Căutare
313 rezultate pentru: aducă
- Facerea/Geneza 18:19 - Că l-am ales, ca să înveţe pe fiii şi casa sa după sine să umble în calea Domnului şi să facă judecată şi dreptate; pentru ca să aducă Domnul asupra lui Avraam toate câte i-a făgăduit".
- Facerea/Geneza 42:16 - Trimiteţi dar pe unul din voi să aducă pe fratele vostru; iar ceilalţi veţi fi închişi până se vor dovedi spusele voastre de sunt adevărate sau nu; iar de nu, pe viaţa lui Faraon, sunteţi cu adevărat spioni".
- Facerea/Geneza 45:27 - Iar dacă i-au spus ei toate cuvintele lui Iosif, pe care acesta le zisese lor, şi dacă a văzut căruţele, pe care le trimisese Iosif, ca să-l aducă, atunci s-a înviorat duhul lui Iacov, tatăl lor,
- Facerea/Geneza 46:5 - După aceasta s-a ridicat Iacov de la Beer-Şeba, iar fiii lui Israel au luat pe Iacov, tatăl lor, şi pe copiii lor şi pe femeile lor în căruţele pe care le trimisese Iosif, ca să-l aducă.
- Ieșirea/Exod 1:1 - Numele fiilor lui Israel, care au intrat în Egipt împreună cu Iacov, tatăl lor, aducând fiecare toată casa sa, sunt acestea:
- Ieșirea/Exod 2:5 - Atunci s-a pogorât fata lui Faraon la râu să se scalde, şi roabele ei o însoriră pe malul râului. Şi văzând coşul în păpuriş, ea a trimis pe una din roabele sale să-l aducă.
- Ieșirea/Exod 8:29 - Iar Moise a zis: "Iată, cum voi ieşi de la tine, mă voi ruga Domnului Dumnezeu şi mâine se vor îndepărta tăunii de la Faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui, dar Faraon să înceteze a mai înşela, nedând drumul poporului să aducă jertfă Domnului !"
- Ieșirea/Exod 18:22 - Aceştia să judece poporul în toată vremea: pricinile grele să le aducă la tine, iar pe cele mici să le judece ei toate. Uşurează-ţi povara şi ei să o poarte împreună cu tine !
- Ieșirea/Exod 21:6 - Atunci să-l aducă stăpânul lui la judecători şi, după ce l-a apropiat de uşă sau la uşori, să-i găurească stăpânul urechea cu o sulă, şi-l va robi în veci.
- Ieșirea/Exod 22:13 - Dacă însă va fi sfâşiat de fiară, să-i aducă ceea ce a rămas ca mărturie şi nu va plăti despăgubire pentru vita sfâşiată.
- Ieșirea/Exod 25:2 - "Spune fiilor lui Israel să-Mi aducă prinoase: de la tot omul, pe care-l lasă inima să dea, să primeşti prinoase pentru Mine.
- Ieșirea/Exod 27:20 - Să porunceşti fiilor lui Israel să-ţi aducă untdelemn curat pentru luminat, stors din măsline, ca să ardă sfeşnicul în toată vremea, în cortul adunării, în faţa perdelei celei de dinaintea chivotului legii.
- Ieșirea/Exod 29:24 - Să le pui toate pe braţele lui Aaron şi pe braţele fiilor lui, ca să le aducă, legănându-le, înaintea Domnului.
- Ieșirea/Exod 30:14 - Tot cel ce intră la numărătoare, de la douăzeci de ani în sus, să aducă această dare Domnului.
- Ieșirea/Exod 30:20 - Când trebuie să intre ei în cortul mărturiei, să se spele cu apă de aceasta, ca să nu moară; şi când trebuie să se apropie de jertfelnic, ca să slujească şi ca să aducă ardere de tot Domnului, să-şi spele mâinile lor şi picioarele lor cu apă, ca să nu moară.
- Ieșirea/Exod 32:8 - Curând s-au abătut de la calea pe care le-am poruncit-o, şi-au făcut un viţel turnat şi s-au închinat la el, aducându-i jertfe şi zicând: "Iată, Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului !"
- Ieșirea/Exod 32:14 - Atunci a abătut Domnul pieirea ce zisese s-o aducă asupra poporului Său.
- Ieșirea/Exod 34:15 - Nu cumva să intri în legătură cu locuitorii ţării aceleia, pentru că ei, urmând după dumnezeii lor şi aducând jertfe dumnezeilor lor, te vor pofti şi pe tine să guşti din jertfa lor.
- Ieșirea/Exod 35:5 - Aduceţi din ale voastre, daruri Domnului; fiecare să aducă Domnului daruri cât îl lasă inima: aur, argint şi aramă;
- Ieșirea/Exod 35:21 - A adus fiecare cât l-a lăsat inima sa şi cât l-a îndemnat cugetul să aducă dar Domnului, pentru facerea cortului adunării şi a tuturor lucrurilor lui şi pentru toate veşmintele sfinte.
- Ieșirea/Exod 35:22 - Şi veneau bărbaţii cu femeile şi fiecare, după cum îl lăsa inima, aducea verigi, cercei, inele, brăţări şi tot felul de lucruri de aur; cum voia fiecare să aducă Domnului daruri de aur.
- Ieșirea/Exod 35:24 - Fiecare din cei ce puteau să aducă în dar argint sau aramă, aducea din acestea Domnului; şi fiecare din cei ce aveau lemn de salcâm, aducea pentru toate cele de trebuinţă;
- Ieșirea/Exod 35:29 - Deci tot bărbatul şi femeia din fiii lui Israel, pe care i-a tras inima să aducă pentru toate lucrurile ce poruncise Domnul prin Moise să se facă, au adus dar de bună voie Domnului.
- Leviticul 1:2 - "Grăieşte fiilor lui Israel şi le spune: De va aduce cineva dintre voi jertfă Domnului din dobitoace, să aducă jertfă din cireada de vite şi din turma de oi.
- Leviticul 1:3 - De va fi jertfa lui ardere de tot din vite mari, să fie parte bărbătească, fără meteahnă, şi s-o aducă la uşa cortului adunării, ca să fie bine-plăcută înaintea Domnului.
- Leviticul 1:5 - Apoi să junghie viţelul, înaintea Domnului, iar preoţii, fiii lui Aaron, să aducă sângele şi să stropească cu sânge împrejur jertfelnicul de la uşa cortului adunării.
- Leviticul 1:13 - Iar măruntaiele şi picioarele să le spele cu apă şi să aducă preotul toate şi să le ardă pe jertfelnic, ca ardere de tot, jertfă, mireasmă plăcută Domnului.
- Leviticul 1:14 - Dacă aduce el din păsări ardere de tot Domnului, să aducă jertfa sa din turturele sau din pui de porumbel.
- Leviticul 1:15 - Preotul să o aducă la jertfelnic, să-i frângă gâtul şi să o pună pe jertfelnic, iar sângele să-l scurgă pe peretele jertfelnicului.
- Leviticul 2:1 - "Dacă cineva voieşte să jertfească Domnului prinos de pâine, să aducă făină bună de grâu, să toarne peste ea untdelemn şi să pună pe ea tămâie;
- Leviticul 2:2 - Apoi s-o aducă preoţilor, fiilor lui Aaron, iar unul din ei să ia o mână plină de făină, cu untdelemnul şi cu toată tămâia şi s-o ardă pe jertfelnic spre pomenire, ca jertfă, mireasmă plăcută Domnului.
- Leviticul 2:8 - Prinosul Domnului, gătit aşa, să se aducă şi să se încredinţeze preotului, iar acesta să-l ducă la jertfelnic.
- Leviticul 3:1 - "Dacă însă jertfa lui va fi jertfă de împăcare şi dacă se va aduce din vite mari, parte bărbătească sau parte femeiască, să se aducă înaintea Domnului din cele fără meteahnă
- Leviticul 3:3 - Din jertfa de mântuire să aducă jertfă Domnului: grăsimea care acoperă măruntaiele, toată grăsimea ce acoperă intestinele;
- Leviticul 3:6 - Iar dacă cineva aduce Domnului jertfă de împăcare din vite mici, parte bărbătească sau femeiască, s-o aducă din cele fără meteahnă.
- Leviticul 3:9 - Şi din această jertfă de împăcare să aducă ardere Domnului grăsimea ei, toată coada, retezând-o chiar din capătul spinării, grăsimea de pe măruntaie, toată grăsimea de pe partea dinăuntru;
- Leviticul 3:14 - Din acestea să aducă prinos şi jertfă Domnului: grăsimea de pe măruntaie, toată grăsimea care acoperă intestinele,
- Leviticul 4:3 - De a păcătuit arhiereu miruit şi a tras pe popor la păcat, pentru păcatul său, pe care l-a săvârşit, să aducă un viţel fără meteahnă, ca jertfă Domnului pentru păcat;
- Leviticul 4:14 - Când se va afla păcatul, pe care l-au săvârşit ei, să se aducă din partea întregii obşti un viţel fără meteahnă, jertfă pentru păcat, să-l înfăţişeze înaintea cortului adunării,
- Leviticul 4:23 - Când va afla el păcatul său, pe care l-a săvârşit, să aducă jertfă pentru păcat un ţap fără meteahnă,
- Leviticul 4:28 - Când va afla el păcatul ce l-a săvârşit, să aducă din caprele sale jertfă o capră fără meteahnă, pentru păcatul ce l-a săvârşit,
- Leviticul 4:32 - Iar dacă cineva vrea să aducă jertfă pentru păcat din turma de oi, să aducă parte femeiască, fără meteahnă,
- Leviticul 5:6 - Atunci, pentru păcatul său, pe care l-a săvârşit, să aducă Domnului jertfă din turmă, o oaie sau o capră din caprele sale, pentru vina păcatului, şi-l va curăţi preotul prin aceasta de păcatul său şi i se va ierta păcatul.
- Leviticul 5:7 - Iar de nu va fi în stare să aducă jertfă o oaie, pentru vina păcatului său, să aducă Domnului două turturele sau doi pui de porumbel: unul jertfă pentru păcat, iar altul ardere de tot.
- Leviticul 5:8 - Aceste păsări să le aducă la preot şi preotul să jertfească mai întâi pe cea pentru păcat, să-i frângă gâtul, fără să despartă capul de trup,
- Leviticul 5:10 - Iar pe cealaltă pasăre s-o aducă ardere de tot, după rânduială. Şi aşa îl va curăţi preotul de păcatul lui şi i se va ierta.
- Leviticul 5:11 - Dacă însă nu-i va da mâna să aducă nici o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, atunci să aducă pentru greşeala sa a zecea parte dintr-o efă de făină bună de grâu, ca jertfă pentru păcat, dar să nu toarne pe ea untdelemn, nici tămâie să nu pună pe ea, că aceasta este jertfă pentru păcat.
- Leviticul 5:12 - S-o aducă la preot şi preotul să ia din ea un pumn plin, spre pomenire, şi s-o ardă pe jertfelnic, ca jertfă Domnului; aceasta este jertfă pentru păcat.
Înapoi la index