Căutare
99 rezultate pentru: Sfârşitu
- Facerea/Geneza 6:13 - Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Noe: "Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi voi pierde de pe pământ.
- Facerea/Geneza 49:33 - Sfârşind Iacov poruncile sale, pe care le-a dat feciorilor săi, şi întinzându-şi picioarele sale în pat, şi-a dat sfârşitul şi s-a adăugat la poporul său.
- Ieșirea/Exod 34:22 - Să ţii şi sărbătoarea săptămânilor, sărbătoarea pârgei, la secerişul grâului, şi sărbătoarea strângerii roadelor, la sfârşitul toamnei.
- Numerii 23:10 - Cine va număra pe urmaşii lui Iacov şi gloatele din Israel cine le va socoti ? Să moară sufletul meu moartea drepţilor acestora şi să fie sfârşitul meu ca sfârşitul lor !"
- Deuteronomul 11:12 - Este ţara de care poartă grijă Domnul Dumnezeul tău; ochii Domnului Dumnezeului tău sunt necontenit asupra ei, de la începutul anului până la sfârşitul lui.
- Deuteronomul 32:20 - Şi a zis: îmi voi ascunde faţa Mea de la ei şi voi vedea cum va fi sfârşitul lor; căci neam ticălos sunt ei şi copii în care nu este credincioşie.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 21:19 - Aşa s-a trecut zi cu zi, una după alta; iar la sfârşitul anului al doilea, din pricina bolii lui, au ieşit din el toate măruntaiele şi a murit în cele mai grozave chinuri. La înmormântarea lui poporul nu i-a mai ars aromate, cum făcuse pentru părinţii lui.
- Neemia 13:7 - Şi la sfârşitul acestui an, am căpătat de la rege învoirea de a veni la Ierusalim, şi am aflat de răul ce a făcut Eliaşib, dând lui Tobie o cămară în curtea templului lui Dumnezeu.
- Estera 1:5 - După sfârşitul acestor zile, regele a făcut şi pentru poporul său care se afla în capitala Suza, de la mic până la mare, ospăţ de şapte zile, în grădina curţii sale domneşti,
- Iov 14:6 - Întoarce-ţi privirea de la el, ca să aibă puţin răgaz, să se poată bucura ca simbriaşul la sfârşitul zilei (de muncă).
- Iov 42:12 - Şi Dumnezeu a binecuvântat sfârşitul vieţii lui Iov mai bogat decât începutul ei, şi el a strâns paisprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie de asine.
- Psalmi 38:5 - Grăit-am cu limba mea: "Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârşitul meu,
- Psalmi 72:17 - Până ce am intrat în locaşul cel sfânt al lui Dumnezeu şi am înţeles sfârşitul celor răi:
- Psalmi 118:82 - Sfârşitu-s-au ochii mei după cuvântul Tău, zicând: "Când mă vei mângâia ?"
- Psalmi 118:123 - Sfârşitu-sau ochii mei după mântuirea Ta şi după cuvântul dreptăţii Tale.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 14:12 - Unele căi par drepte în ochii omului, dar sfârşitul lor sunt căile morţii.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 24:22 - Că fără de veste va veni nenorocirea şi cine poate să cunoască sfârşitul lor năprasnic ?
- Ecclesiastul 7:2 - Mai bine este să mergi în casă de plâns, decât să te duci în casă de ospăţ, căci acolo se vede sfârşitul omului şi cine îl vede pune la inimă.
- Ecclesiastul 7:8 - Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui; mai de preţ este un duh răbdător decât un duh semeţ.
- Ecclesiastul 10:13 - Începutul cuvintelor gurii lui este prostia, iar sfârşitul graiului lui nebunie curată.
- Isaia 23:15 - Şi va fi în ziua aceea că Tirul va fi uitat şaptezeci de ani, ca în zilele unui singur rege, şi la sfârşitul celor şaptezeci de ani Tirul va fi aşa cum se află în cântecul desfrânatei:
- Isaia 46:10 - De la început Eu vestesc sfârşitul şi mai dinainte ceea ce are să se întâmple. Şi zic: Planul Meu va dăinui şi toată voia Mea o voi face !
- Ieremia 17:11 - Prepeliţa cloceşte ouăle pe care nu le-a ouat; aşa este şi cel ce câştigă avuţie nedreaptă, o lasă la jumătatea zilelor sale şi la sfârşitul său se va trezi că este un nebun".
- Ieremia 34:14 - La sfârşitul anului al şaptelea să dea drumul fiecare din voi fratelui său , evreu, care ţi s-a vândut ţie; să-ţi lucreze el şase ani, iar după aceea să-i dai drumul să fie slobod. Dar părinţii voştri nu m-au ascultat şi nu ţi-au plecat urechea lor.
- Ieremia 51:13 - O, tu, cel ce locuieşti lângă apele cele mari şi eşti plin de comori, venit-a sfârşitul tău şi măsura lăcomiei tale ţi s-a umplut !
- Plângeri 1:9 - Necurăţia lui e lipită de poala hainelor lui căci la sfârşitul lui el nu s-a gândit. El s-a prăbuşit în chip uluitor şi n-are pe nimeni să-l mângâie ! "Vezi, Doamne, necazul meu, căci vrăjmaşul biruieşte".
- Plângeri 4:18 - Şi pândeau paşii noştri ca să nu umblăm prin pieţele noastre. Sfârşitul nostru se apropia, sosise !
- Iezechiel 7:2 - "Şi tu, fiul omului, spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul ţării lui Israel: Vine, vine sfârşitul asupra celor patru laturi ale pământului.
- Iezechiel 7:3 - Iată îţi vine sfârşitul ! Trimite-voi împotriva ta mânia Mea şi te voi judeca după căile tale şi după toate ticăloşiile tale te voi pedepsi.
- Iezechiel 7:6 - Sfârşitul ! A venit sfârşitul ! E lângă tine ! Iată-l a sosit !
- Iezechiel 22:4 - Cu sângele, pe care l-ai vărsat, te-ai făcut vinovată şi cu idolii, pe care i-ai făcut, te-ai spurcat şi ţi-ai apropiat zilele tale şi ai ajuns la sfârşitul anilor tăi. De aceea te voi da popoarelor spre batjocură şi tuturor ţărilor spre bătaie de joc.
- Iezechiel 26:18 - Acum, în ziua căderii tale, s-au cutremurat insulele; insulele de pe mare sunt îngrozite de sfârşitul tău".
- Iezechiel 43:27 - Iar după sfârşitul acestor zile, în ziua a opta şi mai departe, preoţii vor înălţa, pe jertfelnic, arderile de tot ale voastre şi jertfele de împăcare şi Eu Mă voi milostivi spre voi", zice Domnul Dumnezeu.
- Daniel 7:28 - Iată sfârşitul vorbirii mele cu el. Pe mine, Daniel, gândurile mele m-au înfricoşat foarte şi faţa mi s-a schimbat şi am păstrat cuvântul în inima mea.
- Daniel 8:17 - Şi el a venit unde eram eu şi, când se apropia, m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ. Şi el mi-a grăit: "Ia aminte, fiul omului, căci vedenia este pentru a arăta sfârşitul veacurilor !"
- Daniel 8:23 - La sfârşitul stăpânirii lor, la vremea covârşirii păcatelor lor, se va ridica un rege cu chip semeţ şi isteţ în lucrurile ascunse.
- Daniel 9:26 - Iar după cele şaizeci şi două de săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină în El, iar poporul unui domn va veni şi va dărâma cetatea şi templul. Şi sfârşitul cetăţii va veni prin potopul mâniei lui Dumnezeu şi până la capăt va fi război - prăpădul cel hotărât.
- Daniel 10:14 - Şi am venit ca să-ţi fac cunoscut ce se va întâmpla poporului tău la sfârşitul zilelor; că mai este o vedenie pentru zilele cele din urmă".
- Daniel 11:27 - Şi cei doi regi vor pune la cale viclenii în inima lor şi la masă îşi vor spune lucruri mincinoase, dar fără nici o izbândă, că încă n-a venit sfârşitul rânduit de Dumnezeu.
- Daniel 11:35 - Şi printre înţelepţi, mulţi vor cădea ca să se lămurească, să se curăţească şi să se albească până la sfârşitul vremii, că mai este încă până la vremea rânduită.
- Daniel 11:36 - Şi regele va face după placul său şi se va ridica şi se va trufi împotriva oricărui dumnezeu şi împotriva Dumnezeului dumnezeilor va spune lucruri nemaiauzite şi va propăşi până ce sfârşitul mâniei va veni, că ceea ce este hotărât se va întâmpla.
- Daniel 11:40 - La sfârşitul vremii se va război cu el regele cel de la miazăzi şi se va năpusti împotriva lui regele cel de la miazănoapte, cu care de război, cu călăreţi şi cu multe corăbii. El va veni în ţările pe care le va cotropi şi le va străbate.
- Daniel 11:45 - Şi el va înfige corturile palatului său între mare şi muntele cel sfânt şi strălucit, apoi va veni sfârşitul lui şi nimeni nu-i va veni în ajutor !
- Daniel 12:4 - Iar tu, Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul vremii. Mulţi vor cerceta-o cu de-amănuntul şi va creşte ştiinţa.
- Daniel 12:8 - Şi eu am auzit, dar nu am înţeles şi am zis: "Stăpâne, care va fi sfârşitul acestora ?"
- Daniel 12:13 - Şi tu mergi spre sfârşitul tău şi te odihneşte şi te vei scula, ca să primeşti moştenirea ta în vremea cea de apoi !".
- Osea 3:5 - După aceasta, fiii lui Israel se vor întoarce la credinţă şi vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor, şi pe David, împăratul lor, iar la sfârşitul zilelor celor de pe urmă se vor apropia cu înfricoşare de Domnul şi de bunătatea Lui.
- Ioil 2:20 - Prăpădul duşmanului de la miazănoapte îl voi depărta de la voi şi-l voi izgoni înspre un ţinut uscat şi pustiu; capătul lui spre marea cea de la răsărit, iar sfârşitul la marea cea dinspre apus; şi se va ridica din el duhoare şi miros de stârv va porni din el, căci a săvârşit lucruri mari".
- Amos 8:2 - Şi mi-a zis: "Ce vezi tu, Amos ?" şi a grăit Domnul către mine: "Vine sfârşitul poporului Meu Israel, căci nu-l voi mai trece cu vederea !
- Amos 8:10 - Voi preface praznicele voastre în jelire şi toate cântările voastre în tânguire; pe toate coapsele voi pune sac şi pleşuve vor fi toate capetele; voi înteţi jalea ca pentru cel unul-născut şi sfârşitul va fi o zi de deznădejde !
Înapoi la index