Căutare
11 rezultate pentru: Efes,
- Faptele Apostolilor 18:21 - Ci, despărţindu-se de ei, a zis: Trebuie, negreşit, ca sărbătoarea care vine s-o fac la Ierusalim, dar, cu voia Domnului, mă voi întoarce iarăşi la voi. Şi a plecat de la Efes, cu corabia.
- Faptele Apostolilor 19:17 - Şi acest lucru s-a făcut cunoscut tuturor iudeilor şi elinilor care locuiau în Efes, şi frică a căzut peste toţi aceştia şi se slăvea numele Domnului Iisus.
- Faptele Apostolilor 19:26 - Şi voi vedeţi şi auziţi că nu numai în Efes, ci aproape în toată Asia, Pavel acesta, convingând, a întors multă mulţime, zicând că nu sunt dumnezei cei făcuţi de mâini.
- Faptele Apostolilor 20:16 - Căci Pavel hotărâse să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu i se întârzie în Asia, pentru că se grăbea să fie, dacă i-ar fi cu putinţă, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii.
- Faptele Apostolilor 20:17 - Şi trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii Bisericii.
- Faptele Apostolilor 21:29 - Căci ei văzuseră mai înainte cu el împreună în cetate pe Trofim din Efes, pe care socoteau că Pavel l-a adus în templu.
- 1 Corinteni 15:32 - Dacă m-am luptat, ca om, cu fiarele în Efes, care îmi este folosul ? Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri !
- 1 Corinteni 16:8 - Voi rămâne însă în Efes, până la praznicul Cincizecimii.
- 1 Timotei 1:3 - Când am plecat în Macedonia, te-am îndemnat să rămâi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe o altă învăţătură,
- 2 Timotei 1:18 - Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul. Şi cât de mult mi-a slujit el în Efes, tu ştii prea bine.
- Apocalipsa 1:11 - Care zicea: Ceea ce vezi scrie în carte şi trimite celor şapte Biserici: la Efes, şi la Smirna, şi la Pergam, şi la Tiatira, şi la Sardes, şi la Filadelfia, şi la Laodiceea.
Înapoi la index