Căutare
8 rezultate pentru: Noe:
- Facerea/Geneza 6:9 - Iată viaţa lui Noe: Noe era om drept şi neprihănit între oamenii timpului său şi mergea pe calea Domnului.
- Facerea/Geneza 6:13 - Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Noe: "Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi voi pierde de pe pământ.
- Facerea/Geneza 7:1 - După aceea a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: "Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci în neamul acesta numai pe tine te-am văzut drept înaintea Mea.
- Facerea/Geneza 9:12 - Apoi a mai zis iarăşi Domnul Dumnezeu către Noe: "Iată, ca semn al legământului, pe care-l închei cu voi şi eu tot sufletul viu ce este cu voi din neam în neam şi de-a pururi,
- Facerea/Geneza 9:17 - Şi iarăşi a zis Dumnezeu către Noe: "Acesta este semnul legământului, pe care Eu l-am încheiat între Mine şi tot trupul care este pe pământ".
- Facerea/Geneza 10:1 - Iată spiţa neamului fiilor lui Noe: Sem, Ham şi Iafet, cărora li s-au născut fii după potop.
- Judecătorii 13:12 - Şi a zis Manoe: "Aşadar, dacă se va împlini cuvântul tău, cum să ne purtăm cu copilul acesta şi ce să facem cu el ?"
- Judecătorii 13:16 - Iar îngerul a zis către Manoe: "Deşi mă vei opri, eu nu voi mânca pâinea ta; dar de voieşti să faci ardere de tot Domnului, atunci adu-o". Şi nu ştia Manoe că acesta e îngerul Domnului.
Înapoi la index