Căutare
9 rezultate pentru: cuvinte.
- Judecătorii 8:3 - În mâinile voastre a dat Dumnezeu pe căpeteniile Madianiţilor Oreb şi Zeeb şi ce-am putut să fac eu asemenea cu ce aţi făcut voi ?" Atunci s-a liniştit duhul lor cel întărâtat împotriva lui, când le-a spus asemenea cuvinte.
- Ecclesiastul 5:6 - Căci din mulţimea grijilor se nasc visele şi deşertăciunile din prea multe cuvinte. De aceea, teme-te de Dumnezeu !
- Ieremia 38:4 - Atunci căpeteniile au zis către rege: "Omul acesta să fie dat morţii, pentru că el descurajează pe luptătorii care au rămas în cetatea aceasta şi pe tot poporul, spunându-le asemenea cuvinte. Căci omul acesta nu doreşte propăşirea poporului său, ci nenorocirea".
- Daniel 5:15 - Acum au fost aduşi la mine înţelepţii şi prezicătorii ca să-mi citească scrisul acesta şi să-mi facă cunoscută tâlcuirea lui, dar nu au fost în stare să-mi spună tâlcuirea acestor cuvinte.
- Daniel 5:24 - Atunci a trimis El vârful mâinii care a scris aceste cuvinte.
- Luca 1:65 - Şi frica i-a cuprins pe toţi care locuiau împrejurul lor; şi în tot ţinutul muntos al Iudeii s-au vestit toate aceste cuvinte.
- Luca 2:51 - Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte.
- Faptele Apostolilor 16:38 - Şi purtătorii de vergi au spus judecătorilor aceste cuvinte. Şi auzind că sunt cetăţeni romani, judecătorii s-au temut.
- 1 Tesaloniceni 4:18 - De aceea, mângâiaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.
Înapoi la index