Căutare
19 rezultate pentru: atât.
- Iov 12:25 - Acolo ei orbecăiesc în întuneric, fără nici o lumină, căci Dumnezeu îi lasă să se împleticească aidoma celui ce s-a îmbătat.
- Psalmi 77:3 - Câte am auzit şi am cunoscut şi câte părinţii noştri ne-au învăţat.
- Psalmi 77:46 - Şi s-au întors şi au ispitit pe Dumnezeu şi pe Sfântul lui Israel L-au întărâtat.
- Psalmi 106:11 - Pentru că au amărât cuvintele Domnului şi sfatul Celui Preaînalt au întărâtat.
- Psalmi 118:70 - Închegatu-s-a ca grăsimea inima lor, iar eu cu legea Ta m-am desfătat.
- Isaia 39:2 - Şi s-a bucurat pentru ele Iezechia şi a arătat solilor vistieria, argintul, aurul, miresmele şi untdelemnul cel bun şi toată strânsura lui de arme şi tot ceea ce se afla în cămările lui. şi n-a rămas nimic în casa lui şi în tot cuprinsul stăpânirii lui pe care Iezechia să nu-l fi arătat.
- Ieremia 31:18 - Aud pe Efraim plângând şi zicând: "Tu m-ai pedepsit şi sunt pedepsit ca un junc neînvăţat. Întoarce-mă şi mă voi întoarce, că Tu eşti Domnul Dumnezeul meu !
- Marcu 6:30 - Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat.
- Luca 13:26 - Atunci voi veţi începe să ziceţi: Am mâncat înaintea ta şi am băut şi în pieţele noastre ai învăţat.
- Faptele Apostolilor 5:8 - Iar Petru a zis către ea: Spune-mi dacă aţi vândut ţarina cu atât ? Iar ea a zis: Da, cu atât.
- Faptele Apostolilor 28:15 - Şi de acolo, auzind fraţii cele despre noi, au venit întru întâmpinarea noastră până la Forul lui Apius şi la Trei Taverne, pe care, văzându-i, Pavel a mulţumit lui Dumnezeu şi s-a îmbărbătat.
- 1 Ioan 2:27 - Cât despre voi, ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi şi n-aveţi trebuinţă ca să vă înveţe cineva, ci precum ungerea Lui vă învaţă despre toate, şi adevărat este şi nu este minciună, rămâneţi întru El, aşa cum v-a învăţat.
- Baruh 4:4 - Fericiţi suntem, Israele, că cele ce Îi plac lui Dumnezeu ni s-au arătat.
- Ecclesiasticul 14:12 - Adu-ţi aminte că moartea nu zăboveşte şi hotărârea morţii nu ţi s-a arătat.
- Ecclesiasticul 17:10 - Legătură veşnică a făcut cu ei şi judecăţile Sale le-a arătat.
- 2 Macabei 2:1 - Şi se află în arhive cum că Ieremia proorocul a poruncit celor care erau duşi în robie să ia foc, precum s-a arătat.
- 2 Macabei 15:9 - Şi-i mângâia din lege şi din prooroci şi aducându-le aminte de războaiele pe care mai înainte le-au purtat, mai cu osârdie i-a îmbărbătat.
- 3 Macabei 3:4 - Buna vieţuire a neamului iudeu care la toţi era vestită, acei străini de neam nici într-un chip nu au socotit-o; iar osebirea închinăciunii şi a mâncărurilor o vesteau, zicând că nici de rege, nici de puteri nu ascultă oamenii aceştia, ci sunt răi la inimă şi foarte împotrivitori lucrurilor şi mare defăimare au aţâţat.
- 3 Macabei 5:31 - "De ar fi părinţii tăi aici sau fii fiilor, aceştia ar fi gata de mâncare fiarelor sălbatice, încât s-ar sătura din trupurile lor în locul nevinovaţilor Iudei, care, mie şi părinţilor mei, întreagă şi nemutată credinţă au arătat.
Înapoi la index