Căutare
777 rezultate pentru: ţes
- Facerea/Geneza 15:9 - Iar Domnul i-a zis: "Găteşte-Mi o junincă de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturică şi un pui de porumbel !"
- Facerea/Geneza 17:6 - Am să te înmulţesc foarte, foarte tare, şi am să ridic din tine popoare, şi regi se vor ridica din tine.
- Facerea/Geneza 19:21 - Şi i-a zis îngerul: "Iată, îţi cinstesc faţa şi-ţi împlinesc acest cuvânt, să nu pierd cetatea despre care grăieşti.
- Facerea/Geneza 24:42 - Deci, ajungând eu astăzi la fântână, am zis: "Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, de este să mă faci să izbutesc în calea ce fac,
- Facerea/Geneza 24:56 - El însă le-a zis: "Nu mă zăboviţi ! Căci Domnul m-a făcut să izbutesc în calea mea; lăsaţi-mă să mă duc la stăpânul meu !"
- Facerea/Geneza 35:11 - Apoi Dumnezeu îi mai zise: "Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic ! Sporeşte şi te înmulţeşte ! Popoare şi mulţime de neamuri se vor naşte din tine şi regi vor răsări din coapsele tale.
- Facerea/Geneza 37:2 - Iată acum şi istoria urmaşilor lui Iacov: Iosif, fiind de şaptesprezece ani, păştea oile tatălui său împreună cu fraţii săi. Petrecându-şi copilăria cu feciorii Bilhăi şi cu feciorii Zilpei, femeile tatălui său, Iosif aducea lui Israel, tatăl său, veşti despre purtările lor rele.
- Facerea/Geneza 43:16 - Iar Iosif, văzând printre ei şi pe Veniamin, fratele său cel de o mamă cu el, a zis către ispravnicul casei sale: "Bagă pe oamenii aceia în casă şi junghie din vite şi găteşte, pentru că la amiază oamenii aceia au să mănânce la masă cu mine !"
- Facerea/Geneza 45:7 - Căci Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră, ca să păstrez o rămăşiţă în ţara voastră şi să vă gătesc mijloc de trai în ţara aceasta şi să cruţe viaţa voastră printr-o slăvită izbăvire.
- Facerea/Geneza 46:31 - Iar Iosif a zis către fraţii săi şi către casa tatălui său: "Mă duc să vestesc pe Faraon şi să-i zic: Fraţii mei şi casa tatălui meu, care erau în pământul Canaan, au venit la mine.
- Facerea/Geneza 47:28 - Iacov a mai trăit în ţara Egiptului şaptesprezece ani. Zilele vieţii lui Iacov au fost deci o sută patruzeci şi şapte de ani.
- Facerea/Geneza 49:21 - Neftali, cerboaică slobodă: el rosteşte graiuri minunate.
- Ieșirea/Exod 2:9 - Atunci fata lui Faraon i-a zis: "Ia-mi copilul acesta şi mi-l alăptează, că eu am să-ti plătesc ! " şi a luat femeia copilul şi l-a alăptat.
- Ieșirea/Exod 13:2 - "Să-Mi sfinţeşti pe tot întâiul născut, pe tot cel ce se naşte întâi la fiii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al Meu !"
- Ieșirea/Exod 19:3 - Apoi s-a suit Moise în munte, la Dumnezeu; şi l-a strigat Domnul din vârful muntelui şi i-a zis: "Grăieşte casei lui Iacov şi vesteşte fiilor lui Israel aşa:
- Ieșirea/Exod 19:23 - Zis-a Moise către Domnul: "Nu se poate ca poporul să se suie pe Muntele Sinai, pentru că Tu ne-ai oprit din vreme, şi ai zis: Trage hotar împrejurul muntelui şi-l sfinţeşte !"
- Ieșirea/Exod 20:8 - Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti.
- Ieșirea/Exod 20:12 - Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie.
- Ieșirea/Exod 20:22 - Atunci Domnul a zis către Moise: "Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi aşa să vesteşti fiilor lui Israel: Aţi văzut că am grăit cu voi din cer !
- Ieșirea/Exod 26:1 - "Cortul însă să-l faci din zece covoare de în răsucit şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie; în ţesătura lor să faci chipuri de heruvimi alese cu iscusinţă.
- Ieșirea/Exod 26:31 - Să faci o perdea de în răsucit şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie, răsucită, iar în ţesătura ei să aibă chipuri de heruvimi alese cu iscusinţă;
- Ieșirea/Exod 26:36 - Apoi să faci o perdea la uşa cortului, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, răsucită şi de în răsucit, cu flori alese în ţesătura ei.
- Ieșirea/Exod 28:32 - Acesta va avea la mijloc, sus, o deschizătură pentru cap şi deschizătura să aibă împrejur un guler ţesut ca platoşa, ca să nu se rupă.
- Ieșirea/Exod 28:41 - Să îmbraci cu acestea pe fratele tău Aaron şi împreună cu el şi pe fiii lui, să-i ungi, să-i întăreşti în slujbele lor şi să-i sfinţeşti, ca să-Mi fie preoţi.
- Ieșirea/Exod 29:27 - Să sfinţeşti pieptul legănat şi spata legănată, care au fost ridicate înaintea Domnului, din berbecul cel pentru sfinţirea lui Aaron şi a fiilor lui.
- Ieșirea/Exod 29:37 - Şapte zile să cureţi astfel jertfelnicul şi să-l sfinţeşti şi va fi jertfelnicul sfinţenie mare; tot ce se va atinge de el se va sfinţi.
- Ieșirea/Exod 30:7 - Pe el Aaron va arde tămâie mirositoare în fiecare dimineaţă, când pregăteşte candelele.
- Ieșirea/Exod 30:25 - Şi să faci din acestea mir pentru ungerea sfântă, mir alcătuit după meşteşugul făcătorilor de aromate; acesta va fi mirul pentru sfânta ungere.
- Ieșirea/Exod 30:29 - Şi să le sfinţeşti pe acestea şi va fi sfinţenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfinţi.
- Ieșirea/Exod 30:30 - Să ungi de asemenea şi pe Aaron şi pe fiii lui şi să-i sfinţeşti, ca să-Mi fie preoţi.
- Ieșirea/Exod 30:35 - Şi fă din ele, cu ajutorul meşteşugului făcătorilor de aromate, un amestec de tămâiat, cu adaos de sare, curat şi sfânt;
- Ieșirea/Exod 31:10 - ţesăturile pentru înveliş, veşmintele sfinţite pentru Aaron preotul şi veşmintele de slujbă pentru fiii lui;
- Ieșirea/Exod 31:13 - "Spune fiilor lui Israel aşa: Băgaţi de seamă să păziţi zilele Mele de odihnă, căci acestea sunt semn între Mine şi voi din neam în neam, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte.
- Ieșirea/Exod 35:32 - Ca să lucreze ţesături iscusite, să facă lucruri de aur, de argint şi de aramă;
- Ieșirea/Exod 35:35 - A umplut inima acestora de înţelepciune, ca să facă pentru locaşul sfânt orice lucru de săpător şi de ţesător iscusit, de cusător pe pânză de mătase violetă, stacojie şi vişinie şi de în, şi de ţesător în stare de a face orice lucru şi a născoci ţesături iscusite".
- Ieșirea/Exod 36:8 - Atunci toţi cei cu minte iscusită, care se îndeletniceau cu facerea locaşului sfânt, au făcut pentru cort zece covoare de în răsucit şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie; şi în ţesătura lor au făcut chipuri de heruvimi, alese cu iscusinţă.
- Ieșirea/Exod 38:23 - Ajutat de Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan, săpător în piatră şi ţesător iscusit şi cusător pe pânze de în şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie.
- Ieșirea/Exod 39:3 - Şi anume: au desfăcut aurul în foi şi au tăiat fire, pe care le-au ţesut cu iscusinţă printre firele de mătase violetă, stacojie şi vişinie şi de in răsucit, lucru iscusit.
- Ieșirea/Exod 39:22 - Iar meilul care vine sub efod, l-au făcut din purpură ţesută violet.
- Ieșirea/Exod 39:23 - Acesta avea în partea de sus o deschizătură şi împrejurul acestei deschizături avea un guler, ţesut ca o platoşă, ca să nu se rupă.
- Ieșirea/Exod 39:27 - Au făcut apoi pentru Aaron şi pentru fiii lui hitoane ţesute din în,
- Ieșirea/Exod 39:29 - Şi cingătoare din în răsucit şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie, ţesută cu alesături, cum poruncise Domnul lui Moise.
- Ieșirea/Exod 40:9 - După aceea să iei mir de ungere şi să ungi cortul şi toate cele din el şi să-l sfinţeşti pe el şi toate lucrurile lui şi va fi sfânt;
- Ieșirea/Exod 40:10 - Să ungi jertfelnicul arderilor de tot şi toate lucrurile lui şi să sfinţeşti jertfelnicul şi va fi sfinţenie mare;
- Ieșirea/Exod 40:11 - Să ungi apoi baia şi postamentul ei şi să o sfinţeşti.
- Ieșirea/Exod 40:13 - Să îmbraci pe Aaron în sfintele veşminte şi să-l ungi şi să-l sfinţeşti, ca să-mi fie preot.
- Leviticul 3:3 - Din jertfa de mântuire să aducă jertfă Domnului: grăsimea care acoperă măruntaiele, toată grăsimea ce acoperă intestinele;
Înapoi la index