeu, care fusese la Ierusalim.
- Iov 1:5 - Şi apoi, când isprăveau zilele petrecerii lor, Iov chema şi sfinţea pe feciorii săi şi se scula dis-de-dimineaţă şi aducea arderi de tot, după numărul lor al tuturor, căci Iov zicea: "Se poate ca feciorii mei să fi păcătuit şi să fi cugetat cu păcat împotriva lui Dumnezeu". Şi aşa făcea Iov mereu.
- Iov 4:18 - Dacă El nu se încrede în slujitorii Săi şi dacă găseşte vină chiar îngerilor Săi,
- Iov 9:24 - Dacă o ţară a încăput pe mâna unui om viclean, El acoperă faţa judecătorilor Săi. Şi dacă nu El, cine atunci ?
- Iov 15:15 - Dacă Dumnezeu nu are încredere în sfinţii Săi şi dacă cerurile nu sunt destul de curate înaintea ochilor Săi,
- Iov 16:9 - El mă sfâşie în furia Lui şi se poartă cu mine duşmănos, scrâşneşte din dinţi împotriva mea; duşmanul meu aruncă asupră-mi săgeţile ochilor săi;
- Iov 22:6 - Căci tu fără dreptate luai zăloage de la fraţii tăi şi smulgeai veşmântul de pe oameni şi-i lăsai goi.
- Iov 26:8 - El închide apele în norii Săi şi norii nu se rup sub greutatea apelor.
- Iov 26:9 - El acoperă faţa lunii pline, desfăşurând asupra ei norii Săi.
- Iov 27:14 - Dacă fiii săi sunt numeroşi, sunt pentru tăişul sabiei şi odraslele lui nu au atâta pâine cât să se sature:
- Iov 29:25 - Le arătam care este dreapta cale şi stăteam mereu în fruntea lor, stăteam ca un împărat, între ostaşii săi şi, oriunde-i duceam, ei veneau după mine.
- Iov 33:27 - Atunci omul priveşte peste semenii săi şi zice: "Păcătuisem şi călcasem dreptatea, dar n-am fost pedepsit după faptele mele.
- Iov 36:26 - Cât este de mare Dumnezeu ! Dar noi nu putem să-L înţelegem şi numărul anilor Săi nu se poate socoti.
- Iov 36:30 - Iată că El a rostogolit aburii Săi şi a acoperit adâncimile mării.
- Iov 37:15 - Înţelegi tu cum cârmuieşte Dumnezeu norii Săi şi în ce fel poate norul să sloboadă fulgerul pe pământ ?
- Iov 39:16 - Struţul e hain cu puii săi, ca şi cum n-ar fi ai lui, şi nu-i pasă deloc de truda sa zadarnică.
- Iov 39:29 - Acolo el stă şi îşi pândeşte prada; ochii săi străpung depărtările,
- Iov 39:30 - Puii săi beau sângele prăzii şi unde sunt hoiturile, acolo se adună vulturii".
- Iov 42:16 - Şi Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani şi a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi, până la al patrulea neam.
- Psalmi 33:21 - Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El.
- Psalmi 35:2 - El singur se amăgeşte în ochii săi, când zice că ar fi urmărind fărădelegea şi ar fi urând-o.
- Psalmi 36:12 - Pândi-va păcătosul pe cel drept şi va scrâşni asupra lui, cu dinţii săi.
- Psalmi 36:28 - Că Domnul iubeşte judecata şi nu va părăsi pe cei cuvioşi ai Săi; în veac vor fi păziţi. Iar cei fără de lege vor fi izgoniţi şi seminţia necredincioşilor va fi stârpită.
- Psalmi 67:22 - Dar Dumnezeu va sfărâma capetele vrăjmaşilor Săi, creştetul părului celor ce umblă întru greşelile lor.
- Psalmi 68:37 - Că a auzit pe cei săraci Domnul şi pe cei ferecaţi în obezi ai Săi nu i-a urgisit.
- Psalmi 77:72 - Şi a lovit din spate pe vrăjmaşii Săi; ocară veşnică le-a dat lor.
- Psalmi 83:3 - Că pasărea şi-a aflat casă şi turtureaua cuib, unde-şi va pune puii săi:
- Psalmi 84:9 - Şi peste cuvioşii Săi şi peste cei ce îşi întorc inima spre Dânsul.
- Psalmi 84:14 - Dreptatea înaintea Lui va merge şi va pune pe cale paşii Săi.
- Psalmi 88:23 - Şi voi tăia pe vrăjmaşii săi de la faţa lui şi pe cei ce-l urăsc pe el îi voi înfrânge.
- Psalmi 88:40 - Jefuitu-l-au pe el toţi cei ce treceau pe cale, ajuns-a ocară vecinilor săi.
- Psalmi 90:11 - Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale.
- Psalmi 104:24 - Întors-a inima lor, ca să urască pe poporul Său, ca să viclenească împotriva robilor Săi.
- Psalmi 104:42 - Şi a scos pe poporul Său, întru bucurie şi pe cei aleşi ai Săi, întru veselie.
- Psalmi 111:7 - Gata este inima lui a nădăjdui în Domnul; întărită este inima lui, nu se va teme, până ce va ajunge să dispreţuiască pe vrăjmaşii săi.
- Psalmi 126:2 - în zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu, voi care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiţi ai Săi.
- Psalmi 126:5 - Fericit este omul care-şi va umple casa de copii; nu se va ruşina când va grăi cu vrăjmaşii săi în poartă.
- Psalmi 149:9 - Ca să facă între dânşii judecată scrisă. Slava aceasta este a tuturor cuvioşilor Săi.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 13:22 - Omul bun lasă moştenirea sa nepoţilor săi, iar averea celui păcătos este sortită pentru cei drepţi.
Înapoi la index